Marele eminescolog Dimitrie Vatamaniuc: „Eminescu a avut o concepție profund creștină în toată opera sa” (I)

Reputatul eminescolog și fervent apărător și promotor al culturii și civilizației românești, academicianul Dimitrie Vatamaniuc ar fi împlinit, la 25 septembrie 2020, 100 de ani. A fost rudă cu Gavril Vatamaniuc, unul dintre cei mai cunoscuți eroi ai rezistenței armate anticomuniste. Istoricul Dimitrie Vatamaniuc s-a născut la 25 septembrie 1920, la Sucevița, jud. Suceava, a urmat școala primară în comuna natală, pentru ca apoi să studieze la Cernăuți, unde a absolvit Școala Normală de Învățători, și la Rădăuți, fiind absolvent al Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”.

Licențiat în 1947 al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializare în istoria literaturii române, estetică literară și istoria românilor, și-a susținut, în 1957, teza de doctorat la Institutul de Istorie Literară și Folclor al Academiei Române, avându-l conducător științific pe George Călinescu. A fost profesor de limba și literatura română la Liceul „Andrei Mureșanu” din Dej, redactor la Almanahul literar din Cluj, cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor, lector la Universitatea din București, iar din 1964 – șef de secție la Centrul de Documentare și Informare Științifică al Academiei Române. Din 1974 a fost cercetător la Institutul de Teorie și Istorie Literară al Academiei Române.

Odată cu angajarea la Muzeul Literaturii Române, în anii ’70, a preluat, la îndemnul lui Alexandru Oprea, continuarea ediției integrale a operei lui Mihai Eminescu, inițiată și coordonată de Perpessicius în 1939 și întreruptă în 1963. S-a consacrat studiului operei eminesciene peste 30 de ani, devenind unul dintre cei mai importanți eminescologi români.

Sub îngrijirea lui au apărut, între 1977-1993, volumele VII-XVI din integrala operei eminesciene, ediție ce avea să fie desăvârșită în 1999. Pe baza ei, Dimitrie Vatamaniuc a editat apoi mai multe serii de Opere ale poetului național (Editura Univers Enciclopedic și Editura Academiei Române, 1999-2003; Fundația Națională pentru Știință și Artă sub egida Academiei Române, 2015), precum și Publicistica lui M. Eminescu. 1870-1877 (1977), Eminescu. Manuscrisele (1988), Eminescu. Contribuții documentare (1993), Eminescu și Transilvania (1993), Publicistica lui Eminescu. 1877-1883, 1888-1889 (1996) ș.a.

Autor de studii monografice, între care: G. Coșbuc. O privire asupra operei (1967); Ioan Slavici și lumea prin care a trecut (1968); Ioan Slavici. Opera literară (1970); Ion Agârbiceanu (1970); Lucian Blaga. Biobibliografie (1977), Lucian Blaga. Contribuții documentare (1998), Tudor Arghezi. Biobibliografie (2 vol., 2005) ș.a. A editat opera lui Ioan Slavici în 14 volume (1967-1987). A fost director al Centrului pentru Studierea Problemelor Bucovinei din Rădăuți al Academiei Române, transformat, în 1992, în Institutul Național „Bucovina”; redactor-responsabil al revistei Analele Bucovinei și coordonator al Enciclopediei Bucovinei în studii și monografii; director al revistei Septentrion, publicație a Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina.

În 2002 a primit Premiul de Excelență al Fundației Culturale a Bucovinei. Cetățean de onoare al comunei Sucevița, al municipiului Rădăuți și al comunei Șiria din Arad. Membru de onoare al Academiei Române (ales la 6 iunie 2001). Membru al The International Academy „Mihai Eminescu” (India, 1998) și al Centrului Internațional „Mihai Eminescu” (Chișinău, 2001); Doctor Honoris Causa al universităților „Lucian Blaga” din Sibiu și „Ștefan cel Mare” din Suceava. The American Biographical Institute l-a declarat „Om al Anului” și i-a acordat „Diploma de onoare” în 1999 și 2000. A murit la 4 iulie 2018.

Prezentăm mai jos un interviu realizat de ziarista Maria Stanciu, cu academicianul Dimitrie Vatamaniuc.

„Eminescu a avut o concepție profund creștină în toată opera sa”. Interviu Extraordinar In Memoriam

Maria Stanciu: Domnule academician Dimitrie Vatamaniuc, vă rugăm să ne spuneți când a început întâlnirea cu cercetarea manuscriselor eminesciene, pentru completarea, adunarea și publicarea operei complete Eminescu?

