Manipulare şi dezinformare în cazul Gregorian Bivolaru. Încălcarea prezumţiei de nevinovăţie
Cum i-au construit poliţia, procuratura, serviciile secrete şi presa o imagine de infractor lui Gregorian Bivolaru
de Angela Anghel
“Prezumţia de nevinovăţie = Principiu fundamental din Codul de procedură penală care prevede că
inculpatul este presupus nevinovat, cât timp nu a fost făcută pe deplin dovada vinovăţiei sale.
În temeiul legii, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa.”
Definiţia de mai sus pare de domeniul ficţiunii, deşi este luată dintr-un dicţionar de termeni juridici şi ar trebui să fie principiul de bază de la care se porneşte orice anchetă. În cazul lui Gregorian Bivolaru s-a pornit din contră de la prezumţia de vinovăţie şi apoi s-au căutat cu înverşunare dovezi care să o confirme. „Trebuie să fie vinovat de ceva” a fost lait-motivul tuturor campaniilor de incriminare a lui Gregorian Bivolaru. Vechea directivă din anii ‘80 pentru Gregorian Bivolaru şi apropiaţii săi, regăsită în documentele Securităţii- ”împreună cu organele de miliţie şi procuratură, se va acţiona pentru documentarea unor activităţi şi fapte de drept comun”- a rămas valabilă şi în 2004. Altfel de ce s-ar mai strădui poliţia, procuratura, serviciile secrete şi mass-media să îi creeze lui Gregorian Bivolaru o imagine de infractor periculos?
De ce Gregorian Bivolaru zis “Guru”?
Ne-am obişnuit deja să auzim la ştiri exprimări de genul: «”Guru” de negăsit în Suedia» (Tribuna, 01.06.2006), «”Guru” ar putea fi adus în ţară» (România Liberă, 17.08.2005), «”Guru” nu ne amână aderarea» (Jurnalul naţional, 18.01.2006), « Gregorian Bivolaru alias „Guru“ ar fi părăsit la fel de discret România» (Ziarul, 20.11.2004). Sau pentru a da un exemplu mai recent: «unii martori aduşi la Sibiu şi-au schimbat declaraţiile şi îi iau apărarea lui „Guru”» (Rompress, 12.07.2006). Şi exemplele de acest gen pot continua pentru că sunt foarte numeroase.
De ce “Guru”? Şi de ce aceste ghilimele? Gregorian Bivolaru nu a afirmat niciodată că este un guru, iar cei care l-au numit aşa în mod ironic, pervertind un cuvânt al cărui înţeles nu îl cunosc, sunt chiar autorităţile şi ziariştii. Utilizarea acestui “Guru”, de fiecare dată cu ghilimele este de fapt o încălcare bine mascată a prezumţiei de nevinovăţie. Jurnaliştii vorbesc despre “Guru” ca şi cum ar vorbi despre “Sile Cămătaru” (pe numele adevărat Vasile Balint) sau despre “Fane Spoitoru“ (Ion Titişor). Astfel reuşesc performanţa să îl asimileze pe Gregorian Bivolaru unui membru al lumii interlope. Cu atât mai inadmisibil cu cât “interlopii“ în cauză şi-au luat singuri poreclele, pe când “Guru“ i-a fost atribuit lui Gregorian Bivolaru chiar de Poliţia Română!!!
În 2004 Gregorian Bivolaru a fost dat în urmărire generală după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare abuziv pentru nişte acuzaţii fanteziste. Pe site-ul Poliţiei Române a fost completată o fişă standard cu datele sale personale. În aceasta există o rubrică numită poreclă, creată probabil pentru că majoritatea celor care ajung să fie daţi în urmărire sunt mai bine cunoscuţi în lumea în care se învârt după poreclele pe care le au şi nu după numele lor real. Nu este obligatoriu ca această rubrică să fie completată, dovadă că în multe cazuri ea este goală. Şi totuşi ea a fost completată de Poliţia Română în cazul lui Gregorian Bivolaru, ca şi cum el ar fi un infractor bine cunoscut în lumea interlopă drept “Guru”.
Dacă Poliţia Română procedează aşa cu o persoană împotriva căreia nu există probe, să ne mai mirăm că un ziarist, respectiv Răzvan Savaliuc spune într-o emisiune difuzată pe TVR 1 în ianuarie 2006: „Sunt probe gârlă despre Gregorian Bivolaru, care vă reamintesc că a fost condamnat de câteva ori de instanţele de judecată – deci vorbim de o persoană cu cazier”. Când a fost condamnat Gregorian Bivolaru şi de ce instanţe? Probabil Savaliuc a vrut să se refere la faptul că înainte de 1989 Gregorian Bivolaru a fost închis şi chiar abuzat psihiatric pentru că preda yoga, într-o perioadă în care aceasta era interzisă în România, sau pentru că a evadat din arestul Securităţii unde era torturat şi bătut. În orice alt caz decât cel al lui Gregorian Bivolaru, aceste situaţii ar fi considerate dovezi clare de opresiune din partea regimului comunist şi ar face din persoana respectivă un martir al epocii de tristă amintire.
