Misterele stării de SHAKTI

de Georgiana Dăneţ

Tradiţia tantrică acordă rolul central femeii, considerând că SHAKTI este iniţiatoarea pe calea spirituală. Ce implică la modul practic rolul de iniţiatoare? „Adevărata evoluţie spirituală”, spune Gregorian Bivolaru, „începe atunci când încetăm să mai facem compromisuri.” O asemenea atitudine fermă, lipsită de concesii comode este într-adevăr temelia necesară unei stări de responsabilitate faţă de propria ascensiune pe calea desăvârşirii interioare, dar şi faţă de aceea a oamenilor pe care îi ghidezi.

A nu face compromisuri înseamnă adoptarea unui sistem de valori morale şi etice foarte precise. YAMA şi NYAMA (codul etic şi moral în YOGA) ne oferă un model demn de urmat. Iată câteva exemple practice de AŞA NU, care ne dezvăluie ce presupune AŞA DA şi ne sugerează, prin antiteză, cum ar trebui să procedăm în propria viaţă.

Femeile care caută să manipuleze bărbatul încalcă AHIMSA (non-violenţa) şi SATYA (adevărul), deoarece manipularea înseamnă violentarea liberului arbitru al celuilalt, prin minciună. Această atitudine arată de altfel impuritate mentală, deci o încălcare a lui SAUCHA (puritatea). Femeile geloase şi posesive nesocotesc APARIGRAHA (non-ataşamentul) atunci când manifestă tendinţa de a-l lua în stăpânire pe celălalt şi nu ţin cont de AHIMSA (non-violenţa); scenele de gelozie sunt o expresie a agresivităţii, chiar dacă nu fizice, ci doar ca stare de spirit; ele încalcă BRAHMACHARIA (continenţa), deoarece manifestările de acest gen arată lipsa de autocontrol şi ISHWARAPRANIDANA (adorarea Divinului), căci poţi fi geloasă doar atunci când nu-I mai acorzi lui Dumnezeu primul loc în viaţa ta. Cele care se cred fatale şi caută să-şi demonstreze forţa de seducţie fără niciun fel de sentiment autentic, seducând şi abandonând apoi bărbaţii, încalcă elementarul bun simţ. Femeile care aşteaptă nemulţumite ca bărbatul să le satisfacă toate poftele, sub pretextul că aşa e firesc dacă le iubeşte, sunt lipsite de focul aspiraţiei, TAPAS şi încalcă SANTOSHA (mulţumirea); o asemenea atitudine le menţine la nivelul „relaţie de tip troc”, în care ele nu se dăruiesc, nu iubesc decât dacă li se oferă, dacă sunt răsfăţate. Genul acesta de exemple poate continua. Aici este schiţat doar un mod practic de abordare a atitudinilor care împiedică femeia să fie la înălţimea menirii sale. Iniţiatoarea adevărată, însă, este cea care pune în aplicare aceste norme morale şi etice în viaţa de zi cu zi.

E complexă

A fi o femeie iniţiatoare înseamnă mai mult decât vitalitate şi senzualitate, mai mult decât să armonizezi cei doi centri subtili de forţă, MULADHARA CHAKRA şi SWADHISTANA CHAKRA. Mai sunt încă cinci centri energetici ai fiinţei. De aceea, o femeie care ghidează paşii bărbatului în largile teritorii ale spiritualităţii, manifesta calităţi minunate foarte nuanţate. Iată câteva dintre acestea: simţul umorului (este o excelentă calitate ce ne ajută mereu să depăşim capcanele ego-ului şi tendinţa de a ne lua prea în serios), încrederea în Sine de nezdruncinat (este vorba despre încrederea în Sinele nostru suprem ATMAN, nu despre trufie), voinţa spirituală de neclintit (ne permite să urmăm fără şovăire calea spirituală fără să ne confruntăm cu aşa-zisul fenomen de saturaţie spirituală), adaptabilitatea (la fluxul tainic al vieţii), modestia, răbdarea, bunătatea, amabilitatea, bunăvoinţa, spontaneitatea, jucăuşenia, capacitatea de dăruire (o lege divină spune că „ţi se dăruieşte întotdeauna cu aceeaşi măsură cu care dăruieşti”), controlul deplin al energiilor în fiinţă, transmutarea şi sublimarea potenţialului creator, capacitatea nelimitată de a trăi stări de orgasm, puterea de a iubi fără măsură, empatia, compasiunea, puritatea, graţia, speranţa, gingăşia, intuiţia, rafinamentul, simţul estetic, inteligenţa, înţelepciunea, flexibilitatea mentală şi stabilitatea emoţională, cunoaşterea, înţelegerea şi punerea în practică a legilor spirituale, o cunoaştere profundă a naturii umane, umilinţa, aspiraţia spirituală, puterea de asimilare spirituală, asumarea responsabilităţii propriei evoluţii spirituale, libertatea interioară – a trăi aici şi acum. O femeie care manifestă plenar starea de SHAKTI se dovedeşte impecabilă în ceea ce este şi totodată în ceea ce face (gramul de practică valorează cât tone de teorie).

