Mentorul spiritual al unei şcoli de yoga din Polonia este de 10 ani victima unor abuzuri zguduitoare

Calvarul yoghinilor în Polonia

de Maria Nicola

În Polonia practica yoga a atras ura francmasoneriei, ca şi în România. Din 1999 şi până în prezent, Ryzard Matusyewski, liderul spiritual al unei şcoli de yoga din Polonia a petrecut aproape şase ani în închisoare, în condiţii terifiante. A fost bătut cu cruzime, torturat, înfometat, drogat cu medicamente psihotrope. De câte ori a fost eliberat, a reluat cu tenacitate susţinerea cursurilor şi conferinţelor de yoga şi şi-a continuat eforturile de înscriere a HCO (Himavanti Confraternity Order) ca şi comunitate religioasă. Intoleranţa autorităţilor poloneze şi indiferenţa politicienilor faţă de calvarul yoghinilor polonezi sunt „demne” urmaşe ale atrocităţilor petrecute pe vremea cruciadelor şi a inchiziţiei. Acesta este încă un exemplu al practicii francmasonice de distrugere a focarelor spirituale de pe întregul glob.

Polonia secolului XXI: o ţară aparţinând Uniunii Europene, având o puternică tradiţie catolică. O ţară modernă, aparent liberă şi democrată. Însă ecouri de Ev Mediu şi Gestapo răzbat din practicile inchizitoriale ale autorităţilor. Dacă ieşirea de sub comunism a fost mai blândă pentru Polonia decât pentru alte ţări din Europa de Est, în schimb libertatea credinţei este aici pură ficţiune. Cei care îndrăznesc să aibă alte opţiuni religioase şi vederi decât Biserica Catolică sunt urmăriţi fără milă, atacaţi cu cruzime, daţi afară din serviciu, hărţuiţi prin campanii virulente de presă.

Ryzard Matusewski, născut în februarie 1962 în Polonia, şi-a dedicat viaţa spiritualităţii. Preocupat de yoga, el s-a convertit la hinduism şi a primit iniţierea în anumite forme de yoga (în principal laya yoga) de la Swami Baba Shyam Charan Shivananda din Darjeeling. În anul 1984 a primit numele şi titlul iniţiatic de Layacharia Lalit Mohan. A pus bazele unei şcoli de yoga tradiţională în Polonia şi a unei comunităţi hinduse (Himavanti Confraternity Order – HCO). Cursurile sale au avut un mare succes. În 1996 a propus fondarea unei comunităţi spirituale hinduse, făcând demersuri spre a fi înscrisă în registrul cultelor oficial recunoscute în Polonia. Atunci au început problemele şi persecuţiile autorităţilor.

După ce au demarat procedurile de înscriere în rândul comunităţilor religioase, oficialităţile au iniţiat ample acţiuni de supraveghere, reprimare şi discreditare a yoghinilor polonezi. În ultimii 10 ani, Ryzard Matuszewski a fost închis de mai multe ori. A fost bătut în repetate rânduri cu cruzime de poliţie, abuzat psihologic, torturat, înfometat, otrăvit. Chiar şi în perioadele când era în libertate era continuu supravegheat. A fost răpit de autorităţi, aruncat în închisoare fără mandat de arestare, sechestrat în spitale psihiatrice fără a avea nici un diagnostic psihiatric. În aprilie 2006 a fost din nou aruncat în închisoare, unde se află şi astăzi.

Dintr-o închisoare în alta, un periplu incredibil şi cutremurător

Prima dată, Ryzard a fost arestat în luna august 1996, chiar înainte de a începe cursurile de yoga în localitatea Czestochowa. El a fost reţinut de o brigadă antitero şi supus unor interogatorii epuizante, fiind ameninţat cu moartea, dar şi cu uciderea apropiaţilor săi. Ancheta începută împotriva sa se finalizează în luna octombrie, iar procesul se încheie în aprilie 1997, cu o sentinţă de un an şi jumătate închisoare (sau trei ani de supraveghere în cazul eliberării condiţionate). În cadrul procesului nu au fost audiaţi deloc martorii apărării, iar probele folosite pentru acuzarea sa erau nişte înscrisuri de mână care s-au dovedit a fi false. Cu toate acestea, toate apelurile ulterioare sunt respinse.

