Misterul vindecării în lumina cercetărilor ştiinţifice recente
de Mihaela Sandu
Încă din zorii istoriei a fost menţionată vindecarea prin puterea mâinilor şi cu ajutorul rugăciunii. În orice societate au existat oameni ce pretindeau că posedă abilităţi de alinare şi de vindecare a oricărui simptom şi a oricărei boli. Oamenii supuşi unor astfel de tratamente au simţit în timpul acestora, senzaţii de căldură, răceală, furnicături şi altele de acest tip. Adeseori, cei trataţi remarcă alinări semnificative în toate tipurile de dureri, asociate cu o recuperare mărită (chiar rapidă) a stării de sănătate. În cazuri rare, au existat vindecări instantanee, înregistrate chiar şi în cazul bolilor grave, cum ar fi cancerul.
Ştiinţa modernă a tins mereu să se îndoiască de eficacitatea vindecării, considerând-o a fi nimic mai mult decât o credinţă rituală sau magică, atribuind vindecările unor regresiuni spontane ale bolilor, fapt pentru care egoista ştiinţă modernă nu are nici o explicaţie sau vreo teorie pe care să se bazeze.
Recent, câţiva oameni de ştiinţă receptivi, cu orizonturi mai largi şi lipsiţi de prejudecăţi, au început să dea atenţie vindecărilor şi să le examineze în detaliu rezultatele. Deşi mecanismele ce se află în spatele acestor vindecări sunt încă un mister, răspunsurile încep, totuşi, să apară.
În cartea sa despre vindecare, “The PSI of Relief”, un psihiatru american, doctorul Daniel J. Benor, a reexaminat literatura de până acum în domeniul cercetării vindecării. A găsit mai mult de 100 de experimente realizate cu grijă şi seriozitate, care explorau efectele forţei vindecătoare, fiind realizate pe enzime, bacterii, protozoare, plante, animale şi pe om. Mai mult de trei pătrimi din aceste experimente arată importante efecte pozitive, câteva dintre ele fiind tratate în această carte.
Vindecarea – o legătură psihometrică
Dr. Bernard Grad l-a testat pe Oscar Estebany, un vindecător experimentat, în laboratorul său de la Universitatea McGill din Montreal. Dr. Grad a anesteziat un număr mare de şoareci, după care le-a făcut o mică crestătură pe pielea de pe spatele fiecăruia, apoi le-a aplicat puterile sale vindecătoare, de câteva ori pe zi. Alţi şoareci au fost lăsaţi să se vindece de la sine, fără nici o intervenţie. Rănile celor care au fost supuşi tratamentului lui Estebany s-au vindecat mult mai repede, decât rănile celorlalţi. Dr. Grad a repetat experimentul său pe criterii mult mai riguroase şi din nou a obţinut rezultate mult îmbunătăţite.
Doctorul Grad l-a rugat pe Oscar Estebany să trateze şoarecii pentru a preveni dezvoltarea guşii care a fost indusă printr-o dietă cu cantitate de iod foarte scăzută. Estebany a ezitat în a petrece atât de mult timp cu şoarecii, când ar fi putut trata oamenii şi i-a sugerat să trateze şoarecii cu lână de bumbac – pe care Estenaby o încărcase în prealabil cu capacităţi curative – care prevenea dezvoltarea guşei la şoareci, dacă era aşezată în cuştile lor.
Deşi sceptic, Dr. Grad a analizat cu atenţie rapoartele lui Estenaby, în care acesta vindecase oameni dându-le în posesie diferite materiale impregnate în prealabil cu capacităţi curative şi s-a decis să continue experimentul modificat în felul acesta. A plasat lâna de bumbac tratată de Estenaby în câteva din cuştile unor şoareci ce prezentau deficienţe de iod în corp şi de asemenea a pus lână de bumbac netratată în cuştile celorlalţi şoareci. Concluzia? La primul grup s-a observat o tendinţă încetinită de dezvoltare a guşei.
Este încă neclar cum funcţionează acest tip de vindecare. O variantă ar fi că energia curativă este stocată în obiectul intermediar, iar o altă variantă ar fi aceea că obiectul respectiv serveşte ca o legătură psihometrică între vindecător şi pacient pentru a facilita vindecarea. Deşi s-au făcut multe studii în legătură cu acest tip de vindecare, se pare că ea constă într-un mecanism mult mai complex, acţionând în mod simultan la nivel fizic, astral şi mental.
Oamenii au capacităţi de vindecare
Un grup de oameni de ştiinţă de la Institutul de Parapsihologie, din Carolina de Nord, au realizat mai multe experimente pe baza vindecării de la distanţă, folosind perechi de şoareci anesteziaţi. Ei au cerut mai multor vindecători să trezească un şoarece dintr-o pereche, mai devreme decât pe celălalt şi au descoperit că vindecătorii au reuşit să realizeze acest lucru la un înalt grad chiar şi aflându-se în spatele unei oglinzi, la câţiva metri depărtare de şoareci. Marilyn Schlitz, de la “Fundaţia Ştiinţa Minţii” din San Antonio, Texas, a copiat aceste experimente cu o sincronizare automată pentru trezirea şoarecilor şi de asemenea a înregistrat rezultate pozitive importante.
