Minunata lume «nouă» pe care ne-o pregătesc așa-zișii ILUMINAȚI: copiii americani vor avea toți microcipuri implantate pentru a putea fi găsiţi uşor!

Implantarea copiilor cu microcipuri e inevitabilă, iar americanii se vor obişnui cu acest proces aşa cum au acceptat şi codurile de bare, se arată într-un reportaj al televiziunii NBC din SUA.

În Statele Unite se pune deja problema microcipării copiilor şi se vorbeşte despre acest proces ca despre „un val inevitabil”. Potrivit postului de televiziune NBC, microciparea minorilor va deveni realitate „mai degrabă mai devreme decât mai târziu”, iar americanii vor percepe acest proces la fel cum au acceptat codurile de bare, ca pe ceva normal, relatează site-ul Infowars.com.

Într-un reportaj difuzat de NBC, Steffany Rodroguez-Neely, mamă a trei copii, a povestit groaza pe care a trăit-o în momentul în care a realizat că a pierdut-o pe fiica sa într-un magazin. De fapt, aceasta se ascunsese după un raft cu haine, dar Steffany spune că a avut un şoc care poate deveni coşmarul oricărui părinte, acela de a nu-ţi găsi copilul.

„Dacă asta îmi poate salva copilul, atunci nu-i ceva extrem, nici vorbă”, a spus ea despre implantarea cipurilor la copii. „Microciparea ar fi un element de protecţie în plus, în caz că se petrece ceva rău”, a adăugat femeia.

La rândul ei, Rodroguez-Neely a povestit cum a înfruntat scepticismul membrelor unei asociaţii a mamelor din Tampa Bay, printre care se numără şi Kerri Levey, îngrijorate de perspectiva implantării cipurilor la copii. „Vreţi să punem nişte baterii în copiii noştri, să le punem cipuri. Până unde se va ajunge cu treaba asta?”, a întrebat Levey. „E un cip mic, de mărimea unui bob de orez, care poate preveni o tragedie. Cred că cei mai mulţi părinţi ar spune acum că ar vrea să fi avut aşa ceva”, i-a explicat Rodroguez-Neely.

Dincolo de aspectul etic al acestei iniţiative, se pune problema siguranţei din punct de vedere tehnic şi al sănătăţii receptorului. Lipoff a mai spus pentru NBC că oamenii nu ar trebui să se teamă de perspectiva unui Big Brother care le va urmări copiii şi că această tehnologie este de fapt un upgrade la cea a codului de bare.

„Când codurile de bare au apărut în anii ’60, oamenii erau reţinuţi. Se temeau de ele pentru că nu înţelegeau conceptul. Astăzi sunt atât de răspândite încât nu le mai băgăm în seamă. Un microcip va funcţiona în acelaşi mod”, a explicat expertul, menţionând că practica microcipării copiilor se va răspândi cu siguranță.

Potrivit NBC, cipurile care vor fi implantate copiilor sunt foarte mici. „Poţi să pariezi că într-o zi cineva va începe să le producă şi le vom vedea peste tot”, a spus reporterul Melanie Michael.

Subiectul materialului difuzat de NBC este de natură să provoace nemulţumirea grupurilor care militează pentru apărarea drepturilor cetăţeneşti, care văd în această tehnologie a microcipurilor un mijloc eficient de control pe care autorităţile îl pot folosi abuziv.

Stuart Lipoff, expert în microtehnologie, dă asigurări că procedura este sigură şi inevitabilă. „Oamenii ar trebui să înţeleagă că testele au deja loc. Armata nu doar le testează, ci le şi foloseşte. Nu se mai pune problema dacă se va întâmpla, ci când”, a precizat el.

În urma acestui reportaj șocant, site-ul Activistpost.com a publicat următoarea reacție:

„Ați permite să fie implantate chirurgical microcipuri în copiii dvs dacă ei ar fi astfel în siguranță? Acest lucru se face deja pe scară largă la animalele de companie, iar un reportaj șocant al NBC News promovează ideea că, dacă este bine pentru animalele noastre, atunci ar trebui să facem aceasta și pentru copiii noștri.

După cum veți vedea mai jos, reportajul pune chiar o capcană a vinei asupra părinților, adresându-le această întrebare: «Cât de departe ați merge pentru a vă păstra copiii în siguranță?» Desigur, cei mai mulți părinți doresc foarte mult să-și mențină copiii în condiții de siguranță, iar un microcip implantat le-ar permite autorităților să dea de urma copilului în cazul în care acesta ar fi rătăcit sau răpit.

Dar este aceasta într-adevăr o idee bună? Și către ce va conduce în cele din urmă această tehnologie?

În materialul prezentat de NBC, reporterul spune că în copiii noștri ar putea fi implantate microcipuri «de mărimea unui bob de orez» și că «riscurile asupra sănătății ar fi foarte mici, sau chiar absente». Aproape de sfârșitul reportajului, Melanie Michael insistă asupra faptului că în cele din urmă «am putea vedea aceste microcipuri în toată lumea».

În reportaj este de asemenea citat un expert în electronică, Stuart Lipoff, care susține că testarea acestor microcipuri «se face chiar acum». După care materialul basculează înapoi la a le inocula telespectatorilor ideea că microciparea copiilor este o practică sigură și inevitabilă.

