Yama şi niyama în lumina legii rezonanţei

un articol de Monica Dascălu

Yama şi niyama reprezintă pentru yoghini „lecţia I”, dar o primă lecţie la care trebuie să revenim mereu, cu sinceritate şi dăruire, pentru că ea ascunde într-un mod tainic anumite chei fundamentale care ne permit o veritabilă transformare a universului nostru lăuntric. În lumina legii oculte a rezonanţei, încălcarea constantă a preceptelor etice şi morale reprezintă o contrazicere flagrantă a însuşi scopului urmărit prin practica yoga. De aceea, întotdeauna plafonarea spirituală, exacerbarea orgoliului spiritual sau a egoismului, ne indică cu certitudine existenţa unor lacune la acest nivel fundamental. Astfel, este posibil ca un yoghin să practice ore în şir zilnic anumite tehnici yoghine, dar dacă de exemplu el nu respectă ahimsa (non-violenţa), el nu va avea aceleaşi rezultate ca un altul, al cărui ideal în viaţă este manifestarea constantă a unei iubiri necondiţionate pentru toate celelalte fiinţe umane.

Regula de aur a adevărului

De exemplu, să vorbim puţin despre regula de aur a adevărului, cunoscută în yoga sub numele de satya. Ea presupune, în primul rând, să urmărim să rostim întotdeauna numai adevărul, ceea ce se poate exprima simplificat ca imperativul de a nu minţi. De ce oare este atât de important pentru un yoghin să nu mintă? În lumina legii rezonanţei, minciuna este practic o lipsă de rezonanţă cu adevărul. Oamenii care s-au obişnuit să mintă nu numai că ajung inevitabil să se mintă pe ei înşişi, dar devin gradat incapabili să discearnă adevărul de minciună. Un exemplu banal este acela al mincinosului care îşi imaginează invariabil că şi ceilalţi oameni cu care vine în contact îl mint. El este de multe ori incapabil să recunoască sinceritatea altor fiinţe umane, la fel cum un om egoist şi interesat este incapabil să conceapă şi să creadă că există cu adevărat oameni altruişti şi dezinteresaţi.

În interacţiunea reciprocă a două fiinţe umane, dintre care una este sinceră, iar cealaltă mincinoasă, fiecare are tendinţa să-şi proiecteze propriul mod de a fi asupra celeilalte: cea sinceră va presupune că şi cealaltă este sinceră, uneori chiar neputând concepe faptul că este minţită. Cea care minte îşi va imagina inevitabil că persoana sinceră minte la rândul ei şi absolut nimic nu o va putea  convinge de sinceritatea celeilalte fiinţe umane. Veţi spune poate că amândouă fiinţele din acest exemplu greşesc, dar există o diferenţă fundamentală: una îşi proiectează asupra celeilalte propria corectitudine, deci o trăsătură pozitivă, iar cealată proiectează propria mizerie lăuntrică. Ne confruntăm cu alte cuvinte cu diferenţa fundamentală dintre transfigurare şi desfigurare şi veţi recunoaşte cu siguranţă că preferăm cu toţii să interacţionăm cu fiinţe umane care ne privesc transfigurator.

Adevărul te apropie de ţelul suprem

Totuşi haideţi să analizăm şi mai în profunzime acest caz din păcate destul de tipic al fiinţelor care s-au obişnuit să mintă. Este bine să ştiţi că de multe ori minciuna s-a întipărit atât de adânc ca obişnuinţă mentală negativă în fiinţa lor încât ele nici nu mai realizează faptul că mint. Această alunecare începe, de regulă, prin folosirea unor aşa-numite minciuni convenţionale şi continuă apoi, pe nesimţite, către minciuni din ce în ce mai grave. Prin urmare, aceste „mici” minciuni convenţionale, în aparenţă complet inofensive, sunt foarte periculoase. Ele nu sunt „mici” defel: sunt minciuni şi atât.

