YOGA şi religia

YOGA, la confluenţa dintre spiritualitate, filozofie şi religie

de Monica Dascălu

Unele voci dogmatice reclamă incompatibilitatea practicii YOGA cu creştinismul, dar acestea pornesc de la premisa eronată că YOGA ar fi la rândul ei o religie sau ar fi bazată pe credinţe religioase. YOGA însă nu este o religie şi vom urmări să explicăm acest lucru. YOGA oferă fiinţelor umane o alternativă spirituală şi acest lucru poate fi perceput ca şi „concurenţă” de către bisericile sau cultele recunoscute oficial.

Prin YOGA îl descoperim pe Dumnezeu

YOGA este o cale spirituală. Dar ce înseamnă aceasta? Înseamnă că YOGA pune la dispoziţie o metodă şi un sistem filozofic care îi permit fiinţei umane să devină desăvârşită sau altfel spus să devină exact aşa cum Dumnezeu a intenţionat-o atunci când a creat-o. În viziunea înţelepciunii yoghine, existenţa noastră are un scop precis: atingerea eliberării spirituale sau a desăvârşirii. Eliberarea spirituală, aşa cum este ea denumită în Orient, tradusă în termeni simpli înseamnă că menirea existenţei noastre este aceea de a ne apropia de Dumnezeu, de a-L cunoaşte, de a-L iubi, de a ne dărui Lui, de deveni una cu El.

Faptul că YOGA vorbeşte despre Dumnezeu, faptul că oamenii ajung să creadă în Dumnezeu dacă practică YOGA, îi face pe unii să creadă că YOGA ar fi un cult religios. Dar lucrurile sunt mult mai simple. Cunoaşterea directă la care are acces practicantul yoghin îl face să intuiască anumite realităţi tainice sau adevăruri esenţiale ale acestei lumi. Pentru un yoghin avansat în practica meditaţiei, existenţa lui Dumnezeu este o certitudine absolută. Pentru că Dumnezeu există. YOGA îi ajută pe oameni să îşi deschidă ochii, mintea şi inima şi să se convingă printr-o inefabilă experienţă interioară de faptul că Dumnezeu există, şi asta fără a recurge la dogme, la teorii, la filozofii, speculaţii, ritualuri sau îndoctrinare.

Religie, filozofie sau cale spirituală?

Cuvântul religie, etimologic, înseamnă a reuni (re-lega) fiinţa umană cu Divinitatea. Specific religiilor este existenţa unor dogme, a unor ritualuri, cărţi sacre, preoţi, lăcaşuri de cult etc. Diferitele religii cunoscute de umanitate şi-au proclamat, rând pe rând, superioritatea vizavi de celelalte religii. Intoleranţa religioasă este unul dintre flagelurile cu consecinţele cele mai cutremurătoare din istoria umanităţii.

În Europa, de aproape două milenii, Biserica Creştină a impus forţat ideea că spiritualitatea este exclusiv domeniul religiei şi mai mult, doar al religiei creştine. Altfel spus, creştinismul dogmatic a pus monopol pe Dumnezeu şi a încercat timp de două milenii să convingă oamenii că Biserica este singura care are voie să vorbească despre Dumnezeu şi să conducă oamenii la Dumnezeu. În ce măsură reuşeşte să o facă, este un subiect care depăşeşte contextul acestui articol.

Dar şi filozofia vorbeşte despre Dumnezeu. Uneori. Filozofia (literal termenul înseamnă dragoste de înţelepciune) emite anumite teorii, de regulă pur intelectuale, privind subiecte fascinante precum existenţa lui Dumnezeu, scopul vieţii, valorile umane, morala etc. Unii filozofi, în analiza lor, par să uite că realitatea există independent de voinţa şi de teoriile pe care ei le emit şi că înţelepciunea trebuie să aibă şi ea un scop. Diferitele curente filozofice reflectă deopotrivă preponderenţele religioase şi cunoaşterea ştiinţifică a epocii în care ele au apărut. Relaţia dintre religie şi filozofie este destul de frământată …

Prin spiritualitate ne referim în general la tot ceea ce ţine de domeniul Spiritului, ca opus materiei. Toate disciplinele sau teoriile sau metodele care se referă la suflet, la Dumnezeu, la Spirit, care resping ideile strict materialiste şi recunosc existenţa unei realităţi superioare, pot fi încadrate aici. Nu o să vorbim în acest articol de ocultism sau magie, ci ne referim la spiritualitatea autentică, aceea care ne poate conduce la cunoaşterea Adevărului Ultim, Divin.

