Megaatributul Dumnezeiesc al lui Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc

Dezvăluiri esențiale referitoare la cel mai important Megaatribut Dumnezeiesc, a cărui valoare este imensă, inestimabilă, veșnică, ce ne conferă starea de nemurire spirituală supremă și impulsionează enorm prin energia sa subtilă sublimă dumnezeiască revelarea lui Atman în Microcosmosul ființei noastre

 

Este indicat să se studieze periodic cu multă atenție toate aceste revelații, urmărind de fiecare dată nu numai să înțelegem într-un mod temeinic toate aceste destăinuiri fundamentale, dar mai ales să începem să le trăim, să le experimentăm și să urmărim să simțim lăuntric și să intuim existența energiei subtile sublime ce caracterizează în veșnicie realitatea inefabilă a Absolutului ce există numai și numai în Dumnezeu în totalitatea ei, dar este totuși prezentă parțial, proporțional sau, altfel spus, există fără încetare în scânteia Sinelui Suprem Nemuritor (Atman) și care ne devine accesibilă într-un mod inefabil, însă treptat, pe măsură ce este revelat din ce în ce mai mult (prin eforturi adecvate, rodnice, ce integrează într-un mod constructiv toate aceste destăinuiri practice, cruciale, care sunt pentru prima oară în lume expuse într-o manieră clară, plină de înțelepciune dumnezeiască) în Microcosmosul ființei noastre în Atman (Sinele Suprem Nemuritor ce este în realitatea sa ocultă o scânteie ce își are originea și este energizată în mod specific în veșnicie prin intermediul lui Paramatman Megaatributul Dumnezeiesc al Absolutului Ultim Dumnezeiesc).

Spre a înțelege așa cum se cuvine (mai ales practic) toate aceste destăinuiri importante se cuvine să pornim de la anumite analogii edificatoare și semnificative ce sunt însă decisive, capitale.

Spre exemplu: un ceas vechi cu arc funcționează prin intermediul unui arc ce este necesar să fie întors periodic pentru ca respectivul ceas să funcționeze indicând în felul acesta ora exactă (numai dacă în prealabil a fost însă potrivit spre a indica ora exactă). Arcul ceasului respectiv este o piesă specială elastică din oțel care, după ce mai întâi este strâns (întors), printr-o destindere treptată pune în acest mod în mișcare un mecanism complex, iar acel arc necesar pentru acel ceas face astfel posibilă funcționarea optimă a acelui ceas cu arc. Un ceas cu arc al cărui arc nu este periodic strâns, întors, încetează apoi să mai funcționeze și din această cauză se oprește. Un ceas cu arc funcționează de fapt cu o energie mecanică, fizică.

În cazul acestei analogii oculte, arcul este Megaatributul Dumnezeiesc al lui Paramatman, a cărui energie dumnezeiască este însă veșnică, distinctă și unică în ceea ce privește frecvența ei de vibrație care nu se modifică niciodată. Energia dumnezeiască specifică a lui Paramatman este totodată mereu prezentă într-o anumită proporție ce este egală în Sinele Suprem Nemuritor (Atman) al fiecărei ființe umane și în felul acesta, ca să spunem așa, Sinele Suprem Nemuritor (Atman) al fiecărei ființe umane funcționează întocmai precum funcționează Sinele Dumnezeiesc Suprem Absolut al lui Dumnezeu (Paramatman). Este chiar foarte important să înțelegem în prealabil această fundamentală analogie ocultă pentru a reuși în felul acesta să ghicim, să întrevedem corespondența ocultă ce există în permanență între Megaatributul Dumnezeiesc al lui Paramatman ce este Absolutul Ultim Dumnezeiesc și Sinele Nostru Suprem Nemuritor (Atman) al fiecăruia dintre noi.

Înțelegerea clară, pertinentă a acestei corespondențe oculte este un aspect ezoteric cheie ce ne este totdeauna de un imens folos spre a ne ajuta apoi din plin de energia subtilă sublimă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc al lui Paramatman spre a ne revela mult mai repede, dar și pentru a aprofunda iar și iar și iar realitatea Sinelui nostru Suprem Nemuritor (Atman). Prin intermediul acestei esențiale raportări oculte rodnice la oceanul cel misterios al Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman beneficiem în felul acesta imediat în realitatea Sinelui nostru Suprem Nemuritor (Atman) de o susținere inefabilă ce este capitală, chintesențială, ce este de fiecare dată cu mult mai mult decât ceea ce era anterior atunci când încă nu cunoșteam această cardinală revelație dumnezeiască referitoare la existența Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman ce este Absolutul Ultim Dumnezeiesc.

Desigur, prin intermediul experiențelor inefabile directe pe care le vom avea atunci când integrăm prompt de fiecare dată această primordială revelație dumnezeiască referitoare la branșarea noastră reală, indescriptibilă, directă la energia subtilă sublimă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc al lui Paramatman ce este Absolutul Ultim Dumnezeiesc, devine cu ușurință posibil să descoperim, să probăm lăuntric diferențele ce apar atunci când în acest mod îmbogățitor – prin revărsarea în Microcosmosul ființei noastre a energiei subtile sublime a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman ce este Absolutul Ultim Dumnezeiesc – experimentăm mult mai profund și intens revelarea realității Sinelui nostru Suprem Nemuritor (Atman).

Prin comparație devine lesne posibil să conștientizăm în acest fel valoarea imensă a acestei esențiale dezvăluiri dumnezeiești ce revoluționează din temelii spiritualitatea și conferă o nouă perspectivă uimitoare, prolifică asupra revelării în Microcosmosul ființei noastre a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). Este firesc să fie așa, deoarece în acest mod beneficiem din plin în simultaneitate de energia subtilă sublimă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc al lui Paramatman. Astfel ne devine în simultaneitate accesibilă lăuntric printr-o experiență indescriptibilă realitatea Absolutului Ultim Dumnezeiesc nu ca ceva abstract, ci ca fiind ceva mereu viu, adevărat, efectiv, dar inefabil.

Această nouă dezvăluire dumnezeiască referitoare la Megaatributul Dumnezeiesc al lui Paramatman ne oferă o rapid transformatoare viziune lăuntrică ce este experimentată direct referitoare la realitatea indescriptibilă prin cuvinte a Absolutului Ultim Dumnezeiesc. Această nouă dezvăluire dumnezeiască referitoare la acest Megaatribut Dumnezeiesc al lui Paramatman este desigur ceva fără precedent care revoluționează din temelii spiritualitatea și facilitează revelarea Sinelui Suprem Nemuritor (Atman) în universul ființelor umane care aspiră cu putere la aceasta.

Gramele necesare și adecvate de practică în ceea ce privește experimentarea intensă, profundă a energiei subtile sublime inefabile a acestui Megaatribut Dumnezeiesc al lui Paramatman fac posibilă în premieră simțirea complexă și aprofundarea sa rodnică în Microcosmosul nostru lăuntric.

În felul acesta, prin evocarea și acumularea din abundență în universul nostru lăuntric, în aura noastră, a energiei subtile sublime a acestui fundamental Megaatribut Dumnezeiesc experimentăm într-un mod inefabil, indescriptibil prin cuvinte, energia subtilă sublimă a Absolutului Suprem Paramatman și iată că după peste 13 miliarde 700 de milioane de ani pământești, care reprezintă în realitate vârsta Universului Fizic, descoperim, conștientizăm în premieră existența certă a acestui crucial Megaatribut Dumnezeiesc ce ne este de un imens ajutor fiecăruia, mai ales atunci când aspirăm cu putere și facem eforturi adecvate să ne revelăm în Microcosmosul ființei noastre Sinele Suprem Nemuritor (Atman). În plus, prin experimentarea pregnantă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc în universul nostru lăuntric descoperim realitatea inefabilă a Absolutului Suprem. Megaatributul Dumnezeiesc al lui Paramatman este în veșnicie exact ceea ce este, în simultaneitate fiind ceva desăvârșit, formidabil, perfect, splendid, misterios, infinit și inefabil.

Acest Megaatribut Dumnezeiesc este ceva uluitor dincolo de care nimeni nu poate vreodată să treacă, să meargă (ca să spunem așa). Acest Megaatribut Dumnezeiesc include în simultaneitate detașarea perfectă, dar și transcendența perfectă. În metafizică se consideră că este absolut acea realitate misterioasă, indescriptibilă prin cuvinte, care nu are niciodată nevoie de altceva pentru ca aceasta să fie și să rămână în veșnicie exact ceea ce este, ceea ce a fost și ceea ce mereu va fi. În religiile monoteiste în acest fel este desemnat adeseori Dumnezeu.

Megaatributul Dumnezeiesc al lui Paramatman este în veșnicie necondiționat. Chiar dacă acesta (Paramatman) este într-un mod inexprimabil experimentat lăuntric, cu toate acestea el este și rămâne totuși mereu necunoscut. Este un paradox inefabil care se revelează iar și iar în conștiința noastră ca atare doar atunci și numai atunci când acest Megaatribut Dumnezeiesc este experimentat în realitatea sa mereu enigmatică, chiar și atunci când totuși ni se arată lăuntric într-o manieră incomunicabilă, cu excepția energiei sale subtile sublime ce îl caracterizează și care se revarsă – în anumite condiții – în Microcosmosul ființei noastre.

Se poate spune totuși că Paramatman Absolutul Suprem Dumnezeiesc conține, cuprinde în realitatea sa misterioasă absolută, supremă, dumnezeiască trei modalități:

  1. A) este în veșnicie perfect, total și desăvârșit;
  2. B) există doar prin sine în veșnicie și nu are nevoie de nimic altceva în afară de sine pentru a exista;
  3. C) există în veșnicie în sine într-un mod independent de reprezentarea noastră eventuală sau de orice nu contează ce eventuale reprezentări ale noastre.

Megaatributul Dumnezeiesc al lui Paramatman:

  1. A) este în veșnicie sfârșitul oricărei contradicții;
  2. B) este în veșnicie o reconciliere supremă totală;
  3. C) este în veșnicie o totală identitate pură cu sine însuși ca Sine Absolut Suprem. Megaatributul Dumnezeiesc al lui Paramatman este, altfel spus, Spiritul Absolut, Suprem al lui Dumnezeu.

Aceste dezvăluiri noi, cruciale, referitoare la acest Megaatribut Dumnezeiesc sunt expuse pentru prima oară în lume după ce au trecut peste 13 miliarde 700 de milioane de ani pământești. Toate acestea reprezintă totodată o mare revoluție spirituală în ambianța acestei planete, ce este însă rezervată doar ființelor umane care au avut acces mai ales practic, prin experiențe lăuntrice directe, la dezvăluirile pe care Dumnezeu ni le-a oferit în cadrul acestei școli spirituale ezoterice referitoare la taina formidabilă a Atributelor Dumnezeiești ca fiind fiecare o energie subtilă sublimă veșnică, omniprezentă, gratuită, ce este însă caracterizată de o frecvență diferită de vibrație ce nu se modifică niciodată.

Experimentarea lăuntrică plenară a energiei subtile sublime a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman este cu siguranță ceva inefabil și indispensabil pentru o apropiere veritabilă de o trăire metafizică rodnică.

Orice tentativă de a defini Megaatributul Dumnezeiesc al lui Paramatman, care este indicibil, inefabil, fiind imposibil să fie exprimat prin cuvinte sau, altfel spus, fiind indefinibil, este supusă eșecului. Numai experiența lăuntrică directă face apoi să devină posibilă descoperirea realității indescriptibile a acestui Megaatribut Dumnezeiesc. O altă modalitate în afara unei experiențe lăuntrice inefabile, directe a realității acestui Megaatribut Dumnezeiesc nu există, cu excepția eforturilor adecvate fructuoase pe care le realizăm în direcția revelării treptate a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). Astfel de eforturi adecvate pot fi considerate un sui generis „aperitiv” ce ne trezește și apoi face să crească aspirația de a experimenta realitatea enigmatică, inefabilă a energiei subtile sublime a Megaatributului lui Paramatman. Atunci însă când reușim să experimentăm într-un mod considerabil realitatea indicibilă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc devine lesne cu putință să realizăm un salt extraordinar ce ne catapultează, ca să spunem așa, de la pârâul Sinelui nostru Suprem Nemuritor (Atman) la oceanul cel enigmatic și fără de margini al lui Paramatman. Altfel spus, în acest mod trecem de la un mic ulcior la realitatea cea misterioasă, indescriptibilă a unui fluviu infinit care analogic vorbind este Paramatman. Înțelegând așa cum se cuvine aceste aspecte ezoterice ne putem da seama de valoarea imensă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc care ne ajută imens să ne revelăm mult mai repede, cu o eficiență crescută, Sinele Suprem Nemuritor (Atman).

Experimentarea inefabilă directă a energiei subtile sublime a acestui Megaatribut Dumnezeiesc facilitează totodată ca prin farmec simțirea într-o considerabilă măsură în simultaneitate a Infinitului Dumnezeiesc, a Posibilității Dumnezeiești Misterioase a Totului Dumnezeiesc.