E irezistibilă

SHAKTI este întotdeauna învăluită de un anume mister şi de o magie inefabilă. La un prim nivel de explicaţie, misterul reprezintă ceea ce nu trebuie comunicat, ci păstrat sub tăcere şi dezvăluit doar celor iniţiaţi. Al doilea sens al cuvântului se referă la ceea ce trebuie primit într-o stare de adâncă reculegere. Există însă şi un al treilea sens, cel mai profund: misterul este de fapt inexprimabilul care, datorită profunzimii şi complexităţii sale extraordinare, nu poate să fie contemplat decât în tăcere.

Într-o accepţie comună, magia desemnează totalitatea procedeelor, formulelor, gesturilor etc. prin care pot fi invocate anumite forţe supranaturale, pentru a produce miracole. Înseamnă totodată putere irezistibilă de atracţie, de fascinare, farmec, încântare.

Într-un al treilea sens, magia este actul benefic creator izvorât din Supremul Divin, într-o stare de perfectă luciditate spirituală, în care fiinţa care săvârşeşte acest act este maestră în controlul energiilor şi o cunoscătoare a voinţei Lui.

E în continuă transformare

Starea de mister pe care o inspiră SHAKTI se datorează în primul rând faptului că îşi conştientizează permanent legătura cu Dumnezeu. De aceea, manifestarea ei este atotputernică, fascinantă şi femeia care îşi percepe această inefabilă legătură indestructibilă este o sursă perpetuă de magie şi mister şi se transformă în iniţiatoarea despre care vorbeşte TANTRA.

Femeia care manifestă starea de SHAKTI acceptă realitatea aşa cum este, fără să suprapună şabloane mentale peste situaţiile cu care se confruntă. Ea ştie că nu are viziunea de perspectivă a lui Dumnezeu, de aceea trăieşte şi acceptă clipa prezentă aşa cum este, nu se autoiluzionează, negând realitatea. De asemenea ea are libertatea de a comunica deschis, cu multa iubire, despre anumite subiecte sensibile ce apar ca fiind critici însa ele sunt în realitate aspecte spirituale constructive. Atentă în permanenţă la ceea ce se petrece în interiorul său şi la ceea ce se petrece cu fiinţele iubite din jurul ei, ea elimină din rădăcină, prin manifestarea unei stări de iubire copleşitoare pline de transfigurare, aşa-numita „luptă a ego-urilor”, caracteristica definitorie a majorităţii cuplurilor obişnuite, indiferent dacă e vorba de prieteni sau iubit-iubită.

Femeia care manifestă starea de SHAKTI nu se complace niciodată şi nici nu stagnează ci se află într-o continuă transformare spirituală. De îndată ce observă că apar dezechilibre în structura ei subtilă, acţionează prompt pentru a le armoniza; se lasă ghidată de propriile sale nevoi pozitive (nevoia de a fi fericită, de a iubi, de a fi sănătoasă) şi nu face eforturi îndârjite, egotice. Ea urmăreşte să-şi trezească plenar sufletul, chiar dacă aceasta nu este întotdeauna uşor sau plăcut. Are un mare respect de sine şi o enormă putere de detaşare, venite din înţelegerea faptului că este o scânteie din Dumnezeu.

Iubeşte fără măsură

Sufletul bărbatului este de o mare sensibilitate, la fel de complexă, ca şi cel al femeii.

Dacă atunci când el este împreună cu ea se simte extraordinar şi observă, de exemplu, că progresele lui în continenţa sexuală sunt din ce în ce mai mari, va fi teribil de încântat şi fericit. Succesul pe care îl are o femeie spirituală îl va atrage şi mai mult şi va dori şi el să obţină rezultate spirituale extraordinare.

