Moare acum dolarul? Rusia și alte țări BRICS părăsesc sistemul bancar global pentru unul bazat pe aur

Președintele rus Vladimir Putin și-a anunțat planurile de a scoate Rusia din Cartelul Bancar Internațional, prin dărâmarea dolarului, pentru un sistem nou bazat pe aur.

Alături de alte țări BRICS precum Brazilia, India, China și Africa de Sud – Putin declară că eliberează poporul rus de mafia internațională bancară, astfel încât Rusia să se poată bucura de o independență financiară reală.

Problema este însă că băncile internaționale amenință să blocheze accesul rusesc în sistemul actual, dacă Rusia părăsește „clubul cel mare”. Mulți economiști au informat liderii mondiali despre consecințele cu care se vor confrunta aceștia dacă elimină Rusia din sistemul de transfer interbancar SWIFT. Ewald Nowotny, economist și factor de decizie pentru Banca Centrală Europeană, a subliniat că, dacă Rusia va fi scoasă din sistemul SWIFT, companiile internaționale care desfășoară activități în Rusia vor fi primele care suferă.

Cu toate acestea, potrivit lui Elvira Nabiullina, economist rus, fost consilier economic al președintelui Putin și șef al Băncii Centrale a Rusiei, în cazul în care Rusia va fi scoasă din Telecomunicațiile Financiar Bancare Internaționale, băncile din Rusia nu se vor prăbuși. Ea a explicat modul în care au elaborat un nou sistem care va continua operațiunile în format SWIFT și va funcționa ca o alternativă pentru țară.

Potrivit unui raport publicat anul trecut, mai mult de 300 de bănci din Rusia au adoptat alternativa SWIFT – Sistemul de Transfer al Mesajelor Financiare sau SPFS așa cum o numesc rușii.

În plus, pentru a îmbunătăți sistemul SPFS, prima sucursală internațională a băncii centrale din Beijing a fost deschisă, iar chinezii au deschis o instituție financiară în Rusia pentru a întări relația financiară dintre cele două națiuni și pentru începerea „de-dolarizării”.

În ceea ce privește Rezerva Federală și alte instituții financiare internaționale care tranzacționează valuta nefinanciară și toate celelalte practici mai riscante, acestea cumpără acum cantități mari de aur fizic, lăsând vechea lor practică în urmă.

Potrivit lui Mac Slavo, care scrie pentru SHTFplan, ONG-urile conduse de Soros au fost interogate și eliminate, împreună cu instituțiile Rothschild.

„Se pare că numai războiul din afară va rezolva vreodată aceste jocuri de putere pentru dominația sau moartea petrodolarului american, controlat în cele din urmă de aceleași mâini care conduc și controlează băncile centrale ale aproape tuturor națiunilor lumii”, scrie Mac Slavo.

Banca Angliei a intrat sub influența familiei Rothschild încă din timpul lui Nathan Mayer (1777-1836) – fondatorul Rothschild banking family of England, cel ce folosindu-se de sistemul propriu de informații, de influență și de credibilitate, după bătălia de la Waterloo, pierdută de francezi, au adus în Anglia știrea falsă că ar fi fost de fapt invers, panicând populația. Bursa a căzut și ei au cumpărat pe nimica toată ceea ce i-a interesat. La scurt timp, știrea adevărată a venit. Astfel averea lor a crescut fabulos. Curând, influența lor în Bank of England era deja determinantă. Nepotul său, Alfred de Rothschild (1842-1918), a devenit director al Bank of England și a reprezentat guvernul britanic la International Monetary Conference din Bruxelles în 1892.

În secolul 19 și începutul secolului 20, prețiosul metal galben a jucat un rol cheie în tranzacțiile monetare internaționale, creându-se gold standard, la care însă au renunțat până la urmă toate guvernele, fiind înlocuit cu așa numitul fiat currency.

Prima dată s-a renunțat la convertibilitatea în aur în timpul războaielor napoleoniene. După terminarea episodului Napoleon, s-a revenit la aur. Capitolul gold standard a început să se încheie definitiv în 1971, când SUA a renunţat unilateral la convertibilitatea dolarului în aur, dolarul devenind de atunci o hârtie tipărită.

Se cuvine cu această ocazie să amintim câteva detalii despre artizanul acestei mişcări, o foarte puternică curea de transmisie dintre elite şi marionetele de rang înalt: Paul Adolph Volcker (născut în 1927), director al Rezervei Federale sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan, consilier economic al lui Barack Obama în timpul campaniei electorale, numit apoi de Obama în fruntea Economic Recovery Advisory Board.

De asemenea, a mai fost director financiar al U.S. Treasury Department (unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility în 1971), vicepreședinte și director de dezvoltare la Chase Manhattan Bank (Rockefeller), director al băncii de investiții J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D. Wolfensohn va deveni mai târziu președinte al World Bank), președinte al consiliului de administrație al Grupului celor 30 (G30). L-a ajutat pe David Rockefeller la crearea în 1973 a Comisiei Trilaterale. De altfel s-a bucurat de o lungă asociere cu familia Rockefeller, fiind inclusiv membru al Trust Committee al Rockefeller Group, Inc.
Este membru al Consiliului pentru Relații Externe (CFR) și membru al Bohemian Grove.

Citiți și:
Rusia și China pregătesc atacul final împotriva dolarului
Război economic: China şi Rusia se aliază împotriva dolarului

yogaesoteric
24 iunie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More