Experimentarea directă a energiei subtile sublime a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman ne ajută să simțim într-un mod inefabil că în realitatea sa misterioasă Paramatman nu poate să fie o parte a ceva. Fiind totodată și Universalitatea Dumnezeiască, Paramatman nu poate fi niciodată izolat sau cuprins în ceva anume. Paramatman poate să fie caracterizat numai de Infinit, deoarece nefiind niciodată limitat de nimic, el nu lasă vreodată să existe nimic în afara lui.

Așa cum electronii sunt în realitate într-un mod specific energizați și funcționali prin intermediul unei energii subtile electronice, așa cum protonii sunt în realitate într-un mod specific energizați și funcționali prin intermediul unei energii subtile protonice, așa cum neutronii sunt în realitate într-un mod specific energizați și funcționali prin intermediul unei energii subtile neutronice, analogic vorbind cam tot așa și Paramatman este într-un mod specific energizat și rămâne în veșnicie funcțional prin intermediul energiei subtile sublime a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman.

Este de asemenea esențial să ne dăm seama și mai ales să intuim spre a înțelege că în realitate Sinele nostru Suprem Nemuritor (Atman) este într-un mod specific energizat și astfel Atman ce există în fiecare dintre noi este funcțional prin intermediul energiei subtile sublime a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman care îl energizează în permanență și în felul acesta îl face să fie funcțional. Înțelegerea acestei analogii ezoterice semnificative ne este de mare folos pentru a conștientiza prompt cum și cât de mult ne poate ajuta energia subtilă sublimă a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman atât pentru a ne revela mult mai ușor și repede Sinele Suprem Nemuritor (Atman), cât și pentru a ne îndumnezei fiecare într-un ritm nou și susținut.

În cadrul tradiției milenare a înțelepciunii indiene se menționează de multe ori că Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc sau, altfel spus, Supremul Atman al lui Dumnezeu este în realitate identic cu Brahman – Dumnezeu.

Pentru a înțelege cât mai bine felurite aspecte esențiale referitoare la acest Megaatribut Dumnezeiesc este necesar să studiem adeseori cu multă atenție termenul de la glosarul edificator ce a fost special elaborat:

Paramatman Megaatributul Dumnezeiesc al Absolutului Ultim Dumnezeiesc

Acest Megaatribut a cărui denumire (mega) provine de la cuvântul grec megas, care în traducere înseamnă extraordinar de mare sau un milion, desemnează un crucial Atribut Dumnezeiesc a cărui energie subtilă sublimă nesfârșită, veșnică, gratuită, omniprezentă caracterizează realitatea misterioasă, inefabilă, veșnică a lui Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc. Termenul absolut desemnează ceea ce este perfect, desăvârșit, necondiționat, deplin, suprem, suveran, profund, total dumnezeiesc. Doar experimentarea directă, inefabilă însă, în Microcosmosul ființei noastre a energiei subtile sublime a acestui Megaatribut Dumnezeiesc așa cum, spre exemplu, simțim, experimentăm inclusiv în sfera conștiinței personale un fenomen pregnant de electrocutare medie atunci când la un moment dat simțim din plin în trup manifestarea specifică a curentului electric, iar astfel sesizăm efectele definitorii ale încărcăturii electrice ce este așadar acumulată în trup, cam tot așa devine posibilă (analogic vorbind) conștientizarea evidentă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc. Această analogie referitoare la curentul electric și la simțirea unui fenomen de electrocutare medie și experimentarea pregnantă a energiei subtile sublime a acestui Megaatribut Dumnezeiesc ne ajută să înțelegem cum este necesar să conștientizăm realitatea indescriptibilă prin cuvinte a acestui Megaatribut Dumnezeiesc esențial.

Este esențial să ne dăm seama că, deoarece acest Megaatribut Dumnezeiesc este inexprimabil, se poate spune că tot ceea ce este și rămâne inexprimabil este un aspect chiar foarte important în orice realitate metafizică. Tot ceea ce poate fi vreodată exprimat poate fi considerat mai nimic în comparație cu tot și toate cele care deja există, dar sunt mereu inexprimabile. Un exemplu edificator de acest fel este finitul care, oricare ar fi vreodată mărimea sa, este totuși nul față de infinit. Cuvintele, dar și toate simbolurile joacă aici un simplu și unic rol de suport adecvat ce permite emergența intuiției pure supramentale care este apoi capabilă să faciliteze perceperea inefabilă a adevărurilor esențiale, dar și a principiilor veșnice și imuabile. Realitatea uluitor de complexă, plurivalentă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc este în permanență misterioasă, bogată în nuanțe indicibile și total inexprimabilă. Inexprimabilul este în simultaneitate tangent cu misterul.

Experimentarea inefabilă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc necesită, implică totdeauna o înțelegere metafizică ce apare printr-o cunoaștere pură intuitivă ce are o indisolubilă legătură cu dinamizarea învelișului tainic supramental (vijnanamaya kosha).

Paramatman este în realitatea sa mereu misterioasă, inefabilă, Absolutul Suprem Ultim. Despre Paramatman se poate spune că este nedefinibil și mereu nedefinit (nirguna), Acesta există în veșnicie dincolo de orice distincție (nirvisesha); el este totodată într-un mod absolut necondiționat. Dată fiind infinitatea sa, manifestarea universală sau, altfel spus, Macrocosmosul în totalitatea sa (care cuprinde în simultaneitate cele trei Universuri – Universul Fizic, Universul Astral și Universul Cauzal), este considerată ca fiind într-o mare măsură nulă sau, altfel spus, ca fiind fără o realitate.

Doctrina non dualității (advaita-vada) dezvăluie și subliniază caracteristicile iluzorii ale tuturor distincțiilor, deosebirilor și diferențelor pe care le considerăm vreodată ca fiind efective în sânul, în cadrul realității. Advaita-vada consideră că Sinele Suprem Nemuritor (Atman) care există și este mereu prezent în Microcosmosul fiecărei ființe umane este în realitatea sa misterioasă o scânteie nepieritoare ce își are originea în Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc ce este un sui generis „Soare” infinit, veșnic și misterios.

Paramatman este în realitatea sa misterioasă infinită Identitatea Absolută Dumnezeiască Supremă. Paramatman există, este mereu prezent în Microcosmosul fiecărei ființe umane în Atman, Sinele Suprem Nemuritor ce își are, ca să spunem așa, reședința într-o dimensiune tainică în centrul subtil ocult vital (anahata chakra) al omului, mai precis spus este situat în partea dreaptă a centrului subtil de forță anahata chakra. Este necesar să precizăm că acest centru subtil ocult vital este totodată ceea ce am putea numi creierul tainic supramental care are legătură cu învelișul tainic subtil supramental (vijnanamaya kosha).

În Paramatman sunt în simultaneitate prezente, incluse toate cauzele dumnezeiești primordiale, dar totodată Paramatman este fără nicio calitate distinctă sau, altfel spus, nu este caracterizat de vreo calitate aparte, specială. Iată ce ni se destăinuie despre toate acestea în fundamentalul tratat Bhagavad Gita: „Numai Eu Paramatman, care sunt fără de nicio calitate anume și fără de o formă sensibilă, sunt acela care prin Voința Mea omnipotentă a făcut să apară și să se manifeste întregul Univers (Macrocosmosul) doar prin puterea Mea imuabilă, dar și prin intermediul veșnicei Mele Puteri Feminine pasive (Maha Shakti) ce este în totalitate dependentă de Mine. Iată că așa doar Eu sunt în realitatea Mea Acela care face să apară și care produce și reproduce în cadrul tuturor ciclurilor stabilite multitudinea tuturor făpturilor vii, a tuturor ființelor ce sunt înzestrate cu conștiință și doar Eu realizez toate acestea ca fiind un joc al Meu ce se desfășoară fără un țel determinat și astfel tot și toate cele care există sunt cauzate fără încetare de Atotputernicia Mea pricinuitoare, producătoare.”

Prin intermediul acestei revelații extraordinare ni se dezvăluie că toate formele, toate lucrurile, tot și toate cele care apar și există sunt cauzate numai de Paramatman.

În străvechiul text Mandukya Upanishad se menționează într-un mod semnificativ că „tot și toate acelea care au fost vreodată, care sunt, dar și toate cele care vor fi sunt cauzate doar de Paramatman”.

Despre Paramatman ce există în sine însuși cu toate acestea nu se poate spune nici că este nemanifestat (avyakta), dar nici nu se poate spune că este manifestat (vyakta); totuși se poate afirma că în realitate Nemanifestatul este și rămâne ceea ce am putea numi principiul imediat al Manifestării, al Manifestatului. Despre Paramatman se poate spune că el este în simultaneitate oceanul misterios, infinit, absolut al Manifestatului, dar și al Nemanifestatului.

În Kena Upanishad se menționează: „Pe Paramatman care este Absolutul Dumnezeiesc ochiul ca ochi nu l-a atins și nu-l va atinge niciodată. Iată de ce noi nu știm cum am putea să vă dezvăluim și să vă învățăm totuși ceva despre natura sa. El (Paramatman) este în permanență mult superior la tot și toate cele care sunt vreodată cunoscute. Aceasta este învățătura esențială pe care noi am moștenit-o de la marii înțelepți care au trăit altădată. Tocmai de aceea se poate afirma și se poate considera că acela (Paramatman) care nu este și nici nu poate fi câtuși de puțin descris prin intermediul cuvântului, dar totuși prin mijlocirea căruia cuvântul, rostirea apare și se manifestă, acela este Paramatman.”

Prin intermediul acestei formidabile dezvăluiri referitoare la Atributele Dumnezeiești pe care Dumnezeu ne-a oferit-o în premieră în cadrul acestei școli spirituale ezoterice avem astfel la dispoziție o modalitate sigură, promptă și eficientă de a simți, de a experimenta într-un mod inefabil energia subtilă sublimă a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman.

Pentru a reuși aceasta este mai întâi necesar să realizăm de șapte ori la rând consacrarea mistică a roadelor acelei acțiuni lui Dumnezeu, apoi vom evoca și vom atrage în universul nostru lăuntric energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Intenției Dumnezeiești și vom conștientiza din plin efectele subtile specifice ale respectivului Atribut Dumnezeiesc.

În continuare, vom rosti cu o prealabilă focalizare excelentă a conștiinței următoarea formulă:

Doamne Dumnezeule, Tată ceresc, Te implor aici și acum, cu credință deplină în Tine, cu umilință și iubire să mă ajuți prin Omnipotența Ta să evoc și să atrag din abundență în ființă energia subtilă sublimă a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc. Îți solicit aceasta deoarece Tu, Doamne Dumnezeule, ai promis pentru noi oamenii: „Cere toate cele bune, dumnezeiești, căci astfel acestea îți vor fi dăruite”. Facă-se doar Voia Ta cea dumnezeiască. Amin! Amin! Amin!

În finalul acestei rostiri conștientizăm o stare specială de vacuitate euforică pură, înălțătoare, dar și de receptivitate elevată ce include în simultaneitate o așteptare rodnică, binefăcătoare. Imediat după simțirea prealabilă a acestei trăiri anticipative ne fixăm într-un mod ferm și intens atenția și în simultaneitate sfera conștiinței la nivelul centrului subtil fundamental de forță sahasrara, în zona creștetului, dar totuși undeva în afara trupului și urmărim să percepem revărsarea treptată ce se manifestă sub forma unei unde diafane, rafinate, specifice, a energiei subtile sublime a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc în universul nostru lăuntric.

Conștientizăm apoi experiența inefabilă ce se manifestă treptat în universul nostru lăuntric și urmărim să decelăm nuanțele inexprimabile prin cuvinte ale acelei trăiri care evidențiază astfel în ființa noastră efectele energiei subtile sublime a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman. În felul acesta ne devine accesibilă prin experiență directă existența misterioasă, plurivalentă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc și iată că așa trăim realitatea indicibilă a Absolutului Ultim Dumnezeiesc ce ni se revelează, iar apoi ea poate fi aprofundată într-un mod fructuos.

În final, după ce simțim efectele subtile ce apar în ființa noastră prin acumularea energiei subtile sublime a acestui Megaatribut Dumnezeiesc, la sfârșit ne exprimăm mulțumirea și recunoștința față de Dumnezeu și, rămânând în picioare, orientați cu fața și trupul către nordul magnetic (ce este sudul geografic), rostim în mod solemn următoarea formulă prin care ne exprimăm recunoștința față de Dumnezeu:

Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc, Îţi mulțumesc cu umilință, cu recunoştinţă, că m-ai ajutat să descopăr, prin experienţă directă, tainele pe care această modalitate ezoterică le revelează. Graţie puterii creatoare a Rostirii Tale dumnezeieşti, misterioase, tot şi toate cele câte sunt doar prin Tine s-au făcut. Pline sunt cerurile şi pământul de Slava şi de Atotputernicia Ta. Prin Omnipotenţa Ta Tu susţii totul şi nimic din tot ceea ce a fost făcut nu există niciodată în afara Ta. În tot şi în toate care sunt, există prezentă în veşnicie Atotputernicia Ta. Pline de taine sunt căile Tale. Slăvit să fii acum şi pururea şi în vecii vecilor. Slavă Ţie, Tată Ceresc! Slavă Ţie, Tată Ceresc! Slavă Ţie, Tată Ceresc! Amin. Amin. Amin.

