Marin Răducă – 99 de ani pentru Hristos și neamul românesc (II)

Citiți prima parte a articolului

„M-am lăsat mai mult în Voia lui Dumnezeu și n-am ajuns la cădere”

Reporter: În închisoare, ați avut vreodată gândul acesta: „Hai să fac compromisul acesta și mă căiesc după aceea”?

Marin Răducă: Nu, niciodată. Chiar și cei care au căzut și s-au întors la Dumnezeu, au căzut pentru că nu au mai putut răbda, că există și o limită a răbdării pentru fiecare. Eu nu îmi atribui că am fost eu grozav, dar m-am lăsat mai mult în Voia lui Dumnezeu și n-am ajuns la cădere. Însă m-am gândit la cei care au avut anumite funcții și care totuși au căzut, iar apoi au murit. Cred că alta le era cununa dacă nu cădeau deloc, dacă ar fi acceptat moartea.

R.: Unii din cei care au căzut în închisoare mărturisesc că au trăit o stare de demonizare atunci când își băteau camarazii. Ați remarcat starea aceasta la alți deținuți, dintre cei cu care ați împărțit celula?

M.R.: Din moment ce te unești cu diavolul și îi faci voia lui, ai căzut. Sigur că ajungi demonizat. Dar demonizarea aceasta din ce cauză e? E din cauza fricii, a neputinței, că iată, nu toată lumea a căzut.

R.: Și cum faci față fricii care uneori e paralizantă și îți întunecă judecata?

M.R.: Nu avem scuză atâta vreme cât avem exemplul lui Hristos și paharul morții Lui. Însuși Mântuitorul spune: „De este cu putință, Doamne, înlătură pocalul acesta de la mine. Dar dacă este voia Ta ca să-l beau, fie voia Ta”. Aici e cumpăna. Eu cred că nu am căzut în încercări pentru că am avut inima legată de Hristos și credința în Dumnezeu. Am vrut ca Dumnezeu să facă Voia Lui în mine. Fără participarea noastră nu există virtute sau cădere.

Dumnezeu ne-a creat liberi, cu discernământ de a alege ori una, ori alta. Și când te-ai încredințat lui Dumnezeu total, cu toată ființa ta, orice este străin de aceasta, îl respingi. Rămâi unit cu Hristos și „Doamne, facă-se voia Ta!”. Dacă voința ta este să nu cedezi, Dumnezeu te ajută în momentele de slăbiciune.

R.: Dacă ar fi să dați un sens suferinței trăite în toți anii de temniță, care ar fi acesta?

M.R.: E salvarea omului, suferința. Să știți că suferința ne apropie mult de Dumnezeu. Credeți că eu mai pot să retrăiesc ce am trăit acolo? Vă spun sincer că mă simțeam în nenorocirea aceea și în toate lipsurile, fericit. Nu aveam o explicație pentru starea aceasta. Imediat cum am fost eliberat, au început gândurile, grijile.

Credeți că în Sf. Litrughie când se spune: „Toată grija cea lumească să o lepădăm”, este o simplă poezie? Este o reușită extraordinară să te lepezi de sine, de griji. Vedeți că astăzi toată lumea e bolnavă, mai ales tineretul care se plânge că nu are liniște sufletească. Păi, de ce nu ai liniște? Pentru că nu-L ai pe Dumnezeu, că dacă L-ai avea cu tine, atunci ai avea pace. Și dacă ai pace, ai liniște. Da, tineretul de astăzi este bolnav sufletește. Caută pacea, liniștea și nu știe de unde provine.

R.: Ați avut parte în temniță de spovedanie și de Sf. Împărtășanie?

M.R.: Da, sub Antonescu. Însă, sub comuniști s-au bucurat de Sfintele Taine doar aceia care au avut fericirea să stea cu un preot. Preoții care au venit în temniță după 1950, au adus și Sf. Împărtășanie ascunsă prin haine; alții făceau vin din marmeladă și prescuri din pâine și săvârșeau Sf. Liturghie acolo. Unii i-au discreditat pe preoții aceștia; e foarte ușor să vorbești de rău, de aceea este bine să ne ferim de a vorbi pe cineva de rău. Dumnezeu e Judecătorul Suprem.

Paza minții și a inimii prin rugăciunea lui Iisus

R.: Spuneați că lupta duhovnicească cu gândurile, cu patimile este una grea. Poți să biruiești fără ajutorul unui povățuitor?

