Misterele uimitoare ale Bucureștiului: orașul secret subteran (I)

 

Pentru pasionații de mistere nu mai este un secret faptul că Bucureștiul nu a fost ales întâmplător de marii conducători ai vremurilor. De la daci, trecând pe la Vlad Țepeș și culminând cu Ceaușescu, labirintul tunelelor secrete de sub București – și poveștile despre ele – nu au încetat să crească. Arhitecții acestei lumi subterane (posibil migranți din continentul scufundat al Atlantidei), prin cunoștințele și tehnologia folosită la crearea acestor căi de comunicații, au sfidat legile fizicii, făcând imposibilul… posibil.

Vom prezenta în continuare câteva informații și declarații ale celor care s-au ocupat de întreținerea și administrarea acestui patrimoniu național.

O istorie ascunsă ce este mai puțin cunoscută!

Șeful Secției de Istorie a Muzeului Municipiului București, Dan Falcan, a adunat datele, mărturiile și informațiile publice existente despre tunelurile și catacombele Bucureștiului mai vechi și mai noi, iar apoi le-a ordonat, pentru a întocmi „o imagineˮ asupra istoriei subterane a orașului. Bucureștiul are o tradiție de secole în materie de „tainițeˮ și pasaje secrete.

Primele coridoare subterane, datate istoric și demne de luat în calcul, au fost beciurile producătorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri și erau atât de largi încât se putea circula prin ele cu carele. Construcția lor a fost relativ simplă, aceștia doar adaptând spațiile la nevoile lor. În secolul al XIX-lea au apărut edificii care aveau tuneluri de refugiu, cum este cel care leagă Palatul Ghica Tei de Mânăstirea Plumbuita… lung de mai bine de un kilometru!

În nordul Parcului Cișmigiu, Biserica Schitu Măgureanu e legată prin tunele subterane de Palatul Kretzulescu. Sub Palatul Golescu, situat lângă Stadionul Giulești, a fost găsit (în timpul lucrărilor de la metrou) un coridor, care nu apărea în cartografierea făcută de geologi, şi care are ieșire spre lunca Dâmboviței. Coridorul a fost folosit chiar și de Tudor Vladimirescu.

„De pe la 1826 ne-au rămas câteva relatări care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub capitala Țării Românești. La acea vreme erau vestiți haiducii Tunsu și Grozea. Timp de mulți ani cei doi au băgat spaima în boierii din București, în special în cei care aveau casele în zona actualei Șosele Panduri. Deși poterele reușeau să îi localizeze, niciodată nu i-au prins… haiducii dispăreau… parcă intrau în pământˮ.

Astăzi putem afirma că sub această șosea sunt o mulțime de coridoare subterane late de 3 metri și înalte de 2 metri… însă toate aceste date pălesc atunci când intri în contact cu alte date și informații recente. Labirintul subteran vechi al orașului pare neînsemnat pe lângă cel construit din ordinul lui Ceaușescu.

„Datele mi-au parvenit de la mr. Gheorghe Grigoraș și cpt. Nicolae Grigoraș, ambii din unitatea specială de luptă antiteroristă, care au intrat în subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat al României, chiar pe 25 decembrie 1989, împreună cu un grup de geniști și pirotehniștiˮ, explică istoricul Dan Falcan.

Conform relatării militarilor, la subsolul clădirii au găsit un tunel, nu prea lung, care cobora într-un fel de cazarmă. Opt camere cu paturi. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducând chiar până la etajul 2 al clădirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncăr mai larg, la 7 metri adâncime. Se trece apoi de o ușă blindată și se ajunge la un apartament spațios… la adâncimea de 9 metri. Militarii au căutat camera de ventilație și au găsit un nou coridor. După aproximativ 30 de metri, au găsit o nișă cu o ladă mare în care erau 16 bărci din cauciuc cu pompe de umflare. După alți 20 de metri, militarii au observat că pereții tunelului au altă culoare, sunt mai noi și erau acoperiți cu un fel de rășină sintetică. După încă 10 metri, culoarul se înfunda. La capătul acestuia se afla un piedestal din lemn pe care era așezat un capac. Au ridicat capacul și sub el au găsit o trapă de fier. Au ridicat-o și au găsit un râu cu apă curată care curge într-o matcă artificială de beton.

Râul subteran se află cam la 12 metri sub platforma Pieței Revoluției. Cele 16 bărci erau folosite (în caz de nevoie) pentru această cale de navigație. Albia râului subteran și pereții acestuia, inițial pietruite, au fost ulterior amenajate (betonate) și s-au adăugat bare laterale metalice pentru oprirea sau impulsionarea bărcilor. Ofițerii au vorbit și despre existența unui alt canal similar, la capătul unui alt tunel, precum și de un sistem de inundare a acestui „labirintˮ pe secțiuni. În opinia militarilor, râul subteran are ieșire către unul dintre lacurile din afara orașului, în nord și pe râul Dâmbovița, în sud-est. În cazul în care un „fugarˮ folosea această cale și era urmărit, putea inunda porțiuni în spatele său pentru a-i putea opri pe urmăritori.