Apoi se conștientizează plenar, profund răspunsul ce apare de la Dumnezeu în universul nostru lăuntric sub forma unui flux subtil elevat, inefabil, care ne inundă ființa, trupul și se revarsă descendent prin creștetul capului de la nivelul centrului subtil fundamental de forță sahasrara.

Efectele inefabile ce apar astfel prin acumularea energiei subtile sublime a acestui Megaatribut Dumnezeiesc durează cam 24 de ore din momentul încheierii celor șapte etape, iar ecoul ocult secundar ce survine se extinde pe o perioadă de cam șapte zile după aceea. Este însă esențial să fim foarte atenți la toate efectele ce survin în Microcosmosul ființei noastre pe parcursul celor două perioade (respectiv 24 de ore și apoi cele șapte zile) ce au fost menționate aici.

Atunci când, acționând în acest mod ce a fost descris, am conștientizat în final acumularea în universul nostru lăuntric a energiei subtile sublime a acestui Megaatribut Dumnezeiesc, iar apoi am urmărit să ne revelăm Sinele Suprem Nemuritor (Atman) printr-o metodă adecvată, eficientă, vom observa cu siguranță diferența în ceea ce privește valoarea acestei formidabile dezvăluiri referitoare la acest megaatribut dumnezeiesc.

În această manieră ne vom edifica destul de repede că energia subtilă sublimă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc pe care o atragem în Microcosmosul ființei noastre ne este de un imens folos pentru a accelera procesul de revelare rodnică a Sinelui nostru Suprem Nemuritor (Atman) în universul nostru lăuntric. Se cuvine să menționăm în acest context că Buddha a negat existența lui Atman și în plus a considerat că Dumnezeu nu există. Acestea sunt două mari greșeli grave ale lui Buddha, iar în plus Buddha nu a știut nimic despre existența Universului Cauzal. Atman este la modul esențial caracterizat de o absență veșnică a suferinței de orice fel. Negarea existenței Sinelui Suprem Nemuritor (Atman) s-a afirmat din ce în ce mai mult de-a lungul apariției și a propagării gândirii și a învățăturii budiste. Negarea existenței lui Atman este o mare carență a budismului, ca și convingerea, în fond tâmpă, a lui Buddha cum că nu există Dumnezeu. Pentru a înțelege cât mai bine anumite aspecte referitoare la existența Sinelui Suprem Nemuritor (Atman) vă oferim un glosar privitor la termenul sanscrit Atman.

Termenul sanscrit Atman ar putea fi tradus în limba română astfel: „ceea ce nu există decât prin intermediul lui Paramatman şi care, cu excepția lui Paramatman, nu este în legătură cu ceva ce provine de la altceva sau de la altcineva“. În conformitate cu învățătura milenară yoga, Sinele Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) nu este câtuși de puțin o parte a lumii manifestate, fie obiective, fie subiective. Tocmai de aceea, Atman este transcendent, veșnic, nenăscut, adimensional, mereu neschimbat, inalterabil și este fără încetare, în raport cu Microcosmosul ființei umane, atotputernic și nemuritor.

Sinele Suprem Nemuritor (Atman) este o sui generis „scânteie” din Spiritul Dumnezeiesc Absolut Universal ce pătrunde în totalitate şi îmbrăţişează în veșnicie tot și toate cele care există în întreaga Creație și Manifestare dumnezeiască. Dată fiind existenţa şi prezenţa cea misterioasă a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman), toate lucrurile, toate fiinţele, precum şi tot ceea ce a existat sau există apar, am putea spune, întocmai ca nişte necesare modificări ale Spiritului Suprem Absolut Veșnic și Nemuritor, care în tradiţia înţelepciunii orientale este cunoscut prin intermediul termenului sanscrit Paramatman. În cazul fiecărei fiinţe umane, scânteia enigmatică a acestui Spirit Suprem Nemuritor (Atman) nu poate fi niciodată definită ca fiind ceva opus materiei, căci Atman este necesar să fie considerat ca fiind o scânteie misterioasă infimă ce îşi are originea în Spiritul Absolut Suprem Nemuritor (Paramatman) ce înglobează în sine fără încetare atât lumea materială, sau altfel spus Universul Fizic, cât şi toate tărâmurile tainice care există în Universul Astral, precum şi Universul Cauzal, prin intermediul esenţei sale universale misterioase, esenţă care în cadrul tradiţiei indiene este cunoscută sub numele de Paramatman.

În Microcosmosul fiecărei fiinţe umane acest Sine, ce este o sui generis „scânteie” minusculă, este adeseori desemnat prin expresia Sinele Suprem Nemuritor (Atman), care în viziunea celor iniţiaţi este în veșnicie o realitate enigmatică eminentă a unei metafizici reale. Atunci când urmărim să înţelegem cât de cât într-o anumită măsură, dar mai ales într-un mod intuitiv, care anume este realitatea cea tainică a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman) ne putem raporta într-un mod creator la un citat semnificativ ce apare într-un celebru tratat indian, Chandogya Upanishad, unde Atman este descris chiar în felul acesta ca fiind o misterioasă esenţă ce nu poate fi niciodată clar definită şi care totodată este în permanenţă a tot și toate cele ce există. Iată care este acest citat:

Acest veșnic și enigmatic Sine Suprem Nemuritor (Atman), ce sălăşluieşte într-un loc ascuns ce se află undeva în inima spirituală a fiecăruia dintre noi, este cu mult mai mic decât un bob de orez. El este cu mult mai mic decât cel mai mic bob de orz. El este chiar cu mult mai mic decât o sămânţă de mei. Luaţi aminte că Atman este chiar cu mult mai mic decât germenul care există în cel mai mic bob de mei. Totodată acest Sine Suprem Nemuritor (Atman) ce sălăşluieşte într-un mod tainic în inima spirituală a fiecărei fiinţe umane este totodată cu mult mai mare decât tot pământul sau, altfel spus, acesta este în permanență cu mult mai mare decât toată manifestarea grosieră, materială. Atman este cu mult mai mare decât toată atmosfera sau, altfel spus, Atman este cu mult mai mare decât toată manifestarea cea subtilă. Atman este cu mult mai mare decât tot cerul sau, altfel spus, Atman este cu mult mai mare decât toată manifestarea cea misterioasă care este mereu lipsită de formă. Atman este cu mult mai mare decât toate aceste lumi atunci când acestea sunt luate toate la un loc sau, altfel spus, Atman există în veşnicie dincolo de orice manifestare şi se află într-o misterioasă stare complet necondiţionată”.

Este însă ceva esențial să reţinem că în realitatea sa indescriptibilă Sinele Suprem Nemuritor (Atman) este totodată prezent în universul fiecărei fiinţe umane sau, altfel spus, există într-un mod tainic în Microcosmosul nostru și este prezent, într-un anume mod potenţial, iar această indescriptibilă stare potenţială a sa se menţine atâta timp cât nu este deocamdată realizată, experimentată prin revelarea sa directă, indescriptibilă unirea cea tainică şi inefabilă cu identitatea sa reală. Este de asemeni ceva crucial să precizăm că atât toate fiinţele umane, cât şi întreaga manifestare dumnezeiască în ansamblul ei, ce este înzestrată cu conștiință, apare, ia naștere și prin Graţia lui Dumnezeu Tatăl care se manifestă prin intermediul Veșnicului Feminin sau, altfel spus, prin intermediul Duhului Sfânt care în realitatea sa uimitoare este Maha Shakti. Întreaga Creație și Manifestare dumnezeiască există numai prin intermediul Spiritului Absolut Suprem Nemuritor (Paramatman) care este prezent în universul fiecărei fiinţe umane în ipostaza de „scânteie” dumnezeiască minusculă ce este cunoscută în anumite condiții ca fiind Sinele Suprem Nemuritor (Atman). În universul fiecărei fiinţe umane, Sinele Suprem Nemuritor (Atman) nu include o altă realitate decât prin participarea sa inefabilă la Esenţa cea Dumnezeiască Absolută care este Sinele Absolut Suprem Nemuritor (Paramatman).

În lumina revelaţiilor spirituale fundamentale ce ne sunt oferite în tratatul Chandogya Upanishad, Sinele Suprem Nemuritor (Atman) ce există în permanenţă într-un mod misterios în fiecare fiinţă umană, chiar și atunci când respectiva ființă umană nu-și dă câtuși de puțin seama de aceasta, depăşeşte cu foarte mult, am putea spune, toate formele de existenţă prin imensitatea sa atotcuprinzătoare, nebănuită, dar şi prin realitatea sa profund misterioasă. Spiritul Suprem Absolut Nemuritor (Paramatman) este esenţa cea absolută şi veşnică a lui Dumnezeu Tatăl care la origine este și rămâne izvorul, sursa, dar şi fundamentul principiului Suprem Unic al tot și toate cele, al tuturor fiinţelor şi al tuturor aspectelor fie manifestate, fie nemanifestate ce există. Marii înţelepţi ai Orientului, dar şi yoghinii avansaţi afirmă că Sinele Suprem Nemuritor (Atman) există într-un anume mod, despre care putem doar spune că este potenţial, în fiecare fiinţă umană, iar unirea cea Supremă Tainică ce se realizează cu realitatea sa misterioasă nu există decât într-un mod virtual înainte ca Atman să fie revelat sau, altfel spus, experimentat prin această indescriptibilă conștientizare, devenind în felul acesta cu putinţă într-un mod treptat cunoaşterea sa inefabilă, profundă şi reală. Această revelare directă a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman) este totdeauna necesar să se producă sau, altfel spus, implică să fie realizată direct şi experimentată totdeauna ca atare din punctul ezoteric de vedere al fiinţei umane respective care chiar reuşeşte să-şi reveleze Sinele Suprem Nemuritor (Atman). Respectivul Sine Suprem Nemuritor (Atman) al fiecărei fiinţe umane nu este niciodată câtuși de puțin afectat de nicio contingenţă, deoarece Acesta, Atman, este esenţialmente şi în permanență este și rămâne necondiţionat. Sinele Suprem Nemuritor (Atman) este totodată în permanenţă imuabil în actualitatea sa şi nu include în realitate nimic potenţial în el. În realitatea sa cea veșnică şi misterioasă, Sinele Suprem Nemuritor (Atman) al fiecărei fiinţe umane este mereu identic cu Absolutul Dumnezeiesc. Totodată Atman există în afara tuturor contingenţelor particulare, dar în simultaneitate este perfect detașat de toate acestea.

Un alt text străvechi clasic ce există în Kena Upanishad spune că „Spiritul Absolut Suprem Nemuritor (Paramatman) este acela prin care totul şi toate cele sunt manifestate, dar care Acesta în el însuşi nu este niciodată manifestat de nimic. În universul fiecărei fiinţe umane există în permanență un Sine Suprem Nemuritor (Atman) care în realitatea sa enigmatică este o scânteie infimă din Spiritul Absolut Suprem Nemuritor (Paramatman).” Acest citat profund semnificativ care provine din Kena Upanishad ne dezvăluie totodată că Sinele Suprem Nemuritor (Atman) este în permanenţă liber de orice determinare şi totodată Acesta, Atman, este în totalitate perfect independent faţă de toate formele ce există în cadrul Macrocosmosului.

Sinele Suprem Nemuritor (Atman) ce există în universul fiecărei fiinţe umane este, am putea spune, fiinţa dumnezeiască cea esenţială a tuturor fiinţelor. Atman este totodată, analogic vorbind, esența cea enigmatică, imanentă şi transcendentă a fiecărei existenţe care, în acelaşi timp, nu este niciodată afectat de nicio existenţă în cadrul Macrocosmosului. Atunci când este considerat din acest punct de vedere, se poate spune că toate stările fiinţei umane, oricare ar fi ele, nu reprezintă în realitate nimic altceva decât nişte oglindiri enigmatice ale Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). Iată de ce se poate face referire la feluritele condiţii sau ipostaze existenţiale în care se află fiinţa umană, iar toate acestea fără excepție pot fi considerate de aceea ca fiind în realitate condiţiile inefabile ale Sinelui Suprem Nemuritor (Atman). În felul acesta ne putem da seama mai ales într-un mod profund intuitiv că, în realitatea sa complexă misterioasă şi esenţială, Sinele Suprem Nemuritor (Atman) nu este niciodată afectat de niciuna dintre aceste forme ce există şi Acesta (Atman) nu încetează niciodată să fie necondiţionat, deoarece El nu devine niciodată manifestat. Dat fiind că Atman există numai în realitatea sa absolută ce este în veşnicie doar Spiritul Suprem Absolut Nemuritor (Paramatman), Acesta este totodată principiul Suprem Esenţial şi Transcendent al întregii manifestări sub toate modurile acesteia de existență.