Transfigurează-l continuu şi constant, astfel vei amplifica cu imensa ta forţă spirituală, caracteristica unei SHAKTI trezite, calităţile sale sublime. Acţionând astfel, cu multă iubire şi dăruire, vei sesiza cu încântare cum el se transformă tot mai mult şi devine un bărbat foarte iubitor şi tandru oferindu-ţi toată iubirea de care vei avea nevoie pentru a fi fericită şi frumos integrată într-o minunată relaţie de cuplu care vă înalţă către Dumnezeu. Majoritatea fiinţelor umane, datorită nivelului de conştiinţă preponderent pe Swadhistana Chakra, au tendinţa să-şi fabrice o imagine despre celălalt, rareori conformă cu realitatea, şi să „trăiască” împreună cu aceasta, în loc să fie foarte atente să îl descopere pe celălalt aşa cum este. Şi când descoperim că realitatea nu se potriveşte cu imaginea ce a fost creată apare dezamăgirea ce duce către suferinţă…

O femeie care are plenar trezită starea de SHAKTI nu poate fi păcălită, ea este atentă la faptele lui şi simte dacă ceea ce-i spun ceilalţi este întotdeauna autentic. Atunci când starea dispare şi vorbele sunt repetate mecanic datorită obişnuinţei, femeia trezită simte imediat aceasta şi o semnalează, ajutând astfel fiinţa iubită să îşi conştientizeze ,,coborâşurile” pentru ca apoi să acţioneze şi să-şi revină rapid. Ea nu acceptă niciun fel de compromis, gen „hai să nu facem consacrarea acum, că-mi piere spontaneitatea”. În asemenea situaţii ea se amuza însă în acelaşi timp dă dovadă de verticalitate.

În ceea ce priveşte transformarea spirituală a iubitului e bine să manifeşti răbdare, să înţelegi că fiecare om are viteza lui de reacţie şi ritmul lui de asimilare, de evoluţie, aşa că nu este indicat să se forţeze. Este mereu necesar să manifeşti multă compasiune şi înţelegere, dar fii gata să intervii atunci când e vorba de lene, şi nu de viteza lentă de reacţie. Când iubeşti, simţi! Simţi ce să faci, cum şi cât, şi ai încredere în ceea ce simţi atunci când iubeşti! Aşa că iubeşte fără măsură.

E detaşată

Nu-i acorda bărbatului primul loc în viaţa ta, căci primul loc este mereu al lui Dumnezeu. Multe femei încep relaţia cu iubitul ce nu cunoaşte universul spiritual ca femeie iniţiatoare însă, cu timpul, vechile tendinţe îşi fac loc pentru a compromite relaţia transformând-o într-o relaţie obişnuită sau atunci când forţa ei spirituală e cu mult mai mică decât forţa ignoranţei lui, ea se trezeşte peste ani că a uitat aproape tot ce învăţase, iar ţelurile ei spirituale sunt adânc îngropate în banal. Aminteşte-ţi că a fi iniţiatoare înseamnă să-ţi sacrifici dorinţele grosiere, capriciile, implicarea egotică şi să-i acorzi de la început la sfârşit libertate bărbatului cu care eşti şi ţie de asemenea. La urma urmelor nu îl ajuţi să se transforme spiritual pentru tine, ci, evident, din iubire pentru el. Este important să conştientizezi că libertatea înseamnă necesitatea înţeleasă. Ţi-ai asumat acest rol pentru a face voia lui Dumnezeu, nu voia ta. Fii convinsă însă că tu alegi, mai ales cum să reacţionezi. Nu întotdeauna putem modifica situaţiile în care ne aflăm, dar întotdeauna putem modifica reacţia noastră la situaţia respectivă. De aceea, atunci când bărbatul va face una „nefăcută”, aminteşte-ţi că poţi alege să nu suferi, ci să constaţi pur şi simplu, fără să te închizi, că s-a comportat lipsit de înţelepciune sau afecţiune… şi atât.