Tot în încercările Poliţiei Române de a-l prezenta pe Gregorian Bivolaru ca pe un infractor se înscrie şi o bizară afirmaţie apărută în 2005 într-un comunicat care anunţa introducerea unui nou tip de paşaport. Nici măcar nu s-au ostenit să şteargă din mesaj comanda de a face referire la Gregorian Bivolaru: “Noul paşaport va avea ca element deosebit de siguranţă fotografia din profil a titularului. Imaginea va permite analiza structurală a urechii, a cărei anatomie se modifică mai puţin odată cu vârsta. De menţionat că Gregorian Bivolaru, liderul spiritual MISA, a fost prins după acest element”. Puţin a contat faptul că liderul MISA nu a fost prins niciodată, cu atât mai puţin folosind un astfel de element, ci s-a prezentat singur la Biroul de emigranţi din Malmo pentru a cere azil politic.
Domiciliul în Ferentari – motiv suficient pentru a fi considerat infractor
Autorităţile române au bătut orice recorduri în încercarea de a-l distruge pe Gregorian Bivolaru. Au emis un mandat de arestare pentru a-l “proteja” de populaţia asmuţită împotriva lui chiar de ele. Au invocat ca motiv al arestării “faptul că se crede iluminat”. Chiar faptul că Gregorian Bivolaru locuia în Ferentari a fost speculat de procurori şi de presă pentru a crea o imaginară relaţie de afaceri cu fraţii Cămătaru. Condamnaţi pentru proxenetism, cămătărie, sechestrare de persoane, fals, uz de fals, înşelăciune, şantaj, aceştia conduceau o reţea de crimă organizată în zona Ferentari care a fost demascată în 2004. Percheziţiile din martie 2004 din aşezămintele yoghine situate în zona Ferentari au avut loc tocmai pentru că MISA a fost asimilată în mod forţat cu astfel de reţele criminale. Modul în care au fost trataţi yoghinii de către forţele de ordine ca şi acuzaţiile aduse (trafic de droguri, deţinere de arme, prostituţie, trafic de persoane) sunt o dovadă clară a faptului că MISA a primit din start, înainte ca cineva să se întrebe dacă există vreo dovadă în acest sens, eticheta de “reţea de crimă organizată”. Cineva a făcut intenţionat această gravă eroare tocmai pentru a avea un pretext de a face acele descinderi.
Lucrurile au mers chiar mai departe, după aceeaşi logică aplicată şi lui Gregorian Bivolaru – dacă tot îi considerăm reţea de crimă organizată măcar să îi tratăm ca atare până la capăt. În septembrie 2004 anchetatorii au încercat să creeze o legătură directă între dosarul MISA şi clanul Cămătarilor. Argumentul forte a fost că respectivii Cămătari activau în Ferentari şi după părerea procurorilor nu se poate să nu existe vreo legătură cu ei. De aici s-a ajuns până la a se afirma că Gregorian Bivolaru a fost filmat în timp ce făcea afaceri cu fraţii Cămătaru şi toată presa a vuit timp de câteva zile la aflarea acestei minciuni senzaţionale. Fiecare s-a întrecut să fantazeze pe marginea acestui subiect, dar nimeni nu a prezentat vreo imagine care să dovedească cele susţinute. Halucinantul scenariu pretindea că Gregorian Bivolaru le furniza fraţilor Cămătaru fete pentru reţelele lor de prostituţie şi avea legături cu mafia japoneză Yakuza. În final au răzbătut prin presă pe ici pe colo informaţii că surse judiciare anonime au afirmat că ar exista cineva care ar fi spus că l-ar fi văzut pe Gregorian Bivolaru intrând în hotelul Cămătarilor. Nu tu imagini filmate din hotelul Cămătarilor, nu tu Mafie japoneză! După aceea nu s-a mai auzit nimic despre această aşa-zisă relaţie cu clanul Cămătarilor. Probabil că s-au lămurit şi procurorii că este o pistă prea subţire că să mai meargă pe ea.
