Misteriosul și fascinantul fenomen OZN
Este din ce în ce mai cunoscut faptul că există, încă din Antichitate, mărturii scrise sau vizuale care atestă întâlniri de diferite grade cu ființe extraterestre sau cu obiecte zburătoare neidentificate (OZN). Este suficient în acest sens să privim anumite desene pe stânci sau picturi rupestre antice pentru a descoperi figuri enigmatice sau forme neobișnuite ce se aseamănă cu OZN-urile care apar în anumite fotografii sau înregistrări video.
Nu mulți știu faptul că și în Biblie există o relatare care poate fi înțeleasă ca fiind o întâlnire cu ființe extraterestre și OZN-uri. Această uluitoare descriere se regăsește în Cartea lui Ezechiel, capitolele I și III. Iată ce afirmă profetul: „De la miazănoapte a venit un vânt năprasnic, un nor gros şi un snop de foc, care răspândea de jur-împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea un metal lustruit care ieşea din mijlocul focului. Tot în mijloc se vedeau patru făpturi vii a căror înfăţişare avea o asemănare omenească. […] Mă uitam la aceste făpturi vii, şi iată că pe pământ, în afară de făpturile vii era o roată la fiecare dintre cele patru feţe ale lor. Înfăţişarea acestor roți şi materialul din care erau făcute, părea de hrisolit şi toate aveau aceeaşi întocmire. Înfăţişarea şi întocmirea lor era în aşa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul altei roate. […] Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor şi se întindea în aer sus peste capetele lor.“
Dacă citim astăzi această mărturie surprinzătoare, care în urmă cu câteva decenii putea părea pură fantezie, putem cu ușurință recunoaște, în descrierea „roților zburătoare“, faimoasele OZN-uri care au fost văzute, descrise și fotografiate în ultimii zeci de ani.
În diversele relatări ale fenomenelor neobișnuite consemnate fie în Antichitate, fie în perioada Evului Mediu sau chiar mai târziu, putem regăsi numeroase descrieri ale unor apariții de OZN-uri sau consemnări ale unor întâlniri cu ființe ce erau încă de pe atunci considerate a fi dintr-o altă lume sau de pe alte planete. Studiind aceste mărturii, descoperim cu surprindere că întâlnirile cu extratereștri reprezintă un fenomen global și general care nu este specific doar acestei epoci, ci, după cum arată documentele și dovezile istorice, este vechi chiar de mii de ani. Desigur, este evident faptul că în vechime astfel de fenomene erau mult mai puțin înțelese decât astăzi, și erau adesea atribuite fie unor miracole divine, fie, datorită superstițiilor, unor manifestări de natură malefică.
Chiar dacă, după cum putem observa, consemnarea unor astfel de evenimente datează de milenii și chiar dacă, de la an la an, se adună din ce în ce mai multe mărturi și relatări, unele dintre acestea fiind imposibil de contestat, totuși marea majoritate a oamenilor de știință susțin cu încăpățânare că nu există suficiente informații convingătoare care să susțină realitatea acestor evenimente, motiv pentru care adoptă o poziție sceptică față de fenomenul OZN. Pe de altă parte, agențiile guvernamentale neagă intenționat față de public contactele cu extratereștrii.
Începutul studierii fenomenului OZN
Unii autori consideră că studierea fenomenului OZN ca atare a început în anul 1947. În data de 24 iunie 1947, Kenneth Arnold, om de afaceri și pilot din Idaho, SUA, a văzut un șir de nouă obiecte strălucitoare zburând deasupra lanțului muntos Cascade din statul american Washington. Arnold a estimat că acestea aveau o viteză de 1600 mile pe oră și a descris mișcarea lor ca fiind similară celei unor farfurii care sunt aruncate în plan orizontal pe un lac și care sar de fiecare dată când ating suprafața apei. Această comparație a dat naștere sintagmei, devenită mai apoi foarte populară, de „farfurie zburătoare“. Această expresie a ajuns cu timpul să fie echivalentă cu cea de OZN. Mărturia lui Arnold, precisă și beneficiind de o largă difuzare în presă, a fost prima relatare de acest fel și de aceea este considerată a fi punctul de pornire în studierea fenomenului OZN.
