Manifest pentru libertate, manifest pentru România

Viitorul începe azi!

Batem la poarta multor autorităţi. Nu se arată prea bucuroase de oaspeţi, nu le prea plac pancartele noastre pe care scrie “Opriţi discriminarea!”. De fiecare dată când MISA organizează un miting dă sfoară în ţară şi cheamă mass-media. Dar jurnaliştii nu vin chiar de fiecare dată. Iar dacă vin şi ne filmează sau scriu despre noi, reportajele lor sunt deseori paralele cu adevărul.

În ultima lună ne-am adunat din nou. Şi ne vom aduna din nou pentru a arăta ce ne arde. Pentru a spune răspicat în faţa României, în faţa fraţilor noştri români, în faţa mass-media, în faţa lumii întregi: sunt ani şi ani de când yoghinii din MISA sunt discriminaţi, calomniaţi, dispreţuiţi, agresaţi, hărţuiţi, nedreptăţiţi. Dar de un an încoace suntem într-un cutremur continuu. Procurorii ne tratează ca pe infractori de mare periculozitate şi vor cu tot dinadinsul să ne confecţioneze dosare. Presa ne măcelăreşte imaginea, opinia publică ne suspectează de tot felul de orori. Asta în timp ce asociaţii pentru apărarea drepturilor omului din ţară şi din Occident privesc spre marele scandal MISA – Gregorian Bivolaru şi nu le vine să-şi creadă ochilor. În timp ce membri şi observatori ai Parlamentului European sunt şocaţi de toată această făcătură ruşinoasă.
Ne întrebăm şi noi de un an încoace: cum a fost cu putinţă să se petreacă ceea ce s-a petrecut, cum este încă posibil să fim trataţi ca cetăţeni de mâna a doua? Iată problema. Şi trebuie să adresăm autorităţilor române această întrebare. Trebuie să cerem necontenit repararea acestei uriaşe nedreptăţi.

De la Revoluţie românii au vorbit şi au răsvorbit de dreptate şi injustiţie, de libertate şi de abuzuri. Dar nu se mai poate doar să vorbim. România de astăzi nu mai este în situaţia de a alege între libertate şi teroare, între dreptate şi nedreptate. Dacă nu este justiţie, dacă nu sunt respectate drepturile oricăruia dintre noi, România îşi aruncă în aer şansa de a fi recunoscută ca participantă demnă la civilizaţia europeană contemporană.

E minunat să facem yoga, să ne gândim la viitorul spiritual al omenirii. Dar e timpul să fim preocupaţi de românii de astăzi care prea des nici nu au cu ce să se încalţe şi să se îmbrace. De românii nevinovaţi care riscă prea adesea să fie vârâţi cu forţa în uniforma închisorii. Conştiinţa ne spune să fim prezenţi în România vieţii noastre. Aici, acum, să ne facem auzit glasul. Să ne ridicăm cu hotărâre. Să folosim la maximum aceste zile care ne provoacă să ne atingem propriul potenţial. Aceste zile de prigoană care ne provoacă să facem din şcoala noastră ceea ce ar trebui să fie.

E nobil să vedem cu ochii minţii Vârsta de aur a omenirii. Să medităm la timpurile când o să curgă doar lapte şi miere, iar lupii se vor îmbrăţişa cu mieii. Dar trebuie să participăm la prezent cu toată responsabilitatea. Pentru că ştim. Nu toţi românii fac yoga. Nu toţi românii sunt discriminaţi la fel cum suntem noi, yoghinii MISA. Dar destinele tuturor românilor sunt întrepătrunse cu destinul nostru. Şi noi avem datoria să le amintim că drepturile lor cetăţeneşti riscă să fie încălcate oricând, dacă azi sunt încălcate drepturile noastre, ale yoghinilor MISA. Avem datoria să le amintim că libertatea lor este în strânsă legătură cu libertatea noastră. Dacă ne vom împlini această datorie declanşăm o forţă morală uriaşă, care duce la transformări sociale uriaşe.

Nu toţi românii fac yoga, dar toţi românii sunt fraţii noştri. Şi ne doare când vedem că au trecut 15 ani până să răzbată adevărul despre mineriada din 13 – 15 iunie. Ne doare că sunt români ca Marcel Ţundrea,  care a făcut 12 ani de puşcărie fără să fie vinovat, doar pentru că procurorii s-au grăbit să fabrice un dosar, iar judecătorii s-au grăbit să fie de acord cu acuzaţiile. Doisprezece ani de puşcărie pentru că judecătorii s-au mulţumit să cântărească adevărul cu o balanţă ruginită.