Este de asemeni foarte important să reţinem, dar mai ales să experimentăm că tot ceea ce este la modul absolut real, în limba sanscrită paramartika, în Microcosmosul fiecărei fiinţe umane este şi rămâne totdeauna Sinele Suprem Nemuritor (Atman). Acest Sine Suprem Nemuritor (Atman) este mereu prezent în Microcosmosul fiecărei fiinţe umane. În realitatea sa misterioasă, Atman nu poate fi deloc influenţat, nu poate fi atins niciodată, nu poate fi niciodată afectat de nicio concepţie sau de nu contează ce idee comună, obișnuită. Sinele Nemuritor Suprem (Atman) al fiecărei fiinţe umane nu poate fi niciodată formulat câtuși de puțin spre a fi descris decât eventual prin intermediul unor exprimări aşa-zis negative. Aceasta se realizează cel mai adesea spre a face doar așa cu putinţă să scăpăm, să evadăm din cursa limitatoare a feluritelor afirmaţii particulare şi determinante ce mărginesc însă, atunci când este utilizat limbajul, şi, mai mult decât atât, nu este niciodată cu putinţă să exprime această inefabilă, complexă şi misterioasă realitate prin intermediul obiectului sau a realităţii pe care o defineşte. Iată de ce, dat fiind faptul indescriptibil că orice determinare este în realitate o limitare, am putea spune că numai și numai prin intermediul negaţiei unei anumite determinări devine în felul acesta cu putinţă să ne apropiem oarecum de esenţa sa inefabilă și extraordinar de complexă, misterioasă care întotdeauna este şi rămâne ceva atât de bogat încât este de nedefinit.

Referitor la această situaţie paradoxală, de fapt binecunoscuta expresie sanscrită neti neti, care în limba română poate fi tradusă în felul acesta: „Acesta nu este în realitatea sa nici acela, Acesta nu este în realitatea sa nici acesta” şi care expresie există de mii de ani în cadrul tradiţiei înţelepciunii Vedanta, este şi rămâne aproape totdeauna cea mai adecvată modalitate de a exprima într-o manieră indicibilă realitatea cea misterioasă şi care este totodată surprinzător de grandioasă a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman).

Atât marii înţelepţi ai Orientului, cât şi yoghinii avansaţi afirmă pe bună dreptate că Sinele Suprem Nemuritor (Atman) care există ca martor tăcut, enigmatic în universul lăuntric al fiecărei fiinţe umane nu este în realitatea sa plurivalentă, inexprimabilă, misterioasă nici manifestat (în limba sanscrită vyakta), nici nemanifestat (în limba sanscrită avyakta), căci există în mod paradoxal ca esenţă absolută şi veşnică a lui Dumnezeu Tatăl, Spiritul Suprem Absolut Nemuritor (Paramatman). Acesta este şi rămâne totodată, în eternitate, Principiul Suprem al Manifestării, dar şi al Nemanifestării.

Iată ce ni se dezvăluie în străvechiul tratat Kena Upanishad despre realitatea cea enigmatică şi veșnică a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman), ce este în permanenţă prezent în universul fiecărei fiinţe umane: „El, Sinele Suprem Nemuritor (Atman) cel veşnic şi necondiţionat, care în ipostaza sa de scânteie enigmatică minusculă ce provine din esenţa ultimă a lui Dumnezeu Tatăl este totdeauna identic cu Supremul Brahman (Dumnezeu) sau, altfel spus, Acesta, nu este altceva decât Spiritul Absolut Suprem Nemuritor (Paramatman) pe care ochiul de orice fel nu-l poate atinge niciodată, pe care vorbirea de orice fel nu-l poate atinge niciodată, pe care conștiința omului nu-l poate atinge niciodată. Acesta este în totalitate net superior faţă de tot și toate cele ce pot fi vreodată cunoscute. Acesta, Atman, este şi rămâne totdeauna dincolo de tot ceea ce nu este cunoscut.”

Sinele Suprem Nemuritor (Atman) este totdeauna prezent în universul lăuntric al fiecărei fiinţe umane și prin intermediul acestor citate reușim într-o oarecare măsură să începem să înţelegem, cel puţin într-un mod intuitiv la început, cum anume este cu putinţă să ne raportăm la Atman, atunci când începem să facem anumite eforturi susţinute şi adecvate pentru a reuşi treptat revelarea sa indescriptibilă.

Aspirantul cel entuziast și autentic la starea de yoga cea crucială urmărește cu ardoare revelarea deplină a Eului său real dumnezeiesc. O asemenea ființă umană se confruntă apoi la momentul potrivit cu o mutație lăuntrică esențială și decide imediat după aceea să urmărească cu ardoare și aspirație imensă revelarea gradată a Sinelui ei Nemuritor Dumnezeiesc (Atman). Este însă necesar să precizăm că puține sunt ființele umane ce aleg după aceea într-un mod ferm și decisiv să realizeze pași siguri și rapizi pe această cale ce poate fi considerată în unanimitate ca fiind o cale supremă.

Folosindu-se într-un mod atent, hiperlucid, fecund și înălțător de explorarea rapid transformatoare a unor stări eminamente spirituale ce apar prin experimentarea feluritelor Atribute Dumnezeiești atunci când sunt realizate stări de comuniune beatifică înălțătoare cu energia subtilă sublimă a anumitor Atribute Dumnezeiești, în mod gradat toate acestea conduc la elevarea rapidă a frecvenței predominante de vibrație, iar în felul acesta aspirantul reușește să distingă treptat între ceea ce este cu adevărat real, sublim, dumnezeiesc și ceea ce nu este deloc valoros din punct de vedere spiritual.

Aspirantul perseverent și entuziast integrează de asemenea într-o manieră treptată creatoare stările dumnezeiești elevate, copleșitoare, cum ar fi starea de iubire, starea de bunătate, starea de înțelepciune, starea de exaltare, starea de blândețe, starea de umor stenic etc. și în acest mod Îl experimentează gradat, Îl simte, Îl descoperă din ce în ce mai profund în ființa sa pe Dumnezeu.

Cu ajutorul unor metode directe adecvate pe care le realizează și pe care apoi le aprofundează cu entuziasm și o mare perseverență, aspirantul reușește în felul acesta să treacă dincolo de natura iluzorie, efemeră a tot și toate cele care îl înconjoară și devine astfel capabil să intuiască, să experimenteze anumite trăiri spirituale sublime, pure, dumnezeiești, care îl impulsionează la momentul potrivit să realizeze noi și noi salturi spirituale evidente și uimitoare. În felul acesta, un asemenea aspirant ajunge să își pună o fundamentală și rodnică întrebare: „Cine sunt în realitate și ce este oare esența mea dumnezeiască ultimă?”.

Preocuparea ființei umane pentru intuirea, dar mai ales pentru experimentarea directă, care cel mai adesea este inefabilă, a acestei tainice, plurivalente realități dumnezeiești nu este însă important să fie înțeleasă doar ca o căutare ce este în mod preponderent intelectuală, speculativă, căci în permanență este imperios necesar ca o astfel de căutare fertilă să devină o fructuoasă aspirație ce declanșează în simultaneitate nu numai felurite experiențe spirituale, dar mai ales transformarea, ce apare uneori ca prin farmec, a stărilor elevate pe care astfel le avem. Acestea sunt semne certe că ne aflăm deja pe drumul cel bun și dumnezeiesc. În timp, prin aprofundare, toate acestea devin niște euforice atitudini înălțătoare ce se intensifică și ne ajută printr-o complexă sinergie în cadrul procesului indescriptibil și plurivalent de revelare, dar și de aprofundare a realității misterioase absolute a Sinelui nostru Dumnezeiesc Nemuritor (Atman).

Străvechiul tratat ce este plin de înțelepciune Bhagavad Gita afirmă că Sinele Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) se află și este mereu prezent în inimile tuturor oamenilor și că numai Acesta este și rămâne cu adevărat Eul nostru cel dumnezeiesc lăuntric, Sinele nostru profund și veșnic care face cu ușurință posibilă transcenderea ego-ului individual (ahamkara). Doar atunci când reușim să ne revelăm Sinele Suprem cel veșnic ne transformăm într-un mod fundamental și apoi reușim să transcendem propria natură umană ce este limitată și egotică. În felul acesta putem să atingem și să aprofundăm comuniunea inefabilă treptată care apoi va fi cândva deplină cu Infinitul cel Misterios, Absolut și Veșnic (Dumnezeu).

Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) al ființei umane este ceea ce uneori occidentalii desemnează într-un mod impropriu suflet. Prin urmare, ceea ce de fapt occidentalii desemnează prin intermediul termenului „suflet” este cu totul altceva decât Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman). În universul lăuntric al ființei umane, Sinele Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) poate fi considerat analogic vorbind un sui generis martor detașat și imparțial al lui jiva. Termenul sanscrit jiva poate fi tradus prin expresia „ființă vie încarnată și care este muritoare”. Această ființă vie, încarnată se identifică atunci cu un trup și cu fluxul gândurilor sale. De îndată ce se combină cu egoul (ahamkara), apare în felul acesta iluzia, cel mai adesea nebănuită, a unei dualități și a unei cauzalități efemere, iar astfel survine iar și iar înlănțuirea în ciclul ce este atunci fără de sfârșit al nașterii și al morții.

Se cuvine să menționăm că în jiva se oglindește într-o anumită măsură Ishvara, dar numai în manifestarea sa parțială. Sinele Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) poate fi privit ca fiind o scânteie minusculă din Conștiința cea misterioasă infinită, absolută care este Paramatman, Supremul Dumnezeiesc Absolut. În permanență Atman este și rămâne o sui generis scânteie enigmatică persistentă din Dumnezeu (Brahman).

Acele caracteristici ce pot fi considerate de noi oamenii ca fiind esențiale și definitorii pentru Sinele Dumnezeiesc Nemuritor (Atman), ce este o scânteie minusculă, persistentă din Paramatman, sunt în realitate absolut identice cu acelea ale lui Dumnezeu, Brahman, dar sunt și rămân proporționale sau, altfel spus, sunt infime. În realitatea sa misterioasă și veșnică, Brahman sau, altfel spus, Dumnezeu este Ființa dumnezeiască cea enigmatică, indescriptibilă, infinită și absolută. Totodată Brahman este Conștiința Ultimă Absolută a lui Dumnezeu, este Pura Existență Absolută, este Beatitudine Permanentă Absolută.

Marii înțelepți consideră că în universul lăuntric al ființei umane sau, altfel spus, în Microcosmosul acesteia, există în simultaneitate, fiecare la locul său, eul cel iluzoriu empiric, care determină și face să apară și să persiste așa-zisa „conștiință egotică” (ahamkara), și tot în universul lăuntric al fiecărei ființe umane, dar la centru, în esența ei, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman).

În faimosul tratat străvechi Bhagavad Gita se spune: „Ființa umană are în permanență o imensă nevoie să se înalțe lăuntric și apoi să rămână la înălțimea cea tainică și enigmatică ce este însă indescriptibilă a realității Sinelui Dumnezeiesc Nemuritor (Atman). Ea este oricând capabilă să reușească aceasta inclusiv prin intermediul eului ei empiric, pieritor. Tocmai de aceea ființa umană înțeleaptă, entuziastă ce este însuflețită de o mare aspirație are posibilitatea ingenioasă, adecvată de a se folosi întocmai precum de o scară excelentă, potrivită, de eul ei empiric iluzoriu pentru a-L descoperi apoi, din aproape în aproape, într-un mod treptat pe Atman, Sinele ei Dumnezeiesc Suprem și Nemuritor. Căci, dincolo de feluritele aparențe ce îi înșală pe cei ignoranți, eul empiric pieritor este și rămâne în permanență prietenul cel nebănuit al Sinelui Dumnezeiesc Nemuritor (Atman), dar totodată, în anumite condiții, el este și rămâne dușmanul cel ascuns și viclean al Sinelui Dumnezeiesc Nemuritor (Atman). Eul cel empiric iluzoriu, pieritor este și rămâne prietenul cel mai bun al Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) numai și numai în cazul ființei umane al cărui eu efemer empiric, muritor ajunge la un moment dat să fie și să rămână supus în totalitate influenței tainice covârșitoare a Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman). În cazul acelei sărmane ființe umane care este însă și apoi continuă să rămână fără încetare în totalitate obtuză, indiferentă și inconștientă față de realitatea cea uluitoare, ascunsă a Sinelui ei Dumnezeiesc Nemuritor (Atman), pentru o asemenea ființă eul ei empiric iluzoriu, muritor devine și apoi rămâne fără încetare dușmanul cel aprig al Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman).” Această afirmație plină de înțelepciune dumnezeiască a lui Krishna merită să fie memorată și în plus este imperios necesar să fie luată în considerare de fiecare dintre noi aceia care năzuim să ne revelăm Sinele Suprem Nemuritor (Atman) și care aspirăm să avem treptat succes în această crucială direcție fundamentală. Iată că în realitate nimeni și nimic altceva nu ne oprește vreodată să-l revelăm treptat pe Atman.