Este semnificativ faptul că la doar două săptămâni după aceasta, pe data de 8 iulie a aceluiași an, a avut loc faimosul incident de la Roswell, când un OZN s-a prăbușit lângă localitatea Roswell, New Mexico. Guvernul american a susținut că accidentul a reprezentat prăbușirea unui balon meteorologic. Deși la data respectivă au existat martori care au relatat că au văzut trupurile unor ființe extraterestre, incidentul continuă să fie considerat neconcludent de către oamenii de știință.
De la aceste prime mărturii și până în ziua de astăzi au fost înregistrate peste 120.000 de relatări ale unor apariții de OZN-uri sau întâlniri de diferite grade cu extratereștrii, ceea ce reprezintă doar o parte a cifrei reale a acestor fenomene, căci nu toate sunt făcute publice. Dintre mărturiile existente, o parte sunt explicate oficial ca fiind fie aparate de zbor convenționale, fie fenomene naturale rare, care ar fi fost catalogate ca OZN-uri în necunoștință de cauză. O altă parte dintre aceste mărturii sunt catalogate pur și simplu ca fiind farse sau trucaje, dar în cele din urmă tot rămâne un număr semnificativ de relatări care nu pot fi categorisite ca fiind false și nici nu pot fi explicate ca fiind fenomene greșit înțelese.
La sfârșitul anilor 1970, Forțele Aeriene ale Statelor Unite au inițiat, sub supravegherea lui J. Allen Hynek – președinte al Departamentului de Astronomie al Universității Northwestern – un proiect pentru studiul și analiza relatărilor cu referire la fenomenul OZN. Deși majoritatea cazurilor analizate puteau să aibă și explicații naturale, un număr semnificativ de cazuri neelucidate l-au făcut în cele din urmă pe Hynek să concluzioneze că OZN-urile sunt o realitate.
În jurul acestui subiect și domeniu de studiu planează și acum o mulțime de controverse. În America, ipoteza dominantă, general vehiculată, susține existența extratereștrilor, atât benefici cât și malefici, precum și faptul că întâlnirile cu ei și cu navele lor trebuie acceptate ca atare, fără a mai fi catalogate drept iluzii sau ignorate pe motiv că nu se încadrează în limitele cunoașterii științifice actuale. Un fapt care iese din ce în ce mai mult la iveală este faptul că guvernele s-au aliat pentru a ascunde adevărul despre extratereștri, iar unii sceptici îndârjiți încă susțin că aparițiile inexplicabile ale unor OZN-uri, în special ale celor din anii imediat următori celui de-al doilea Război Mondial, nu reprezintă altceva decât experimente cu diverse aparate de zbor rotunde sau sferice care au fost ținute secrete în timpul războiului.
În ultimi ani, CIA a făcut publice unele dosare secrete despre OZN-uri, împreună cu fotografii și documente ce fuseseră până atunci clasificate . Conform acestora, numai în anul 1952 au fost semnalate și verificate de către CIA 100 de fenomene OZN care nu au o explicație logică, ele fiind înregistrate în arhivele agenției americane cu titlul de fenomene inexplicabile: „Aproape 100 de mărturii credibile rămân inexplicabile în acest moment. Se recomandă ca monitorizarea CIA să continue. Se recomandă, totuși, ca rapoartele să nu ajungă la presă sau public“, se notează în raport.