Care sunt aceste minciuni convenţionale? De exemplu: „te-am căutat, dar nu ai răspuns la telefon”(când de fapt am uitat complet de asta) sau „nu vreau să te fac să suferi” (când de fapt tot ce ne interesează este comoditatea propriei persoane) sau „aş vrea să te ajut, dar nu pot pentru că tocmai acum trebuie să rezolv o situaţie crucială pentru mine” (când n-avem chef să-i sărim în ajutorul prietenului care ne solicită aceasta) sau „nu am primit mesajul tău” (când de fapt l-am primit, dar am ignorat să răspundem) sau „am întârziat la serviciu pentru că am fost la dentist” (când de fapt ne-am trezit mai târziu) şi aşa mai departe: genul de mici nimicuri pe care oamenii le spun din păcate prea des, fără să realizeze că, de fapt, ei atunci mint din automatism sau comoditate. Vi se pare firească folosirea unor astfel de replici? Vă găsiţi deseori motive pentru a folosi mici minciuni convenţionale? Acesta este primul semnal de alarmă că aţi alunecat probabil de mult timp pe panta minciunii şi deja ea a devenit pentru voi o obişnuinţă.

În lumina legii rezonanţei, cel care minte nu este şi nu poate intra sub nici o formă în rezonanţă cu adevărul.  Cel care minte nu îşi poate dezvolta discernământul spiritual, sau altfel spus capacitatea de a discerne adevărul de minciună. Ţelul suprem al practicii yoga poate fi definit şi ca atingerea cunoaşterii Adevărului Suprem (Dumnezeu Tatăl). Un yoghin care se complace în obiceiul de a minţi contrazice exact scopul practicii yoga.

Adevărata lecţie este iubirea

Să analizăm acum din aceeaşi perspectivă prima regulă din yama, celebra ahimsa, tradusă uzual ca non-violenţă, dar care implică, de fapt, trăirea unei autentice stări de iubire pentru tot ceea ce există. Ştim că, la modul fundamental, întreg universul, cu toate fiinţele care îl animă, absolut tot ceea ce există alcătuieşte corpul macrocosmic al lui Dumnezeu Tatăl. Am citit în tratatele yoghine adeseori faptul că yoghinii desăvârşiţi experimentează direct această veritabilă unitate fundamentală cu tot ceea ce există, cu toate celelalte fiinţe umane. Prin urmare, dacă facem rău unor alte fiinţe umane este ca şi cum ne-am face rău nouă înşine, sau chiar mai grav, lui Dumnezeu.

Cu siguranţă că majoritatea yoghinilor reuşesc să-şi controleze eventualele tendinţe de a face rău fizic altor fiinţe, dar aceasta nu înseamnă neapărat şi că ei practică la modul autentic ahimsa. Mai aveţi oare obiceiul de a proiecta gânduri negative la adresa unor alte fiinţe umane, care de exemplu v-au nedreptăţit sau v-au făcut să suferiţi? Reamintiţi-vă atunci că forţa gândului este extrem de puternică şi a gândi negativ despre alte fiinţe umane reprezintă în realitate o acţiune agresivă foarte puternică, chiar dacă este nevăzută. Chiar dacă vă imaginaţi că aveţi dreptate sau „sunteţi îndreptăţiţi”. Vă bucuraţi când cineva care v-a făcut să suferiţi se confruntă cu o problemă? Sunteţi adeseori nepăsători sau neglijenţi cu sentimentele celorlalţi? Cu siguranţă este cazul să reveniţi la lecţia I a non-violenţei.

