Marea Britanie, Brexitul și arta spionajului
Articolul pe care vi-l propunem în continuare a fost publicat recent de revista The Economist și reprezintă opinia autorului Edward Lucas, vice-președinte senior al Center for European Policy Analysis (un think-tank cu sedii în Europa și America). Am considerat util să vi-l prezentăm în primul rând pentru faptul că recunoaște implicarea serviciilor secrete în activitățile de spionare a altor țări și a populației. De exemplu, în articol se afirmă că serviciile secrete britanice (pe care autorul le consideră cele mai puternice din Europa) au capacitatea de a lansa prin internet atacuri distrugătoare asupra altor țări, de a accesa de la distanță datele din aproape orice computer, oriunde s-ar afla acesta, sau că dețin tehnici imposibil de detectat prin care pot transforma telefoanele mobile în dispozitive de urmărire. Mândria cu care autorul prezintă performanțele de care este capabil serviciul secret britanic este dublată de un dispreț fățiș pentru drepturile fundamentale ale cetățenilor. Informațiile sunt cu atât mai credibile cu cât este cunoscut faptul că revista The Economist este direct legată de „Elita” mondială criminală, fiind în mare parte deținută de familia de bancheri Rothschild din Anglia.
Marea Britanie nu a mai jucat un asemenea rol militar și de securitate în Europa din 1940, pe când se confrunta cu un continent ocupat de Hitler. În pofida reducerii bugetului pentru apărare și a degringoladei de la Whitehall, forțele armate britanice, susținute de submarinul nuclear Trident, sunt cele mai puternice din Europa. Semnul de întrebare ridicat de dl Trump în privința angajamentului SUA față de NATO, în contextul temerilor crescânde legate de amenințările Rusiei, evidențiază rolul indispensabil al Marii Britanii.
În prezent, soldații noștri sunt mobilizați în Estonia. Forțele Aeriene Regale (RAF) au trimis avioane de război Typhoon în România. Poate și mai important este faptul că, în materie de informații, suntem o superputere – un element de importanță vitală nu doar ca piedică în fața Kremlinului, ci și în ceea ce privește numărul atacurilor teroriste.
În Marea Britanie, încă încercăm să ne revenim după recentul atac groaznic de la Westminster. Evenimente de altfel mult mai cumplite s-au înregistrat la Paris, Bruxelles și Berlin. După cum se vede, teroriștii islamiști nu țin cont de frontierele naționale, și nici nu au vreun respect pentru viețile nevinovate. Finanțarea, propaganda și structurile lor de comandă se întind de la țărmurile noastre peste Europa, spre Orientul Mijlociu și mai departe.
Deși se folosesc de servicii de comunicare ultracodificate, ei încă mai lasă în urmă discrete amprente electronice sau de altă natură. Tocmai în această privință, serviciile noastre de informații oferă și au nevoie de cooperare. Și alte țări dispun de excelentă specializare în acest domeniu. Dar combinația de potențial uman și capacitate de colectare electronică a informațiilor de care dispune Marea Britanie este cea mai bună din Europa.
Filmele cu James Bond, oricât de neplauzibile ar fi, i-au făcut faimoși în întreaga lume pe agenții MI6. Dar cel mai mare atu al nostru este mai puțin cunoscutul – GCHQ. El perfecționează arsenalul nostru crescând de armament cibernetic, care ne oferă capacitatea de a lansa prin internet un atac distrugător asupra altor țări. Principala misiune a bărbaților și femeilor care lucrează la „Doughnut”, clădirea strict supravegheată de lângă Cheltenham, este aceea de a crea și de a sparge coduri. Dar ei dispun totodată și de capacitatea imbatabilă de a accesa computere și alte aparate, precum telefoanele mobile, cunoscută sub numele de CNE sau Computer Network Exploitation (Exploatarea rețelelor de computere), cum i se spune în jargonul spionilor.
Toate aceste tehnici imposibil de detectat pot transforma telefoanele mobile în niște dispozitive de urmărire și pot porni de la distanță microfoane și camere video. Și, cu avertizarea prealabilă, pot citi ce apare pe un ecran sau ce se scrie pe tastatură, făcând ca până și cele mai sigure criptări să devină inutile.
Cel mai important este faptul că acoperirea GCHQ la nivel mondial și capacitatea de a înmagazina și analiza traficul de pe internet îi permit să depisteze și să urmărească rețele pe care serviciile de spionaj mai mici nici nu le pot depista.
Grație excelentelor noastre legături cu Statele Unite, dispunem de un inegalabil acces la informațiile pe care le colectează, nu doar prin spionii CIA sau cu ajutorul geniilor electronice de la NSA, ci și din formidabila lor rețea de sateliți. În plus, agențiile noastre cooperează bine – spre deosebire de „baronii“ aroganți din alte țări europene sau de complicata birocrație din Statele Unite.
Ele se bucură de încrederea publicului și de acces rapid la factorii decizionali. Acest sistem și capacitatea pe care o deține sunt tratate cu respect – și nu cu puțină invidie – în restul Europei.
Fără a dezvălui sursele și metodele la care apelăm noi și aliații noștri apropați, serviciile noastre de spionaj împărtășesc bucuros informații despre prinderea spionilor, gangsterilor și teroriștilor din alte țări europene, astfel sporindu-ne siguranța. Ar trebui să fie recunoscătoare.