Plasarea pe lista unor infractori dovediţi – tehnică de defăimare şi încălcarea implicită a prezumţiei de nevinovăţie
Gregorian Bivolaru a fost nevoit să părăsească România pentru că viaţa îi era pusă în pericol de un sistem care îl vroia cu orice preţ în închisoare. Şi-a căutat refugiul în Occident exact aşa cum făceau românii persecutaţi de regimul comunist înainte de 1989. Plecarea lui şi faptul că Suedia l-a primit cu braţele deschise acordându-i azil politic este utilizată tot împotriva lui în loc să fie privită ca o dovadă clară a incompetenţei justiţiei române. Ea a fost transformată într-un prilej de a-l plasa pe Gregorian Bivolaru pe lista unor infractori de calibru. Vorbim de devalizatori, ucigaşi, traficanţi, contrabandişti, terorişti care au fost „scăpaţi” peste graniţă de autorităţile cu care sunt în cârdăşie. Vorbim de persoane judecate şi condamnate pentru infracţiunile savârşite întrucât există probe împotriva lor.
Gabriel Bivolaru. Fost parlamentar PSD, apropiat al lui Adrian Năstase, condamnat la 5 ani de închisoare pentru devalizarea BRD de 2000 de miliarde de lei. Când în urmă cu câţiva ani a început anchetarea lui Gabriel Bivolaru, Adrian Năstase nu s-a dat în lături să meargă în fruntea a 50 de parlamentari în faţa Parchetului pentru a-l apăra. Coincidenţa de nume cu Gregorian Bivolaru a fost intens speculată pentru a masca scandalul generat de condamnarea fostului deputat. În 2004 agenţia de presă Mediafax a anunţat că Gregorian Bivolaru este dat în consemn la frontieră în timp ce de fapt Gabriel Bivolaru era dat în consemn. Ulterior s-a recunoscut public că această confuzie a fost creată intenţionat. Ea a făcut posibilă înscenarea de la vama Nădlac şi arestarea abuzivă a lui Gregorian Bivolaru pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. S-a lansat cu acel prilej chiar o telenovelă cu mare succes la public cum că cei doi ar fi fraţi de tată. Confuzia este menţinută şi în prezent. Recent postul de televiziune „Antena 1” a difuzat imagini cu Gregorian Bivolaru în cadrul unei ştiri despre Gabriel Bivolaru care cere deja, după 2 ani de executare a pedepsei să fie eliberat din închisoare.
Frantisek Priplata. Condamnat cu sentinţă definitivă de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie la 8 ani de închisoare pentru instigare la omor în cazul uciderii liderului sindical de la Tepro Iasi, Virgil Săhlean, Priplată a fugit în Cehia, ţara sa de origine. Faptele sale şi existenţa unei condamnări definitive nu împiedică totuşi cu nimic apariţia în presă a unor afirmaţii de genul : “Cazul Priplată seamănă izbitor cu cel al lui Gregorian Bivolaru” (Realitatea Românească, 13.12.2005)
Adrian Tărău. Fiul fostului prefect de Bihor, anchetat pentru afaceri ilegale cu petrol şi spălare de bani. Arestat pe 20 aprilie 2001 într-o zi de vineri, el a fost eliberat rapid la intervenţia directă a lui Adrian Năstase care a spus: «Nu cred în arestările de vineri seara ». Şi avea dreptate să nu creadă din moment ce Tărău era unul dintre finanţatorii PSD. «Un an mai târziu, autorităţile române declanşau anchetarea procurorului care l-a arestat pe Tărău, Alexandru Lele. Apoi lucrurile au degenerat: procurorul desemnat să-l înfunde pe Alexandru Lele, Cristian Panait, şi-a dat seama că nu are suficiente probe ca să facă ceea ce îi cereau superiorii şi, în cele din urmă a rezolvat dilema etică aruncându-se pe fereastră. În faţa uriaşului scandal ce a urmat acestei sinucideri, dosarul Tărău a fost redeschis, dar numai după ce autorităţile s-au asigurat că fiul prefectului a reuşit sa fugă la Chicago» scrie Cotidianul pe 21.02.2005.
Konstantinos Passaris. Condamnat pentru jaf armat şi uciderea în noiembrie 2001 a doi angajaţi de la o casă de schimb valutar din centrul capitalei. ”Ieşirea din ţară a lui Gregorian Bivolaru seamănă, într-un fel, cu modul în care temutul asasin grec Passaris a reuşit să intre în România, înarmat până în dinţi, fără a fi observat de vreun poliţist de frontieră” scrie Adevărul pe 05.04.2005. Logica frazei de mai sus lipseşte cu desăvârşire, iar autorul articolului nu ne poate spune în ce fel seamănă cele două situaţii.
