Mişcarea Occupy Wall Street, după trei luni

35.014 0

de Vlad Constantinescu

Occupy Wall Street (OWS) este o mişcare populară de stradă care a început la 17 septembrie 2011 în parcul Zuccotti din New York având ca obiectiv pichetarea centrului financiar de pe Wall Street. Protestul se adresează inegalităţii economice şi sociale, lăcomiei corporatiste şi corupţiei guvernului. Mişcarea s-a extins rapid în SUA şi în lume, până pe 9 octombrie proteste similare se desfăşurau în 70 de oraşe mari şi în alte 600 comunităţi din S.U.A, precum şi în peste 900 de oraşe din lume. Mass-media corporatistă a prezentat aceste manifestații de mare amploare într-un mod parțial și incorect, încercând să le minimalizeze sau ignorându-le complet, dar informațiile s-au răspândit rapid, cu ajutorul internetului.

Sloganul preferat al celor care protestează împotriva a tot ceea ce reprezintă Wall Street este „Noi suntem cei 99%” şi se referă la diferenţa dintre cei 1% foarte bogaţi şi restul populaţiei din Statele Unite ale Americii. Sloganul „Noi suntem cei 99%” vizează situaţia constatată în anii ’70 în Statele Unite, când s-a observat că banii şi averea ţării se află la 1% din populaţie, situaţie similară şi pentru restul lumii, cei 1% care controlează aproape în întregime bogăţiile planetei noastre, fiind aşa-zişii „Iluminaţi”, despre care se ştie că, în cârdăşie cu francmasoneria mondială, vor să pună stăpânire pe întreaga planetă.

Pe site-ul oficial al mişcării se spune că aceste şiruri de proteste au fost iniţiate de către grupul activist canadian Adbusters Media Foundation, o organizaţie non-profit cu sediul în Canada, care se descrie ca fiind „o reţea globală formată din artişti, activişti, scriitori, persoane nonconformiste, studenţi, educatori şi antreprenori care vor să avanseze noua mişcare activistă socială a erei informaţionale.” Adbusters a lansat numeroase campanii internaţionale şi este cunoscută pentru faptul că parodiază reclamele care păcălesc publicul.

Demonstranţii protestează împotriva inegalității

Profesorul Dorian Warren de la Universitatea Columbia a descris fenomenul OWS ca fiind „prima mişcare populară împotriva autorităţilor din Statele Unite”. Conform site-ului mişcării, Occupy Wall Street nu are un anumit lider, protestele aducând împreună oameni de toate rasele, din toate categoriile sociale şi cu orientări politice diferite. În timp i s-au alăturat şi alte grupări, cum ar fi NYC General Assembly şi U.S. Day of Rage. Ei susţin: „Unicul lucru pe care îl avem în comun este acela că noi suntem cei 99% şi că nu vom mai tolera lăcomia şi corupţia celor 1%.” „Dorim să vedem o adunare generală în fiecare curte, la fiecare colţ de stradă, deoarece nu avem nevoie nici de Wall Street şi nici de politicieni pentru a construi o societate mai bună.” Principala motivaţie a manifestanţilor este inegalitatea veniturilor, respectiv faptul că banii și bogățiile lumii sunt deţinute de o minoritate de 1% din populaţie, în detrimentul majorităţii de 99%.

Caracteristicile definitorii ale mişcării Occupy Wall Street – descentralizare, spirit participativ, luarea deciziilor prin consens – sunt bazate pe idei din lumea academică, din activismul social, din teoria anarhismului şi din etnografie. David Graeber, unul dintre organizatorii mişcării, a împrumutat ideile de „acţiune directă” şi „democraţie fără guvern” de la o comunitate din insula Madagascar, unde oamenii făceau alegerile în mod direct şi descentralizat, fără un aparat al statului: „Practic, oamenii îşi organizau singuri afacerile în mod autonom.”„Atunci cand 2.000 de oameni iau împreună decizii este un exemplu de acţiune directă sau democraţie directă”, crede Graeber. „Te simţi bine atunci când participi la o întâlnire şi părerile tale sunt cu adevărat respectate”. Sau, după cum scrie în publicaţia oficială a mişcării, „OWS Journal”, „această ocupare este, de fapt, o participare.”