În ianuarie 2016, CIA a mai declasificat câteva mii de documente datând din perioada anilor 1940-1960, a căror publicare coincide cu relansarea serialului Dosarele X. Totuși, spre dezamăgirea ufologilor din întreaga lume, documentele declasificate nu conțin nicio informație legată de nave spațiale prăbușite, răpiri sau întâlniri cu entități extraterestre. Potrivit purtătorului de cuvânt al CIA, organizația crede că oamenii vor găsi informațiile publicate extrem de interesante, demne de episoade pentru agentul Fox Mulder: „Ne-am decis să dăm publicității câteva documente pe care atât scepticii, cât și cei care cred în autenticitatea fenomenului OZN le vor găsi interesante.“ Aceasta nu este, evident, decât o mișcare de imagine, pentru a da sentimentul că CIA nu deține informații esențiale cu privire la acest subiect, deși nu avem motive să ne îndoim de faptul că documentele declasificate au fost atent selecționate și nu fac parte din colecția mult mai prețioasă a unor investigații și rapoarte cu mult mai semnificative.
Unii cercetători din domeniul ufologiei consideră că decizia CIA de a elibera acum aceste documente nu are, de fapt, legătură cu apariția noului serial Dosarele X, ci mai degrabă cu o încercare de pregătire a publicului pentru dezvăluiri ulterioare. „Se pare că CIA a profitat de renașterea francizei Dosarele X pentru a le reaminti oamenilor faptul că agenția are angajați care se ocupă de investigarea acestor cazuri“, adeclarat Stephen Bassett, director executiv la Paradigm Research Group, organizație care a militat în acea perioadă la Casa Albă pentru ca guvernul Statelor Unite să admită faptul că extratereștrii există.
Fenomenul OZN în România
Dacă ne-am imaginat vreodată ca fenomenul OZN este unul care are loc cu precădere în SUA, Rusia, Marea Britanie sau China, ei bine, ne-am înșelat. Practic, nu există țară în care să nu fi fost semnalate cazuri de apariții ale deja faimoaselor nave discoidale și ale misterioaselor entități extraterestre, iar România este una dintre țările în care astfel de fenomene au un trecut, și încă unul bogat. Evident, ca oriunde altundeva în lume, cele mai multe cazuri au fost semnalate recent, aceasta și ca o urmare a progresului tehnologic și a creșterii capacității de înțelegere pe care o avem acum. Să nu ne mire, însă, dacă vom afla că în Țările Române, însemnări ale unor fenomene cel puțin neobișnuite vin încă din Evul Mediu.
O primă atestare a unui astfel de fenomen provine din anul 1517 și este menționată în Letopisețul Țării Moldovei, scris de cronicarul Grigore Ureche: „Sămn mare s-au arătat pe ceriu, c-au strălucit dinspre miazănoapte ca un chipu de om, de-au stătut multă vreme și iară s-au ascuns în văzduh“.
Să avem în vedere că oamenii acelor vremuri aveau cunoștință despre planetele vizibile cu ochiul liber, despre eclipse sau ploile de meteoriți, astfel încât puteau să facă diferența între astfel de fenomene și cel petrecut în acea zi de 8 noiembrie 1517.
Mai mult decât atât, la aproape nouă decenii de la această primă mențiune, o alta a făcut vâlvă în toată Europa Occidentală. Este vorba despre un fenomen care s-a desfășurat în timpul atacului din 15 octombrie 1595 al lui Mihai Viteazul asupra orașului Târgoviște, aflat pe atunci sub ocupație otomană. Pe lângă faptele de arme, cronicile valahe, dar și cele italiene sau germane, menționează un eveniment aparte, și anume apariția unei „comete“ neobișnuite care a stat țintuită pe cer, deasupra taberei muntene, timp de „un ceas sau două“, pentru ca apoi să dispară fără urmă. La acea vreme, apariția cometelor era deja strict observată și notată în arhive de către astronomii europeni. Și totuși, nicio cometă nu pare să fi trecut, în mod natural, pe cerul Valahiei în anul 1595.