M.R.: Da, poți să-L ai povățuitor pe Dumnezeu, dar e necesară o mare forță interioară și credință. M-a preocupat mult problema aceasta: cum să ajungi să nu mai păcătuiești? Cum au ajuns desfrânații, criminalii, la sfințenie, la îndumnezeire? Eu cred că prin paza conștiinței și a inimii. Și cum să-mi păzesc eu gândurile, că de la gând toate pornesc? Dacă atunci când apare gândul, nu-l tai din fașă, nu-l resping de la momeală, atunci cad. Respingerea gândului este prima fază.

A doua este ca eu să practic rugăciunea. Și rugăciunea este aceasta a inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, credinciosul tău”. Deci lași imediat gândul care îți vine, momeala – pentru că momeala în sine, ca și ispita, nu este păcat, nu te tulbura că îți vine o ispită – nu intri în discuție cu momeala și alergi imediat la rugăciune pentru că cea care ne salvează este rugăciunea. E numele lui Hristos. Starea de neliniște pe care o avem în noi este un aspect bun, pentru că te împinge la rugăciune. Ați văzut ce spun Sf. Părinți diavolului: „Îți mulțumesc, măi, necuratule, că uitasem să mă mai rog și mi-ai adus aminte”.

Este firesc ca ispita să-ți vină prin cei apropiați, prin casnicii tăi, cum spune Mântuitorul. Vine o ispită asupra unei surori, poate nu știe cum să lupte cu ispita, tu este bine să o suporți așa cum este, să te rogi lui Dumnezeu, nu să plimbi vorba de colo colo, pentru că aceasta este vorbire de rău. Este important să fim permanent cu luare aminte, pentru că acesta este firescul viețuirii în comunitate. Când ești pustnic, doar tu cu Dumnezeu, nici ispitele nu prea vin în felul acesta. Iar în comunitate este bine să știi să fii înarmat, să nu dai curs ispitei.

R.: Din păcate, duhul acesta al comodității care domnește în lume ne contaminează și pe noi, monahii. Vrem să nu purtăm lupte, să avem doar pace și bucurie.

M.R.: Lâncezeala e mare păcat. Este bine să avem spiritul acesta de jertfă, de dăruire, de dragoste. Dar ajungi la dragostea adevărată prin aceste mici piedici din viața casnică. Este necesar să ai râvnă aprinsă pentru Hristos și astfel vei reuși să raportezi totul la Hristos, iar nu la aproapele prin care îți vine încercarea. Care e punctul de pornire în viața noastră duhovnicească? Cum ne păcălește diavolul? Tocmai prin această momeală cu care noi stăm de vorbă.

Nu vedeți că Sf. Părinți insistă să ne golim de gânduri și să rămânem cu un singur gând, gândul la Hristos? Cu cât ne vom ruga mai des, cu cât vom menține conștiința noastră ocupată cu Hristos, cu atât vom fi ispitiți mai puțin. Diavolul nu mai poate să mai intre, pentru că pe el îl arde rugăciunea. Așa că depinde în primul rând de noi, de voința noastră. Este necesar să fii mereu trezvitor și să duci o viață de atenție permanentă la tine însuți, după cum spune și Mântuitorul: „Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită”. Aceasta este trezvia.

În ispită să te rogi, să nu fii nepăsător, să te străduiești pe cât poți să fii permanent în rugăciune. Și cine se roagă ajunge la rugăciunea neîncetată. Așadar depinde în primul rând de voința noastră, pentru că Dumnezeu ne-a dat această libertate de a alege: discernământul. Ați văzut că Sf. Antonie cel mare a socotit virtutea discernământului cea mai mare dintre virtuți. Dacă nu ai această discernere, această lumânare lăuntrică, ușor cazi și zici: „Știu eu care o fi Voia lui Dumnezeu?”. În spatele poruncilor Lui, stă Voia lui Dumnezeu. Nu e nimic necunoscut.

Râvna aceasta cred că vine tot de la Dumnezeu, de la harul Duhului Sfânt. Și să nu ne lăsăm furați! Să ne preocupe permanent păcatele noastre, cum să ne lepădăm de omul cel vechi ca să ne îndumnezeim. Să fim exigenți cu păcatul din noi! Să iertăm, să ne rugăm, să ne păstrăm sufletele curate și să luptăm împotriva a tot ceea ce ne duce la necurăție. Să-l ținem pe Hristos mai mult în conștiința noastră!

„Să nu creăm singuri spaime!”

R.: Credeți că trăim în vremurile în care se exercită un control asupra conștiinței omului care îl face incapabil de rugăciune?