În România există o solidaritate a celor puternici, cei care, de pe poziţia lor de forţă, au făcut crime în decembrie 1989. Şi ani de-a rândul s-au acoperit unii pe alţii, cu zâmbetul pe buze, călcând în picioare mormintele tinerilor care au crezut în revoluţie şi au ieşit în stradă să facă istoria. Mulţi dintre puternicii ultimilor 15 ani s-au spălat pe mâini nu cu apă, ci cu sânge. Au făcut abuzuri care desfid ideea de democraţie, ideea de libertate, de demnitate umană, de stat modern. Abuzuri care ne-au rupt de civilizaţie, ne-au aruncat în tomberonul istoriei.

Ne amintim mineriadele, ne amintim bătăile sălbatice pe care le-au încasat de 15 ani încoace ţărăniştii, studenţii, intelectualii, aşa-zişii golani împotriva cărora Puterea a asmuţit alţi cetăţeni ai României. Ne amintim armele lipite de tâmpla yoghinilor anul trecut, în martie, percheziţiile brutale în casele lor, ameninţările, presiunile, confiscările abuzive, dezmăţul mass-media care în cea mai mare parte şi-a făcut o datorie din a-i ţintui la stâlpul infamiei. A dat cineva socoteală pentru toate aceste nedreptăţi strigătoare la cer? Nu încă. Şi asta  pentru că există în România o solidaritate a celor puternici, a celor care după ce violează şi mutilează dreptatea se spală cu un surâs senin pe mâini. Şi se spală cu sânge, nu cu apă.

Dar există şi o solidaritate a celor care nu acceptă să trăiască în lanţuri. Nu acceptă să respire cu botniţă. Nu se mulţumesc să ridice din umeri atunci când libertatea este siluită, iar drepturile omului sunt batjocorite. Există o solidaritate a celor care sunt hotărâţi să trăiască demn. Să fie oameni în toată puterea cuvântului. Cei care nu vor să-şi ducă viaţa în genunchi.

De aceea suntem din nou şi din nou la poarta autorităţilor. De aceea îi chemăm cu noi pe toţi românii,  fraţi de libertate şi adevăr. Avem acum şansa să ne convingem de forţa solidarităţii în bine. De forţa solidarităţii în credinţă. Credinţa în Dumnezeu. Cea care ne dă curaj să facem faţă chiar şi unui prezent nedrept, chiar şi unui viitor nesigur. Credinţa că lunga noapte a injustiţiei va lua sfârşit. Asta ne face să mergem mai departe.

Asta ne face să spunem celor care slujesc Justiţia română: Respectaţi ceea ce scrie în Constituţie! Respectaţi tratatele internaţionale pe care preşedintele României le-a semnat cu un stilou de aur. Dacă am trăi încă în timpul lui Ceauşescu poate că am înţelege sfidarea principiilor democratice. Dar auzim mereu despre libertatea de gândire. Despre libertatea de asociere. Despre libertatea cuvântului. Undeva citim chiar şi despre libertatea de a protesta şi despre egalitatea cetăţenilor acestei ţări în faţa legii.

Spunem Justiţiei, spunem autorităţilor: Credem într-o Românie a tuturor românilor. Credem într-o Românie europeană. Ştim că avem nevoie de evoluţie. Şi credem în revoluţia absolută pe care o produce evoluţia. În viaţa fiecăruia dintre noi. În viaţa acestei ţări. Credem în transformările profunde de care este în stare România. Credem că ţara noastră este capabilă să accelereze aceste transfomări.

Avem nevoie de o Românie a justiţiei. O Românie demnă, în care legea nu mai este doar un preş pe care îşi şterg bocancii marile abuzuri. Avem dreptul la un viitor în care nici yoghinii MISA, nici alţi români nu se vor mai simţi alungaţi la marginea societăţii, nu se vor mai simţi exilaţi în propria ţară. E timpul ca România să îşi onoreze faţă de toţi cetăţenii ei promisiunea magnifică a democraţiei.

Nu mai putem amâna. E timpul să ne ridicăm plini de demnitate. E timpul să facem din dreptate o realitate pentru toţi românii.

2 iulie 2005
yogaesoteric.net