Din acest moment, datele cu privire la apariții neobișnuite dispar din cronicile românești – dar nu și din cele europene – pentru a reapărea în zorii Primului Război Mondial. Cercetând presa vremii, scriitorul Ion Hobana a descoperit faptul că în anul 1913, mai precis în luna ianuarie a acelui an, în spațiul aerian românesc au avut loc incidente mai mult decât neobișnuite. Jurnalele vremii descriu cu lux de amănunte apariția unor obiecte zburătoare neidentificate care au survolat cerul deasupra orașelor Focșani, Iași, Târgoviște și Brăila, arătând o predilecție pentru obiectivele militare din aceste localități. Soldații au deschis focul asupra obiectelor, dar niciunul nu a fost doborât. Cei care nu au asistat în mod direct la aceste evenimente misterioase au susținut că aparatele de zbor ar fi fost aeroplane rusești aflate în misiune de spionaj. Desigur, nivelul tehnologic al aviației din acei ani exclude existența unor aparate de zbor atât de performante cum au fost cele observate de sutele de martori civili și militari. O altă teorie care a fost propusă și care susține că martorii nu au văzut altceva decât niște fenomene luminoase care au la bază strălucirea pe cer a planetei Venus nu poate fi nici măcar luată în discuție. Nu trebuie uitat nici faptul că noțiunea de OZN nu exista în acei ani, iar mărturiile sunt cu atât mai uimitoare cu cât vin dintr-o perioadă în care ființele umane aveau explicații mult mai „pământești“ pentru ceea ce se petrecea în jurul lor.
Practic, anul 1968 este cel în care fenomenul OZN din România intră în atenția specialiștilor, cercetările atente asupra cazurilor de acest gen dovedind, fără doar și poate, că amploarea lor este cu mult peste ceea ce ne puteam imagina până atunci.
Totul a început cu o serie de fotografii realizate de tehnicianul Emil Barnea, pe atunci în vârstă de 45 de ani, în apropiere de pădurea Baciu de lângă Cluj-Napoca. Acesta, împreună cu un grup de prieteni, a fost martorul apariției unui uriaș obiect zburător de formă discoidală ce se deplasa lent, la joasă înălțime, pe deasupra pădurii. Termenul de OZN era unul extrem de puțin cunoscut românilor din acei ani, dar apariția era una cât se poate de neobișnuită, iar faptul că obiectul zburător a rămas suficient de mult în atenția martorilor le-a permis acestora sa realizeze mai multe fotografii, aceasta până când obiectul a dispărut brusc, cu o viteză uluitoare, printre nori. După developarea filmului, Barnea a contemplat cu stupoare fotografiile pe care peste ani, specialiștii internaționali ai fenomenologiei OZN aveau să le clasifice ca fiind „cele mai clare imagini ale unui OZN fotografiat în România și fără îndoială, unele dintre cele mai bune imagini ale unui OZN fotografiat în lume“.
Barnea a intrat în contact cu Florin Gheorghiță și Ion Hobana, doi dintre cei mai prestigioși ufologi români, care au confirmat autenticitatea fotografiilor. După ce fotografiile au trecut și de „filtrul“ autorităților vremii, au fost preluate de Agerpres, agenția națională de presă, și făcute publice inclusiv peste hotare. Celebritatea fotografiilor avea să atingă noi culmi în decursul anului 1977, când au fost prezentate de către profesorul C.S. Vonkeviziczky în cadrul Congresului Internațional de Ufologie din Acapulco. Fotografiile au fost preluate imediat de toate cărțile și revistele din lumea întreagă care vizează fenomenul OZN.
