Marea escrocherie gay

Ieri mi-am dat seama, examinându-mi sentimentele, cât de tare îmi displac homosexualii. Toți? Bineînțeles că nu. Unii sunt amuzanți, binevoitori, inteligenți, și altfel plăcuți. Dar homosexualii în general, da. Nu-i suport. Mai ales pe cei organizați sub stindardul „drepturile homosexualilor”.

Cred că asta mă face „homofob”. Și ce dacă? Homofobia este unul din acele cuvinte din limba robotizată – ca rasist sau sexist – pe care niciun vorbitor respectabil de limba engleză nu ar fi indicat să le folosească. (Încercați să vi-l imaginați pe Abraham Lincoln spunându-i cuiva că este „homofob”.) Este un indiciu verbal al gândirii de turmă.

Este amuzant cum întotdeauna oamenii care se caracterizează drept victime doresc să-i intimideze pe ceilalți. Astăzi diversitatea înseamnă conformitate. Înseamă să-i faci pe oamenii raționali să le fie frică să contrazică absurdități atât de evidente încât le insultă inteligența.

Pentru oamenii normali homosexualitatea, în special homosexualitatea masculină, este dezgustătoare. Ar fi necesar să ne cerem scuze pentru asta? Cuvintele pentru anus din argou și folosirea lor ca jigniri exprimă întregul dezgust la ideea de sex anal. Pe lângă profanarea personală implicată, este grotesc de neigienic.

Sentimentele îmi sunt accentuate de experiența personală. Credeți-mă, când un copil pe care îl iubești a fost sodomizat, nu mai rămâne aproape nimic romantic din sodomie. Ceea ce era doar dezgustător devine vătămător. Nu este nevoie să urăști agresorul – care, în cazul de față, ca în multe altele, a fost la rândul său violat când era copil – pentru a simți o repulsie inimaginabilă față de ce s-a petrecut și dispreț pentru cei care încearcă să o drapeze în demnitate.

Va ajunge victima, la rândul ei, să sodomizeze alți băieți? Va contracta SIDA? Își va aminti, în noaptea nunții, prima experiență „sexuală”?

Un alt exemplu de pedofilie homosexuală a fost prezent la știri. Sau mai degrabă, nu a fost prezent la știri. În anul 1999, doi dezaxați din Arkansas au violat, torturat și ucis un băiat de 13 ani. Crima a fost ignorată aproape în totalitate de aceeași presă care timp de un an de zile a jelit uciderea homosexualului Matthew Shepard. Deoarece băiatul a fost o victimă a homosexualilor și nu un agresor, povestea sa putea dăuna „cauzei”. Nu este martir!

Linia oficială „gay” în ceea ce privește pedofilia este că majoritatea agresorilor de copii sunt heterosexuali. Aceasta este propagandă curată. Homosexualii reprezintă doar una sau două procente din întreaga populație (deși clamează, din nou propagandistic, că reprezintă 10 procente), și cu toate astea au o reprezentare disproporționată în rândul pedofililor.

Totuși, ceea ce este mai important, majoritatea heterosexualilor sunt mai mult decât doritori să-i pedepsească pe agresorii fetițelor. Nu le găsesc scuze și nici nu încearcă să le acopere crimele. Recunosc normele de comportament.

Dar pedofilii sunt parte integrantă din mișcarea pentru „drepturile gayilor”. Le repugnă această asociere? Nici pomeneală. Dimpotrivă. Asociația Nord-Americană pentru Iubirea dintre Bărbați și Băieți (NAMBLA) este un participant constant și binevenit la paradele homosexuale. În Anglia, „gayii” organizați pun presiune pentru a fi micșorată vârsta consimțământului pentru sex.

Este de la sine înțeles. Homosexualitatea nu este doar o abandonare a normalului, ci a oricărei norme. Din moment ce aprobi promiscuul sex anal cu străini, cum mai poți pune o limită la ceva? Dacă tot îți place să faci asta, de ce să nu o faci cu copii?

Și din nou, media, care pune sub reflectoare orice „extremist” prezent la evenimentele conservatoare, refuză să dea vreo știre despre pedofilii din mișcare. Ar putea stânjeni „cauza”. Dacă vă place „diversitatea”, nu o căutați în rândul jurnaliștilor.

Îmi părea rău pentru homosexuali. Indiferent cum au ajuns astfel, este o patimă pentru care nu pot decât să îi compătimesc, din moment ce atât de multe aspecte din viața normală le rămân inaccesibile. Și înțeleg de ce părinții care descoperă că fiii lor sunt homosexuali vor să-i protejeze, până într-acolo încât neagă că homosexualitatea ar fi o tulburare serioasă. Este natural.

Dar niciun părinte nu se bucură când aude că fiul său este „gay” și niciun părinte nu își dorește pentru copilul său asta. De aceea toată propaganda despre „mândria de a fi gay” sună fals. Oamenii normali nici măcar nu sunt mândri că sunt normali. E ceva luat de bun. Dar să fii „mândru” de anormalitate?

Nu învinovățesc pe nimeni că este bolnav. Îi învinovățesc pe cei care îmi spun că boala este doar o altă formă de sănătate.

Autor: Joseph Sobran

Citiţi şi:

Fost ofițer CIA, interviu cutremurător despre pedofilie, copii dispăruți și uciși și ‘Deep State’

Imagine șocantă! Muzeul LGBT România promovează pedofilia pe pagina sa de socializare

De la căsătoria homosexuală la dictatura homosexuală. Dreptul la anormalitate

yogaesoteric
5 octombrie 2020