Este Occupy Wall Street o „Revoluţie afacere”?

Unii cercetători economici, precum universitarul canadian Michel Chossudovsky, susţin că elitele economice finanţează prin fundaţiile lor majoritatea organizaţiilor societăţii civile implicate în mişcări de protest împotriva ordinii economice şi sociale. El afirmă că așa stau lucrurile şi în cazul mişcării Occupy Wall Street, la fel cum a fost cazul „revoluţiilor colorate” (sau de catifea) din Europa de Est, „sponsorizate” cu generozitate de George Soros (omul de încredere al lui Rothschild) şi planificate cu mult timp înainte. „Obiectivul, subliniază Chossudovsky, este aţâţarea tulburărilor sociale şi folosirea acestor mişcări de protest pentru a răsturna guvernele. Ţelul ultim al politicii externe a SUA este acela de a instala guverne subordonate lor.”

Aşa-zisa „primăvară arabă”, de exemplu, (de la care şi cei de la Occupy Wall Street spun că s-au inspirat) cu manifestaţiile „revoluţionare” spontane din Piaţa Tahrir din Cairo, ar fi fost de fapt o operaţiune minuţios planificată de serviciile secrete occidentale, care a dus la ceea ce se numeşte „revoluţie afacere”. Timp de mai mulţi ani, prin intermediul ambasadei americane la Cairo, „disidenţii” egipteni au fost antrenaţi la Centrul (sârb) pentru Acţiune Non-Violentă Aplicată şi Strategie (CANVAS). Acesta a fost creat în 2003 de către OTPOR, organizaţie sârbă creată de CIA şi finanţată de Soros, care a jucat un rol central în bombardarea Serbiei şi arestarea lui Milosevic în 1999. A fost, de asemenea, foarte activă în secesiunea din Muntenegru şi crearea statului mafiot din Kosovo.

De ani de zile, mişcările locale de „eliberare” care apar folosesc sigla OTPOR: un pumn închis situat într-un cerc roşu sau negru. La fel a fost în Serbia, în Georgia, în Rusia, în Venezuela, în Iran, în Egipt, în Libia lui Kadhafi. În prezent, OTPOR s-a extins foarte mult în lume. Este activă în 37 de ţări şi s-a transformat într-un fel de fortăreaţă a revoluţiei mondiale „non-violente”. Potrivit observatorului american William Engdahl, această organizaţie urmează un program foarte precis, stabilit la Washington. În octombrie 2000, doi studenţi sârbi interogaţi asupra afilierii OTPOR la „centrala” de spionaj american, au răspuns: „nu ne deranjează deloc să fim parţial sub controlul CIA”.

Acelaşi pumn din sigla OTPOR, plasat la vedere pe site-ul „occupywallst.org” ne îndeamnă la discernământ, mai ales că, la 22 septembrie 2011, un purtător de cuvânt al OTPOR, Ivan Markovic, se adresa direct protestatarilor Occupy Wall Street la New York (a se vedea link-ul http://www.youtube.com/watch?v=LkM3BBtc7N0) de unde se poate deduce că OTPOR şi CANVAS ar fi implicate în mişcarea Occupy Wall Street. Într-o declaraţie anterioară, Ivan Markovic spunea despre acest gen de acţiuni: „S-ar zice că oamenii tocmai au coborât în stradă. Totuşi este rezultatul unor luni şi chiar ani de pregătire. Este un proces chiar plictisitor până se ajunge la momentul în care se pot organiza manifestaţii în masă. Dacă afacerea este planificată cu grijă, din momentul în care demarează, totul se comprimă în câteva săptămâni.” (citat din Tina Rosenberg, Revoluţia U, Politica Externă, 16 februarie 2011).