M.R.: Când Apostolii L-au întrebat pe Mântuitorul ce va fi, El le răspunde: „Ajunge zilei răutatea ei. Ceea ce vreți să știți voi, nu este dat vouă a cunoaște”. Să nu ne preocupe atât ce va fi, cum va fi viitorul nostru, când va veni antihristul. Pe antihrist l-am simțit cum m-a zdrobit în generația și în lupta pe care am dus-o. Ce va fi și ce forme va mai lua în viitor, nu știm. Să nu creăm singuri spaime! Să nu ne angajăm în chestiuni de care nu suntem noi răspunzători!

Dacă Dumnezeu ar fi lăsat evenimentele pe mâinile diavolului, nimeni, nici măcar cei aleși, n-ar fi putut să reziste! Așa că, să avem încredere în compasiunea lui Dumnezeu cu noi! Drumul pe care ni l-a croit Mântuitorul și care este strâmt, e greu și spinos, îl putem parcurge numai cu ajutorul Lui. Pe mine mă interesează cum e clipa pe care o trăiesc zi de zi. Cum e clipa aceasta? E cu Hristos, e împotriva lui Hristos, e păcat, e virtute? Acesta este omul nou. Nu vedem că sfinții ne învață să ne uităm chiar și trecutul nostru?

Să ne intereseze clipa de față, să o trăim cu Hristos și în Hristos și pentru Hristos. Să nu ne întristăm pentru tulburările noastre interioare, pentru că ele sunt menite să ne ducă la rugăciune. Dacă diavolul ar ști că încercările acestea sunt spre folosul nostru, nu le-ar mai întrebuința. Să ne gândim mai mult la ce a spus Hristos: „Frații Mei, surorile Mele, mama Mea sunt aceia care fac Voia lui Dumnezeu”. În rest, orice abatere de la drum este păcat.

R.: Voia lui Dumnezeu o raportați la poruncile evanghelice?

M.R.: Absolut. „Să-L iubiți pe Dumnezeu din tot sufletul vostru, din tot cugetul vostru, din toată inima voastră, cu toată puterea ființei voastre și pe aproapele vostru ca pe voi înșivă”. Nu spune să-l iubim pe aproapele ca pe Dumnezeu. Dar este necesar să trăim în armonie și ceea ce vrem noi să ne facă aproapele nouă, să facem și noi aproapelui. Una este dragostea față de aproapele care este limitată și alta este dragostea față de Dumnezeu. Și una și alta au la bază această renunțare la egoul nostru. Pentru că în viața noastră, cu el avem de furcă: cu egoul nostru. Să căpătăm Sinele lui Hristos care e jertfelnic!

R.: Dacă ar fi să dați o definiție smereniei, care ar fi aceasta?

M.R.: Smerenia este să simți că ești cel mai păcătos. Și dacă te consideri că ești cel mai păcătos, nu îl judeci pe aproapele tău pentru că judecata te duce la mândrie, pe când smerenia te duce la dragoste. Smerenia este opusul mândriei și cel mai mare păcat al nostru este acesta, mândria. Asupra ei este necesar să fim foarte atenți pentru că e foarte subtilă. Să vorbim mai puțin despre eul nostru. Când vedem pe cineva în discuții și în relații că pune accent pe eul lui, că: „eu am făcut”, „eu am dres”, înseamnă că omul acela nu este prea jertfelnic. Când noi vom reuși în aspectele acestea mărunte, de relație între noi, între frate cu frate, soră cu soră să jertfim acest eu, ambiția și slava noastră deșartă, vom merge pe drumul către smerenie.

„Altfel s-ar desfășura evenimentele dacă tinerii ar avea un ideal duhovnicesc”

R.: Mai acordați vreo șansă de regenerare spirituală tineretului de astăzi?

M.R.: Sunt tineri, mai ales din studențime care vor ceva, dar sunt derutați pentru că nu au modele. Am cunoscut în ultimul timp niște studenți de la Istorie și vor să cunoască adevărul. Și cum adevărul nu e scris nici în cărțile de școală, nici profesorii nu îl predau, ei sunt dezorientați. La ei, punctul numărul 1 nu mai este un ideal. Idealul lor superior este materia. Ei își pun mai întâi problema viitorului lor. Vedeți cum lucrează diavolul?

Dacă strămoșii noștri au murit și au luptat pentru pământul acesta, astăzi 54% din pământul țării noastre este vândut străinilor, iar toți pe care i-am avut ca elită în toate domeniile astea de educație și de medicină, au părăsit țara. Vedeți cum se cucerește și cum pierdem România? Altfel s-ar desfășura evenimentele dacă tinerii ar avea un ideal duhovnicesc, adică învierea și nu numai învierea lor personală, pentru că fiecare face parte dintr-un neam. Dar nu poți să învii neamul, dacă nu învii tu mai întâi.