Nepăsarea poate fi confundată uşor, atunci când este privită din perspectiva egoismului sau a orgoliului, cu detaşarea. Ea nu este totuna cu detaşarea, ci chiar din anumite puncte de vedere i se opune. Cel care integrează cu adevărat ahimsa le priveşte pe celelalte fiinţe ca pe sine-însuşi şi nu face rău niciodată, nici nu este nepăsător, pentru că el simte efectiv că şi-ar face rău lui însuşi sau ar fi nepăsător faţă de sine însuşi. O cheie esenţială pe care yoga ne-o pune la dispoziţie, în lumina legii rezonanţei, pentru a reuşi cu adevărat să punem în practică ahimsa, este exact aceea de a trezi în noi o stare de iubire atotcuprinzătoare, singurul mod în care putem reuşi cu adevărat să fim non-violenţi. Şi, tot în lumina legii rezonanţei, este imperios necesar să înţelegem faptul că, dacă încă mai există chiar şi o singură fiinţă umană faţă de care noi nutrim în mod constant gânduri şi sentimente negative, este imposibil să ajungem la starea de desăvârşire spirituală. Din nou, nu este vorba despre o dogmă sau despre o idee abstractă, ci despre legea divină a rezonanţei.

Acordă-I primul loc din viaţa ta lui Dumnezeu

Ce-a de-a cincea regulă din yama, cunoscută sub numele ei sanscrit ca aparigraha, non-acumularea, poate pune la rândul ei veritabile probleme unui yoghin care este integrat în societatea contemporană, care este indiscutabil o societate de „consum”, în care suntem permanent bombardaţi şi tentaţi cu noi produse (haine, maşini, aparate muzicale sau electro-casnice, mobilă etc.). Filosofia societăţii de consum a căpătat amploare şi la noi în ţară, astfel încât de multe ori se ajunge la materialismul exacerbat în care oamenii sunt în mod aberant valorizaţi după ceea ce ei posedă, după ce lucruri au şi nu după valoarea lor proprie umană sau spirituală. Tentaţiile materiale, alunecarea în acestă goană fără sfârşit a acumulării de posesiuni materiale constituie în această epocă principalul motiv pentru care unele fiinţe umane sunt deviate de pe calea spirituală, stagnând, regresând sau chiar renunţând la practica yoga.

Autentica detaşare de falsele valori materiale este trăită doar de yoghinii care ajung să aibă cu adevărat stări spirituale profunde şi elevate, care revarsă asupra lor beatificul nectar al unei fericiri indescriptibile. Ei nu mai pot fi tentaţi de efemerele bucurii generate de lucrurile materiale. La modul fundamental, în lumina legii oculte a rezonanţei şi integrarea acestei reguli este necesară pentru a atinge stări elevate de conştiinţă. Într-un fel este ca un fel de joc interactiv: dacă facem un efort în sensul acestei detaşări vom remarca imediat că putem avea mult mai uşor trăiri spirituale elevate, de exemplu, în practica meditaţiei. Aceste trăiri elevate ne permit să ne aprofundăm detaşarea, ceea ce ne ajută să aprofundăm trăirile spirituale şi aşa mai departe – acest mecanism al evoluţiei în spirală se poate, de altfel, evidenţia în cazul tuturor regulilor de yama şi niyama.

De ce este atât de importantă detaşarea de planul material, de valorile şi posesiunile materiale şi chiar de anumite poziţii sau funcţii sociale? Pentru că, ne învaţă yoghinii, „atunci când am pierdut tot ceea ce aveam de pierdut ceea ce ne rămâne este Sinele nostru Suprem, divin, Atman.” Revelarea Sinelui nostru Suprem, scânteia divină din noi, implică prin urmare şi detaşarea completă de toate celelalte aspecte pe care le asociem cu fiinţa noastră, dintre care valorile materiale sunt doar un prim pas.

Este imposibil ca un yoghin care încă mai este ataşat de lucrurile pe care el le posedă, care este încă preocupat obsesiv de a obţine noi lucruri, să reuşească să-şi reveleze plenar Sinele Suprem. Dar putem să ne integrăm cu siguranţă în acest cerc magic al efortului spiritual, practicând yoga, urmărind activarea centrilor superiori de forţă, meditând asupra Sinelui nostru şi vom remarca progresiv cum se modifică ierarhia propriilor valori, spiritualizându-se. Şi este foarte important să înţelegem că, datorită faptului că legea rezonanţei este o lege divină implacabilă, nu putem păcăli forţele şi legile divine, nu putem să ne păcălim pe noi înşine şi nici să-l păcălim pe Dumnezeu.