Compatibilităţi sau incompatibilităţi între OWS şi alte mişcări asemănătoare – Fracţionarea mişcărilor populare este în interesul elitelor

Michel Chossudovsky scria la 20 septembrie 2010 pe site-ul său Global Research, sub titlul „Fabricarea contestaţiilor: mişcarea anti-globalizare este subvenţionată de elitele afaceriste”, că „obiectivul elitelor financiare este de a fracţiona mişcările populare într-un vast mozaic în care fiecare îşi urmăreşte propriile interese”. Şi explica în mod premonitoriu cum se produce aceasta: „Printr-o dură ironie, pe parcursul ultimilor ani, o parte din câştigurile frauduloase de pe Wall Street au fost reciclate prin fundaţii şi acţiuni caritabile scutite de taxe ale elitelor. Aceste câştiguri financiare copioase au servit nu numai pentru coruperea oamenilor politici, dar şi-au găsit şi drumul către casele de bani ale ONG-urilor, institutelor de cercetare, centrelor comunitare, asociaţiilor religioase, instituţiilor media alternative, ligilor pentru drepturile omului, etc., obiectivul ocult fiind acela de «fabricare a contestaţiei» şi de stabilire a limitelor unei opoziţii acceptabile. La rândul lor, multe ONG-uri sunt infiltrate de informatori care acţionează adesea în numele unor agenţii de contraspionaj occidentale. În plus, un număr tot mai mare de instituţii media alternative şi progresiste, pe internet, au devenit dependente financiar de fundaţiile afaceriste şi de societăţile specializate în acţiuni caritabile.”

Atunci când americanii „de mijloc”, participanţii la Mişcarea Tea Party (mişcare populistă americană, conservatoare şi libertariană, cu obiective asemănătoare mişcării OWS) ori adepţii lui Ron Paul (medic, candidatul republican la alegerile din 2012, lider de opinie susţinând idei reformatoare în economie şi politică) încearcă să participe la manifestaţiile OWS, sunt daţi la o parte de grupuri care se erijează în oameni de ordine. Atitudinea şi limbajul violent al acestor servicii de ordine auto-desemnate, caracteristice în general activiştilor de extremă stângă, sugerează că manifestaţiile au fost „acaparate” de aceştia. Cunoscându-se faptul că ei îl susţin pe Obama se poate presupune că se doreşte folosirea acestor manifestaţii pentru pregătirea viitoarei campanii prezidenţiale şi combaterea lui Ron Paul. Jurnalistul de extremă dreaptă Ann Coulter remarca foarte just atunci când comediana Roselyne Barr a cerut „să fie tăiat capul bancherilor care nu vor să dea banii înapoi”: „este greu de imaginat că s-ar putea ridica braţul împotriva sistemului bancar şi, în acelaşi timp, susţine Obama care este o pură creaţie a acestui sistem bancar”.

Pe de altă parte, intervenţia televizată din 6 octombrie, în decursul căreia Obama îşi exprima susţinerea pentru mişcarea Occupy Wall Street, nu a prea trezit entuziasm pe străzi. E suficientă accesarea site-ul „oficial” al manifestanţilor – occupywallst.org – pentru a constata, din violenţa reacţiilor, că pentru o bună parte dintre aceştia, nu e nicio diferenţă între Obama şi bancherii de pe Wall Street. Să amintim că în 2008, cea mai mare parte din donaţiile colectate de echipa Obama au fost furnizate de Wall Street. Administraţia Obama a returnat serviciul în cursul anului 2009 sub forma unei legislaţii extraordinar de favorabile plutocraţiei internaţionale, datorită căreia ei au primit înapoi mai mult chiar decât au dat. Declarațiile lui Obama de simpatie și susținere a OWS nu sunt prin urmare nimic mai mult decât o strategie de PR, prin care vrea să beneficieze de capitalul imens de simpatie trezit în rândul maselor de mișcarea Occupy Wall Street.

