Măria sa moșul și Terorismul Planetar: Vârcolacii climatici au mâncat Soarele – Vă mai amintiți de Copiii Luminii pe care i-am trădat?

Voi de când nu ați mai văzut soarele? De săptămâni bune, pământul e învăluit de o pâclă apăsătoare, o penumbră umedă și vâscoasă ce pare fără sfârșit și fără ieșire.

Oamenii sunt abătuți, apatici, cocârjați, cu privirile goale privind în pământ, ca niște ocnași condamnați pe viață, fără un licăr de speranță.

Vorbesc cu prieteni din alte colțuri ale țării – atmosfera e peste tot aceeași.

Iar calitatea aerului e proastă de o lungă bucată de vreme: lumea tușește, se îneacă, e amețită.

Cu toate astea, alarmiștii de la Ro-Alert – care altminteri emit cod roșu pentru câteva picături de ploaie sau o adiere de vânt – nu se agită.

Miroase urât. A operațiune de salvare planetară. Vârcolacii climatici au pus demult gând rău soarelui.

De aproape zece ani se vorbește de o umbrelă care să facă umbră pământului.

Acum, pare să-i fi sosit sorocul.

Pe de altă parte, invitat la Tucker Carlson, expertul Dane Wigington a confirmat nu doar realitatea „chemtrails”, dar și că păturile globaliste acționează concertat, otrăvind aerul și planeta, sub pretextul că o salvează.

Ne-au ascuns soarele?

Azi mi-am adus aminte de un basm. A fost scris de fabulosul Vladimir Colin cu zeci de ani în urmă și se numește „Măria sa moșul”.

Pe scurt, un moș cu baba lui, uitați de Dumnezeu pe pământ, atât de bătrâni erau, trăiau în sărăcie lucie, într-un bordei ca vai de lume.

Baba își pierduse toți dinții, dar moșul grozav se fudulea în fața ei pentru că lui îi mai rămăsese un dinte în gură, de care avea grijă ca de ochii din cap.

Dar, pasămite, dintele era năzdrăvan. Ca să-i mulțumească moșului pentru grija ce i-o purta, face o vrajă și un brusture ce răsărise pe lângă bordei crește urieșesc, încât o frunză de-a lui ajunge să acopere tot pământul.

Dintele îl îndeamnă pe moș să-și ia baba și să se cațere pe frunza de brusture. Acolo, sus, se găsea un palat verde, ca un ONG ecologist finanțat de Soros, plin de toate bogățiile. Aici, dintele îl așază pe binefăcătorul lui ca pe un rege, împlinindu-i toate dorințele.

Între timp, jos pe pământ era întuneric beznă din cauza brusturelui uriaș ce acoperea totul. Fără lumina soarelui, pădurile, livezile, viile, ogoarele, pășunile încep să se usuce. Lipsite de hrană, animalele încep să moară de foame.

La fel și oamenii.

Disperați, mai mulți săteni merg cu jalba în proțap la moș, în palatul verde. Ascultându-le păsul, cel devenit stăpânul pământului acceptă să dea o gaură în frunza de brusture deasupra satului cu pricina, în schimbul unui bir.

Auzind de asta, locuitorii din satul vecin se duc și ei să ceară lumină de la Măria Sa Moșul, contra unei taxe.

Și tot așa, sat după sat, toți oamenii se învoiesc să plătească pentru a vedea lumina soarelui prin găurile pe care binevoia să le facă moșul.

Doar că, după o vreme, frunza de brusture a ajuns atât de ciuruită încât s-a prăbușit cu tot cu moș, cu babă și cu dintele fermecat.

*******

Interesant este că, în basm, nimănui dintre oamenii condamnați la beznă nu îi trece prin cap să pună mâna pe o secure și să taie brusturele de la rădăcină. Toți acceptă obedienți să plătească impozit pe lumina soarelui dată de Dumnezeu.

Habar n-am cum de mi-am amintit de basmul ăsta.

Poate pentru că e iarnă, taxele cresc până la cer și, în decembrie acum 36 de ani, niște copii care se născuseră și trăiseră toată viața lor în întuneric au murit pentru ca noi să vedem lumina soarelui.

Și noi i-am trădat.

Autor: Adrian Pătrușcă

Citiţi şi:
Paradoxul celui născut sclav și pericolul libertății ignorate
Analiză Whitney Webb despre controlul numerarului, lockdown, CBDC, identitate digitală, biometrie

 

yogaesoteric
8 ianuarie 2026