Și totuși, disprețul arogant și dezinformarea față de ce înseamnă securitate reprezintă de multă vreme unul dintre aspectele reprobabile ale elitei politice din multe țări ale „bătrânei Europe”, precum Belgia, Franța, Germania și Italia, Persoane, precum politicianul belgian Guy Verhofstadt, s-au lansat în atacuri populiste la adresa serviciilor britanice și americane de informații, lăudând oameni precum Edward Snowden, fugarul de la Agenția pentru Securitate Națională a Americii. Tentativele de prevenire a atacurilor teroriste islamiste au fost considerate drept niște atacuri nejustificate la intimitate și la adresa libertăților cetățenești.
Multe țări au ignorat și pericolul sporit venit din partea Rusiei lui Vladimir Putin. Ele critică Statele Unite, adăpostindu-se în același timp sub umbrela nucleară americană.
Numai SUA, Marea Britanie, Grecia, Polonia și Estonia respectă pragul NATO de 2% din PIB pentru cheltuielile pentru apărare. Toate cele 28 de state membre ale alianței au promis să îl atingă, dar abia până în 2024.
După cum sublinia recent Heritage Foundation, un grup de reflecție american, orașul New York cheltuiește mai mult pe menținerea ordinii decât cheltuiesc pentru apărare cele 13 țări membre NATO cu cele mai mici cheltuieli în domeniu luate laolaltă. Iar o bună parte din cheltuieli nu sunt de prea mare folos. Puține dintre ele respectă o altă condiție NATO: o cincime din cheltuielile pentru apărare să fie alocată modernizării. În schimb, aceste țări își cheltuiesc micile lor bugete pentru apărare pe salarii și clădiri.
De prea multe ori, greul cade pe noi, cei din Marea Britanie, americani și un mic grup de aliați cu adevărat eficienți. Acum, combinația dintre președinția cu limbă ascuțită a lui Donald Trump și apropiata plecare a Marii Britanii din Uniunea Europeană oferă o binevenită doză de realism acelei lumi comode și visătoare.
După cum pe bună dreptate sublinia Theresa May în scrisoarea sa pe tema Brexitului, „Securitatea europeană este astăzi mai fragilă ca niciodată după Războiul Rece”. Declarația a fost interpretată – incorect, afirmă miniștrii – ca un avertisment că Marea Britanie și-ar putea întrerupe cooperarea cu Europa în domeniul apărării, securității și informațiilor, dacă Europa adoptă o poziție dură la tratativele pe tema Brexitului. Cred că este un lucru puțin probabil, iar amenințarea nici n-ar trebui pomenită ca tactică de negociere. Pentru ambele părți, cooperarea este mult prea importantă.
Dar dna May și Marea Britanie abordează cu siguranță problema de pe o poziție de forță. Serviciile europene de informații și securitate se grăbesc, în unele cazuri chiar cu disperare, să se asigure că Brexitul nu va afecta cooperarea în domeniul securității. Chiar după votul din iunie a.c., șefii serviciilor lor de spionaj au subliniat asta cât se poate de clar. Într-adevăr, nu există niciun motiv ca Brexitul să afecteze asemenea relații. Ar putea chiar să le întărească, având în vedere că însuşi guvernul afirmă că părăsim UE, nu și Europa.
Cooperăm deja îndeaproape cu multe țări care nu fac parte din Uniunea Europeană. Cele mai strânse relații le avem cu ceilalți membri ai celor „Cinci Ochi” – America, Australia, Canada și Noua Zeelandă.
Israelul nu este membru al UE, dar GCHQ cooperează îndeaproape cu serviciile sale de informații, după cum sublinia recent și directorul GCHQ, Robert Hannigan, aflat la sfârșit de mandat.
Șefii spionajului nostru, în majoritate, se așteaptă ca această strânsă cooperare cu alte țări europene, mai ales prin intermediul agenției Europol, să continue în timpul Brexitului și după aceea. Într-o declarație publică fără precedent, Alex Younger, șeful MI6, spunea că serviciul său „va dori și se așteptă la continuitate” în cadrul acestor relații.
Scrisoarea Theresei May pe tema Brexitului recunoștea că „a ne slăbi cooperarea și a nu milita pentru principiile europene ar fi o costisitoare greșeală”. Și totuși, deși ambele părți au de beneficiat de pe urma cooperării, cruda realitate este aceea că țările europene au nevoie de noi, și în special de GCHQ, mult mai mult decât avem noi nevoie de ele. Dacă politicienii europeni vor încerca să pedepsească Marea Britanie din cauza Brexitului, printre cele mai puternice glasuri ce se vor împotrivi se vor număra propriile lor servicii de informații și de aplicare a legii.
Totuși, rezultatul cel mai probabil ar fi ca politicienii de pe continent să înțeleagă că, în ceea ce privește securitatea, epoca grandomaniei s-a terminat. Indiferent de isteria lor pe tema confidențialității, adevărul e că Marea Britanie dispune de cele mai eficiente servicii de spionaj din Europa și de cel mai dur regim de supraveghere. El oferă protejarea confidențialității și un control judiciar la care oamenii din majoritatea țărilor europene pot doar să viseze.
Cu siguranță că Brexitul va avea prețul său. Dar, la fel ca și președinția lui Donald Trump, s-ar putea ca el să facă țările letargice și zgârcite din Occident să realizeze, în sfârșit, că libertatea și securitatea nu pot fi decât rezultatul unui efort și al unui sacrificiu.
Citiți și:
Marea Britanie alunecă într-un stat poliţienesc în care Agenda 21 va fi regula
Supravegherea globală a populaţiei, armă redutabilă a francmasoneriei mondiale, în cârdăşie cu aşa-zişii «iluminaţi»… (I)
Londra a transformat Marea Britanie într-un «stat mafiot civilizat»
yogaesoteric
9 iulie 2017