Scurta apariție a unui obiect zburător strălucitor în septembrie 1972, în apropierea satului prahovean Valea Plopului, a fost considerată de specialiștii în domeniu primul caz de aterizare a unui OZN, atestat și expertizat științific, în România. Cazul, încă extrem de disputat, i-a transformat destinul profesorului Călin Turcu (1942-2006), un profesor din localitatea Vălenii de Munte. Stârnit de zvonurile care începuseră să se răspândească în zonă, acesta s-a deplasat atunci la fața locului pentru a cerceta personal urmele lăsate de OZN. Ca urmare a acestui fapt, Turcu a devenit pasionat de fenomenul OZN, a fondat grupul RUFOR (Romanian UFO Researchers – Cercetătorii români ai fenomenului OZN) și a publicat, între anii 1979 și 1986, o revistă cu circuit redus care a avut 27 de numere. În lipsa fondurilor necesare pentru tipărirea revistei, bătea articolele la mașina de scris, iar apoi le multiplica prin copiere. Autorul a publicat și numeroase cărți și articole în reviste de specialitate și a susținut peste 100 de prelegeri pe tema ufologiei în România.
Astfel, cu timpul, Călin Turcu a devenit unanim recunoscut ca unul dintre cei mai prolifici cercetători de teren ai fenomenului OZN din țara noastră, adunând foarte multe mărturii, fotografii și schițe, multe pierdute sau prea puțin valorificate. De-a lungul anilor, el a ajuns să dețină ceea ce este considerată a fi cea mai voluminoasă arhivă de rapoarte scrise, fotografii și filme privind cazurile OZN din România.
Episodul „Valea Plopului“ a fost investigat pe larg de el și este relatat în volumul Cazuri OZN în România pe care l-a publicat în 1992. Evenimentul a avut loc într-una din nopțile din intervalul 2-6 septembrie 1972 (data nu s-a putut stabili cu precizie), în jurul orelor 24:00-01:00. Vasile Cărăbuș, paznic de noapte la CAP Posești, a văzut, de pe dealul Tăbăcioi, un obiect strălucitor, pe care l-a descris ca fiind „o stea cu coadă“ de culoare galbenă ce a traversat cerul, a planat și a aterizat lin într-o livadă aflată la circa 2 kilometri de el, pe dealul numit La Odaia. Nu s-a auzit niciun zgomot, iar obiectul a dispărut în scurt timp.
Paznicul, împreună cu mai mulți săteni, au cercetat, după vreo două zile, locul respectiv, aflat într-un lan de porumb presărat cu pomi fructiferi. Aici au găsit o zonă circulară cu diametrul de 4,5 metri în care toate tulpinile erau rupte la circa un metru de sol. În centrul cercului se găsea un mușuroi de pământ ce avea în mijloc un orificiu rotund, cilindric, cu diametrul de 12-14 centimetri și adânc de cel puțin 2 metri. De la acest orificiu porneau radial, distanțate perfect la 120 grade, trei urme identice de tălpici bine imprimate în sol.
Ulterior, locul incidentului a început să fie vizitat de sute de curioși, precum și de elevi aduși cu ocazia muncilor agricole. Pentru a verifica diversele zvonuri care se răspândiseră în zonă, Călin Turcu, profesor la o școală din Vălenii de Munte (localitate aflată la circa 17 kilometri de Valea Plopului), s-a deplasat, în 29 noiembrie, la acel loc. Pe atunci urmele se vedeau încă destul de bine. Călin Turcu a revenit apoi pentru a face numeroase fotografii și pentru a sta de vorbă cu martorii. El a trimis constatările sale scriitorului Ion Hobana.
Atrași de eveniment, în zonă au venit și specialiști de la Cercul Științific OZN organizat la Casa de Cultură a Studenților din București, cerc condus de Ion Hobana. La rândul său, celebrul inginer și inventator Justin Capră a făcut măsurători în zonă și a constatat, cu această ocazie, folosind un contor Geiger-Müller, „o creștere substanțială a radioactivității de tip gamma în zona centrală a presupusei aterizări“. Pe 10 decembrie 1972, alt un grup de cercetători a făcut măsurători, fotografii, prelevări de eșantioane de sol și vegetație, înregistrând pe bandă de magnetofon relatările unor martori și luând declarații scrise.
