Transformarea Uniunii Europene în Statele Unite ale Europei se va petrece până în 2025?

 

Fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, liderul Partidului Social-Democrat din Germania, a pledat pentru constituirea Statelor Unite ale Europei până în anul 2025, subliniind că cetăţenii ţărilor europene trebuie să ştie că Europa este o garanţie.

Martin Schulz propune elaborarea unui tratat constituţional prin care Uniunea Europeană să se transforme până în anul 2025 într-un model federal numit Statele Unite ale Europei. Statele membre ale Uniunii Europene care nu vor accepta acest model constituţional federal vor fi excluse automat din noul bloc comunitar european, a explicat Martin Schulz.

„Trebuie să avem, în sfârşit, curajul de a avansa construcţia Europei (…)”, a declarat Martin Schulz în faţa delegaţilor prezenţi la congresul SPD, potrivit publicaţiei Die Zeit şi postului NTV.

„Cetăţenii trebuie să ştie că Europa este asigurarea noastră de viaţă”, a subliniat Martin Schulz.

Ideea constituirii Statelor Unite ale Europei a fost evocată prima dată de social-democraţii germani în anul 1925, iar Martin Schulz ar vrea ca proiectul să se concretizeze în 2025.

Liderul SPD a subliniat că Europa trebuie consolidată pentru a fi învinse partidele de extremă-dreapta din Franţa, Olanda, Finlanda, Danemarca, Austria şi Germania.

Partidul Social-Democrat german trebuie să fie o forţă capabilă să îmbunătăţească vieţile oamenilor, a explicat Martin Schulz.

„În contextul globalizării, trebuie să consolidăm Europa”, a insistat liderul SPD, pledând pentru reforme ample în sensul aprofundării integrării la nivelul Uniunii Europene.


Citiți și:

Academician român: integrarea în UE este de fapt dezintegrare

Analiză: Ce-am câștigat și ce-am pierdut la 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană

Uniunea Europeană – federalizare sau fragmentare?
 

yogaesoteric
25 iunie 2018

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More