Mega-scandal politic în Marea Britanie pe buletinele digitale. Mii de oameni protestează, România dată ca exemplu nefast
Scandal de proporții s-a dezlănțuit în țara fără buletine de identitate pentru cetățeni, Marea Britanie, după ce prim-ministrul Sir Keir Starmer și-a anunțat planul de a introduce cărți de identitate digitale.

El a declarat pentru BBC că noul sistem va ușura munca persoanelor care este necesar să-și dovedească identitatea și va demonstra totodată că au dreptul la muncă.
Numai că planurile guvernului sunt puternic contrate de alți politicieni, iar recent, unul dintre ei a folosit în Parlament exemplul României pentru a releva pericolele sistemului.
Guvernul britanic declară că schema va fi implementată până cel târziu în august 2029. Odată introdus, actul de identitate digital va fi utilizat pentru a verifica dreptul unei persoane de a locui și de a munci în Regatul Unit. Actul de identitate va include informații despre statutul de ședere al titularului, numele, data nașterii, naționalitatea și fotografia acestuia.
Zilele trecute, atât în media cât și în Parlamentul britanic au avut loc, însă, dezbateri aprinse pe subiect, fiind amintit că One Login dezvoltat în România are 47 vulnerabilități critice și a fost spart în 7 minute, iar unii politicieni l-au numit „Big Brother pe steroizi”.
La dezbatere, parlamentarul conservator David Davis a dat exemplul negativ al României ca argument împotriva introducerii sistemului.
„Având în vedere termenele limită, mă voi concentra exclusiv asupra procedurii One Login (un sistem creat de guvernul britanic pentru a permite utilizatorilor să acceseze serviciile guvernamentale online folosind un singur cont n.n.), care prezintă un nivel scandalos de nesiguranță. Voi solicita în scris Oficiului Național de Audit să investigheze această situație, deoarece, pe lângă slăbiciunea strategică reprezentată de existența unei singure autentificări, modul în care guvernul a gestionat această problemă a fost dezastruos.
Încă din 2022, echipa de asigurare a informațiilor responsabilă cu securitatea sistemului și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că acesta era dezvoltat pe stații de lucru nesecurizate, de către contractori din România care nu aveau autorizație de securitate. Când a derulat o operațiune de tip «red team» pentru a verifica nivelul de securitate, aceștia au pătruns cu ușurință în sistem. Ar fi putut instala programe malware și nici măcar nu au fost detectați de persoanele care gestionau sistemul.
Când acest sistem va intra în vigoare, toate datele întregii populații vor fi accesibile actorilor răuvoitori – națiuni străine, infractori care utilizează ransomware, hackeri răuvoitori și chiar propriii lor dușmani personali sau politici. Drept urmare, acest fapt va fi mai grav decât scandalul Horizon.
Tehnologia a fost deja aplicată în străinătate. A fost deja aplicată în România și este foarte posibil ca malware-ul să se afle deja în interiorul ei”, a mai spus parlamentarul.
Citiți aici scrisoarea lui David Davis:
Mii de oameni protestează împotriva planurilor guvernului britanic de a introduce identitatea digitală obligatorie
Mii de protestatari s-au adunat la Londra pentru a-și exprima opoziția față de planul guvernului britanic de a introduce actele de identitate digitală obligatorii.
Protestatarii au mărșăluit prin centrul Londrei purtând pancarte pe care scria „Nu actelor de identitate digitale”, „Dacă accepți astăzi actele de identitate digitală, mâine vei accepta creditul social” și „Odată scanat, niciodată liber”.
Protestele au fost organizate ca răspuns la anunțul prim-ministrului laburist Keir Starmer privind planul guvernului de a introduce un document de identitate digitală obligatoriu, numit „BritCard”, pentru toate persoanele care doresc să lucreze în Regatul Unit. Planul a fost întâmpinat cu o reacție puternică din partea publicului, inclusiv proteste organizate în alte orașe, după cum a raportat LifeSiteNews.
Aproape trei milioane de persoane au semnat o petiție prin care se opun planului guvernului de a face „BritCard” obligatoriu pentru toți lucrătorii până în 2029. Potrivit petiției „nimeni nu este cazul să fie obligat să se înregistreze într-un sistem de identificare controlat de stat”, pe care îl descrie ca fiind „un pas către supravegherea în masă și controlul digital”.
Starmer și guvernul său au folosit problema imigrației ilegale, pentru care sunt cel puțin parțial responsabili, ca pretext pentru a impune identificarea digitală. Cu toate acestea, criticii spun că scopul real al schemei este de a introduce supravegherea în masă a cetățenilor britanici, pentru a-i controla.
ONG-ul globalist al fostului prim-ministru britanic Tony Blair, „Tony Blair Institute for Global Change”, este unul dintre principalii susținători ai sistemului de identificare digitală.
Protestul din Londra a fost condus de fostul deputat conservator Andrew Bridgen, care a fost expulzat din Partidul Conservator în 2023 din cauza opoziției sale față de vaccinurile anti-covid.
Silkie Carlo, directoarea grupului pentru libertăți civile Big Brother Watch, a declarat pentru Daily Mail că identificarea digitală „devine rapid un permis digital necesar pentru a ne trăi viața de zi cu zi”.
„Starmer a promovat sistemul său orwellian de identificare digitală pe baza minciunii că acesta va fi utilizat doar pentru a stopa munca ilegală, însă adevărul, ascuns în textul scris cu litere mici, a devenit clar”, a continuat ea.
„Acum știm că actele de identitate digitală ar putea constitui coloana vertebrală a unui stat de supraveghere și ar putea fi utilizate pentru orice, de la impozite și pensii până la operațiuni bancare și educație.
Perspectiva înscrierii chiar și a copiilor în acest sistem biometric în expansiune este sinistră, nejustificată și ridică întrebarea îngrijorătoare cu privire la scopul pentru care crede el că vor fi utilizate actele de identitate în viitor.
Nimeni nu a votat pentru asta, iar milioane de oameni care au semnat petiția împotriva acestei măsuri sunt pur și simplu ignorați”, a concluzionat Carlo.
BritCard-ul ar urma să fie stocat pe telefoanele smart și ar include date personale precum numele, data nașterii, statutul de rezident, naționalitatea, o fotografie și, eventual, date personale mai sensibile. Se pare că guvernul ia în considerare introducerea actelor de identitate digitală pentru copiii cu vârsta de peste 13 ani.
Liderul Partidului Conservator, Kemi Badenoch, a declarat că propunerea este „un truc care nu va folosi cu nimic pentru a opri bărcile [cu migranți]”, în timp ce șeful Reform UK, Nigel Farage, a spus că se „opune ferm” acesteia.
Farage a promis că va anula orice sistem de identificare digitală introdus de guvernul laburist dacă va deveni următorul prim-ministru al Regatului Unit.
„Nu va avea niciun efect asupra imigrației ilegale, dar va fi folosit pentru a ne controla și penaliza pe noi, ceilalți”, a declarat Farage referitor la BritCard.
„Statul nu este cazul să aibă niciodată atâta putere.”
Citiți și:
Gheorghe Piperea: Românii și britanicii sunt obligați să primească ceva mai rău decât certificatul de vaccinare și bățul din nas – ID-ul DIGITAL. Este de-a dreptul legare de glie
ID-ul digital de după colț – cum veți deveni șerbi și cum li se va închide complet gura oamenilor liberi
Summitul Global Digital: Banca Mondială și Verizon susțin că identitatea digitală va face parte din „contractul social” dintre guvern și cetățeni
yogaesoteric
2 noiembrie 2025