Mai întâi este necesar să te transformi tu, să-l alungi tu pe omul cel vechi din tine. Deși putem să avem uneori impresia că Dumnezeu nu ne ajută, El oricând poate să transforme totul. Dar dacă tu nu ai o generație de oameni educați, pe cine vrei să pui în locul acestor păcătoși care toată viața lor s-au luptat să ajungă în vârful țării, ca să fure? Nu vedeți ce legi se dau? Toate sunt împotriva propriului neam, a românismului.

Sigur că diavolul caută ca tot ce avem noi mai bun să fie distrus, să promovăm homosexualitatea, să o legalizăm, să nu fim exclusiviști. Deși au în față trei milioane de iscălituri, nu le iau în considerare. Sub masca aceasta a libertății, de fapt vor să promovăm păcatul. Dacă am avea conducători credincioși, altfel ar fi viața în Romania.

R.: Nemaiavând oameni de atitudine, ce ne rămâne de făcut?

M.R.: Este necesar să ne rugăm mai mult, că Dumnezeu nu ne lasă. Este imposibil ca peste 50, 100 de ani să nu se nască cineva în neamul acesta care să ducă mai departe această flacără a neamului. Dumnezeu va interveni la un moment dat. Cine a crezut că va mai dispărea comunismul nu numai din țara noastră, ci și din lume? Dar Dumnezeu i-a scos în ’89 pe acei copii care s-au dus cu pieptul deschis în fața gloanțelor și au cântat: „Cu noi este Dumnezeu” când comuniștii credeau că au anihilat și preoții și Biserica.

Noi să avem încredere în Dumnezeu că nu își vor atinge scopul și că toate câte se vor petrece pe pământ sunt niște încercări pentru că Dumnezeu își cerne fiii. Ce le-a spus Mântuitorul Apostolilor? „Vedeți că Satan a cerut să vă cearnă”, adică să vă pună la încercare. Petru, care suntem noi, ce zice? „Eu, Doamne, chiar dacă toți Te vor părăsi, eu nu Te voi părăsi”. „Tu? Nu va cânta cocoșul de trei ori și te vei lepăda de Mine”. Adică ce înseamnă asta? Că suntem slabi și repede ne lepădăm de Dumnezeu.

Dar El este atât de îngăduitor cu noi! Cât ne iubește El pe noi!… Până acolo că S-a lăsat răstignit tot pentru noi, că nu puteam să plătim păcatul strămoșesc. Dumnezeu este drept, dar este și atotcompasiv. Numai Dumnezeu poate să fie și drept și atotcompasiv pentru că El se jertfește. De aceea la baza vieții noastre creștine este jertfa. Și jertfă ce înseamnă? Înseamnă iubire.

Dumnezeu a luat chipul nostru din dragoste pentru noi și ne cheamă să-L urmăm și să nu primim tot ce vine străin de dragostea de Dumnezeu, adică străin de jertfă. Nu există nimic care să fie deasupra jertfirii de sine și totdeauna este necesar să ne raportăm la porunci. Iubim noi? Facem din iubire, de pildă, treaba aceasta? Și de câte ori îți aduci aminte de Dumnezeu, roagă-te! Vrei să te desăvârșești? Caută să-L ai pe Hristos permanent!

Conștientizează această prezență permanentă în tine a lui Dumnezeu. Tu nu-L vezi, dar El te vede în fiecare clipă. Și aceasta e o rugăciune permanentă. Ca să-L vezi pe Dumnezeu, este necesar să ajungi la asemănare cu El și ca să ajungi la asemănare cu Dumnezeu este nevoie să treci prin treptele acestea de despătimire, de înnoire. Să ai paza ca să nu cazi niciodată în deznădejde pentru că deznădejdea este biruința diavolului, adică L-ai pierdut pe Hristos. Așa cum spunea doamna Aspazia, să-L ținem pe Hristos cu amândouă mâinile lipit de noi, că nu El se depărtează de noi. Noi ne îndepărtăm de El prin păcatele noastre, prin gândirea noastră.

Interviu realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, iulie 2018

Citiți și:
Poveştile torţionarilor care au semănat groaza în temniţele comuniste: au bătut, au ucis şi au trăit regeşte după Revoluţie (I)
Dr. Galina Răduleanu, fost deținut politic: Trăim în amoralitate. În școli este nevoie de educarea caracterului, nu de educație sexuală
Rugăciunea în viziunea unui yoghin

 

yogaesoteric
7 aprilie 2022