În curtea interioară a fostului Comitet Central a mai fost găsită o „gură de ieșireˮ, din care printr-o rețea de pasaje se ajunge în canalizarea orașului, din care se poate ieși mai apoi către Râul Dâmbovița. Această rețea are guri de ieșire în Palatul Regal, Biserica Kretzulescu și Magazinul Muzica. Subliniem faptul că relatările sunt ale unor ofițeri din cadrul Armatei.

În urma unor cercetări ulterioare a reieșit că ramificațiile subterane au corespondență cu circa 80 de obiective din București, cum ar fi clădirea Academiei de Studii Economice, Casa Enescu, Opera Română etc.

Un secret strict de serviciu

Despre aceste galerii subterane construite sau recondiționate la ordinul lui Ceaușescu a vorbit și Rădulescu Dobrogea, fost inspector de mediu de la Primăria Capitalei… omul care s-a ocupat în cadrul instituției de pânza freatică a orașului. Rădulescu susține că știe de aceste galerii și de râul secret cu apă limpede, precum și de pânza freatică de sub oraș, dar nu poate să ne dea detalii în amănunt despre acestea.

Ing. Constantin Bratu, directorul tehnic al administrației clădirii fostului Comitet Central a spus că a văzut numai intrarea în catacombe: „Pot să vă spun că am auzit despre aceste aspecte, dar nu le-am văzut. Există o cale de comunicație subterană care pleacă de aici către Piața Revoluției și o altă cale care duce spre Palatul Regal, către Piață și încă una tot din Palatul Regal către Biserica Kretzulescu. Intrările în aceste căi de acces le-am văzut, dar unde se opresc nu știu, nu este treaba noastră să cotrobăim pe acoloˮ.

Col.(r) Nicolae Kovacs (83 ani), omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului, absolvent al secției de construcții speciale din Academia Militară, cel care a avut comanda celor 12.000 de militari rezerviști care au lucrat la acest edificiu gigantic, a relatat faptul că Ceaușescu voia să umble cu mașina pe sub București. Casa Poporului are un singur buncăr antiatomic legat de principalele instituții ale statului prin 20 de kilometri de tuneluri. „Ceaușescu voia să demonstreze prin Casa Poporului că este cel mai puternic conducător din blocul socialist… Și a reușit!”.

Nicolae Kovacs dezvăluie faptul că în Casa Poporului sunt 5.000 de încăperi și că în subteran există șapte etaje, ultimul fiind ocupat de buncărul antiatomic al lui Ceaușescu, o incintă cu pereți din beton de 1,5 metri grosime, acoperiți cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată de radiații. Adăpostul este compus din sala principală, adică punctul de comandă (Cartierul General care era necesar să aibă legături telefonice cu toate unitățile militare din România) și mai multe apartamente de locuit destinate conducerii statului… în caz de război. „Sala principală urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc și pe pereți cu un sistem de hărți ale României în relief. Pentru ventilație s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereți. Aveam vreo 12 camere mari cu filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporuluiˮ.

Ca ofițer superior specializat în construcții speciale, Nicolae Kovacs a lucrat la toate tunelurile și pasajele secrete realizate în timpul lui Ceaușescu. „Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în așa fel încât să se poată circula prin ele cu mașini cu motor electric.ˮ

Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (în prezent Ministerul de Interne din Piața Revoluției), și unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piața Revoluției sunt întrerupe din loc în loc de uși de șapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanș zona în caz de necesitate. Au fost înglobate în acest sistem și catacombe mai vechi realizate în perioada interbelică, cum este cea a lui Carol al II-lea din zona Cotroceni.

„Sunt și multe tuneluri secundare, cum este cel dinspre Casa Poporului și stația de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilități publiceˮ, sau cele ținute în secret până acum – mai exact cele din zona Pieței Victoria (pasaj), care vor fi amenajate și vor intra în administrarea primăriilor pentru servicii și parcări subterane.

Col. Kovacs a mai relatat și faptul că lucrările la al doilea buncăr al lui Ceaușescu, ales de acesta, s-au făcut în apropiere de actualul Hotel Marriott și Ministerul Apărării. Pe acel loc exista deja un buncăr cu un planșeu din beton gros de 1,2 metri, construit de nemți prin 1942, loc din care armata germană dislocată la acea vreme în România, avea legătură telefonică directă cu Hitler. „Am urmărit să demolăm acea structură, însă era prea dificil de realizat aceasta, așa că am hotărât să o înglobăm în structura noului imobil. Așa a devenit construcția lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceaușescu… care nu este sub Casa Poporului cum s-a crezut mereu ci, repet, sub Ministerul Apărării.ˮ

Citiți a doua parte a articolului

Citiţi şi:

Tuneluri misterioase în România care duc către tărâmul tainic al Shambala-ei

Misterul încăperii subterane şi al tunelului care au fost de curând descoperite în Munţii Bucegi

 

yogaesoteric
19 octombrie 2019