Vindecătorii susţin că majoritatea oamenilor au capacităţi de vindecare. La Universitatea “Sfântul Iosif” din Philadelphia, dr. Carrol Nash a studiat capacităţile studenţilor de a mări sau de a întârzia creşterea culturii bacteriilor în laborator. Studenţii care au afirmat că au capacităţi curative s-au descurcat foarte bine la ambele sarcini, folosind vindecarea de la distanţă. Pentru lucrarea sa de doctorat, Joyce Goodrich, un psiholog din New York, a investigat dacă vindecarea de la distanţă poate fi percepută, prin senzaţiile experimentate, pe pacienţi umani. Ea le-a transmis să conştientizeze influxurile vindecătoare, la o anume oră din zi. Fără ca aceştia să ştie, vindecarea de la distanţă a fost transmisă în anumite zile, nu în toate. Din relatările pacienţilor, specialiştii au putut să diferenţieze când a fost şi când nu a fost transmisă vindecarea.
Vindecarea poate fi învăţată
Într-o anumită măsură, vindecarea poate fi învăţată. La Univeritatatea din New York, două talentate clarvăzătoare şi vindecătoare, dr. Dolores Krieger şi Dora Kunz, au dezvoltat metoda de vindecare numită Atingerea terapeutică. Ele au învăţat mii de asistente medicale şi neprofesioniste din Statele Unite şi multe alte ţări, să-şi dezvolte capacităţile de vindecare. Dr. Krieger împreună cu câţiva dintre studenţii ei au realizat experimente care au demonstrat că Atingerea Terapeutică poate ridica nivelul de hemoglobină, poate reduce anxietatea şi îndepărta durerile de cap.
În primele lecţii, studenţii – viitorii vindecători – se concentrează mai întâi în tăcere prin focalizarea atenţiei asupra unui singur lucru. Următorul pas constă în a-şi trece mâinile pe deasupra corpului pacientului, fără să-l atingă, căutând să simtă senzaţii cum ar fi: cald, rece, furnicături, informându-i asupra părţilor bolnave şi sănătoase din corp. Apoi, tratează acele porţiuni unde există prea multă sau prea puţină energie prin plasarea mâinilor în apropiere sau pe corp şi prin vizualizarea unui transfer de energie între ei şi pacient.
Dr. Lawrence Leshan, un psiholog din New York, a tratat mulţi pacienţi bolnavi de cancer. Iniţial se apucase să studieze acest tip de vindecare, deoarece dorea să o prezinte ca pe o periculoasă înşelătorie, avertizând asupra escrocilor care ofereau speranţe false. La acel moment chiar credea că oamenii îşi pierd timpul preţios în care ar fi putut beneficia de un tratament convenţional. Dar, după ce a stat o vreme în preajma unor vindecători talentaţi, şi-a schimbat părerea rămânând impresionat de faptul că vindecarea dădea rezultate.
El a identificat trei paşi în vindecare: concentrarea, grija pentru pacient şi focalizarea, atât asupra legăturii vindecător-pacient, cât şi asupra Întregului. Începând cu meditaţia, a descoperit că poate face singur aceşti paşi. Astfel, a devenit el însuşi vindecător şi ulterior i-a învăţat şi pe alţii aceste metode.
Vindecătorii afirmă că efectele benefice se pot produce pe mai multe nivele: mental, emoţional şi spiritual, chiar când la nivel fizic rezultatele nu se observă. Singură, credinţa nu este suficientă – pacientul trebuie să creadă în vindecător sau în metodele acestuia pentru ca efectele curative să se producă, dar trebuie să creadă şi în propria lui capacitate de vindecare.
Vindecarea – o ştiinţă?
În Marea Britanie, majoritatea oamenilor învaţă să-şi dezvolte capacităţile curative frecventând anumite organizaţii, cum este Federaţia Naţională de Vindecare Spirituală. Majoritatea acestor organizaţii s-au unit sub egida Confederaţiei Organizaţiilor de Vindecare, care învaţă despre moduri de conduită, organizează experimente clinice pentru a demonstra eficacitatea vindecării şi lucrează la stabilirea unei mai mari colaborări între doctori. Datorită CHO, o treime din autorităţile medicale au fost de acord să distribuie doctorilor liste cu vindecători înregistraţi la care pacienţii se pot adresa.
În SUA, vindecarea este o problemă individuală. Deşi oamenii pot studia tehnici particulare, nu există nici o organizaţie bine definită în care să se poată practica. În cadrul ştiinţei convenţionale, vindecarea nu are nici un context bine definit în jurul căruia să poată fi construită o teorie. Dar fizica modernă conţine ipoteze – despre particulă şi undă, despre acţiune la distanţă, despre interacţiuni ale observatorului cu materia, substanţa – ceea ce sugerează începuturile unor punţi de legătură între ceea ce până nu demult era folclor, iar astăzi promite să devină ştiinţă.
yogaesoteric
iunie 2006
