Mesaj important de la Grieg – 10 martie 2012


 

Dragii mei,


Urmărim să vă anunţăm cu bucurie că am fost inspiraţi de bunul Dumnezeu să implorăm să ne reveleze în cadrul manifestărilor spirituale ce vor fi realizate în 12 martie, 21 de ipostaze tainice dumnezeieşti ce există fără încetare, în veşnicie, şi ţinem să vă spunem că ne-am inspirat pentru aceasta din cele 99 de ipostaze ce au fost dezvăluite la origini doar ca denumiri (sau altfel spus numai enunţate) de către Arhanghelul Gabriel.
 
Cu acea ocazie, Arhanghelul Gabriel a spus: „Doar lui Dumnezeu îi aparţin în veşnicie cele mai frumoase ipostaze care există. Descoperiţi-le tocmai de aceea mai întâi intuitiv pe fiecare dintre cele 99 de ipostaze pe care vi le dezvălui. Folosiţi-le apoi, pe fiecare dintre ele, rând pe rând, pentru a-L chema, pentru a-L invoca în fiinţa voastră pe Dumnezeu şi luaţi aminte că aceasta vă va ajuta să-L cunoaşteţi, fiecare dintre voi, într-o anumită măsură, după puterile voastre, după afinităţile voastre, într-un mod rodnic şi intim. Fiţi indiferenţi faţă de toţi aceia care îndrăznesc să-L blasfemieze pe Dumnezeu sau care Îl batjocoresc. Luaţi aminte că, până la urmă, ei toţi vor fi pedepsiţi după cum merită, pentru faptele lor rele. Luaţi aminte că nu există altcineva care să fie mai presus de Dumnezeu. Chemaţi-L adeseori zi de zi pe Dumnezeu în fiinţa voastră, căci astfel veţi descoperi că, în veşnicie, Dumnezeu manifestă în simultaneitate cele mai frumoase ipostaze ce sunt clipă de clipă la dispoziţia voastră. Aprofundând fiecare dintre voi, în strânsă legătură cu afinităţile pe care le aveţi, măcar patru sau cinci dintre aceste ipostaze dumnezeieşti care vă sunt dezvăluite, în scurt timp eforturile pe care le veţi face vor da roade bune şi plăcute lui Dumnezeu şi vă vor ajuta să-L simţiţi din ce în ce mai aproape pe Tatăl Ceresc, iar în felul acesta fiecare dintre voi Îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu, după puterile voastre. Aprofundarea pas cu pas, atentă şi plină de iubire a ipostazelor lui Dumnezeu în propria voastră fiinţă face totodată să crească tainica simţire a prezenţei lui Dumnezeu şi aceasta vă apropie din ce în ce mai mult de realitatea sa misterioasă şi eternă. Luaţi aminte că, chiar şi atunci când fiinţele umane nu simt, nu cred, sau nu bănuiesc aceasta, Dumnezeu Tatăl îmbrăţişează clipă de clipă toate făpturile, toate inimile, iar cunoaşterea prin simţire lăuntrică a unora dintre aceste ipostaze reale şi veşnice ale lui Dumnezeu ne ajută să înţelegem, prin trăire lăuntrică, care este sensul supunerii noastre totale faţă de Dumnezeu, care este omniprezent. În felul acesta, vom reuşi cât mai mulţi dintre noi să ne convingem de măreţia, de atotputernicia şi de unicitatea Sa.”

Vă anunţăm cu anticipaţie că în cadrul manifestărilor spirituale din 12 martie Îl vom implora cu toţii la unison pe bunul Dumnezeu să ne reveleze 21 de ipostaze dumnezeieşti. Toate acestea vor fi grupate în trei serii distincte, a câte şapte exemplificări, iar fiecare serie va dura 108 minute. Pe parcursul fiecărei ipostaze pe care Dumnezeu, în imensa sa bunătate, ne va ajuta să o simţim lăuntric şi noi, trăirea spirituală care va apare va fi un prilej minunat de înălţare a sufletului şi de cunoaştere indescriptibilă a realităţii dumnezeieşti. Toate acestea Dumnezeu ne va ajuta să le descoperim, în strânsă legătură cu  aspiraţia noastră, cu credinţa noastră, cu speranţele noastre îndreptăţite, cu iubirea pe care o manifestăm faţă de El. Toate acestea Dumnezeu Tatăl le va revela la invocaţia noastră, care totodată va fi o cerere a noastră umilă, blândă, plină de speranţe îndreptăţite.

