Mesaj pentru „analiștii militari”…….

Am făcut armata la termen redus la 18 ani, după ce am intrat la Facultate la „Poli”. Mama mea era atunci la Academia Militară și îmi zicea „doar la Lipova / Radna să nu nimeresc, că e extrem de dur acolo”. Aţi ghicit, fix acolo am fost încorporat. UM 01191 ‒ Plutonul 2 Compania 5, Batalion 2. Infanterie. De altfel îi spusesem că dacă e să fac armata, vreau să fie un loc unde să simt că fac armata. Și am simţit-o!

Marşuri de 40 de km, 24 de trageri, alarme de luptă în unele perioade în fiecare seară fix după ce puneam capul pe pernă, câte o săptămână la rând, să nu ne plictisim. Zilnic instrucţie în poligon. Unul la 5 km de unitate, altul la 10, pe Dealul Șoimoș. Am fost comandant de grupă. Și mi-am luat-o pentru asta cu vârf și îndesat. Și mai apoi sergent de serviciu……. Masca pe figură, placa de bază de 25 de kg de la aruncătorul de 82 mm, ţinută câte 24 de ore în spinare. Fiindcă nu îmi cravașam „subordonaţii”. Cum puteam să fac asta cu colegii mei de clasă din liceu??

Am tras cu AK-47, pe care îl dezasamblam cu ochii închişi și îl montam la loc în sub 30 de secunde, cu mitraliera de companie, cu PSL-pușca semiautomată cu lunetă. Cu AG-9 și AG-7, adică aruncătoarele de grenade pe care le vedeţi în filme. Am aruncat cu încărcătura TNT, grenade. Am tras cu pistolul Carpați. Am tras cu mitralierele de 14,5 și 7,62 de pe TAB. Ziua, noaptea, din mişcare, din culcat, din adăpost vertical săpat cu lopăţica de infanterie în pământul tare din dealurile Radnei. Și ai ceva de săpat când ai 1,90 înălţime……. Douăzeci și patru de trageri în total.

Am mâncat din gamelă în timp ce ploua cu găleata și nu aveai unde să te adăposteşti. Am făcut gardă, cu muniţie de război, am alergat cu masca de gaze pe figură, până la epuizare. În general, am învăţat eu și colegii mei pe care urma să îi cunosc 9 luni mai târziu în Facultate, disciplina și tăria de caracter. Dacă aveai……. Am bătut pas de defilare până au crăpat tălpile bocancilor în care urinasem ca să se înmoaie pielea. Iar când am lovit cu mâna patul armei la depunerea jurământului, trăgând cătarea în dreptul nasului, cele 3 batalioane câţi eram acolo, am făcut să vibreze geamurile unităţii. Iar când am strigat „Juurrrr!”, în Lipova s-a și făcut linişte totală preţ de secunde, cât o eternitate. Și deși ne întrebam ce căutam acolo, ne-a liniştit istoria generaţiei din ’44 când nişte băieți ca noi au murit toţi la Păuliș, până la unul, în război. Și ne-a fost ruşine să ne mai întrebăm……. Eram de acum „Detașamentul Păuliș”…….

„Infanteriști să dăm onorul,
Lucească armele spre cer.……”

Din cearceafurile paturilor noastre sărea moneda ca pe trambulină și mozaicul dormitorului lucea mai tare ca Luna plină. Am înjurat printre dinţi și în gând, dar am învăţat diferenţa dintre puful de acasă și viaţa reală. Am râs, am plâns de ciudă și ne-am aşteptat scrisorile de acasă și de la fata pe care o iubeam, cu nerăbdarea celor 18 ani, ce ne curgea în loc de sânge. Și le ţineam în buzunarul de la piept să fie la îndemână când le reciteam seară de seară, până se ştergea cerneala de pe ele. Că pe atunci nu era Facebook să ne țină evidența vieţii și a sentimentelor. Memoram totul cu inima. Și am cântat împreună rupţi de oboseală „stand up and fight, you’re in the army now” („ridică-te și luptă, acum ești în armată”) de parcă eram toți Status Quo.

Și, da! Ne recunoşti și azi pe stradă, fiindcă nu avem gleznele goale și nu mergem cu trotineta. Și nici nu ne pensăm și nu ne dăm cu lac pe unghii. Aşa că fiţi liniştiţi, în caz că……. tot noi o să……. Fiindcă noi avem o legătură și un sentiment anume pentru Țara asta. Care ne-a dezamăgit, dar care ne-a dat și sens. Chestie pe care voi nu o veţi înţelege niciodată.

Autor: Adrian Orza

Citiți și:
Creierul este câmpul de luptă al secolului. Obiectivul declarat al Forumului Economic Mondial: „Alterarea ființei umane”
„Lumea cu susul în jos”: Carte „șoc” a unui general italian care cere revenirea la normalitate

yogaesoteric
16 martie 2024