În privinţa mişcării Tea-Party, conducătorii diferitelor facţiuni ale acesteia neagă afirmaţia conform căreia Occupy Wall Street şi Tea Parties (TEA fiind prescurtarea de la Taxed Enough Already), ambele inspirate de valori populare, ar fi mişcări gemene (deşi nu poate trece neobservat faptul că un mare număr din revendicările de la OWS sunt aproape identice cu cele de la Tea Parties). Dimpotrivă, cei de la Tea Party Patriots, cea mai importantă dintre toate, care revendică 15 mil. de suporteri, protestează: „cei de la Wall Street, în măsura în care sunt inteligibili, vor mai puţin din ceea ce înseamnă grandoarea Americii şi mai mult din ceea ce o degradează: un guvern mai mare, mai puternic, care să poată să-i ia în grijă într-o măsură atât de mare încât ei să nu mai aibă nevoie să lucreze, aşa cum facem cu toţii pentru a ne plăti facturile”.

A existat o încercare de colaborare între OWS şi Federaţia Americană a Profesorilor (ATF, cu 1,4 mil. de membri). La 11 octombrie se anunţa triumfător cooptarea la OWS a acestui sindicat, la scurt timp însă, răzgândindu-se, ATF a revărsat pe site-ul occupywallst.org, un val de proteste de felul celui care urmează: „Pentru OWS, a accepta sponsorizarea din partea patronilor sindicatelor (care, nu-i aşa, sunt aceeaşi împotriva cărora OWS şi-a început protestul), face ca această mişcare să piardă orice credibilitate.” Despre ATF se ştie că este cel mai important sindicat de învăţământ din SUA şi cel mai de stânga, susţinător de netăgăduit al lui Obama, la campania acestuia din 2008 contribuind cu 1,9 mil. dolari. Ca răsplată, ATF beneficiază în Planul pentru sănătate al lui Obama de derogări importante: membrii săi sunt printre puţinii care-şi pot stabili singuri cotizaţiile ce, începând cu 2014, vor fi atât de mari încât vor deveni inaccesibile pentru mulţi americani cu venituri echivalente. Serviciile sunt din nou returnate, derogările respective fiind prevăzute doar pentru persoane aparţinând sindicatelor extremiste şi marxiste.

Printre participanţii la manifestaţiile OWS s-au numărat, într-o primă perioadă, personalităţi de extremă stângă, ca universitarul radical de culoare Cornell West sau cineastul Michael Moore. Apoi au preluat conducerea senatorul independent Bernie Sanders, care se declară socialist şi milionarul Russell Simmons, un magnat al industriei hip-hop. Se observă omniprezenţa sindicaliştilor de la TWU, sindicatul lucrătorilor în transporturi, cu 38.000 de membri. Apoi, aceea mai insolită şi mai ingrijorătoare a manifestanţilor lui Richard Trumka, directorul de la AFL-CIO, federaţie a 56 de sindicate, cea mai mare din SUA, cu 11 mil. de membri.

Mişcarea a prins amploare şi, încet, încet, pe scena Occupy Wall Street au apărut conservatori fiscali, libertarieni, antimondialişti, ecologişti etc. Imensa mişcare de aşa-zisă revoltă democratică mondială pare a fi o vastă şi complexă maşinaţiune, care se folosește cu cinism de entuziasmul și participarea maselor și ale cărei ramificaţii se întind puţin câte puţin pe planeta întreagă, pornind din America, ce rămâne punctul strategic sensibil al acestei „rețele”.

Care va fi continuarea?

