Mihai Gheorghiu, despre propaganda homosexualilor de a se căsători și de a înfia copii…


Copiii nu pot fi cobaii noștri, pentru a vedea ce iese dintr-o astfel de uniune după 18 ani. Copilul nu poate fi întrebat dacă vrea să fie lipsit de mamă sau de tată


Mihai Gheorghiu, Președintele Comitetului de Inițiativă al Coaliției pentru Familie, a declarat că prin demersul pornit în 2016 de coaliția pe care o reprezintă și care vizează revizuirea Constituției cu privire la redefinirea familiei se dorește păstrarea normei morale și juridice, iar o minoritate nu poate rescrie legi. Afirmația sa vine în contextul în care o minoritate din România încearcă să își impună voința în fața a trei milioane de oameni care au semnat pentru modificarea Legii fundamentale.

Demersul Coaliției pentru Familie privind inițiativa legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției României pentru ocrotirea familiei continuă să stârnească opinii pro și contra. Mai ales după ce, în urma tergiversărilor și plimbărilor de la Cameră la Senat și invers, plenul Camerei Deputaților a adoptat inițiativa cetățenească pentru revizuirea Constituției referitoare la redefinirea familiei.

Prezent la o dezbatere televizată, la Realitatea TV, pe tema modificării Constituției, Mihai Gheorghiu, președintele Comitetului de Inițiativă al Coaliției pentru Familie a precizat:
„Statul nu va mai putea face distincție între o căsătorie sau alta. De aici va izvorî dreptul absolut de adopție a copiilor și de creștere a copiilor. Problema este că interesul superior al copilului nu poate poate fi săvârșit într-o astfel de uniune. Copilul nu poate fi întrebat la acea vârstă dacă vrea să fie lipsit de mamă sau de tată. Studiile arată foarte clar ce înseamnă o experiență îndelungă în aceste tipuri de uniune. Și oricum copiii nu pot fi cobaii noștri pentru a vedea ce iese dintr-o astfel de uniune după 18 ani. Măsura defensivă pe care noi o întreprindem și de aceea sunt atât de mulți români care sunt de acord cu această chestiune, nu pentru că nu ar exista un grad socialmente necesar de acceptare a diferenței. Slavă Domnului, românul acceptă diferențele. Votul pentru alegerea ultimului președinte a arătat dorința și voința de a accepta minoritatea etnică, minoritatea religioasă fără nicio problemă, ceea ce nu se poate accepta este intruziunea în viața copilului, punerea copilului într-un tablou, într-o ramă care excede unei tradiții milenare”, a spus Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie.

În cadrul aceleiași emisiuni, Radu Preda, directorul IICMER, le-a dat o replică dură celor care promovează homosexualitatea și care consideră că o majoritate ar trebui să suporte ceea ce dorește o anumită minoritate.

Coaliția pentru Familie este o inițiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic și neafiliată confesional, deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile familiei, ce are ca scop protejarea și sprijinirea familiei întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Coaliția pentru Familie are în componență peste 40 de asociații și fundații și reprezintă, informal, inițiativa legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției României.

Anul trecut, în mai, Coaliția pentru Familie a depus la Parlament cele 3 milioane de semnături pentru revizuirea Constituției. Formularea propusă pentru articolul 48 alin. 1 din Constituție este: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Actualul text al Constituției se referă la căsătoria dintre soți.


Citiți și:

Homosexualii îl vor pedepsit pe Leon Dănăilă, pentru susținerea familiei

Societatea ar fi cazul să se gândească deja la traumele copiilor din familiile de homosexuali

 

yogaesoteric
20 iulie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More