Nu intra într-o relaţie cu un bărbat doar de dragul aventurii, merită să îţi foloseşti şi în propria viaţă maturitatea spirituală, nu numai în a celorlalţi… Atunci când te nemulţumeşte ceva în relaţia ta de cuplu aminteşte-ţi că bărbatul de care eşti pe cale să te plângi este o manifestare a lui SHIVA. Dacă pe de o parte spui cât de mult îl iubeşti pe SHIVA şi ce stări excepţionale ai când meditezi, iar pe de altă parte ai tendinţa să-l tratezi urât pe bărbat, stările acelea nu sunt chiar aşa de înalte cum crezi, fiindcă altfel s-ar reflecta şi în viaţa de zi cu zi…

Ca bărbatul pe care îl iubeşti şi îl adori neîncetat să se transforme spiritual lângă tine, e nevoie să înţelegi profund legea polarităţii. De aceea e necesar să fii super feminină pentru a-l încânta mereu şi mereu, şi astfel să fie mereu atras de tine, dar şi înţeleaptă în acelaşi timp pentru a înţelege necesitatea avalanşei, a separării, a calităţii timpului petrecut împreună şi a aprofundării trăirilor subtile etc. etc.

Fii plină de umilinţă şi mereu recunoscătoare. În fond Dumnezeu se manifestă prin tine, deci nu există niciun merit personal pe care să ţi-l arogi. Şi asta nu pentru că Dumnezeu te ajută să îl transformi spiritual pe iubitul tău ci pentru că de fapt tu ,,Îl ajuţi” pe Dumnezeu, prin faptul că dai curs manifestării Divine prin tine, în tainicul şi complexul proces de transformare spirituală a iubitului tău.

E generoasă

Femeia iniţiatoare poate forma şi asista spiritual nu doar fiinţele iubite de sex masculin ci şi de sex feminin. Iată câteva sfaturi practice pentru aceasta.

În primul rând este absolut necesar să iubeşti FEMEIA, să simţi starea de solidaritate cu toate celelalte femei, să nu existe invidie şi competiţie între voi. Ajută-le să se iubească şi să se accepte pe ele însele aşa cum sunt, adică minunate.

Ca să ajuţi în formarea spirituală a unei femeie e nevoie să o polarizezi, trebuie deci ca starea ta de fundal să fie SHIVA-ică, pentru a păstra direcţia evoluţiei. Aceasta se poate petrece atunci când în fiinţa femeii iniţiatoare s-a trezit starea androginală glorioasă. În acelaşi timp, trebuie să fii un exemplu de feminitate, să le fii şi soră şi prietenă şi chiar şi mamă dacă e nevoie.

Încurajează-le să-şi dezvolte încrederea în sine, pe lângă celelalte calităţi, fiindcă multe femei au o stare precară de încredere în Sine, iar fără asemenea siguranţă nu-şi vor putea dezvolta nicio altă calitate.

Ajută-le să înţeleagă jocul polarităţilor. În epoca actuală oamenii nu mai înţeleg cu adevărat care este rolul arhetipal al femeii şi cel al bărbatului. De aceea există multe femei masculinizate şi mulţi bărbaţi efeminaţi. Fără o înţelegere şi o asumare a acestor două roluri fundamentale, nu se poate vorbi de o adevărată evoluţie spirituală. Ajută-le să înţeleagă diferenţa dintre a fi o femeie deschisă şi a fi o femeie uşoară.

Încurajează-le şi dezvoltă în ele spiritul de solidaritate cu celelalte femei, învaţă-le cum să devină surori întru suflet, taie din rădăcină invidia şi competiţia dintre ele.

Ajută-le să înţeleagă necesitatea modestiei şi a demnităţii.