Revendicarea iniţială a Occupy Wall Street era aceea de a se pune capăt nelegiuirilor celor „1%” de super-bogaţi care îşi impun puterea economică şi financiară prin intermediul unui sistem din ce în ce mai autoritar şi centralizat, socialist şi controlat. America, spuneau ei, trebuie să regăsească plăcerea de a acţiona din iniţiativă publică sau individuală, libertatea întreprinzătorilor mai mari sau mai mici, absenţa reglementărilor tiranice. Se petrece tocmai contrariul atunci când mişcarea este înghiţită de către un Stat ce militează doar pentru impunerea unei societăţi centralizate, despotice, în care individul este supravegheat „din leagăn până-n mormânt”. „Ceea ce a început acum trei săptămâni ca o opinie studenţească, pentru a deveni apoi un circ de hippies, de declasaţi şi de anarhişti, este în curs de a se transforma în ceva cu totul diferit: o mişcare populistă în căutarea unei reforme economice,” scria Washington Post în luna octombrie.

Karl Denninger, comentator economic, unul dintre creatorii Tea-Parties, cărora le-a întors spatele când şi-a dat seama că cei mai mulţi dintre membri aparţin unui partid, şi anume cel republican, a afirmat recent în faţa partizanilor săi progresişti: „Obama lucrează pentru Goldman Sachs şi Wall Street, scoateţi-vă din cap acest nonsens cum că democraţii ar fi mai buni decât republicanii.” Idee importantă pentru că de luni de zile stânga şi extrema stângă americană se luptă cu extrema dreaptă, în loc să combată, spune el, marile bănci şi să pună pe picioare o rezistenţă pasivă în stilul lui Gandhi, non-partizană, îndreptată doar împotriva bancherilor. Cei de la Occupy Wall Street încă nu au înţeles că cei mai radicali dintre conservatori şi dintre cei de la Tea Parties le sunt de fapt foarte apropiaţi, mai afirmă el.

Incidentele care apar în timpul manifestaţiilor Occupy Wall Street ori în legătură cu acestea arată că, indiferent care a fost modul în care a apărut mişcarea şi care a fost orientarea iniţială a acesteia, mişcarea în sine capătă amploare tot mai mare şi, din diverse tabere, se încearcă manipularea şi folosirea acestei forţe într-o direcţie sau alta. Totuși este posibil ca de această dată artizanii evenimentelor de acest gen să aibă o foarte mare surpriză, căci și datorită altor evenimente care au loc la nivel mondial, probabil că lucrurile le vor scăpa de sub control și „elita” care controlează această planetă prin intermediul oligarhiilor financiare își va pierde în curând supremația.

Posibilitatea unor răsturnări de situaţie este mereu prezentă. În mulţimea de activişti care trag în toate direcţiile, sunt reprezentate toate tendinţele. De exemplu „Occupy Wall Street 99% Movement”, una din facţiunile OWS, şi-a formulat declaraţia iniţială sub imboldul voinţei sincere şi naive de a distruge sistemul bancar şi financiar internaţional. Din necesitate, acest obiectiv a trecut în plan secund. Activitatea sa esenţială este acum aceea de a se asigura că nu este infiltrată de niciun partid politic, de nicio organizaţie, de nicio structură comunitară, ideologică sau culturală. Pe site-ul său de internet se prezintă ca o mişcare descentralizată, fără conducători şi deschisă la toate sugestiile care vin din lumea întreagă.

Occupy Wall Street este o expresie a optimismului că omenirea se poate organiza mult mai bine de acum, deoarece are acces la cea mai bogată cunoaştere pe care a avut-o vreodată. Oamenii sunt conectaţi mondial şi local, astfel au posibilitatea de a se exprima fără ajutorul unor intermediari coruptibili. Occupy Wall Street încurajează oamenii obişnuiţi să-şi exprime voinţa, să caute împreună soluţii accesibile tuturor, să producă transformarea societăţii în care trăiesc. Slavoj Zizek, academician şi filosof sloven s-a exprimat astfel: „Nu vă îndrăgostiţi de voi înşivă în frumosul timp pe care îl petrecem aici. Carnavalurile sfârşesc ieftin – marele lor test este valoarea sau ceea ce rămâne în urma lor a doua zi, felul în care se va transforma viaţa noastră de zi cu zi.”