O poveste adevărată: Hipermarketul care a distrus un oraș întreg

În ultimul timp, în orașe au devenit tot mai populare hipermarketurile, ele par comode și utile, dar oare este într-adevăr așa?

A fost odată un orășel. În acest orășel oamenii își făceau cumpărăturile în magazine mici, cumpărau fructe și legume din piață, își coseau haine la croitori particulari sau cumpărau articole vestimentare autohtone, pentru a înălța case invitau constructori din aceeași zonă.

Unii comercianți mărunți prosperau și au început să investească bani în construcție, în propriile magazine sau în noi întreprinderi, generând noi afaceri. Alți întreprinzători acopereau noua cerere prin mici companii de construcție, mici sere și, desigur, angajau la lucru locuitori ai orașului. Treptat orașul se dezvolta, începea să se formeze clasa mijlocie, a cărei capacitate de cumpărare creștea din an în an.

Dar la un moment dat, în oraș a venit o rețea internațională de hipermarketuri și a deschis în centru un magazin imens. În același timp, pe toate posturile de televiziune, locuitorilor li se impunea un mod de viață extravagant, strălucitor. Utilizând rezultatele studiilor socio-psihologice îndelungate, acest mod de viață era implantat în mod pervers în conștiința colectivă.

Inițial, oamenii au venit în noul magazin din curiozitate. A fost ca în film… modul de viață văzut la televizor. Magazinul era o parte a iluziei prosperității și a traiului la care ei încă nu ajunseseră.
Apoi ei au văzut că produsele vândute aici erau mai ieftine decât la cei de la care ei cumpărau toate cele necesare. Treptat, orbiți de mulțimea de produse în ambalaje frumoase, ei au început să cumpere mai mult… și mai mult.

Disperați, comercianții mărunți observau cum volumul vânzărilor lor se reduce zilnic. Inițial, ei au redus prețurile. Unii dintre ei nu au rezistat nici măcar câțiva ani. Însă peste un timp, supermarketurile au început și ele să ofere reduceri și să propună promoții și, oricât ar fi de straniu, astfel se vindeau chiar și produsele care mai înainte nu erau solicitate. Comercianții mici au fost nevoiți să închidă magazinele. Mulți oameni au rămas fără lucru.

Când capacitatea de cumpărare a oamenilor a scăzut, lupta pentru prețuri s-a acutizat și mai mult, fiind alimentată de mediul politic incompetent și corupt. România a adoptat renumitul Cod alimentar, îndreptat spre susținerea ieftinirii produselor în supermarketuri, iar prețurile în marile magazine continuau să scadă.

De dragul prețurilor joase, salamul acum trebuia fabricat din deșeuri și adaosuri chimice, carnea era injectată cu chimicale și mult timp nu se strica, legumele la o lună de la păstrare arătau impecabil, conservele nu mai erau conserve, hainele erau importate din China, Bangladesh și alte țări și vândute la prețuri joase. Toate acestea au condus al falimentarea micilor producători locali. Sute de întreprinderi locale au dat faliment și mii de oameni au rămas fără lucru. Țăranii și-au abandonat câmpurile și au renunțat la sere.

Totodată, banii câștigați de supermarketuri erau transferați în alte țări și nu reveneau în economie. Miniștrii din guvern se lăudau cu noi investiții, în timp ce compensau deficitul bugetar pe seama creditelor. Ei nu înțelegeau ce se petrece în țară, deoarece erau preocupați mai mult de propriile afaceri sau se ocupau de furturi.

Câțiva ani mai târziu…

Anii au trecut peste orășel. Tinerii – datorită lipsei locurilor de muncă și a perspectivelor – plecau masiv în orașele mari, în cel mai bun caz la studii, dar cei mai mulți mergeau peste hotare, unde erau nevoiți să presteze o muncă necalificată. Ei erau numiți „robii Europei”. Constructorii s-au împrăștiat în toată lumea, fostele meșterițe iscusite au devenit servitoare în țările europene.

Acum, magazinul din orășel arată vechi și obosit. El și-a îndeplinit sarcina. Comunitatea locală este stoarsă financiar, nimeni nu mai prețuiește calitatea. Mărfurile devin tot mai proaste și mai puțin diverse. Câțiva producători domină pe rafturile cu „mâncare pentru zombi”.

Populația rămasă este mereu bolnavă din cauza mâncării plină de chimicale, lipsite de valoare nutritivă. Cei care nu au plecat îmbătrânesc în orașul care a devenit o umbră a ceea ce a fost cândva. Clădirile sunt abandonate, jumătate din apartamente sunt goale, grupurile mafiote de politicieni luptă pentru ultimele fărâmituri ale unor bani luați cu împrumut de la FMI. Sărăcia a cuprins întregul oraș.

În satele din împrejurimile orașului, populația rămasă și-a găsit refugiu în băutură și a încetat să mai lucreze pământurile, pentru că aceasta nu le aducea niciun venit.

Societatea murea încet, iar împreună cu ea dispărea normalitatea, moralitatea, cultul muncii și demnitatea.

Concluzii

Această istorie este adevărată. Ea poate fi extrapolată în toată România. Nu are rost să numim orașe concrete, în felul acesta doar poți genera litigii cu vreun supermarket.

Avem însă o forță extraordinară, pe care nu o utilizăm – puterea alegerii. Imaginați-vă ce se va petrece dacă de mâine nu vom mai procura nimic din supermarket-uri! Imaginați-vă ce se va petrece dacă de mâine vom alege atent doar produse și servicii locale.
Încet-încet, micile întreprinderi vor începe să renască, vor apărea mai multe locuri de muncă, încet-încet va crește bunăstarea societății, impozitele și manevrele selective se vor reduce. Și în final, noi vom începe să trăim mai bine.

Ați observat cum supermarket-urile se extind peste tot, în fiecare oraș și orășel? Adevărate zdrobitoare ale micilor afaceri, ele sunt și țevile prin care sunt pompați banii afară din țară.

Credeți că vă controlați viața? Credeți că trăiți într-un sistem autonom și liber? Dacă aveți impresia că da, vă înșelați – adevărul este că trăim într-o societate determinată. Puteți să o numiți chiar colonie, cu toate că unii nu vor fi de acord cu asta. Realitatea este de așa natură încât noi putem controla foarte puțin. Dar de noi depinde cum ne vom cheltui banii.

În încheiere vă propunem o ghicitoare:
Cum se numește omul care lucrează pentru o companie, care are împrumut la bancă și un credit ipotecar pe 30 de ani?

Citiţi şi:

Deutsche Welle: «Prosperitatea ca iluzie bine întreţinută: în România, sărăcia a devenit ceva invizibil, un fapt ascuns şi neglijat cu premeditare!» 
Legea «51% produse româneşti» în hipermarketuri, cosmetizată ca să fie pe placul CE
Multinaționalele, cel mai practicat «offshore» din România. Profiturile de miliarde de euro ale marilor companii străine sunt scoase pe şest din țară 
 

yogaesoteric
22 martie 2018