Atunci când analizăm cu multă atenție acest citat plin de înțelepciune dumnezeiască îi descoperim treptat valențele multiple și apoi unii dintre noi ce dispunem deja de o inteligență sclipitoare intuim modul adecvat, ingenios în care ne putem totuși folosi de eul nostru empiric, muritor, pentru a reuși astfel treptat să ne înălțăm din ce în ce mai mult lăuntric spre a simți, spre a experimenta, spre a descoperi și mai ales pentru a aprofunda ulterior realitatea dumnezeiască absolută a Sinelui Dumnezeiesc Nemuritor (Atman).

Deși s-ar putea spune că termenul sanscrit Atman este și un pronume reflexiv, totuși acest termen (Atman) a fost și deja este adeseori utilizat atunci când se face referire la Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor transcendent Atman. Această referire s-a făcut anterior de multe ori în epoca Upanishad-elor.

Prin urmare, se poate spune că termenul sanscrit Atman a reprezentat și încă mai reprezintă un sui generis concept cheie în cadrul metafizicii hinduse, mai ales în cadrul doctrinei Vedanta, dar și în marea majoritate a școlilor de yoga ce se bazează chiar și actualmente în exclusivitate pe învățăturile milenare ale străvechiului sistem Vedanta.

Atât marii înțelepți, cât și filozofii hinduși inițiați au făcut dovada unei ingeniozități uimitoare în ceea ce privește determinarea și prezentarea în felurite moduri pline de înțelepciune a naturii lui Atman, care este Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor. Problema cea mai mare în această direcție spinoasă, am putea spune, este și rămâne aceea că, oarecum prin definiție, dar și prin realitatea sa inefabilă, transcendentă, complexă, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) nu poate fi niciodată perceput sau simțit prin intermediul învelișului tainic mental psiho-emoțional (manomaya kosha). De asemenea, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) nu poate fi perceput câtuși de puțin prin intermediul simțurilor fizice, trupești. Realitatea inefabilă, esențială, enigmatică, plurivalentă a Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) devine într-o considerabilă măsură accesibilă conștiinței atât prin intermediul învelișului tainic supramental (vijnanamaya kosha), dar mai ales prin intermediul învelișului tainic al beatitudinii (anandamaya kosha).

Prin urmare, se poate spune că dinamizarea evidentă, considerabilă a învelișului tainic supramental (vijnanamaya kosha), dar și a învelișului tainic al beatitudinii (anandamaya kosha), face să devină posibilă, mai ales prin intermediul intuiției spirituale, realitatea inefabilă, uluitoare putem spune, a Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman).

Prin urmare, dinamizarea prealabilă considerabilă în universul nostru lăuntric a învelișului tainic supramental (vijnanamaya kosha), dar și a învelișului beatitudinii (anandamaya kosha), face să devină cu ușurință posibilă experimentarea lăuntrică inefabilă a realității Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman).

Atunci când dinamizarea acestor două învelișuri, respectiv învelișul tainic supramental (vijnanamaya kosha) și învelișul beatitudinii (anandamaya kosha), sunt preponderente în universul lăuntric al ființei umane, o asemenea transformare spirituală majoră, o astfel de experimentare profundă indescriptibilă facilitează enorm, am putea spune, experimentarea indescriptibilă, uluitoare, lăuntrică a realității absolute a Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman).

Este însă important să reținem că, de fapt, chiar și în cazul unei dinamizări extraordinare, ce este deja cu totul ieșită din comun a învelișului tainic mental psiho-emoțional (manomaya kosha), o astfel de performanță ce îi fascinează pe mulți occidentali extravaganți nu ne este de folos spre a reuși să avem acces, fie chiar și într-o mică măsură, la realitatea inefabilă, enigmatică a Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman), care rămâne în permanență inaccesibilă atunci când o ființă umană alege anapoda, în necunoaștere de cauză, să utilizeze doar învelișul ei tainic mental psiho-emoțional (manomaya kosha) pentru a descoperi, pentru a experimenta cumva doar în felul acesta realitatea Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman).

În concluzie, se poate spune că o abordare și o căutare constructivă a realității tainice a Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) doar prin intermediul învelișului tainic mental psiho-emoțional (manomaya kosha) este totdeauna, fără nicio excepție, un demers ce este sortit eșecului. Oricâte eforturi am alege să realizăm prin intermediul învelișului tainic mental psiho-emoțional (manomaya kosha) pentru a experimenta direct și spre a descoperi doar în acest mod realitatea inefabilă a Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman), un astfel de demers este și rămâne întotdeauna, fără nicio excepție, steril, speculativ și inutil.

Prin urmare, se poate spune că toate acele ființe umane care fac mari eforturi sterile, ineficiente și chiar urmăresc cu tot dinadinsul să descopere și eventual să experimenteze Sinele lor Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) mărturisesc exasperate în cele din urmă: „Nu înțeleg ce se petrece. Constat că nu reușesc să simt câtuși de puțin Sinele meu Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) în ființa mea, în ciuda tuturor eforturilor sistematice pe care le-am făcut și le fac.” Totdeauna, fără nicio excepție, o astfel de ființă umană dovedește într-un mod indirect că deocamdată nu a reușit să-și trezească în universul ei lăuntric, chiar și într-o mică măsură, învelișul ei tainic supramental (vijnanamaya kosha), dar nici învelișul cel tainic al beatitudinii (anandamaya kosha).

În astfel de cazuri ce există și care nu sunt puține este urgent necesar ca ființa umană respectivă să înceapă imediat să se mobilizeze într-un mod sistematic, perseverent, adecvat și să utilizeze acele metode specifice pe care este necesar să le aibă la dispoziție, metode care deja există în cadrul acestei școli ezoterice de yoga integrală. Punând în mod consecvent în aplicare asemenea metode, respectiva ființă umană va reuși cu siguranță să-și trezească și să-și dinamizeze învelișul ei tainic supramental (vijnanamaya kosha).

În al doilea rând sau chiar în paralel cu dinamizarea lui vijnanamaya kosha, o asemenea ființă umană va fi necesar să facă eforturi susținute, perseverente și sistematice spre a-și trezi, spre a-și dinamiza din ce în ce mai mult învelișul ei tainic al beatitudinii (anandamaya kosha).

Referitor la aceasta se cuvine să precizăm că în cazul unei asemenea ființe umane îi poate fi mereu de un imens ajutor pentru trezirea și dinamizarea învelișului tainic al beatitudinii (anandamaya kosha) atragerea cât mai des cu putință și din abundență în universul ei lăuntric, în aura ei, a feluritelor energii subtile sublime nesfârșite, gratuite ale anumitor Atribute Dumnezeiești. Aceasta se poate face de fiecare dată în strânsă legătură cu afinitățile elective pe care deja respectiva ființă umană le are în universul ei lăuntric, cum ar fi Atributul Dumnezeiesc al Iubirii Dumnezeiești, cum ar fi Atributul Dumnezeiesc al Fericirii Dumnezeiești, cum ar fi Atributul Dumnezeiesc al Beatitudinii Dumnezeiești, cum ar fi Atributul Dumnezeiesc al Bunătății Dumnezeiești, cum ar fi Atributul Dumnezeiesc al Erosului Pur Dumnezeiesc, cum ar fi Atributul Dumnezeiesc al Bucuriei Dumnezeiești etc. Putem alege neîntârziat să acumulăm iar și iar din abundență, în universul nostru lăuntric, fie rând pe rând, iar dacă ne este cu putință este excelent să acumulăm chiar în simultaneitate feluritele energii subtile sublime, veșnice, nesfârșite, gratuite ale unor Atribute Dumnezeiești cu care deja avem afinități.

În acest context este foarte important să precizăm că dezvăluirea acestor secrete ezoterice cruciale este o premieră în ambianța acestei planete. Nici Sri Ramakrishna și nici Ramana Maharishi nu au destăinuit niciodată în cadrul învățăturilor lor practice aceste aspecte ce sunt esențiale în ceea ce privește revelarea treptată a lui Atman în Microcosmosul unei ființe umane.

Este fundamental să menționăm că în realitate adevărata spiritualitate dumnezeiască implică, include și explorează fără încetare într-un mod rodnic energia subtilă sublimă a fiecărui Atribut Dumnezeiesc dintre cele peste 600 de Atribute Dumnezeiești pe care Dumnezeu ni le-a revelat. Acesta este și rămâne un aspect cheie a cărui valoare imensă poate fi experimentată mai ales prin intermediul gramelor necesare de practică.

Este tocmai de aceea foarte important să ne angrenăm într-o manieră rodnică în felul acesta, deoarece așa vom constata că reușim să trezim și apoi să dinamizăm cu siguranță într-un mod treptat învelișul cel tainic al beatitudinii (anandamaya kosha) în universul nostru lăuntric. Tocmai de aceea, este chiar esențial să avem în vedere că este practic imposibil ca o ființă umană să acumuleze din abundență în universul ei lăuntric energiile subtile sublime ale 12 sau ale 17 Atribute Dumnezeiești și apoi să nu constate că în universul ei lăuntric survine în mod treptat mai întâi un proces de trezire, iar apoi apare, se manifestă un proces de dinamizare fecundă a propriului ei înveliș tainic al beatitudinii (anandamaya kosha).

Este tocmai de aceea ceva cardinal să luăm aminte că mai ales atunci când alegem într-o manieră atentă, sistematică, înțeleaptă să acumulăm din abundență în universul nostru lăuntric, în aura noastră energiile subtile sublime, nesfârșite, gratuite, veșnice ale anumitor Atribute Dumnezeiești, procedând în felul acesta totodată ne îndumnezeim și de asemenea reușim astfel să strângem, așa cum ne îndeamnă Iisus Hristos, tainice comori ce se acumulează în aura sau, altfel spus, în cerurile oculte ale ființei noastre.

Pe măsură ce reușim să ne trezim și să ne dinamizăm învelișul cel tainic al beatitudinii (anandamaya kosha), iar în paralel urmărim, de asemenea, să ne trezim, să ne dinamizăm din ce în ce mai mult învelișul tainic supramental (vijnanamaya kosha), putem fi absolut siguri cu anticipație că în felul acesta vom reuși, doar atunci când realizăm eforturi susținute, adecvate, să descoperim ulterior și să experimentăm în universul nostru lăuntric realitatea tainică indescriptibilă a Sinelui nostru Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman).

În concluzie, se cuvine să avem în vedere odată pentru totdeauna că Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) nu poate fi niciodată descoperit, experimentat lăuntric cu ajutorul învelișului tainic mental psiho-emoțional (manomaya kosha) sau prin intermediul simțurilor trupești comune.

În străvechiul tratat hindus Mahabharata se menționează: „Realitatea cea ascunsă, indescriptibilă a Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) nu poate fi niciodată simțită, descoperită sau văzută cu ochii.” Astfel este reiterată o afirmație similară ce deja există în Upanishad-e. În tratatul străvechi Brihadaranyaka Upanishad se menționează că Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) nu poate fi niciodată văzut, simțit sau înțeles cu ajutorul învelișului tainic mental psiho-emoțional (manomaya kosha), pentru că în realitatea sa Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) este și rămâne fără de încetare subiectul esență care, ca să spunem așa, oglindește perfect și apoi înțelege fulgerător într-un mod dumnezeiesc totul. Cu alte cuvinte, realitatea dumnezeiască enigmatică, plurivalentă, indescriptibilă a Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) nu se revelează decât mai ales prin sine și pentru sine însuși. Aceasta este o mare taină ce se dezvăluie ca atare doar prin experiență directă. Este tocmai de aceea ceva esențial să ne dăm seama că, de fapt, niciun act finit al cunoașterii obișnuite nu Îl poate cuprinde vreodată pe Atman. Energia subtilă sublimă a feluritelor Atribute Dumnezeiești ne este însă de un imens folos spre a-l simți pe Atman mai ales când acea energie este acumulată din abundență în Microcosmosul ființei noastre. Un exemplu fundamental de acest fel este energia subtilă sublimă a Atributului Iubirii Dumnezeiești.

În străvechiul tratat yoga Shiva Samhita se menționează: „După ce aspirantul a abandonat deja pentru totdeauna și în totalitate percepția stărilor false, iluzorii, efemere, superficiale ce apăreau anterior în conștiința sa, un astfel de aspirant ce este plin de dăruire către Brahman (Dumnezeu) și care decide să renunțe într-o manieră fermă, clară și definitivă la voința sa personală (samkalpa) devine apoi în felul acesta capabil să își conștientizeze neîntârziat, dar cu certitudine, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman), inclusiv și mai ales cu ajutorul cel tainic pe care i-l oferă fără încetare chiar Sinele său Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman).”