Dimitrie Vatamaniuc: Efectiv, am început să-l studiez pe Mihai Eminescu din anul 1972, când am ajuns la Muzeul Literaturii Române și când Alexandru Oprea, directorul muzeului, a hotărât să continue editarea operei lui Eminescu. Însă acest demers de cercetare literară a fost inițiat și urmat de academicianul Perpessicius între 1939 și 1963, timp în care a reușit să tipărească șase volume.

M.S.: Eminescologul Perpessicius, pe numele adevărat D. Panaitescu, a încetat cercetarea constrâns de motive de sănătate, dar a lăsat și o scrisoare pentru urmași… Ce conține această „scrisoare deschisă”?

D.V.: Perpessicius părăsise „șantierul” de cercetare a operei lui Eminescu, cum el însuși îl numea, pentru că își pierduse vederea la descifrarea manuscriselor. În aceste împrejurări, el a adresat o „scrisoare deschisă către editorul de la anul 2000”. Aici le aduce laude predecesorilor săi care au contribuit – după posibilități și împrejurări – la punerea în circulație a operei lui Eminescu; totodată el făcea previziuni pentru viitor. Perpessicius se îndoia, afirmând că „nu sunt semne ca la anul 2000 să fie posibilă publicarea operei integrale a lui Mihai Eminescu”. Previziunile nu s-au împlinit, astfel că în 2011 am reușit, sub oblăduirea Academiei Române, să publicăm Opera Integrală Eminescu.

M.S.: Cum ați ajuns coordonatorul „colectivului” de cercetare a operei lui Mihai Eminescu?

D.V.: În 1972, la un an de la moartea lui Perpessicius, Alexandru Oprea care era directorul Muzeului Literaturii Române, instituție fondată de Perpessicius, și director al revistei Manuscriptum – întemeiată tot de Perpessicius – a considerat că era de datoria sa să ducă mai departe această activitate. A fost atunci, în anii ’70, o împrejurare deosebită, când cercetarea se unea cu învățământul; se punea problema ca toți cercetătorii de la institute să treacă în învățământ. A fost un proces lung, demarat în 1972, în urma căruia a fost stabilit un colectiv din care făceam parte eu, Petru Creția și alte două colege…

M.S.: Ați primit misiunea să faceți coordonarea generală a Integralei Eminescu și, în mod special, să vă ocupați de partea de publicistică eminesciană. Știm că la apariția volumelor IX și X, Publicistică, au fost multe ispite, deși Eminescu trecuse la ceruri de aproape un secol. Cum a fost întâmpinat volumul IX, în plină perioadă comunistă?

D.V.: Volumul IX, apărut în 1980, cuprindea publicistica lui Eminescu din perioada studiilor universitare și din perioada când a publicat la Curierul de Iași, respectiv, mai 1876 și octombrie 1877. Volumul a fost privit drept unul care aduce noutate pentru publicul larg, fiindcă nu se cunoșteau decât câteva articole din această perioadă, restul era contribuție nouă. Acest volum IX a stârnit însă reacții din partea cercurilor interesate. Unul dintre cei foarte supărați s-a arătat Moses Rosen, rabinul șef al Cultului Mozaic din România, care a atacat volumul în repetate rânduri, pentru că se vorbește aici și despre evrei.

M.S.: În ce au constat aceste greutăți la tipărirea volumului X?

D.V.: După nemulțumirile amintite legate de acel text publicistic din volumul IX, ni s-a impus, special pentru Eminescu, ca toate textele din următoarele volume să primească avizele celor două cabinete ale familiei Ceaușescu! Mai direct, s-a introdus cenzura… Cu toate restricțiile pe care le-am întâmpinat, noi am mers mai departe și am adunat materialele și pentru volumul X. Acesta cuprinde publicistica lui Mihai Eminescu de la ziarul Timpul, din perioada octombrie 1877 – februarie 1880. În paralel, am lucrat și la volumul XIV, care conține studii științifice, traduceri. Am terminat amândouă volumele în același timp, însă am tipărit doar volumul XIV, care nu ridica nicio problemă fostului regim și care a apărut în 1983. Volumul X însă nu l-am putut tipări și a așteptat până în anul 1989…

M.S.: Care a fost motivul pentru care a fost interzisă tipărirea volumului X, Publicistică?