A doua anchetă a început în noiembrie 1998. Pentru că a refuzat să facă o evaluare psihiatrică la care fusese somat în cadrul acestei anchete, Mohan este arestat în iunie 1999 în oraşul Jaworzno. Este târât în lanţuri, bătut cu bestialitate şi aruncat pe scări. Cu ocazia acestei arestări absolut nici o persoană dintre apropiaţii săi nu este anunţată de ceea ce i s-a petrecut şi nici nu i se permite să ia legătura cu nimeni. Este închis în Czestochowa şi apoi dus la închisoarea din Cracovia. Este supus cu forţa testelor psihiatrice (pentru efectuarea cărora s-a motivat arestarea sa), dar apoi nu este eliberat. Arestarea preventivă este prelungită din nou, fără să existe vreo sentinţă efectivă împotriva sa. În mai 2000 Mohan îşi pierde cunoştinţa, după ce a fost ţinut închis într-o încăpere mică, îmbâcsită cu fum de ţigară. Este diagnosticat ca având o afecţiune cardiacă, dar pe 2 iunie se recomandă să fie plasat într-un spital de boli mintale sub condiţii de supraveghere strictă, deşi nu a fost diagnosticat cu vreo afecţiune psihiatrică!

Toate demersurile juridice făcute pentru apărarea sa nu au avut nici un efect. Din fericire, în mai 2001, Comitetul Helsinki pentru apărarea drepturilor omului trimite un document semnat de un grup de avocaţi care pledează pentru eliberarea yoghinului, astfel încât el este pus în libertate pe 16 mai, după mai bine de doi ani de detenţie.

Dar calvarul său nu s-a oprit aici. În aprilie 2002 Mohan este întrerupt de o descindere a poliţiei în timp ce susţinea o conferinţă pe tema sectelor. Este bătut de poliţişti sub privirile îngrozite a zeci de martori, aruncat cu forţa într-o maşină şi dus la sediul poliţiei, unde este bătut cu cruzime. În iunie este din nou bătut cu sălbăticie de poliţişti, pe stradă, şi arestat temporar.

În august 2002 este din nou închis, iar pe 20 august se eliberează în tribunal mandatul care prevede arestarea lui pentru 3 luni de zile. Deşi nici de această dată nu există o sentinţă a Curţii împotriva sa, se prelungeşte din nou şi din nou arestul temporar până în luna martie 2003, când este eliberat din închisoare, dar numai datorită stării dezastruoase de sănătate în care ajunsese din cauza torturilor la care a fost supus. În această perioadă el a fost purtat dintr-o închisoare în alta, dintr-un oraş în altul, perioadele de detenţie în închisoare alternând cu cele petrecute în spitale psihiatrice pentru bolnavi periculoşi.

După eliberarea sa în martie 2003, libertatea îi este şi de această dată de scurtă durată. Pe 6 mai, după doar două luni, este iarăşi aruncat în închisoare. Şi din nou este purtat dintr-o închisoare într-alta, dintr-un proces în altul, fiind lipsit de cele mai elementare drepturi, cum ar fi acela de a avea un avocat, de a fi vizitat de prietenii săi, de a primi hrană vegetariană sau haine. Este menţinut fie în custodie, fie în arest preventiv, fie sub supraveghere psihiatrică. În august 2005 este eliberat din cauza stării extrem de precare a sănătăţii sale.

În curând este pus din nou sub acuzare – dar de data aceasta Ryzard Matuszewski nu a mai fost găsit nicăieri. A urmat o perioadă de percheziţii şi supraveghere strictă a practicanţilor yoga. Deşi urmărit, Matuszewski ţine cursuri de yoga în clandestinitate şi practică meditaţii împreună cu studenţii săi. La începutul anului 2006 se înteţeşte şi campania de presă împotriva lui şi a celorlalţi yoghini. În urma căutărilor acerbe ale poliţiei, este găsit în luna aprilie 2006 la Katowice, în locuinţa Ewei S. Locuinţa a fost percheziţionată fără mandat, Ewa S. a fost bătută cu cruzime, iar Mohan este din nou arestat – pe 6 aprilie. El este şi acum în închisoare.

Dar ce acuzaţii i se aduc lui Mohan?

Să facem un scurt rezumat al faptelor. Yoghinul Lalit Mohan a fost ani de zile târât dintr-o închisoare într-alta ca un criminal periculos. Locuinţele yoghinilor polonezi au fost în repetate rânduri asaltate de brigăzi antitero. Au fost bătuţi pe stradă, bătuţi la sediul poliţiei, bătuţi în închisoare. La înfăţişările din cadrul proceselor, Mohan era adus în lanţuri, cu măsuri extreme de protecţie. A fost torturat fizic, psihic şi mental. Împotriva sa şi a şcolii de yoga pe care a fondat-o s-a dezlănţuit o acerbă campanie de presă care, încălcând elementara prezumţie de nevinovăţie, trâmbiţa cumplite acuzaţii. Yoghinii au fost daţi afară din servicii (mai ales cei care lucrau în învăţământ), iar şcoala de yoga în timp este practic distrusă. Mulţi dintre ei au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara.