Concluziile, coroborate de specialiști și transpuse de Călin Turcu, au fost că, judecând după adâncimea urmelor, obiectul putea cântări câteva zeci de tone. Solul părea să fi fost expus la o temperatură ridicată, dar nu la flacără. Obiectul a evitat două linii de înaltă tensiune (135 metri până la fiecare), dar și trei meri din preajmă, aterizând la o distanță egală de ei, fără a-i atinge. Călin Turcu a urmărit în continuare cazul și a constatat că, în următorii patru ani, pe bucata de pământ de la locul aterizării vegetația a dispărut cu desăvârșire, pentru ca apoi să apară fiind firavă.
Ufologul Dan D. Farcaș relatează că profesorul a continuat să monitorizeze și alte aspecte ale cazului, în ciuda faptului că în vara anului 1973, doi bărbați i-au făcut o vizită și l-au „anunțat“ că ar fi mai bine pentru el dacă nu s-ar mai duce pe acolo.
Călin Turcu și-a dedicat ultimii ani din viață înființării unei biblioteci internaționale de ufologie la Vălenii de Munte, pe care a dorit să o facă publică. Adunase acasă câteva sute de volume pe tema fenomenului OZN, publicate în România și în străinătate.
Un alt eveniment major din istoria ufologiei românești, de data aceasta o întâlnire de gradul III, a avut loc în anul 1978. În toamna acelui an, nu departe de cabana Bâlea-Lac se afla o cabană mai mică, unde erau încartiruiți un număr de 20 de militari în termen, aduși acolo pentru lucrări de construcție.
Pe 23 septembrie 1978, la ora 24:00, doi tehnicieni de la stația de sus a telefericului ce unește Bâlea-Cascadă de Bâlea-Lac, aflată nu departe de cabana militarilor, au fost treziți datorită unei lumini de culoare roşiatică care se zărea prin ceața deasă și care le cuprindea întregul câmp vizual. Martorii au apreciat că sursa luminii se afla la circa 5-10 metri de geam. Era o liniște deplină.
Aproximativ la aceeași oră, fruntașul Ioan Dor a ieșit din dormitorul cabanei militare pentru a bea apă. În drumul său spre robinetul aflat la colțul clădirii, luminat de un bec aflat deasupra ușii, a zărit, la o distanță de circa 6-8 metri, o siluetă întunecată, nemișcată, apreciată a fi de aproximativ 1,90-2 metri înălțime. Din cauza ceții nu a putut distinge prea multe detalii. Fruntașul a strigat întrebând dacă e cineva acolo, dar, neprimind răspuns, a preferat să se întoarcă în cabană. Peste cinci minute, silueta se afla încă acolo, mai aproape de zidul clădirii, dar peste alte zece minute a dispărut.
În seara următoare, în jurul orei 21:45, în fața cabanei, sergentul Ion Radu a atras atenția militarilor Dor și Vulpe că pe o ridicătură de pământ, în direcția telefericului, la o distanță de 15-20 de metri, se afla o siluetă întunecată. Înălțimea ei a fost apreciată la 2,5 metri, prin comparație cu o cisternă de motorină, înaltă de 2 metri, aflată alături. Era senin și fără ceață. Dor a comparat silueta cu cea a unui cosmonaut ce avea mișcări greoaie. În același timp, militarii din cabană au început să strige că cineva le-a deschis obloanele de la ferestre, pe care tocmai le asiguraseră cu sârmă răsucită, cu patentul și cu un lanț transversal, și care se aflau la 2,5 metri de sol. Alți militari au început să arunce cu pietre spre silueta care între timp începea să se deplaseze. La un moment dat, sergentul Radu, apucând un ciomag, s-a îndreptat înspre ea, strigând spre soldații D. Sibu și Gh. Stan să-l urmeze. Ajuns la 1-1,5 metri de arătare, Radu a ridicat ciomagul s-o lovească. Înainte însă de a putea face vreo mișcare, sergentul a căzut pe spate, în zăpadă, cu brațele desfăcute, cu capul spre vale, ca fulgerat de o forță invizibilă. Ceilalți doi, aflați la 3-4 metri, au rămas câteva secunde paralizați. Entitatea, care după unii martori avea la mâini gheare lungi, l-a examinat pe sergent. Câteva secunde mai târziu, enigmaticul personaj s-a pierdut în noapte „executând salturi laterale ca și când ar fi plutit pe deasupra pământului“, dacă este să ne luăm după declarația unui alt soldat, care împreună cu un coleg au urmărit scena ceva mai de departe. Trebuie menționat faptul că martorii au infirmat categoric prezența unui urs sau a altui animal sălbatic, mai ales că văzuseră, nu de puține ori, urși carpatini.