D.V.: Acest volum are două studii fundamentale; unul era studiul în chestiunea evreiască și un alt studiu despre Basarabia. Cu chestiunea evreiască era așa și așa, fiindcă Eminescu face aici un studiu statistic; se ocupă de numărul evreilor de la noi care lucrau în comerț, câți erau în țară… Însă, deranja foarte tare studiul cu Basarabia, nu aveam voie să vorbim despre acest subiect.

M.S.: Motivele nu sunt greu de intuit…

D.V.: Aveam interdicție, era ordin peste tot să nu se vorbească de Basarabia. Și asta a durat mult. Era interzis să apară în presă ceva despre Basarabia. Basarabia era cedată rușilor și era o temă încheiată, iar acestui volum i s-a interzis apariția! Atunci, eu am făcut demersuri și așa a ajuns volumul X la Ștefan Andrei, care era secretar la Comitetul Central între cele două cabinete, al lui Nicolae Ceaușescu și al Elenei Ceaușescu. În acest context, Ștefan Andrei mi-a spus că dacă era la un singur cabinet, „încă mai facem demersuri, dar așa, să merg la ambele cabinete, nu pot să fac nimic. Deci, nu mai insista asupra acestei chestiuni”, mi s-a recomandat.

M.S.: Și totuși, volumul X s-a tipărit înainte de evenimentele din 22 decembrie 1989, printr-un act de eroism, am spune…

D.V.: În cursul anului 1989, s-a petrecut ceva foarte interesant. Cercetători din Basarabia au venit la mine, chiar acasă, și m-au rugat, zice… „Haideți, să ne dați și nouă studiul lui Eminescu cu Basarabia că suntem interesați de el! Noi avem acum o oarecare libertate, ne-am despărțit într-un fel de ruși și vrem să-l publicăm, că ne-ar servi foarte mult”. Eu le-am spus că nu le dau nimic, pentru că dacă eu vă dau acest studiu nu vom mai reuși în veci să tipărim volumul X. Volum care aștepta din anul 1983!…Și ce au făcut ei, ce au dres… S-au dus în tipografie, la București, au tratat… creștinește cu tipografii și au scos un număr de exemplare din volumul X, cu publicistica lui Eminescu. Și în drum spre Chișinău iarăși au revenit la mine, acasă…

M.S.: În câte exemplare a fost tipărit atunci volumul X?

D.V.: Cred că în o sută douăzeci de exemplare. Că au ajuns cu volumul X la Chișinău nu-i nicio problemă, dar au mai făcut o „greșeală” foarte mare pentru acea vreme, anume, au trimis un volum și la Paris, în Franța. Cartea a căzut în mâna lui Ierunca de la Radio Europa Liberă, care a făcut o emisiune de o oră, în care se spunea despre acest volum că a apărut în România lui Ceaușescu… „Și iată că în România se pot tipări și lucrări și opere fundamentale în care nu se vorbește de Ceaușescu și nu se aduce nicio laudă regimului comunist. Într-adevăr, nu veți găsi nicio laudă adusă regimului comunist, nu veți găsi în toată ediția nicio laudă la adresa lui Ceaușescu”. Dar…

M.S.: Dar?!…

D.V.: Reacția a fost că am intrat într-o cercetare foarte severă; m-au pus să dau raport despre legăturile mele cu Europa Liberă! În sfârșit, m-am descurcat, cum m-am descurcat, dar soarta acestui volum era încă o dată pecetluită. Înainte cu câteva luni de evenimentele din decembrie 1989 se hotărâse să nu mai apară deloc, iar exemplarele care se tipăriseră să fie trimise fără discuție la topit… Însă, Dumnezeu a avut oamenii Lui care au avut mare grijă ca volumul X să nu dispară. De altfel, a și fost distribuit în librării chiar în zilele revoluției din 1989…

M.S.: Publicistul Mihai Eminescu a pus probleme oricărui regim. Cât de actuală este astăzi publicistica lui Eminescu?

D.V.: Eminescu are o publicistică în care pune probleme fundamentale. El se identifică cu poporul român până la sacrificiul de sine. Drama sa morală este și a noastră. Amenințarea ființei naționale a poporului român nu este înlăturată, și relele de care suferea societatea românească din vremea sa sunt și ale zilelor noastre, în forme nu mai puțin grave. Publicistica lui Eminescu o trăim astăzi dureros de actual…

Citiți partea a doua a articolului

Citiţi şi:
Actualitatea jurnalisticii lui Mihai Eminescu. Scrisul lui Eminescu este expresie a demnităţii naţionale
Eminescu, arhitectul spiritual al României moderne

 

yogaesoteric
12 mai 2021