Ce au putut face atât de cumplit yoghinii polonezi? Ce acuzaţii li se aduc? Prima dată, în 1996, Mohan a fost acuzat că intenţionează să arunce în aer biserica Jasna Gora din localitatea Czestochowa, faptă clasată ca „terorism religios”. În 1998 este acuzat că ar fi scris anumite mesaje insultătoare diferitor persoane. Atunci i se trimite şi o scrisoare prin care i se solicită să se prezinte la un examen psihiatric. Pentru că el taie prenumele său de pe plic şi îl pune pe cel al preotului de la Jasna Gora (care are acelaşi nume de familie) şi îi trimite scrisoarea acestuia – faptă ce poate fi considerată eventual o glumă proastă, dar nu o infracţiune – el este acuzat de falsificarea unor documente oficiale.

În timp, prin campania de presă, se creează impresia că el reprezintă un pericol public, dar mai ales un pericol la adresa Bisericii Catolice şi a oficialilor săi. Se vorbeşte în repetate rânduri de un posibil atentat la adresa Papei. La un moment dat a fost acuzat şi de comiterea unor infracţiuni prin intermediul Internetului. În 2003 este acuzat că ar fi atacat pe stradă o femeie, fostă practicantă yoga. În 2005 este acuzat de directorul închisorii din Bydgoszcz că i-ar fi devastat maşina şi este condamnat pentru 10 luni, ulterior mărindu-se durata pedepsei la 2 ani de închisoare.

Ce dovezi se aduc pentru a susţine aceste acuzaţii?

Acuzaţiile aduse lui Lalit Mohan nu sunt nicidecum într-atât de grave încât să justifice tratamentul brutal la care el a fost supus. Cu atât mai mult şochează subţirimea uluitoare a probelor care vin în sprijinul acestor acuzaţii.

Leit-motivul „probelor” acuzării sunt nişte înscrisuri, scrisori de ameninţare sau pline de insulte, pe care acesta se afirmă că le-ar fi scris. De exemplu, o scrisoare în care se afirma intenţia de a arunca în aer biserica Jasna Gora. Problema este că apărarea a dovedit că toate acestea erau nişte falsuri, scrise de o persoană din anturajul său. Toate argumentele apărării, inclusiv testul grafologic, au fost considerate în instanţă „o modalitate de a induce în eroare tribunalul.” Într-un alt proces, el a fost acuzat că a scris scrisori de ameninţare şi de insultă papei, dar el atunci se afla în închisoare şi nu avea cum să scrie şi să trimită acele scrisori – fiind vorba de fapt de nişte măzgălituri adăugate pe nişte scrisori adresate lui Mohan însuşi, scrisori care însă nu i-au fost niciodată transmise.

La un moment dat s-au formulat şi acuzaţii legate de infracţiuni informatice prin intermediul internetului, altă dată i s-a pus în cârcă agresarea lui Bozena M., dar în amblele situaţii el era de fapt într-o altă localitate, aflată la mare distanţă – şi fiind eliberat condiţionat, semna zilnic în registru la secţia locală de Poliţie. În cazul acestei presupuse agresiuni, exista mărturia unei singure persoane, relatarea sa fiind atât de fluctuantă încât nu poate fi vorba de credibilitate.

În ceea ce priveşte cazul cel mai recent, când a fost acuzat de directorul închisorii din Bydgoszcz că i-ar fi devastat maşina, acesta nu numai că nu avea nici cea mai mică urmă de dovadă, dar mai mult decât atât, Ryzard Matuszewski era în închisoare la momentul presupusului eveniment, iar maşina directorului era întotdeauna parcată înafara închisorii. Să fi jucat aici un rol şi supărarea directorului penitenciarului datorită nenumăratelor plângeri depuse de yoghinul polonez şi de susţinătorii săi pentru tratamentul abuziv la care a fost supus în închisoarea din Bydgoszcz?

Cum este posibil ca, pe baza acestor acuzaţii ridicole susţinute de „probe” derizorii, un om să fie târât ani de zile dintr-o închisoare în alta, tratat ca un infractor periculos, torturat şi abuzat într-un efort sistematic de a-i distruge sănătatea şi de a-i înăbuşi voinţa de a preda yoga în Polonia?