Vă rugăm să urmăriţi să participaţi cât mai mulţi dintre voi şi vă rugăm în prealabil să vă pregătiţi aşa cum este necesar pentru a fi într-o stare lăuntrică optimă. Pentru aceasta, vă rugăm să vă odihniţi cât mai bine încă de duminică şi în ziua de luni este bine să luaţi unele plante de leac, care să vă ajute să fiţi într-o stare de receptivitate elevată, pentru a simţi cât mai intens şi profund fiecare dintre aceste ipostaze pe care bunul Dumnezeu ni le va dezvălui pentru prima dată în această ţară. Vă indicăm 10 astfel de plante de leac autohtone, uşor de procurat, pe care le puteţi combina, câte un gram din fiecare, şi este bine chiar să vă faceţi cu anticipaţie cinci doze, de câte 2-3 grame fiecare, alcătuite din amestecul în părţi egale ale acestor plante, pe care le veţi putea ingurgita sub formă de pulbere, cu apă plată sau cu apă minerală, pe parcursul acestor invocaţii.
 
Cele 10 plante de leac sunt: 1. busuioc (Ocimum basilicum) – frunze, 2. frasin (Fraxinus excelsior) – frunze, 3. isop (Hyssopus officinalis) – partea aeriană, 4. mentă (Mentha piperita) – frunze, 5. păducel (Crataegus monogyna) – frunze şi flori, 6. roiniţă (Melissa officinalis) – frunze, 7. salcâm (Robinia pseudacacia) – flori, 8. salvie (Salvia officinalis) – frunze, 9. soc (Sambucus nigra) – flori, 10. sovârf (Origanum vulgare) – partea aeriană.

Toţi cei care aveţi inimile curate şi care sunteţi însufleţiţi de sublime aspiraţii veţi fi bineveniţi şi puteţi fi siguri cu anticipaţie că veţi avea parte de anumite experienţe spirituale unice în felul lor, în măsura în care veţi participa fiind într-o formă lăuntrică excelentă. Vă mulţumim cu anticipaţie pentru participare.

Detaliem în cele ce urmează care vor fi cele 21 de ipostaze dumnezeieşti ce vor fi exemplificate cu ajutorul şi prin graţia lui Dumnezeu Tatăl.

Ţinem să vă reamintim că cele 99 de ipostaze dumnezeieşti  (dintre care vor fi exemplificate deocamdată doar 21) au fost revelate oamenilor de către Arhanghelul Gabriel. Este important să reţineţi că cele 21 de ipostaze ale lui Dumnezeu, care la origini au fost revelate doar ca simple denumiri, vor fi exemplificate, cu ajutorul şi prin graţia lui Dumnezeu, pentru prima oară în România. Specificăm aceasta nu ca motiv de laudă, ci ca realitate.

 