În Isha Upanishad se menționează cum că „Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) este mereu prezent și a devenit toate ființele care sunt înzestrate cu conștiință.”

În cadrul tradiției spirituale autentice a Indiei se menționează faptul că, în realitate, omul are două euri. Se face în felul acesta referire la Eul cel real și nemuritor sau, altfel spus, se face referire la Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor, ce este numit Atman și care are o neîncetată legătură misterioasă cu Purusha și care este o tainică scânteie ce provine din Conștiința Absolută, Supremă a lui Dumnezeu Tatăl, ce este desemnată prin intermediul termenului sanscrit Paramatman. În universul lăuntric al fiecărei ființe umane există, de asemenea, eul cel relativ, efemer, iluzoriu ce se află în legătură cu egoul (ahamkara). Acest ego (ahamkara) este, ca să spunem așa, hrănit numai și numai prin intermediul energiei subtile ce există în cadrul Macrocosmosului și care este cunoscută sub numele de ahamkara tattva. Ahamkara tattva este o energie subtilă care este prezentă printre celelalte energii subtile tainice (tattva-e) și care are un anumit rol în cadrul jocului neîncetat enigmatic dumnezeiesc (lila) pe care Dumnezeu (Brahman) îl joacă clipă de clipă cu Sine Însuși în cadrul fiecărui ciclu al Creației și Manifestării sale în Macrocosmos.

În conformitate cu perspectiva cea plină de înțelepciune a filozofiei orientale, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) există în veșnicie, dar totodată Acesta se află în permanență dincolo de lumea manifestată, lume egotică, iluzorie care de multe ori este influențată de stări de frică – ce este fie obiectivă, fie subiectivă.

Atunci când ni se revelează din ce în ce mai mult în toată splendoarea sa enigmatică indescriptibilă, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) ni se dezvăluie treptat ca fiind totodată Acela Veșnic, Acela Nenăscut, Acela care niciodată nu scade și nici nu crește, este în simultaneitate Acela care nu este câtuși de puțin afectat de orice schimbare, de orice modificare, de orice transformare care apare vreodată. Prezența Sinelui Suprem Dumnezeiesc Nemuritor Atman în universul fiecărei ființe umane arată astfel că omul a fost în mod evident creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, așa cum aceasta se menționează în secțiunea Genezei care este inclusă în Noul Testament.

Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) nu este niciodată afectat de manifestarea specifică sau de curgerea energiei subtile a timpului, Atman nu este niciodată afectat de energia subtilă a spațiului. Sinele nostru Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) nu moare niciodată, deoarece este nemuritor, veșnic și în realitatea sa inefabilă dumnezeiască enigmatică. Atman este o sui generis „scânteie” ce provine din Sinele Absolut, Suprem și misterios Paramatman cu care se află în permanență într-o indescriptibilă legătură ce este definitivă și inseparabilă. Aceasta este o mare și esențială taină ce este urgent necesar pentru fiecare dintre noi să fie experimentată intim lăuntric și aprofundată fără încetare, din plin ca atare.

Atunci când deja este într-un mod considerabil revelat în ființa noastră, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) ni se dezvăluie treptat într-un mod inefabil mai întâi euforic, iar apoi beatific sau chiar extaziant. Prin revelarea sa profundă, plenară în Microcosmosul ființei noastre, Atman contribuie ulterior enorm la dezvăluirea treptată a Adevărului Dumnezeiesc Ultim. Unele tratate orientale străvechi ale înțelepciunii, precum este Bhagavad Gita, au consemnat că Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) este fără încetare prezent într-o inefabilă ipostază de „martor dumnezeiesc tăcut” și sălășluiește cel mai adesea nebănuit, neghicit în inima spirituală a fiecărei ființe umane, doar în partea dreaptă a acesteia.

Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) ce este plenar și profund revelat în ființa noastră se dezvăluie în mod treptat ca fiind și rămânând un inefabil izvor tainic primordial, am putea spune, al unei pure și dumnezeiești experiențe lăuntrice ce ne destăinuie trăirea dumnezeiască indicibilă a stării de a fi mereu în și cu Dumnezeu. Există o indescriptibilă legătură, ce se dezvăluie treptat la început, atunci când zorii indescriptibili ai Sinelui Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) mijesc, între realitatea sa enigmatică plurivalentă, nuanțată, indicibilă și energia subtilă specifică îmbătătoare a Vidului Dumnezeiesc.

Se cuvine să cunoaștem încă de la început cu anticipație că, atunci când reușim să intuim și să experimentăm lăuntric cu adevărat, prin intermediul unor revelații dumnezeiești, care este în realitate natura cea enigmatică a Sinelui Dumnezeiesc Nemuritor (Atman), devenim în felul acesta în mod cert capabili să experimentăm spontan și să descoperim cu ușurință prin noi înșine care este în realitate esența noastră ultimă, adică Sinele nostru Suprem Atman. Abia atunci devine pentru noi cu ușurință posibil să ne unim, să ne identificăm într-o manieră mai întâi beatifică, iar ulterior extatică, pură, cu sursa cea dumnezeiască absolută și astfel treptat reușim să devenim una cu natura cea esențială Supremă, Absolută și misterioasă a lui Dumnezeu Tatăl care este Paramatman. Toate acestea nu sunt niște banale cuvinte deoarece exprimă, descriu atât cât se poate să o facă pentru fiecare dintre noi cuvintele care sunt sărăcăcioase și incapabile să redea o realitate plurivalentă, nuanțată și fără încetare indescriptibilă, dată fiind bogăția ei intrinsecă imanentă ce se dezvăluie doar prin experiență directă. Este necesar, este crucial să ne dăm seama că și în această direcție gramele de practică adecvată valorează cât multe tone de teorie.

Valoarea evidentă inestimabilă a acestor afirmații ne apare în toată splendoarea ei abia atunci când chiar reușim să experimentăm într-o oarecare măsură toate acestea. De îndată ce deja suntem lăuntric pregătiți și apoi aspirăm cu putere, fiind animați de o mare ardoare, de impetuozitate, de frenezie, toate acestea și chiar mai mult decât ceea ce este descris aici ne apar rând pe rând și ni se dezvăluie în toată plurivalența lor ca atare.

Nimic și nimeni nu ne poate opri să reușim toate acestea atunci când deja alegem să realizăm iar și iar eforturi adecvate, susținute, sistematice, entuziaste și perseverente. Doar noi și numai noi ne putem – eventual – autosabota, noi ne putem opri, noi putem stagna sau chiar putem refuza, mai ales datorită ignoranței în care ne aflăm și în care ne complăcem sau chiar datorită prostiei în care ne menținem mai ales atunci când avem deja la dispoziție o mulțime de revelații ezoterice fundamentale pe care imensa majoritate a oamenilor de pe această planetă nu le cunosc. Sri Ramakrishna și Ramana Maharishi nu au dezvăluit niciodată aceste taine cruciale pe care iată că voi aveți șansa gigantică să le aflați actualmente și apoi să le explorați practic.

Dacă marele înțelept și yoghin al Indiei Ramana Maharishi a reușit după numai trei ani să își reveleze Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman), chiar dacă atunci la început de drum el nu a cunoscut aceste taine, merită să ne întrebăm fiecare dintre noi: „Oare de ce să nu realizez și eu măcar după șapte ani prin intermediul unor eforturi adecvate, susținute, entuziaste și perseverente ceea ce Ramana Maharishi a reușit?” În cadrul acestei afirmații, cei șapte ani reprezintă în mod evident un maxim. Dar nu este deloc exclus ca unii dintre noi, ca unele dintre noi să reușim aceasta chiar mult mai repede integrând iar și iar într-o manieră rodnică toate aceste taine esențiale ce sunt dezvăluite în premieră în cadrul acestei școli spirituale ezoterice. Vom avea imens de câștigat din punct de vedere spiritual și nu numai dacă vom reuși aceasta.

Să luăm aminte că, dacă vom reuși aceasta, vom avea cu siguranță acces la Realitatea misterioasă Supremă a lui Dumnezeu. Această afirmație exprimă purul adevăr și presupune, implică în permanență, fără nicio excepție, o certitudine absolută. Nimeni și nimic, cu excepția egoului nostru (ahamkara), nu ne poate sta în cale, nu ne poate opri, pentru ca în felul acesta să reușim chiar mulți, chiar multe să ne revelăm Sinele Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) și, mai mult decât atât, să devenim chiar capabili sau capabile să aprofundăm într-o manieră rodnică, iar și iar, această experiență dumnezeiască ce nu este numai spirituală, ci ni se dezvăluie ca fiind pentru totdeauna supremă. Dacă vom reuși cu adevărat aceasta putem fi siguri că așa vom deveni și apoi vom rămâne o ființă umană ce este eliberată în această viață sau, altfel spus, vom fi și vom rămâne mereu o ființă profund transformată lăuntric, îndumnezeită, ce a atins condiția pură, enigmatică, indescriptibilă de jivanmukta.

Este tocmai de aceea ceva esențial să reținem fiecare dintre noi că Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) nu este deloc nici egoul (ahamkara) nostru efemer, înșelător, limitat și la unii oameni exacerbat, iar în plus amalgamat în mod parșiv cu orgoliul acaparator, nu este nici învelișul nostru mental psiho-emoțional (manomaya kosha), nu este nici viața noastră banală, vulgară, organică sau vitalitatea noastră (pranamaya kosha), nu este nici trupul nostru (annamaya kosha). Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) este fără încetare esența noastră dumnezeiască nemuritoare, este ceva enigmatic, inefabil, este universal, nu are nicio legătură cu vreun fenomen exterior. Se dezvăluie însă treptat într-o oarecare măsură în realitatea fundamentală, pură, indescriptibilă a unor înalte experiențe spirituale. Energiile subtile sublime ale feluritelor Atribute Dumnezeiești ce sunt acumulate din abundență adeseori în ființa noastră ne ajută să intuim treptat realitatea indescriptibilă a lui Atman.

Fiind dincolo de orice iluzie, fiind dincolo de aparențe, Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) este, am putea spune, mult mai real decât orice altă formă pe care o implică nu contează ce fenomen.

Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) este în veșnicie ceva pur, enigmatic, dumnezeiesc, universal. Atman nu depinde pentru a fi și a exista în veșnicie decât numai de Sinele Suprem Absolut Dumnezeiesc Paramatman. Atman nu depinde de nimic din tot și toate cele care există în Universul Fizic și nu este niciodată câtuși de puțin dependent de nu contează ce care există în Universul Astral sau în Universul Cauzal.

Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) este o sui generis scânteie din esența ultimă a lui Dumnezeu (Brahman), iar această enigmatică scânteie există fără încetare în Microcosmosul fiecărei ființe umane. Astfel, Dumnezeu (Brahman) poate fi experimentat într-un mod inefabil și în felul acesta poate fi cunoscut prin intermediul Sinelui nostru Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman), în realitatea Sa misterioasă infinită. O astfel de cunoaștere a lui Dumnezeu (Brahman) nu este însă niciodată epuizată, încheiată.

Se poate spune că Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) este în veșnicie o „existență dumnezeiască imuabilă ce oglindește tot și toate cele care sunt, care au fost și care apoi vor fi”.

Taina imensă, indescriptibilă, mereu uluitoare a lui Atman poate fi experimentată într-un mod inefabil numai și numai prin revelarea treptată în Microcosmosul ființei noastre a lui Atman sau prin experimentarea directă a realității misterioase a lui Paramatman.

În concluzie, se poate spune că pentru a-L experimenta într-un mod inefabil pe Dumnezeu (Brahman) spre a-L cunoaște cu adevărat în esența Sa ultimă avem mereu la dispoziție numai două căi. Calea cea mai importantă, esențială, este experimentarea directă neîntârziată, indescriptibilă a realității lui Paramatman. O altă cale este însă revelarea treptată, rodnică în universul nostru lăuntric, în Microcosmosul ființei noastre a lui Atman. Această dezvăluire ezoterică nouă, revoluționară referitoare la Paramatman poate fi experimentată și aprofundată ca atare numai și numai prin experiență lăuntrică directă. În felul acesta ni se arată, ni se revelează treptat superioritatea ei ce conferă un sens, o direcție cu totul nouă, rapid transformatoare a spiritualității la nivel planetar. Această taină dumnezeiască formidabilă referitoare la experimentarea directă a lui Paramatman ne este dezvăluită după peste 13 miliarde 700 de milioane de ani pământești. Acest imens și veșnic adevăr dumnezeiesc se află acum pentru prima oară la dispoziția ființelor umane care îl vor experimenta mereu, mereu, din plin ca atare. În acest mod trecem cu adevărat de la o ulcică la un ocean misterios și infinit care nu are margini. Cine poate să înțeleagă aceasta își va da seama de diferență.

