Misterioasa «catedrală gotică» din adâncurile României și secretele uluitoare ale acesteia
Puțină lume știe că Peștera Meziad, din județul Bihor, este una dintre primele caverne amenajate din țara noastră. Declarată monument al naturii, arie protejată de interes național și rezervație speologică, aceasta adăpostește comori neprețuite, motiv pentru care a stârnit, de-a lungul vremii, interesul a numeroși cercetători. Aici au fost făcute descoperiri uluitoare.
Această peșteră spectaculoasă, aflată în sud-estul Munților Pădurea Craiului, face parte din situl Natura 2000. Asemănată unei catedrale gotice subterane, Peștera Meziad se mândrește cu un portal de dimensiuni impresionante, respectiv o înălțime de 16 metri și o lățime de 10 metri, și cu săli uriașe „ornate” cu formațiuni spectaculoase, fiind considerată una dintre cele mai frumoase caverne din țara noastră.
Peștera a stârnit și continuă să stârnească interesul a numeroși oameni de știință, din diverse domenii. Pionierul explorărilor a fost Czárán Gyula, la începutul secolului al XX-lea. Începând cu anul 1921, o echipă de cercetători din care făcea parte și marele savant Emil Racoviță a pătruns în noi galerii, pentru a efectua cercetări biospeologice. În 1932, noua topografiere a peșterii, făcută de geologul Erno Balogh, arăta o lungime de 3.464 de metri. De altfel, o bună perioadă de timp aceasta a fost considerată drept una dintre cele mai mari peșteri din întreaga Europă. Explorările au continuat, cercetătorii ajungând în anul 1992 la lungimea de aproape 6.300 de metri.
Mai mult, caverna găzduiește 13 din cele 26 de specii de lilieci existente în România. Aici viețuiesc colonii mari de lilieci protejați inclusiv la nivel internațional.
Descoperiri uluitoare
În galerii s-au găsit resturi fosile de Ursus spelaeus (urs de cavernă), fiind vorba despre o specie care a dispărut acum aproximativ 12.000 de ani.
Peștera a fost locuită de om încă din cele mai îndepărtate perioade ale istoriei. Cercetătorii au descoperit urme din paleolitic și neolitic. De o valoare impresionantă sunt și fragmentele de ceramică aparținând culturii Coţofeni, din a doua jumătate a mileniului III î.Cr.
„Identificarea aşezărilor de unde veneau oamenii ce au practicat ritualuri aici sau au folosit peştera ca adăpost este o provocare care revine celor care vor cerceta peștera în viitor”, afirma dr. Călin Ghemiș într-un articol ce a fost publicat în Cartea Peșterii Meziadului, al cărei editor coordonator este dr. Ioana Nicoleta Meleg.
O peșteră sacră?
Nici dacii nu au ocolit această peșteră. „Pe parcursul epocii dacice apar alte descoperiri, de data aceasta în zona imensului portal al peşterii. Este vorba despre două vase borcan ornamentate cu butoni pe corp şi un vas simplu. Caracterul acestor descoperiri urmează a fi precizat de cercetările viitoare, însă poate fi avansată ipoteza potrivit căreia, ca şi în alte cazuri, ne aflăm în faţa unei peşteri sacre în care, în Epoca Dacică clasică erau aduse ofrande şi se desfăşurau ritualuri şi procesiuni destinate unei divinităţi ale cărei atribute rămân încă nedesluşite”, mai spune dr. Ghemiș.
Acesta face referire și la o legendă inclusă într-o antologie de cultură populară: „Spun bătrânii din sat o poveste pe care o ştiu de la moşii lor, cum că ar fi trăit oamenii din Meziad în peşteră în vremurile de demult. Acolo-şi aveau casa şi masa şi trăiau din vânatul sălbăticiunilor pădurii, pe care le prindeau cu capcane sau cu arcul cu săgeţi.
Şi era printre ei o fată pe care o chema Florica. Într-o zi a alunecat de pe o stâncă şi, căzând, şi-a rupt un picior, aşa că n-a mai putut merge la vânătoare cu ceilalţi oameni. Era singură în gura peşterii şi s-a târât să ajungă afară la soare, lângă stânca de la intrare. Stând acolo, ea a văzut o pasăre aşezată pe o creangă de fag. A pus mâna pe o piatră şi a azvârlit-o ca să lovească pasărea. N-a nimerit-o, iar pasărea speriată a zburat.
Florica a văzut că atunci când s-a speriat din cauza pietrei, pasărea a scăpat ceva din clonţ. S-a tras până acolo şi a găsit o sămânţă de buruiană cum nu mai văzuse până atunci. Semăna cu sămânţa ierbii, dar era mult mai mare. Atunci i-a săpat cu un surcel o groapă la soare şi a pus sămânţa acolo. A dus apă în pumni şi a udat-o. A udat-o aşa în fiecare zi până când a crescut mare şi a făcut spic. A luat câteva seminţe, le-a frecat în palmă şi a început să le mestece. A văzut că-s bune. Atunci le-a semănat iar pe celelalte şi atunci a avut şi mai multe seminţe.
Au văzut şi ceilalţi oameni că sunt bune şi au început să caute locuri pentru semănat. Cu cât se înmulţeau boabele, cu atât aveau nevoie de mai mult pământ, aşa că au părăsit peştera şi au început să îşi facă colibe lângă holde.
Sămânţa aceea era de grâu şi aşa a apărut pentru prima oară la noi şi i-a scos pe oameni din peşteră.”
Peștera poate fi vizitată doar în prezența ghizilor, turiștii putând admira, printre altele, Sala Mare, Galeria Tulnicului, Gâtul Dracului – pod natural, Galeria Turnurilor, Sala Piramidei.
Citiţi şi:
Peştera Meziad din Bihor – mari săli subpământene de peste 30 de metri înălțime
yogaesoteric
30 octombrie 2019