Drepturile umane fundamentale, apă de ploaie

Toate aceste abuzuri sunt posibile pentru că justiţia, aservită unor interese obscure ale celor care controlează din umbră societatea modernă, este într-adevăr oarbă. Iar orbirea justiţiei contemporane nu este nicidecum vreun nobil simbol al imparţialităţii, ci o realitate dureroasă. Recunoaştem şi aici tiparul de acţiune al Francmasoneriei atunci când atacă o şcoală spirituală –  este limpede că în această situaţie există o putere din umbră care mai întâi a ordonat şi apoi a acoperit (şi recompensat) toate abuzurile.

În cazul yoghinilor polonezi, brutalitatea autorităţilor ne duce cu gândul mai degrabă la lumea a treia, decât la Uniunea Europeană: recurgerea la violenţa extremă – bătuţi în repetate rânduri cu sălbăticie în locuri publice – luarea cu asalt a locuinţelor fără mandat de percheziţie şi fără ca poliţiştii să se legitimeze, confiscarea ilegală sau distrugerea a nenumărate bunuri. Campania acerbă de presă şi discriminările la locul de muncă se înscriu şi ele pe linia abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului.

Însă pentru Lalit Mohan abuzurile depăşesc orice imaginaţie. Chiar şi când a fost audiat ca martor, el a fost tratat cu o violenţă ieşită din comun. Închis, i s-a refuzat dreptul de a lua legătura cu apropiaţii săi. Luni de zile i s-a refuzat şi dreptul de a avea avocat sau de a fi vizitat în închisoare. A fost forţat să mănânce carne şi să ia medicamente, deşi este vegetarian şi a solicitat să urmeze un tratament naturist pentru afecţiunile pe care le-a dobândit în închisoare. A fost otrăvit, torturat, abuzat psihiatric, dopat cu medicamente psihotrope. Atunci când i s-a interzis regimul vegetarian din „lipsă de fonduri” şi apropiaţii săi s-au oferit să îi aducă mâncare, li s-a refuzat aceasta pe motiv că ar dori să îl otrăvească. Nu s-a permis nici să i se aducă haine şi a fost ţinut toată iarna îmbrăcat subţire, în condiţii deplorabile.

În prezent, o singură persoană are dreptul să îl viziteze pentru două ore pe lună şi poate primi o cantitate mică de hrană vegetariană (5 kg!) lunar. De la ultima arestare din aprilie 2006, a fost mutat în nu mai puţin de şase închisori diferite.

Abuzul psihiatric din nou la modă

Probabil cel mai cutremurător dintre toate abuzurile suferite de yoghinul polonez este abuzul psihiatric. Cu siguranţă că s-a căutat încă de la bun început să se dea această direcţie cazului său, pentru că legislaţia tinde să acorde din ce în ce mai puţine drepturi în cazul persoanelor suspectate de probleme psihice, şi tot mai multe drepturi aparatului represiv faţă de persoanele etichetate abuziv cu astfel de probleme.

Este cam acelaşi lucru cu ceea ce prevede legislaţia internaţională relativ recent adoptată privind lupta împotriva terorismului. Atunci când o persoană este suspectată de terorism, se face abstracţie cu desăvârşire de drepturile cetăţeneşti fundamentale. Deşi au fost raportate mii de cazuri cutremurătoare de abuzuri şi erori, în continuare cei „suspectaţi de terorism” (termen complet impropriu definit din punct de vedere juridic) pot fi răpiţi, sechestraţi, torturaţi, fără a avea dreptul elementar de a se apăra, de a contacta un avocat. Vedem că, încă de la început, autorităţile poloneze au încercat să încadreze acuzele aduse lui Ryzard Matuszevski în aceste două situaţii care permit să fie încălcate drepturile umare fundamentale: acuzaţiile de terorism, cuplate cu suspectarea dezechilibrului psihic.

Practica reducerii la tăcere a dizidenţilor politici şi religioşi prin încadrarea lor în rândul „bolnavilor psihici” a fost extrem de uzitată în regimul comunist, începând cu instaurarea sa în URSS în 1917. După al doilea război mondial, această practică extrem de rentabilă pentru forţele oculte ce conduc lumea a fost „exportată” în Occident prin intermediul Naţiunilor Unite, continuând în paralel să facă ravagii în ţările din blocul comunist.