Este necesar să menționăm suplimentar că Sinele nostru Suprem Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) este în realitatea sa enigmatică plurivalentă un Sine Macrocosmic. El este, de asemenea, în simultaneitate Sinele Suprem Dumnezeiesc Nemuritor ce își transcende în simultaneitate propria sa natură macrocosmică și de aceea Atman este în același timp atât personal, cât și universal, el există totodată într-un mod misterios în fiecare ființă umană. Atman este mereu același în fiecare ființă umană.

Aici se încheie definirea termenului Atman.

Este fundamental să precizăm că, atunci când energia subtilă sublimă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc este acumulată din abundență în universul ființei umane, este experimentată într-o manieră inefabilă, intensă și profundă o trăire cu totul extraordinară care în cadrul tradiției indiene străvechi este desemnată prin intermediul expresiei sanscrite paramananda, care în traducere înseamnă suprema beatitudine a lui Paramatman.

O asemenea experiență inexprimabilă prin cuvinte desemnează o extremă stare de beatitudine nuanțată, distinctă, unică. Atunci când o asemenea trăire inefabilă copleșitoare este experimentată din plin este astfel evident că a fost atinsă cu adevărat o stare de măiestrie în acumularea în Microcosmosul ființei umane respective a energiei subtile sublime a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc.

Un mare yoghin și înțelept al Indiei, Shankaracharya, care a trăit între anii 788-820, chiar dacă nu a cunoscut cu exactitate taina formidabilă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc al lui Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc, a avut totuși o uluitoare intuiție genială am putea spune referitoare la realitatea inefabilă a lui Paramatman. Iată ce a mărturisit el cu privire la existența misterioasă, veșnică și infinită a lui Paramatman: „Un discipol care în prealabil a ascultat cu multă atenție o expunere adecvată, clară și pertinentă referitoare la natura și realitatea lui Paramatman poate în final să considere că imediat după aceea el îl cunoaște astfel într-un mod perfect pe Paramatman. Cu toate acestea, chiar dacă el gândește în acest mod, opinia sa este totuși greșită. Învățătura cea plină de înțelepciune a tratatelor ce fac referire la Vedanta menționează că Sinele Suprem (Atman) al fiecărei ființe ce este înzestrată cu conștiință și care a dobândit însă cunoașterea reală a Sinelui ei Suprem (Atman) este oarecum în felul acesta perfect identică mereu cu Paramatman. Deoarece în acest mod respectiva ființă a realizat identitatea ultimă supremă cu Paramatman, se poate spune că acea identificare este reală. Cu toate acestea, despre tot și toate cele care sunt susceptibile să devină un așa-zis obiect al cunoașterii este evident că o asemenea cunoaștere distinctă și clar definită este posibilă, dar aceasta nu este și nu poate fi așa pentru acela (ce este Paramatman) care niciodată nu este cu putință să devină câtuși de puțin un asemenea așa-zis obiect al cunoașterii. Acela care în realitatea sa infinită misterioasă nu poate fi niciodată cunoscut câtuși de puțin este Paramatman. Acela este în veșnicie doar Paramatman, căci el și numai el este în permanență cunoscătorul cel absolut și total. Doar el și numai el, cel unic, este în veșnicie cunoscătorul total ce este în permanență capabil să cunoască în totalitatea lor tot și toate cele care există. Numai el cel care este infinit și misterios cuprinde și cunoaște într-un mod absolut tot și toate cele care există și care totodată sunt identice cu posibilitatea dumnezeiască cea universală. Paramatman este doar El și numai pentru Sine însuși ceea ce s-ar putea numi obiectul cel infinit și misterios al propriei Sale cunoașteri.”

Prin această mărturie semnificativă, marele yoghin al Indiei Shankaracharya a subliniat imposibilitatea veșnică a cunoașterii lui Paramatman cel infinit și misterios chiar și atunci când o ființă umană și-a revelat plenar și profund Sinele ei Suprem Nemuritor (Atman). Energia subtilă sublimă a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc care este acumulată din abundență în Microcosmosul ființei umane face doar să devină în felul acesta posibilă o experiență inefabilă ce apare printr-o identificare relativă cu realitatea cea misterioasă și infinită a lui Paramatman. Pentru a intui într-o oarecare măsură infimă (am putea spune) ceea ce se petrece ne putem referi, ne putem raporta la o semnificativă analogie ocultă: o picătură ce provine dintr-un ocean infinit și misterios, care picătură revine, se reîntoarce apoi în acel ocean, experimentează astfel doar printr-o identificare infimă oceanul cu care se unește, dar cu toate acestea ea nu va reuși niciodată să cunoască în totalitatea lui oceanul cel infinit și misterios. Reflectând iar și iar la această analogie ocultă devine posibil să intuim sensul plurivalent al mărturiei pe care ne-a oferit-o marele yoghin Shankaracharya. Dat fiind că este în veșnicie fără nicio dualitate, Paramatman nu este niciodată posibil, nu este niciodată cu putință să devină un așa-zis obiect sau subiect al cunoașterii pentru un altul, oricare ar fi acela, în afară de sine însuși, căci în realitate nimic și nimeni nu există vreodată în afara lui.

Paramatman există în veșnicie fără nicio limitare. Paramatman este imposibil de a fi definit. Paramatman nu poate fi vreodată cunoscut în totalitatea sa infinită. Paramatman există mereu dincolo de orice determinare. Paramatman nu este cu putință să fie vreodată caracterizat în totalitate. Paramatman este în veșnicie inaccesibil în totalitatea sa infinită. Tocmai de aceea Paramatman este numit Supremul (para în limba sanscrită).

Paramatman este Absolutul Dumnezeiesc imuabil și veșnic. Paramatman este Realitatea Supremă Dumnezeiască în care nu există vreodată dualitate. În cadrul tradiției înțelepciunii milenare indiene Vedanta se face adeseori referire la Paramatman. Religiile dualiste fundamentate pe existența unui așa-zis Dumnezeu personal nu cunosc nimic asemănător cu realitatea existenței misterioase și infinite a lui Paramatman. Pentru imensa majoritate a ființelor umane ideea însăși de Conștiință Dumnezeiască Absolută Supremă apare ca fiind ceva imposibil de a fi vreodată imaginat sau conceput prin intermediul gândirii. Paramatman este totodată o stare de transcendență pură, absolută, iar realitatea sa mereu misterioasă, infinită nu poate fi vreodată descrisă sau formulată fie prin intermediul vorbirii, fie prin intermediul gândirii noastre. Cu toate acestea, dat fiind adevărul revelației fundamentale dumnezeiești ce este expus în Vechiul Testament în secțiunea Genezei că fiecare om a fost creat de la începutul tuturor începuturilor chiar după chipul și asemănarea perfectă (însă proporțională) a lui Dumnezeu, astfel se subînțelege într-un mod cert că, dată fiind această tainică asemănare dintre natura misterioasă dumnezeiască și natura cea tainică a fiecărei ființe umane, tot și toate cele care există în ființa lui Dumnezeu și în natura sa dumnezeiască misterioasă infinită pot totuși să fie, în anumite condiții adecvate, într-un mod inefabil experimentate, însă proporțional, în natura și în Microcosmosul unei ființe umane ce este pregătită lăuntric să perceapă, să experimenteze acel ceva anume care este misterios, inefabil și infinit. Crezând mereu cu o credință mare, de nezdruncinat în Dumnezeu și în toate revelațiile Sale dumnezeiești ce sunt pline de înțelepciune dumnezeiască și perfect adevărate, devine în felul acesta cu ușurință posibil să experimentăm treptat, într-un mod inefabil, cu ajutorul direct al energiei subtile sublime a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc, realitatea cea misterioasă și infinită a lui Paramatman.

Aici se încheie definirea termenului de glosar Paramatman.

Utilizând iar și iar și iar metoda dezvăluită aici ce face posibilă experimentarea inefabilă a realității misterioase și infinite a lui Paramatman, putem fi cu anticipație perfect siguri că vom experimenta și vom reuși să aprofundăm treptat realitatea cea misterioasă a lui Paramatman și în felul acesta energia subtilă sublimă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc ne va fi de fiecare dată de un imens folos în cadrul procesului de revelare rodnică accelerată a Sinelui nostru Suprem Nemuritor (Atman). Astfel vom aprecia valoarea uriașă, inestimabilă a acestei formidabile dezvăluiri dumnezeiești ce ne devine acum tuturor accesibilă după peste 13 miliarde 700 de milioane de ani pământești. Desigur, valoarea colosală a acestei cruciale, formidabile dezvăluiri dumnezeiești va putea fi apreciată și fructificată ca atare numai de către ființele umane ce sunt însuflețite de o mare aspirație, care vor pune sistematic în practică metoda ce face să devină cu ușurință posibilă experimentarea inefabilă, treptată a acestui Megaatribut Dumnezeiesc esențial.

Se cuvine să menționăm în acest context că în cadrul tradiției milenare ezoterice a sistemului Tantra există un aforism de bază ce exprimă – desigur, cu alte cuvinte – revelația dumnezeiască ce este consemnată în secțiunea Genezei. Redăm în continuare conținutul adaptat al acelui aforism edificator: „Tot și toate cele care există în veșnicie în ființa cea misterioasă și infinită a lui Dumnezeu sunt în permanență prezente, existente inclusiv în cadrul fiecărei părți constitutive a Macrocosmosului, astfel că toate acestea există în simultaneitate, cel mai adesea în stare latentă, atât în Microcosmosul fiecărei ființe înzestrate cu conștiință, dar și în interiorul Macrocosmosului unde sunt mereu active, dinamice. Toate acestea sunt însă implicit existente și mereu prezente în stare potențială în Microcosmosul fiecărei ființe umane și în anumite condiții ce sunt cunoscute de cei inițiați toate acestea ce sunt latente pot fi treptat trezite și dinamizate, iar astfel toate acestea își dezvăluie realitatea ocultă printr-o conștientizare adecvată treptată. Așa ființa umană inițiată ce reușește acea dinamizare pregnantă în Microcosmosul ei lăuntric experimentează treptat și devine astfel conștientă că în realitate tot ceea ce este dumnezeiesc și care este experimentat din plin în universul ei lăuntric există în simultaneitate pretutindeni și provine numai din ființa infinită și misterioasă a lui Dumnezeu. În acest mod o asemenea ființă umană inițiată devine conștientă că tot și toate cele ce sunt dumnezeiești, pe care le experimentează gradat în Microcosmosul ființei ei, există în permanență pretutindeni în întregul Macrocosmos, iar tot și toate cele care există în veșnicie în ființa misterioasă infinită a lui Dumnezeu pot fi trezite și dinamizate treptat în Microcosmosul ființei ei prin intermediul anumitor eforturi rodnice adecvate, susținute și perseverente. Totodată, în acest mod omul inițiat experimentează treptat, iar în felul acesta conștientizează că tot și toate cele ce sunt dumnezeiești provin doar de la Dumnezeu și toate există în simultaneitate pretutindeni, iar ceea ce nu există în ființa cea infinită și misterioasă a lui Dumnezeu nu există nicăieri și de aceea nu este cu putință să fie prezente, să existe în Microcosmosul unei ființe umane.”

În felul acesta ni se dezvăluie ca fiind o tainică realitate structura ocultă holografică a creației și a Manifestării dumnezeiești în cadrul căreia în permanență totul dumnezeiesc se oglindește mereu în fiecare parte existentă, iar fiecare parte existentă se oglindește și este în veșnicie cuprinsă, îmbrățișată de totul dumnezeiesc cel misterios, inefabil și infinit.

Pe frontonul templului de la Delphi (din Grecia antică) era inscripționat dictonul: „Cunoaște-te pe tine însuți, căci astfel vei ajunge să cunoști Macrocosmosul împreună cu Marile Puteri Dumnezeiești tainice, dar și energiile oculte dumnezeiești care îl animă și îl susțin fără încetare.”

Prin evocarea, atragerea și acumularea în Microcosmosul ființei noastre a energiei subtile sublime a acestui Megaatribut Dumnezeiesc al lui Paramatman utilizăm astfel energia subtilă sublimă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc ce se află atunci undeva în afara noastră și provine din ființa misterioasă și infinită a lui Dumnezeu. Acest demers implică însă atunci să acționăm dinăuntrul nostru spre în afară pentru a beneficia în acest mod iar și iar din plin de energia subtilă sublimă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc ce ne ajută chiar extraordinar de mult să ne revelăm astfel cu ușurință Sinele Suprem Nemuritor Atman. Acesta este o intervenție eficientă diferită în comparație cu modalitatea clasică deja binecunoscută de a ne angrena în vederea revelării treptate a lui Atman. Alchimia externă care operează inclusiv asupra metalelor acționează tot la fel, din exterior către interior, și produce în felul acesta transformări gradate, mutații oculte în Microcosmosul alchimistului respectiv.