E mereu îndrăgostită de Divin

Puterea femeii de a iniţia este formidabilă, enormă şi constă în primul rând în atitudinea ei mentală faţă de senzualitate, pe care o abordează în acest caz doar în sens spiritual. Asumându-şi un rol activ şi explorând curajoasă întreaga serie de secrete sexuale în timpul actului amoros, o femeie frumoasă, senzuală şi inteligentă poate conferi iubitului ei o mare putere subtilă, spirituală. Această putere enigmatică, forma cea mai înaltă a lui SHAKTI, este o expresie directă a intuiţiei deschise; este totodată o „energie a Înţelepciunii”, spontană şi veselă, care poate înlătura rapid toate barierele, atât pentru ea, cât şi pentru iubitul ei. O asemenea femeie trebuie să-şi iniţieze iubitul cu îndrăzneală în experienţa sa spirituală. Succesul rezidă atunci în pura spontaneitate, în capacitatea ei de a avea încredere în sine şi de a se focaliza cu intensitate asupra idealurilor înalte, în aspiraţia ei sinceră de a oferi ceva deosebit şi de neuitat iubitului ei. Încrederea uriaşă în sine este o condiţie esenţială în toate ritualurile de iniţiere şi chiar zeiţa din orice femeie, trezită graţie proceselor transfiguratoare, este cea care iniţiază atunci. Legătura conştientă cu lumile subtile, intuiţia, integrarea armonioasă, rezonanţa cu mintea lui Dumnezeu, autosugestia conştientă sunt toate modalităţi ce ne conferă acest statut de SHAKTI plină de mister, ce se manifestă fascinant. Când simţi că Universul este terenul tău pentru jocul divin al vieţii, ai trecut pragul către lumea magicului.

SHAKTI conştientă, atentă în permanenţă la suflul lui Dumnezeu, care pătrunde prin ea în lume, devine magică ea însăşi, fiindcă transpune misterul Creatorului în Creaţie. Ea devine mâna, ochiul şi gura Supremului Divin, însufleţind cu energia Lui tot ce există.

Suprema SHAKTI este în permanenţă îndrăgostită de Dumnezeu, trăieşte prin şi pentru iubitul ei absolut. Toată magia pe care o revarsă în lume este imnul de dragoste pe care îl dăruieşte Lui. Aceasta este şi starea femeii iniţiatoare.

E o forţă cosmică

A fi îndrăgostită de viaţă reprezintă poarta secretă de legătură cu PARASHAKTI şi implicit cu Dumnezeu. A fi îndrăgostită de frumuseţea răsăritului de soare, de stropii de rouă, de ploaia care mângâie pământul, de frumuseţea naturii, de oamenii din jur, de suflul care intră şi iese din plămâni, de tot ce atingi, guşti, miroşi, vezi şi gândeşti este reflexia sufletului lui SHAKTI veşnic îndrăgostită.

Forţa iubirii este o forţă colosală. O femeie îndrăgostită poate crea universuri. Ea creează viaţa. În acest Univers există şapte energii fundamentale ale iubirii, şapte moduri distincte de a simţi înlăuntrul nostru energia iubirii. Când avem sufletul trezit şi inima plină de iubire, misterul profund ni-L revelează pe Dumnezeu în tot ceea ce există, ca un etern miracol. Această profundă stare de adorare a vieţii, de iubire fără măsură pentru ceea ce este viu, conţine întreaga taină a Universului. Nu întâmplător se spune că „iubirea infinită face ca imposibilul să devină cu uşurinţă posibil!”. În modul acesta magic de a trăi viaţa, deschisă în faţa misterului, vezi sacrul în ceea ce aparent este profan.

Zâmbetul femeii îndrăgostite este întotdeauna misterios, fiindcă ea intuieşte secretele Universului. Reevocând minunatele stări de îndrăgostire şi iubire pe care le-am trăit vreodată, ne ţinem sufletul treaz şi tânăr, şi în acelaşi timp emanăm focul tainic al iubirii, energia fundamentală din Univers.
Iubirea reciprocă generează miracole. Oricum, singurul „bagaj” pe care îl luăm cu noi atunci când părăsim această lume este experienţa profundă şi plenară a iubirii. Şi fiecare experienţă a iubirii este unică şi irepetabilă.

Magică şi misterioasă este femeia în a cărei inimă tronează Dumnezeu, fiindcă atunci El îi pune la picioare întregul Univers, ca spaţiu pentru jocul ei încântător.

Ea are puterea să îţi inducă aspiraţia de a te transforma şi impulsionează totul cu prezenţa ei. Starea ei permanentă este atunci de „Facă-se Voia Ta, Doamne!”, fiindcă este în rezonanţă cu inima lui Dumnezeu. Atunci când SHAKTI se manifestă magic, starea ei de conştiinţă este orgasmul cosmic. Iar puterea sa de a iniţia devine fără limite.

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 65

Citiţi şi:
Elogiul eternului feminin şi al misterului feminităţii care există în fiecare femeie
Femeia ca iniţiatoare
Angajament şi iubire conştientă într-un cuplu spiritual

yogaesoteric
septembrie 2009
      

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More