În mai multe state ale SUA, legislaţia în vigoare permite închiderea pentru 90 de zile a oricărei persoane suspectate de a avea probleme psihice, dublată de confiscarea toturor proprietăţilor acesteia. Nomenclatorul maladiilor psihice, publicat de Asociaţia Psihiatrică Americană, enumeră printre criteriile maladiilor mintale următoarele: „orice experienţă neobişnuită de percepţie, gândirea magică, clarviziunea, telepatia, al şaselea simţ, contactul senzorial cu o persoană absentă.” Observăm că toate acestea se referă de fapt la experienţele religioase şi spirituale, şi recunoaştem aici o altă manevră a francmasoneriei în lupta împotriva spiritualităţii.

Deşi legislaţia europeană în vigoare pare să protejeze mai bine drepturile cetăţenilor faţă de abuzurile psihiatrice, în cazul lui Ryzard Matuszevski aceasta nu a funcţionat. Astfel, el a fost somat să îşi facă teste psihiatrice; deoarece a refuzat a fost închis şi i s-au făcut aceste teste cu forţa. În continuare, deşi nu i s-a pus un diagnostic psihiatric care să justifice torturarea sa, a fost închis într-un ospiciu împreună cu bolnavi mintal periculoşi. A fost dopat cu medicamente psihotrope, care ar putea distruge chiar şi un om complet sănătos. Şi asta în ciuda faptului că singurul diagnostic care i s-a pus a fost o afecţiune cardiacă: ischemie!

Sincronizări care dau de gândit

Două lucruri frapează atunci când analizăm înşiruirea în timp a evenimentelor din Polonia. Nu poate fi vorba de „întâmplări” sau „coincidenţe”.

În primul rând, lanţul agresiunilor pare în mod obsesiv să se reia în paralel cu demersurile pe care membri HCO le fac pentru a-şi înscrie şcoala în registrul grupărilor religioase acceptate oficial. Agresiunile par să survină tocmai pentru a descuraja aceste eforturi. De câte ori aceştia depun actele sau fac o cerere în acest sens, sunt atacaţi fie direct fie prin intermediul campaniei de presă.

Al doilea aspect, cu mult mai şocant decât primul, este sincronizarea arestărilor lui Lalit Mohan cu vizitele Papei în Polonia. Fostul Papă, Ioan Paul al doilea, de naţionalitate evreu, era originar din Polonia şi vizita regulat această ţară. Ca un făcut, de fiecare dată poliţiştii aveau grijă să îl aresteze pe Mohan cu o zi-două înainte. Aceasta s-a petrecut şi înainte să se formuleze la adresa lui aberantele acuzaţii de ameninţare la adresa lui Ioan Paul al II-lea, dar şi după ce acesta a murit fiind înlocuit de Benedict al II-lea.

Cel mai recent, în aprilie 2006, Mohan a fost arestat înaintea vizitei noului Papă, Benedict, în Polonia. S-a făcut mare vâlvă în presă despre pericolul potenţial pe care acesta, împreună cu ceilalţi yoghini, l-ar reprezenta. S-a vorbit despre un posibil atentat. Iar poliţistul care a operat arestarea a fost decorat!

Asemănările între modul în care francmasonii au acţionat în România împotriva MISA şi modul în care au acţionat în Polonia pentru a distruge HCO sunt zguduitoare şi elocvente.

Paralelă succintă între cazurile MISA-România şi HCO-Polonia

1. În ambele cazuri este atacat cu predilecţie mentorul spiritual al mişcării.

2. În cadrul anchetelor se pun întrebări despre credinţele, convingerile spirituale, practica yoga şi obiceiurile de viaţă.

3. Procuratura se foloseşte de persoane care au fost excluse din şcoala de yoga pentru comportament necorespunzător şi care au jurat să se răzbune.

4. Campania acerbă de presă prezintă drept reale presupusele încălcări ale legilor şi caută să creeze o psihoză pentru ca societatea să îi respingă pe yoghini, iar oprobriul opiniei publice să justifice încălcările procedurale.

5. Descinderile disproporţionate, în forţă, ale mascaţilor, în locuinţele unor oameni paşnici, nonviolenţi.

6. În ambele cazuri, represiunea autorităţilor a atins nivelul paroxisistic în perioada negocierii aderării la Uniunea Europeană pentru cele două ţări.

7. În ambele cazuri s-a pus în practică politica „antisecte” (de fapt, anti-spiritualitate) recomadată de Consiliul Europei.

8. Au fost supravegeate şi urmărite ani de zile sute de persoane care nu au comis nicio infracţiune.

9. Internarea forţată a liderului mişcării într-un spital psihiatric (în cazul lui Gregorian Bivolaru, aceasta s-a petrecut înainte de 1989).

10. Martorii apărării sunt discreditaţi din cauza convingerilor spirituale şi a modului de viaţă adoptat.

yogaesoteric

mai 2007