Metodologia secretă a sistemului milenar Tantra Yoga operează cel mai adesea într-un mod asemănător atunci când vizează trezirea, dinamizarea treptată a stării androginale glorioase (ce preexistă în stare latentă în Microcosmosul ființei umane) și se bazează adeseori pe ceea ce provine în realitate din exterior atunci când sunt puse în practică anumite metode erotice amoroase ce integrează însă perfect continența erotică amoroasă deplină, astfel că bărbatul adoră femeile ce se află în afara sa, în exterior, iar femeia adoră bărbații sau alte femei pe care le iubește ce se află în afara sa, în exterior. În toate cazurile de acest fel, ființele umane recurg și chiar se ajută într-un mod adecvat și eficient de tot ceea ce le este adecvat și necesar ce se află în exteriorul lor pentru a reuși în această manieră oportună să se transforme într-un mod binefăcător, rodnic în interiorul Microcosmosului ființei lor.

Chiar și utilizarea adecvată, sistematică, înțeleaptă a plantelor de leac, medicinale, fie în scopuri spirituale, fie în direcții terapeutice operează într-o manieră asemănătoare, respectiv se acționează din exterior pentru a genera efecte necesare adecvate, eficiente în interior, în Microcosmosul ființei umane respective care este inițiată. Exemplul alchimiștilor care utilizau adeseori amestecurile spagirice este de asemenea edificator în acest sens, deoarece astfel ei acționau într-un mod înțelept de la exterior către interiorul ființei lor. Spagiria este chiar și actualmente utilizată cu un mare succes.

Metoda practică

Expunem în continuare Metoda inițiatică de evocare în etape distincte a energiei subtile sublime a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc. Este necesar să precizăm că această metodă este indicat să se realizeze atunci când cineva alege, decide să efectueze personal evocarea în etape distincte a energiei subtile sublime a acestui Megaatribut Dumnezeiesc al lui Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc. Termenul personal indică faptul că ființa umană respectivă angrenează realizarea acestei metode în particular atunci când ea se află nu contează unde anume (dar totuși este necesar să subliniem că efectuarea sistematică a acestei metode fiind undeva singur sau singură – cu Dumnezeu – în natură este de fiecare dată excelentă, cu condiția de a beneficia în prealabil de toate condițiile optime ce sunt atunci și acolo necesare).

Menționăm că în realizarea acestei metode timpii de execuție ai fiecărei etape vor fi exersați atunci de voie, dar vom urmări să nu ne grăbim deloc mai ales atunci când efectuăm respectiva metodă și mai ales vom conștientiza optim, pe îndelete, fiecare etapă a acestei metode. Repetarea atentă, sistematică, entuziastă, perseverentă a acestei metode ne va fi de un imens folos pentru a o aprofunda după cum este necesar și procedând în acest fel putem fi cu anticipație siguri sau sigure că în mod treptat vom atinge mai ales așa măiestria ce ne este implicit necesară.

Etapa I necesită realizarea atentă, corectă, cu o optimă interiorizare a consacrării mistice a roadelor către Dumnezeu ce se efectuează de șapte ori la rând (nici mai multe consacrări decât cele șapte, dar nici mai puține consacrări decât cele șapte). Vom conștientiza plenar, profund atunci răspunsul ce ne apare la fiecare consacrare.

Atenție! Doar în situația în care la una dintre cele șapte consacrări mistice nu ne apare (datorită unui atac insidios al diavolilor) un răspuns afirmativ se va repeta apoi doar consacrarea respectivă de câte ori va fi necesar până când în felul acesta ne apare un răspuns afirmativ.

Etapa II implică evocarea, atragerea și acumularea prealabilă în universul nostru lăuntric a energiei subtile sublime a Atributului Dumnezeiesc al Intenției Dumnezeiești și în final vom conștientiza atent efectele subtile specifice care apar treptat, ce ne ajută în mod considerabil în realizarea cu succes a celorlalte etape.

Etapa III implică rostirea lăuntrică în sfera conștiinței, cu o prealabilă focalizare excelentă a întregii conștiințe, a unei formule adecvate speciale:

Doamne Dumnezeule, Tată ceresc, Te implor aici și acum, cu credință deplină în Tine, cu umilință și iubire să mă ajuți prin Omnipotența Ta să evoc și să atrag din abundență în ființă energia subtilă sublimă a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc. Îți solicit aceasta deoarece Tu, Doamne Dumnezeule, ai promis pentru noi oamenii: „Cere toate cele bune, dumnezeiești, căci astfel acestea îți vor fi dăruite”. Facă-se doar Voia Ta cea dumnezeiască. Amin! Amin! Amin!

Pentru a fi mai ușor să rostiți lăuntric respectiva formulă puteți să utilizați o înregistrare audio ce va fi realizată de voi personal cu voce tare, dar cu pauze considerabile adecvate, astfel ca apoi să repetați lăuntric în sfera conștiinței după respectiva înregistrare audio formula specială enunțată. În finalul acestei etape rămâneți pe deplin interiorizați într-o stare de expectativă favorabilă, prielnică.

Etapa IV implică simțirea plenară a unei stări speciale de vacuitate euforică pură, înălțătoare ce include în simultaneitate o așteptare lăuntrică rodnică, binefăcătoare.

Etapa V implică, imediat după perceperea prealabilă a acelei trăiri anticipative distincte, să ne fixăm într-un mod ferm și intens atenția în simultaneitate cu sfera globală a conștiinței la nivelul centrului subtil fundamental de forță sahasrara, chiar în zona creștetului, dar totuși și undeva mai sus, în afara trupului, iar apoi treptat urmărim să percepem treptat revărsarea progresivă a energiei subtile ce se manifestă sub forma unei unde elevate, diafane, rafinate specifice a energiei subtile sublime a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman Absolutul Ultim Dumnezeiesc în universul nostru lăuntric. Conștientizăm apoi în simultaneitate experiența inefabilă ce se manifestă gradat în Microcosmosul ființei noastre și urmărim să decelăm feluritele nuanțe ce sunt inexprimabile prin cuvinte ale acelei trăiri.

Etapa VI implică să experimentăm într-un mod inefabil din plin în continuare feluritele nuanțe, multe dintre ele uluitoare, copleșitoare, ale acelei trăiri care evidențiază astfel efectele energiei subtile sublime a Megaatributului Dumnezeiesc al lui Paramatman în Microcosmosul ființei noastre. Această etapă este foarte importantă deoarece face să devină treptat accesibilă fructificarea pregnantă în aura noastră a energiei subtile sublime a acestui Megaatribut Dumnezeiesc. Realizând iar și iar această modalitate, devine treptat posibil să aprofundăm experimentarea inefabilă, rodnică a energiei subtile sublime a acestui esențial Megaatribut Dumnezeiesc ce ne ajută cel mai mult să reușim revelarea accelerată a Sinelui nostru Suprem Nemuritor Atman. Numai și numai prin experiențe inefabile directe ne putem edifica, ne putem convinge, că aceasta este chiar așa. Diferențele pe care le vom experimenta prin intermediul gramelor adecvate de practică ne vor clarifica, ne vor lumina intim în scurt timp. Spre a fructifica însă din plin și într-un mod profund efectele specifice ce apar în mod gradat ne este de un imens folos o focalizare stăruitoare, hiperlucidă a conștiinței. O asemenea focalizare hiperlucidă ne ajută imens să atingem starea de măiestrie spirituală și totodată grăbește îndumnezeirea noastră.

Etapa VII implică exprimarea sinceră a mulțumirii noastre și a recunoștinței față de Dumnezeu. Pentru aceasta rămânem în picioare orientați atunci cu fața și cu trupul către Nordul magnetic (ce este Sudul geografic). Apoi rostim în mod solemn următoarea formulă prin care ne exprimăm sincer recunoștința față de Dumnezeu:

Doamne Dumnezeule, Tată Ceresc, Îţi mulțumesc cu umilință, cu recunoştinţă, că m-ai ajutat să descopăr prin experienţă directă tainele pe care această modalitate ezoterică le revelează. Graţie puterii creatoare a Rostirii Tale dumnezeieşti misterioase, tot şi toate cele câte sunt doar prin Tine s-au făcut. Pline sunt cerurile şi pământul de Slava şi de Atotputernicia Ta. Prin Omnipotenţa Ta, Tu susţii totul şi nimic din tot ceea ce a fost făcut nu există niciodată în afara Ta. În tot şi în toate care sunt, există prezentă în veşnicie Atotputernicia Ta. Pline de taine sunt căile Tale. Slăvit să fii acum şi pururea şi în vecii vecilor. Slavă Ţie, Tată Ceresc! Slavă Ţie, Tată Ceresc! Slavă Ţie, Tată Ceresc! Amin. Amin. Amin.

Apoi se conștientizează plenar, profund răspunsul ce apare de la Dumnezeu în universul nostru lăuntric sub forma unui flux subtil elevat inefabil, care ne inundă ființa, trupul și se revarsă descendent prin creștetul capului de la nivelul centrului subtil fundamental de forță sahasrara. Efectele inefabile ce apar astfel prin acumularea energiei subtile sublime a acestui Megaatribut Dumnezeiesc durează cam 24 de ore din momentul încheierii celor șapte etape, iar ecoul ocult secundar ce survine se extinde pe o perioadă de cam șapte zile după aceea. Este însă esențial să fim foarte atenți la toate efectele ce survin în microcosmosul ființei noastre pe parcursul celor două perioade (respectiv 24 de ore și apoi cele șapte zile) ce au fost menționate aici.

Atunci când, acționând în acest mod ce a fost descris, am conștientizat în final acumularea în universul nostru lăuntric a energiei subtile sublime a acestui Megaatribut Dumnezeiesc, iar apoi am urmărit să ne revelăm Sinele Suprem Nemuritor Atman printr-o metodă adecvată eficientă, vom observa cu siguranță diferența în ceea ce privește valoarea acestei formidabile dezvăluiri referitoare la acest Megaatribut Dumnezeiesc. În această manieră ne vom edifica destul de repede că energia subtilă sublimă a acestui Megaatribut Dumnezeiesc pe care o atragem în Microcosmosul ființei noastre ne este de un imens folos pentru a accelera procesul de revelare rodnică a Sinelui Nostru Suprem Nemuritor Atman în universul nostru lăuntric.

Cu aceasta se încheie efectuarea acestei metode ce are o mare valoare ce este experimentată ca atare iar și iar doar atunci când va fi pusă într-un mod corect, entuziast, sistematic și perseverent în practică. Numai așa vor putea fi constatate cu ușurință toate efectele spirituale cu totul extraordinare pe care le generează în Microcosmosul ființei umane și care prin acumularea ocultă ce rezultă așa se vădesc a fi extrem de importante, inclusiv și mai ales pentru toate ființele umane ce aspiră să-și reveleze rodnic în universul lor lăuntric Sinele Suprem Nemuritor Atman. Gramele de practică și măiestria ce implică să fie descoperită, experimentată prin această metodă crucială ce este dezvăluită pentru prima oară pe acest pământ valorează cât multe tone de teorie. Punerea în aplicare uneori doar în cadrul unui grup ce acționează însă la unison este cu ușurință posibilă, iar mai ales atunci efectul ocult de multiplicare ce apare și se declanșează astfel de fiecare dată este imens, fructuos și cu totul extraordinar.

Această metodă ce ne-a fost inspirată de Dumnezeu va revoluționa în mod cert spiritualitatea în sfera planetară și se va dovedi utilă și eficientă mai ales pentru ființele umane ce aspiră cu putere să-și reveleze cu o mare ușurință Sinele Suprem Nemuritor Atman. Prin experimentarea și aprofundarea rodnică, personală a acestei metode ingenioase rapide, eficiente, descoperirea și revelarea lui Atman în Microcosmosul fiecărei ființe umane devine mult mai ușor posibilă, realizabilă cu adevărat. Prin exersarea plină de aspirație și prin experimentarea și aprofundarea iar și iar a acestei metode directe extraordinare ni se oferă de asemenea șansa, posibilitatea mereu uluitoare de a-L simți și de a-L descoperi pe Dumnezeu dintr-o cu totul altă perspectivă ce se revelează ca fiind de fiecare dată inefabilă, misterioasă, indescriptibilă și nemaipomenită.

Toate acestea, dar și multe altele ce nu pot fi niciodată descrise și care se dezvăluie ca fiind iar și iar noi, surprinzătoare, sunt daruri certe dumnezeiești care ni se oferă fără încetare, ce sunt spre uimirea noastră mereu proaspete, inedite, pe care Absolutul Dumnezeiesc ni le rezervă atunci când experimentăm această metodă; toate acestea ni se revelează de îndată ce atingem și aprofundăm starea de măiestrie ce apare numai prin exersarea entuziastă a acestei modalități și vor fi cu siguranță descoperite de persoanele ce practică aceasta și care astfel dobândesc treptat o mare experiență ce este adecvată în această direcție.

Citiți și:
În realitate, conştiinţa umană îşi are sursa în Conştiinţa Dumnezeiască eternă (I)
Dumnezeu – Cel mai copleşitor Mister (I)

 

yogaesoteric
3 decembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More