După ce Sibu și Stan și-au revenit, s-au dus la sergent și au început să-l târască, iar apoi, cu ajutorul celorlalți doi camarazi prezenți, l-au dus în cabană. Era inconștient. Și-a revenit abia după zece minute de resuscitări. Începând cu momentul în care ridicase ciomagul, nu-și mai amintea nimic. În acest timp, cinci militari au văzut, pe locul în care fusese entitatea, deasupra solului, o coroniță de lumini cu diametrul de circa o jumătate de metru. Patru lumini erau mai mici, iar alte patru care erau mai mari, cam de mărimea unui ou, dansau în cerc și săreau dintr-o parte în alta.
Ca urmare a acestor evenimente neobișnuite, militarii s-au baricadat într-una dintre camere, unde au petrecut cu toții o noapte albă. A doua zi dimineață au observat, pe obloanele care fuseseră vopsite cu numai 2-3 zile în urmă, patru zgârieturi paralele, oblice, distanțate la circa 10 centimetri, intersectate de o a cincea, perpendiculară pe ele. În locul unde Ion Radu fusese doborât nu se vedea nicio altă urmă în zăpadă în afara de cea a sergentului și a celor care l-au ajutat.
În noaptea următoare, militarii, cu excepția sergentului și a unui caporal, erau atât de înspăimântați, încât au coborât la o cabană lângă Bâlea Cascadă. Ei erau îngroziți, între altele, și de faptul ca arătarea nu a lăsat nicio urmă pe sol. S-au întors la post pe 26 septembrie, împreună cu un ofițer.
Cazul a fost investigat de un grup de membri ai clubului Univers din Sibiu, condus de Gabriel Pál și Gheorghe Butiu, împreună cu inginerul bucureștean Justin Capră, iar ulterior și de Călin Turcu. Cu această ocazie au fost culese declarații scrise și schițe ale zonei, cu evenimentele în succesiunea lor, ca și desene reprezentând silueta așa cum au perceput-o martorii și cum au reușit s-o redea. La vreo două luni după evenimente a venit și o comisie de anchetă militară, care a tras concluzia că a fost vorba de un fenomen de electrizare sau magnetizare a aerului, care a cauzat un șoc electric capabil să-l doboare pe sergent. Ion Radu și-a însușit această explicație.
Dacă din anul 1968 și până în 1978 relatările cu privire la aparițiile OZN au fost sporadice, înregistrându-se una sau două pe an, începând din acel moment, seria aparițiilor inexplicabile a crescut considerabil, ca de altfel pe întreaga planetă. Fenomenele OZN din România studiate de către ASFAN – Asociația pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate, de către ufologii români și cei străini, s-au dovedit mult mai dese și mai clare decât și-ar fi putut imagina cineva vreodată. Relatările vin cu regularitate de peste 20 ani.
Este demn de menționat și cazul din 14-15 iulie 1997, amplu mediatizat în mass-media acelor ani. Operatorii din turnul de control de la aeroportul Otopeni au fost martorii unui incident de-a dreptul neobișnuit, în care a fost remarcată apariția unei lumini circulare în vestul aeroportului, între Buftea și Corbeanca.