De aceea, dacă pentru un yoghin contează încă preponderent acumularea banilor sau a bunurilor materiale, realizările lui spirituale se vor mai lăsa încă mult timp aşteptate. Şi aici este un domeniu unde auto-păcăleala intervine de multe ori „salutar” pentru egoul unor yoghini mediocri, care suferă că nu au un apartament sau o maşină, sau care îşi doresc ceva mai bun, mai nou, mai la modă etc.

Desigur că este foarte bine să fim independenţi din punct de vedere material, dar cu condiţia să nu fim dependenţi exact de acele lucruri materiale. Este un subiect asupra căruia este imperios necesar să revenim, pentru că, din păcate, mulţi yoghini cad în capcana de a spune „îmi rezolva mai întâi problemele materiale şi apoi mă voi ocupa mai mult de evoluţia mea spirituală”, fără a realiza că atunci ei pornesc de fapt pe un drum de pe care revenirea la o practică spirituală autentică este extrem de dificilă. În acest context merită să reamintim şi modelul tradiţional al yoghinilor rătăcitori care nu posedau absolut nimic, cu excepţia eventual a unui vas pentru cerşit, sau Întâia fericire enunţată de Iisus: „fericiţi cei săraci…”

Optează pentru fericire

În acelaşi mod, absolut toate regulile de yama şi niyama trebuie reconsiderate în lumina legii oculte a rezonanţei, pentru a înţelege faptul că respectarea lor este imperios necesară pentru evoluţia noastră spirituală. De exemplu, santosha sau cultivarea unei stări lăuntrice de mulţumire (a doua regulă de niyama), în lumina legii rezonanţei, ne apare iarăşi ca o necesitate evidentă. Deoarece realizarea stării de comuniune extatică cu Dumnezeu, scopul fundamental al practicii yoga, implică printre altele şi experimentare unei minunate fericiri pe care yoghinii o denumesc beatitudine. Cum ar putea oare un yoghin care se complace în stări de nemulţumire sau chiar de uscăciune sufletească să afirme că el se îndreaptă la modul autentic către ţelul lui suprem? A opta pentru fericire şi mulţumire, oricât de dificil ar părea, este o opţiune care ne aparţine şi, dacă ne dorim cu sinceritate să ajungem la Dumnezeu în această viaţă, atunci trebuie să facem acestă opţiune cât mai curând pentru că altfel nu prea avem nici o şansă.

Merită efortul!

Şi înainte de a încheia această veritabilă pledoarie pentru autenticitate şi pentru revenirea la lecţia I a sistemului yoga – yama şi niyama – pe baza unei înţelegeri profunde a acestor imperative fundamentale, poate că este necesar să ne reamintim că fiecare trebuie să facă acest demers pentru el însuşi, în forul lui lăuntric, în taina propriei fiinţe unde nimeni altcineva nu ne va inoportuna. Este necesar să facem aceste eforturi pentru noi înşine şi din iubire de Dumnezeu, pentru că, dacă nu respectăm la modul profund yama şi niyama, nu avem cum să ajungem la Dumnezeu. Oricât de paradoxal ar părea, chiar şi cei mai mici paşi, timizi, dar sinceri, pe care îi vom face în această direcţie, ne vor recompensa imediat prin faptul că viaţa noastră va deveni mult mai simplă. Vom fi mai fericiţi, poate vom avea mai mulţi prieteni, vom fi împliniţi şi armonioşi. Şi cel mai important, răspunsul lui Dumnezeu ne va copleşi prin graţia Sa, cu atât mai mult cu cât vom fi mai sinceri în eforturile noastre.

yogaesoteric

Also available in: Français