«Măştile» pe care ni le construim ne împiedică să fim noi înşine

de Liliana Popa
Cu mască, fără mască…
„Să fii aproape de Dumnezeu / nu înseamnă să urci sau să cobori
 Să fii aproape de Dumnezeu / înseamnă să scapi din închisoarea existenţei.”
– Rumi

Din punct de vedere spiritual, fie că am început la modul conştient un proces de evoluţie spirituală, fie că încă suntem supuşi vieţii aşa cum se desfăşoară în mod obişnuit pentru majoritatea oamenilor, fie că avem o anumită cunoaştere iniţiatică sau nu, atât timp cât încă nu am atins starea de eliberare spirituală fiecare ne vom confrunta cu reculul acţiunilor noastre în această viaţă sau în cele care vor urma. Şi aceasta se va petrece chiar de la naştere – nu neapărat sub forma unor boli congenitale sau a unor răceli repetate etc., ci sub forma unor norme pe care conştient sau inconştient părinţii şi cei apropiaţi ni le vor impune – datorită rezonanţelor pe care le-am acumulat şi care fac parte din ceea ce orientalii numesc KARMA.

După naştere nou-născutul, sugarul şi apoi copilul mic vrea să se simtă liber aşa cum este el, dar…acest lucru deranjează lumea adulţilor şi astfel, prin diferitele admonestări mai mult sau mai puţin severe care i se administrează, copilul ajunge la concluzia că a fi natural nu este bine. Şi el nu poate fi iubit aşa cum este el. Şi, ca urmare, va ajunge să îşi creeze o personalitate, care în ultimă instanţă nu este decât o mască destinată deopotrivă celorlalţi cât şi lui însuşi, pentru a se apăra împotriva suferinţei trăite – a „rănii” subtile pe care o are, cu care a venit pe această lume, care a atras prin rezonanţă restricţiile impuse de părinţi.

Principala cauză a unei astfel de „răni” provine din incapacitatea noastră de a ierta ceea ce ne facem nouă înşine sau ceea ce le-am făcut altora, şi care există la nivel subconştient. Sădind acest sâmbure de rezonanţă, udându-l şi crescându-l destul timp (uneori poate vieţi întregi) ca pe o obişnuinţă de a gândi, simţi, vorbi şi de a acţiona într-un anumit mod, am reuşit să ne construim un caracter care este de fapt o mască pentru o suferinţă şi nu un portativ pentru manifestarea scânteii divine care există în noi.

Procesul evolutiv la care omul este supus, într-un mod mai lent sau mai accelerat, în funcţie de voinţa sa, de cunoaşterea acumulată şi chiar de KARMA sa, include eliminarea tuturor acestor „măşti” pe care şi le-a creat din ignoranţă. Aşa cum bănuiţi şi cum am observat cu toţii în viaţa noastră, aceste măşti nu sunt altceva decât reacţii la ceea ce vine înspre noi, reacţii şi măşti pe care le-am construit cu scopul de a ne aduce iubirea şi aprecierea după care tânjim, uneori fără să ne dăm seama. O persoană care se focalizează preponderent la nivelul reacţiilor nu este centrată în ea însăşi şi nu poate fi fericită câtă vreme pune condiţionări restrictive şi exterioare fericirii sale. De aceea, este important să fim conştienţi de momentele în care suntem noi înşine şi de perioadele când suntem la nivel de reacţie. Astfel vom putea deveni stăpâni pe propria viaţă, fără a ne lăsa conduşi de temeri.

Cele cinci „măşti”

„Iubirea / este izvorul vieţii care dăruieşte nemurirea. / Este ceea ce numim / Apa vieţii.
Vino în această apă / Mergi pe ea / Să vezi că fiecare strop / Este el însuşi întregul ocean.” – Rumi
Măştile care corespund unui număr de cinci „răni” importante pe care ni le creăm de-a lungul vieţilor, au fost descrise de Lise Bourbeau în cartea sa „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine”. În această lucrare, autoarea afirmă: „rana interioară poate fi comparată cu o rană fizică pe care o ai pe mână de mult timp, pe care o ignori şi pe care nu ai îngrijit-o cum trebuia. Ai preferat să o bandajezi pentru a nu se mai vedea. Acel pansament este echivalentul măştii. Când cineva te ia de mână cu dragoste, iar tu ţipi: „Au! Mă doare!”, poţi să îţi imaginezi cât de surprins este celălalt. Oare chiar a vrut să te doară? Nu, deoarece dacă tu suferi atunci când cineva te atinge pe mână, este din cauza faptului că tu eşti cel care a hotărât să nu îşi îngrijească rana. Iar celălalt nu este responsabil de durerea ta. De fiecare dată când ne simţim răniţi, egoul nostru este cel care vrea să credem că celălalt este răspunzător. Practic, încercăm să găsim un vinovat. (…) Cu cât acuzăm mai mult, pe sine sau pe ceilalţi, cu atât se repetă mai mult aceeaşi experienţă. Acuzarea nu serveşte decât la producerea de nefericire oamenilor. În timp ce, dacă privim cu compasiune partea umană care suferă, evenimentele, situaţiile şi persoanele vor începe să se transforme.”

În continuare vom reda caracteristicile personalităţilor, măştile corespunzătoare rănilor, precum şi rănile de care suferim, aşa cum sunt descrise în lucrarea amintită.

Fugarul – rana de respingere
Dependentul – rana de abandon
Masochistul – rana de umilire
Dominatorul – rana de trădare
Rigidul – rana de nedreptate

Citiţi şi:
În căutarea propriei poveşti adevărate
Sindromul retragerii sociale acute – unul dintre efectele unei societăţi bolnave

yogaesoteric
octombrie 2009

Also available in: Français