În viziunea înţelepţilor yoghini, Dumnezeu este Creatorul a tot ceea ce există, inclusiv al fiinţelor umane. Tot ceea ce există, există cu un scop anume. Iar scopul sau menirea existenţei fiinţelor umane este acela de a-L redescoperi pe Dumnezeu şi Adevărul Ultim, Divin. Un sistem spiritual care ne oferă şi o metodă de a ajunge la această cunoaştere supremă este o cale spirituală autentică.

În Europa, creştinismul a pus monopol pe spiritualitate

Atitudinea dogmatică a Bisericilor creştine (catolică şi ortodoxă) a avut un efect dezastruos asupra spiritualităţii europene. Biserica nu a reuşit per total să le ofere tuturor oamenilor învăţături, un sistem de credinţe şi metode care să le împlinească aspiraţiile spirituale fundamentale. Trecând tot ceea ce este ocult şi esoteric în domeniul interzisului şi ereziei şi refuzând chiar şi discutarea unor anumite subiecte, s-a obţinut în timp un efect contrar. Astfel, s-a acumulat în timp o veritabilă fascinaţie faţă de ocultism care a făcut ca foarte mulţi intelectuali, oameni de cultură, de ştiinţă sau oameni politici să fie atraşi către ocultism şi magie şi să poată fi foarte uşor păcăliţi de exemplu de maimuţărelile rituale cu pretenţii esoterice ale francmasoneriei.

Occidentalii tind să gândească – şi sunt forţaţi să o facă de o anumită propagandă abil întreţinută – că YOGA, deoarece vorbeşte de Dumnezeu şi de spiritualitate, este o religie; mai rău decât atât, s-a lansat ideea că şcolile de YOGA sunt secte religioase.  Totuşi acest lucru nu este adevărat. YOGA oferă exerciţii practice, deci o metodă, susţinută de un sistem filozofic amplu şi coerent, şi poate fi practicată fie de sine stătător, fie ca metodă adiţională în angrenarea religioasă a credinciosului creştin, hindus, budist, mahomedan, taoist etc.

Cu siguranţă nu este o întâmplare că în cazurile şcolilor de YOGA care au fost atacate recent în Europa intervine într-un fel sau altul şi Biserica. Preotul suedez Karl-Erik Nylund, expert în analiza fenomenelor religioase contemporane, spune că fenomenul este caracteristic pentru toate ţările din fostul bloc comunist şi vede această represiune ca o consecinţă a perioadei totalitare de peste o jumătate de secol.

Yoga nu este un cult religios

YOGA nu este o religie. Ea nu are lăcaşuri de cult, dogme, cărţi sacre, ritualuri sau preoţi. YOGA nu necesită nici măcar ca cel care începe să o practice să creadă în Dumnezeu – dar marii yoghini sunt cu toţii profund credincioşi, tocmai pentru că YOGA îi apropie pe oameni foarte mult de Dumnezeu. Dar dacă cineva doreşte să practice YOGA numai pentru a-şi vindeca problemele de sănătate cu ajutorul exerciţiilor de HATHA-YOGA, este perfect liber să o facă. Iar dacă un altul doreşte să îşi amplifice prin exerciţii yoghine specifice puterea de concentrare şi voinţa, iarăşi este perfect liber să o facă şi are mari şanse de reuşită, dacă dă dovadă de perseverenţă.

Desigur că în textele yoghine se simte influenţa locului şi epocii în care au fost elaborate (incluzând specificul cultural şi religios). YOGA a apărut în India şi tradiţia yoghină s-a dezvoltat foarte mult în India şi Tibet. Unele tratate yoghine indiene au puternice influenţe hinduse, altele (în special cele tibetane) au puternice influenţe budiste. Dar metodele yoghine efective, cu foarte puţine excepţii, nu implică preluarea credinţelor populare sau religioase care ţin de tradiţia indiană sau tibetană. De exemplu, unele tratate yoghine sunt elaborate sub forma unui dialog între Shiva şi Shakti, în care Shiva îi explică lui Shakti cum se realizează anumite exerciţii yoghine. Evident că, chiar şi cineva care nu a auzit niciodată de Shiva şi Shakti, poate să practice cu succes acele exerciţii.

Unii teologi creştini resping YOGA pe motiv că aceasta ar fi, în viziunea lor, egocentristă şi orgolioasă. În viziunea lor, desăvârşirea la care se referă idealul spritual oriental al eliberării spirituale nu este totuna cu mântuirea despre care vorbeşte creştinismul. Totuşi această obiecţie este dogmatică şi nerealistă. În definitiv, Iisus este cel care spune, în Evanghelii: „Fiţi desăvărşiţi aşa cum Tatăl vostru este desăvârşit”.

Citiţi şi:

Farmecul spiritului YOGA tradiţional al Indiei

Mărturia unui yoghin creştin – Părintele Dechanet

Yoga şi credinţa

yogaesoteric
decembrie 2007