Sorin Beraru. Condamnat la şapte ani în afacerea CICO pentru uz de fals în vederea achiziţionării activelor CICO de la SIF Muntenia şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii. În urma unui flagrant a fost acuzat şi de dare de mită pentru cumpărarea unor procurori care trebuiau să revoce mandatul de arestare emis pe numele lui. A fost făcut scăpat din ţară în 2001.
Ioana Maria Vlas. Fostă preşedinte a SOV Invest, firma de investiţii a lui Sorin Ovidiu Vântu care a administrat Fondul Naţional de Investiţii (FNI). Condamnată la 20 de ani de închisoare pentru prejudicierea a sute de mii de români.
Ion Titişor, zis Fane Spoitoru. A rănit grav cu o sabie ninja un poliţist. Spoitoru a fost arestat sub acuzaţia de tentativă de omor şi complicitate la tâlhărie.
Alexandru Dinulescu. Fost preşedinte al Bankcoop, Alexandru Dinulescu a fost condamnat în 1998 la 10 ani de închisoare pentru luare de mită în schimbul acordării unor credite bancare. A fugit din ţară, a fost dat în urmărire prin Interpol şi arestat în iunie 2003 în SUA. A fost extrădat şi în prezent îşi execută pedeapsa.
Christopher Robert Vangoethem. Puşcaşul marin american care l-a omorât într-un accident de maşină pe cântăreţul Teo Peter. Cazul a fost muşamalizat de Ambasada SUA.
Omar Hayssam. Ultimul adăugat pe listă şi cel mai la modă. Ziariştii au reuşit să facă şi în acest caz paralele acolo unde nu există, pornind de la modul în care este căutat acum prin ţară Omar Hayssam. Suntem curioşi oare Gardianul şi Ziua vor pune pe capul lui Hayssam o recompensă aşa cum au făcut în 2005 cu Gregorian Bivolaru?
Prezumţia de nevinovăţie respectată doar pentru cei care au susţinerea francmasoneriei
Analizând toate aceste cazuri şi încă multe altele pe care spaţiul nu ne-a permis să le prezentăm aici, ajungem la concluzia că prezumţia de nevinovăţie serveşte drept paravan pentru a muşamaliza faptele penale ale unor persoane protejate de cercuri de interese masonice. De câte ori se cere să fie expuse explicit faptele unor astfel de persoane ne ciocnim de refuzul “nu putem vorbi pentru că ar însemna să încălcăm prezumţia de nevinovăţie”. Despre toţi ceilalţi se poate spune însă orice.
În cazul lui Gregorian Bivolaru s-a avut grijă ca de fiecare dată să se specifice că acuzaţiile care i se aduc sunt “de o gravitate excepţională” sau “extrem de grave”. Pentru faptul că are dosar penal în curs de anchetă sau în faza de judecată Gregorian Bivolaru este considerat infractor. Să vedem cum stau la capitolul dosare penale câteva persoane importante din viaţa politică şi economică românească.
Ion Iliescu. Implicat în 3 dosare penale. Primul este dosarul Mineriadelor din 1990, când a chemat minerii din Valea Jiului „ca să apere statul de drept”, adică să disperseze manifestaţia anti-comunistă paşnică ce se desfăşura în Piaţa Universităţii. Probele împotriva lui sunt chiar înregistrările tv difuzate atunci. În general presa s-a ferit să facă referiri la acuzaţiile care i se aduc mulţumindu-se să preia cuvintele avocatului: “paleta este foarte largă”. Ne-a luat ceva timp să le găsim, dar a meritat. Este vorba despre 13 infracţiuni cu adevărat extrem de grave printre care genocid, subminarea puterii de stat, subminarea economiei naţionale, instigare la tratamente neomenoase, cercetare abuzivă şi arestare ilegală. În aceste dosare Ion Iliescu a emis public pretenţia că nu poate fi anchetat întrucât a fost preşedinte al ţării pe când comitea faptele imputate. Al doilea dosar se referă la lovitura de stat din 1989. În această cauză Ion Iliescu este anchetat sub 6 capete de acuzare printre care omor deosebit de grav, propagandă pentru război, tratamente neomenoase şi distrugerea unor obiective. Pedepsele prevăzute de Codul Penal pentru aceste 6 infracţiuni ar însuma 125 de ani de detenţie în cazul în care i se va dovedi vinovăţia. Al treilea dosar se referă la cumpărarea voturilor în timpul campaniei electorale din 2000.