Pe tot parcursul observației, radarul din turn nu a detectat niciun obiect. Fenomenul a fost observat din interiorul turnului și de pe terasa acestuia. Prin binocluri, s-a văzut că la mijlocul petei circulare se afla o fâșie orizontală colorată în alb, portocaliu și roșu, culori care se transformau una într-alta. Când s-a aprins balizajul în vederea aterizării unei aeronave C-130, operațiune care a durat 12 minute, fenomenul a dispărut, reapărând spre sud-est, în direcția localităților Tunari și Ștefănești. De această dată, păreau să fie două globuri de dimensiuni diferite, lipite unul de altul, care se mișcau într-o zonă strict delimitată. Când a fost stins balizajul, lumina aeriană și-a micșorat intensitatea, iar când a fost reaprins pentru a testa reacția fenomenului, lumina a crescut și ea proporțional cu stimulul de pe sol. Când intensitatea balizajului a fost redusă, lumina a scăzut, lăsând impresia unei reacții conștiente. Fenomenul s-a stins în jurul orei 1:10, la aproape 2 ore și jumătate de la apariția sa. Nimeni nu poate explica ceea ce s-a petrecut în acea noapte. Atât forma apariției, cât și durata și reacțiile acesteia exclud o explicație convențională.
Deși nu vom trece în revistă zecile sau poate chiar sutele de fenomene OZN semnalate în ultimele trei-patru decenii în țara noastră, vom încheia menționând aparițiile de OZN-uri care au devenit deja o obișnuință a Taberelor spirituale yoghine de vacanță în care se realizează câte un apel către civilizațiile extraterestre benefice. Multe astfel de fenomene au fost surprinse de participanții la spiralele și meditațiile yoghine realizate în aer liber, unele dintre acestea fiind chiar filmate.
Fenomenul OZN la nivel planetar
Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite, din anul 1947 până în prezent mai mult de 150 milioane de oameni au fost martori la apariția OZN-urilor. Cel puțin câteva sute de mii de apariții au fost consemnate oficial în ultimii 50 de ani, dar pentru că, în realitate, doar un mic procent din numărul celor care sunt martorii unui asemenea fenomen îl și raportează autorităților, se estimează că numărul total al acestor apariții din ultimii 50 de ani se ridică la câteva milioane.
Conform miilor de mărturii care au fost depuse în ultimii ani de numeroase persoane din întreaga lume, care au filmat sau fotografiat spontan aparițiile strălucitoare și jucăușe ale OZN-urilor, se observă că misteriosul fenomen al obiectelor zburătoare neidentificate a încetat să mai fie un mit și se transformă într-o realitate din ce în ce mai evidentă.
Uneori OZN-uri apar sau dispar ca din senin, căci viteza lor o depășește cu mult pe cea a aparatelor de zbor inventate de oameni. Ele zboară în unghiuri ce sfidează legile fizicii, își modifică forma și culoarea sau se disociază în mai multe componente. OZN-urile apar singure sau grupate în formații, zboară și se aliniază pe cer în diverse moduri care surprind privitorii prin precizia matematică a acestor jocuri aeriene.
Până acum câțiva ani, cele mai multe OZN-uri apăreau în locuri nepopulate și pentru perioade scurte de timp, astfel că nu erau niciodată suficiente ființe umane care să depună mărturie asupra faptului că planeta noastră este, totuși, vizitată de ființe extraterestre din spațiul cosmic, în ciuda declarațiilor mincinoase ale oficialităților. Dincolo de aceasta, în prezent, datorită „valului“ de apariții ale OZN-urilor deasupra unor zone intens populate de pe Pământ, cum ar fi marile centre turistice sau capitalele lumii, s-ar putea spune că cei care pilotează aceste nave misterioase au într-adevăr intenția de a se face cunoscuți și de a atrage atenția pământenilor.
Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.
Citiți și:
Existenţa OZN-urilor este un fenomen real şi din ce în ce mai actual
Cercuri ale puterii în spatele secretului OZN
yogaesoteric
10 februarie 2017