CELE 21 DE IPOSTAZE DUMNEZEIEŞTI

Seria  I

 
1. Cel arhi-imens, magnific, nesfârşit şi care întotdeauna este în mod absolut considerabil (demn de luat în considerare).
2. Stăpânul absolut, Susţinătorul omnipotent şi universal. Acela în care fiecare dintre noi trebuie să ne punem întotdeauna întreaga încredere şi să manifestăm faţă de El o credinţă totală.
3. Unicul, inegalabilul, întotdeauna singurul care este totodată primul în tot şi în toate.
4. Cel care ne dăruie, în nesfârşita Sa bunătate şi fără încetare, tot strictul necesar de care avem nevoie şi care ne împlineşte cererile binefăcătoare, umile, pline de credinţă pe care i le adresăm.
5. Cel a cărui bogăţie în tot şi în toate este nesfârşită şi fără egal. Cel care tocmai de aceea nu are nevoie pentru Sine de nimeni şi de nimic. Cel care îşi este întodeauna suficient atât în sine însuşi, cât şi pentru sine.
6. Cel care este întru totul glorios şi care în veşnicie este înzestrat cu o ATOTPUTERNICIE perfectă şi fără egal şi a cărui demnitate este desăvârşită în tot şi în toate.
7. Cel plin de o aleasă şi copleşitoare recunoştinţă pe care o revarsă din abundenţă asupra acelora care îi sunt în mod sincer recunoscători. Cel care le mulţumeşte într-un mod dumnezeiesc tuturor acelora care îi mulţumesc cu umilinţă şi sinceritate pentru toate darurile şi binefacerile, văzute şi nevăzute, ce li se oferă.

 
Seria a II-a

1. Cel care este fără încetare capabil să ierte totul celor care au greşit, atât fără de voie, cât şi cu voie. El este cel care, atunci când este implorat cu credinţă şi umilinţă, chiar şi de cei care au păcătuit, face apoi să se reverse în fiinţa lor energia subtilă sublimă a iertării dumnezeieşti care este în eternitate unul dintre atributele dumnezeieşti importante.
2. Cel care fără încetare are grijă de tot şi de toate cele pe care, la începutul tuturor începuturilor, le-a creat şi care oferă toate cele care le sunt clipă de clipă necesare şi esenţiale creaturilor sale care îi recunosc bunătatea şi omnipotenţa.
3. Cel care este în mod absolut şi veşnic maiestuos  şi a cărui maiestuozitate este fără egal.
4. Cel pe al cărui ajutor dumnezeiesc ne putem baza întotdeauna şi a cărui susţinere generatoare de minuni şi uneori chiar declanşatoare de miracole nu încetează niciodată atunci când manifestăm încredere de nezdruncinat în El, şi Îi implorăm cu umilinţă şi iubire, ajutorul.
5. Cel veşnic viu în felul său Dumnezeiesc şi a cărui viaţă misterioasă este fără încetare atotcuprinzătoare şi complet diferită de viaţa noastră. Cel care conferă nemurire fiinţelor umane care merită aceasta.
6. Cel care este în veşnicie IMUABIL sau altfel spus Cel care este permanent acelaşi şi nu se modifică niciodată deoarece esenţa Sa eternă subzistă prin sine.
7. Cel care clipă de clipă observă fără nicio excepţie tot şi toate cele care există şi a cărui vigilenţă este absolută, atotcuprinzătoare şi fără egal.

 Seria a III-a

1. Cel a cărui generozitate dumnezeiască şi nobleţe sunt în veşnicie absolute şi totale. Cel ce se manifestă fără încetare în felul acesta, revărsându-se într-un mod copleşitor în măsura limitelor umane existente tuturor acelora care sunt pregătiţi să se bucure de toate acestea şi să le primească.
2. Cel de pe Urmă, a cărui existenţă veşnică, atotcuprinzătoare, atotputernică şi misterioasă nu are sfârşit.
3. Cel sublim, a cărui elevare absolută nu are egal şi care este şi rămâne Cel preaînalt ce există în felul acesta în eternitate.
4. Cel care resoarbe la momentul potrivit totul şi toate cele care au fost create atunci când întreaga Sa creaţie se încheie şi când, imediat după aceea, urmează o pauză.
5. Cel care în eternitate este şi rămâne cel mai misterios şi care totodată este acela căruia îi place să se ascundă, Cel care este plin de taine şi care ni se revelează lăuntric.
6. Ghidul suprem, Maestrul absolut a cărui înţelepciune este în veşnicie deplină şi fără egal.
7. Cel care este întotdeauna victorios, cel care înfrânge de fiecare dată răul, Cel a cărui omnipotenţă dumnezeiască anihilează imediat orice rău şi orice acţiune satanică. Cel care revelează, celor care merită, atât tainele sale dumnezeieşti, cât şi Adevărul Său Ultim.

yogaesoteric
10 martie 2012

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More