Adrian Năstase. Cercetat în prezent în 3 dosare penale. Primul este binecunoscutul dosar Zambaccian strâns legat de numele lui Gabriel Bivolaru în care fostul premier este acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită. Al doilea este legat de dare de mită lui Ion Melinescu, fostul şef al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în schimbul blocării verificărilor unor sume de bani depuse de Dana Năstase la o bancă. Cel mai recent dosar din iunie 2006 este legat de primirea de foloase necuvenite. Mai exact Adrian Năstase a primit în timpul campaniei electorale din 2004, materiale publicitare în valoare de 26 de miliarde de lei vechi de la două societăţi comerciale „Eurografica” şi „Vertcom”, ambele aparţinând fostului secretar de stat Sergiu Sechelariu. Pe masa DNA se mai află în cercetare 2 dosare. Unul referitor la denunţul depus de fostul consilier guvernamental Fănel Păvălache, care afirmă că la cererea lui Năstase i-a oferit acestuia ca mită obiecte de artă şi o acuzaţie de abuz în serviciu în legatură cu lucrările de amenajare a Muzeului de Artă Contemporană.
Dinu Patriciu. În 2004 Parchetul General anunţă că îl anchetează pe Dinu Patriciu în urma unor acuzaţii grave: înşelăciune, spălare de bani prin intermediul unor firme din paradisuri fiscale, manipularea pieţei de capital prin creşterea artificială a preţului acţiunilor Rompetrol, privatizări frauduloase, evaziune fiscală. În momentul în care s-a aflat că datoriile Rafinăriei Petromidia, parte a Grupului Rompetrol către bugetul statului se ridică la sute de miliarde de lei, Dinu Patriciu a declarat plin de seninătate că nu va putea plăti niciodată această sumă deşi avea profituri uriaşe. În consecinţă, a cerut statului român să cumpere aceste datorii sub formă de obligaţiuni, iar guvernul Năstase s-a executat plin de obedienţă. A fost arestat în 27 mai 2005 şi ulterior eliberat la presiunile mediului politic şi de afaceri. Pe 25 iulie 2006 procurorii au finalizat ancheta şi dosarul Rompetrol a fost trimis în instanţă. Cele mai grave capete de acuzare sunt „iniţierea unui grup infracţional, organizat în scopul spălării sumelor de bani obţinute în urma săvărşirii infracţiunilor de pe piaţa de capital şi complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave”. Pentru aceste infracţiuni Dinu Patriciu este cercetat în stare de libertate. Recent s-a descoperit de ce Năstase l-a iertat de datoriile faţă de bugetul de stat. Pentru că liberalul Dinu Patriciu a finanţat campania electorală a PSD din 2004. Încă o dovadă că sub numele unor diferite partide se ascund aceleaşi interese.
Dacă nu cunoaşteţi detalii despre dosarele penale în care sunt implicaţi cei trei, de altfel nume bine cunoscute în România nu trebuie să vă miraţi. Despre aceste subiecte se aminteşte doar în treacăt, se vorbeşte pe un ton lejer ca şi cum subminarea puterii de stat sau spălarea de bani ar fi nişte bagatele. În cazul lor prezumţia de nevinovăţie este respectată cu stricteţe şi de fiecare dată se specifică: “au doar calitatea de învinuit”. Aceeaşi calitate juridică o are şi Gregorian Bivolaru, doar că acelaşi eşafodaj masonic care le menajează acestor personaje imaginea, acţionează în cazul lui pentru a-l discredita.
Epilog
Chiar momentul când scriem aceste rânduri postul de televiziune Realitatea TV difuzează o ştire despre Gregorian Bivolaru având ca titlu “Arestat după extrădare”. Se vorbeşte despre acest subiect ca şi cum Suedia nu ar fi decis de câteva luni bune că nu îl extradează şi nu i-ar fi acordat azil politic. Vorbim de o decizie definitivă, irevocabilă oricât ar fi ea de greu de acceptat de către cei care îl doresc pe Gregorian Bivolaru în închisoare. Vorba lui Bogdan Olteanu, actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor: “Eu nu vreau sa fac nici o comparaţie, dar să ştiţi că şi Ceauşescu tot aşa zicea, că nu-s motive să ceară azil politic românii pe vremea lui.”
De ce este Gregorian Bivolaru mai periculos decât Corneliu Iacubov, Ioan Nicolae, Ovidiu Tender…?
Despre «prezumţia de vinovăţie»
Gregorian Bivolaru. «Most Wanted»
Dinu Patriciu – primus inter pares. Tratamentul preferenţial aplicat lui Dinu Patriciu
Prezumţia de nevinovăţie în cazul Gregorian Bivolaru, călcată din nou în picioare
Câteva dintre recordurile autorităţilor române în cazul Gregorian Bivolaru
yogaesoteric
9 august 2006