Desigur, dacă microciparea pe scară largă a populației începe să se realizeze, probabil că la început va fi pur voluntară. Dar, odată ce suficient de mulți oameni încep să adopte ideea, va fi foarte ușor pentru guvern să o facă obligatorie. Imaginați-vă o lume în care banii în numerar ar aparține trecutului și în care nu poți cumpăra, vinde, obține un loc de muncă sau deschide un cont bancar fără actul emis de guvern de identificare a microcipului.

Veți permite atunci ca dvs și familia dvs să fiți microcipați? Dacă nu, cum vă veți procura hrana? Cum veți supraviețui? Ce veți face atunci când copiii dvs vor veni plângând și vor cere mâncare?

Eu cu siguranță nu spun că ar trebui să permiteți să fiți microcipați. Știu că nimeni nu mă va microcipa vreodată. Dar ceea ce spun este că oamenii vor ajunge să se confrunte cu unele alegeri absolut cumplite.

Recent, am scris despre o nouă formă de monedă digitală care a fost concepută pentru a înlocui dolarii pe care îi folosim acum și, de asemenea, valutele alternative cum ar fi Bitcoin. A fost lansată în fața a aproximativ 100 de directori de top de pe Wall Street, în timpul unei întâlniri secrete în New York.

Pentru a vă face o idee despre cât de rapid avansează conceptul unei societăți fără numerar, vă împărtășesc un scurt fragment dintr-un articol pe care l-am scris recent despre această nouă tehnologie.

Luna trecută, o «întâlnire secretă» care a implicat mai mult de 100 de directori de la unele dintre cele mai mari instituții financiare din Statele Unite, a avut loc în New York. În timpul acestei «întâlniri secrete», o companie cunoscută sub numele de «Chain» a dezvăluit o tehnologie care transformă dolarii americani în «active digitale pure». Se pare că au participat reprezentanți ai Nasdaq, Citigroup, Visa, Fidelitate, Fiserv și Pfizer, iar Chain susține, de asemenea, că ar fi partener cu Capital One, State Street, și First Data.

Această tehnologie «revoluționară» este menită să schimbe complet modul în care ne folosim banii, și ar reprezenta un pas important spre o societate fără numerar. Dar, în cazul în care acest nou sistem de monedă digitală ar fi atât de bun pentru societate, de ce a fost prezentat în timpul unei întâlniri secrete bancherilor de pe Wall Street? Se petrece și altceva aici decât ceea ce ni se spune?

Probabil că niciunul dintre noi nu ar fi auzit vreodată despre această întâlnire secretă dacă nu ar fi apărut un articol pe site-ul Bloomberg. Informațiile care urmează provin din articolul menționat, intitulat În culisele întâlnirii secrete în care Wall Street a testat moneda digitală.

«Într-o zi recentă de luni, în aprilie, peste 100 de directori de la unele dintre cele mai mari instituții financiare din lume s-au adunat pentru o întâlnire privată la biroul din Times Square al companiei Nasdaq Inc. Ei nu au fost acolo doar pentru a vorbi despre blockchain, noua tehnologie despre care unii prezic că va transforma finanțele, ci pentru a construi și experimenta software-ul.

Până la sfârșitul zilei, au văzut ceva revoluționar: dolari americani transformați în active digitale pure, ce puteau fi utilizate instantaneu pentru activități comerciale. Aceasta este promisiunea unui blockchain, în care sistemul greoi și predispus la erori, ce necesită zile în șir pentru a muta banii dintr-un loc în altul în oraș sau în jurul lumii, este înlocuit cu o precizie aproape instantanee.»

Prin urmare, nu numai Michael Snyder de la The Economic Collapse Blog se referă la această adunare ca la o «întâlnire secretă». Așa a fost de fapt descrisă de Bloomberg. Cred că există un motiv foarte bun pentru care această întâlnire a avut loc în secret, întrucât mulți din publicul larg ar fi cu siguranță alarmați de acest pas uriaș spre o societate fără numerar.

În prezent, peste 400 de miliarde de tranzacții fără numerar sunt efectuate în întreaga lume în fiecare an, iar acest număr este într-o creștere foarte rapidă. Iar atunci când sistemul nostru va deveni cu totul lipsit de numerar, nu vom mai putea ține banii sub saltea și vom fi cu toții obligați să avem de-a face cu băncile.

Când acea zi va sosi, dintr-o dată guvernul va fi capabil să devină paznicul ce va decide cui îi este permis să acceseze sistemul și cui nu. Ar fi foarte ușor să impună o taxă, să solicite un fel de jurământ de loialitate, sau să mandateze o anumită formă de identificare prin microcip ca o condiție pentru participarea la sistemul fără numerar.

Când vom ajunge în acel punct, ce veți face? În cele din urmă, asupra acestor aspecte trebuie să chibzuim cu toții cu multă luare-aminte…”

Citiți și:
Este uluitor, dar este adevărat: companiile din occident au început să implanteze microcipuri în trupurile angajaților lor
Cipuri şi human enhancement – ofensiva tehnologiei pusă în slujba obţinerii controlului populaţional absolut
Grupul Anonymous a atacat 20 de bănci centrale

 

yogaesoteric
11 iulie 2016

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More