Războiul rece purtat în eter


În lumea de astăzi a comunicaţiilor globale, a internetului şi a libertăţii de a călători, există tendinţa de a se uita că, în urmă cu puţin peste două decenii, existau două lumi separate pe această planetă: Răsăritul şi Occidentul. Până la căderea zidului Berlinului din 1989, Estul şi Vestul nu constituiau doar două expresii din punct de vedere geografic. Aproape fiecare ţară de pe glob, în mod voit sau nu, s-a situat de o parte sau alta a ceea ce, la un moment dat, s-au numit „lagăre” – cel socialist şi cel capitalist. Separarea acestor două lumi nu a fost nicăieri mai vizibilă decât la graniţa dintre Europa Occidentală şi blocul sovietic, stabilită după cel de-al doilea război mondial şi trasată de aşa-zisa Cortină de Fier, situaţie care s-a perpetuat timp de 45 de ani.

A fost o graniţă pe care atunci puţini s-au încumetat să o treacă, iar obţinerea de informaţii era o afacere extrem de riscantă. În consecinţă, timp de decenii, eforturile de cunoaştere militară, politică şi economică a inamicului s-au făcut pe calea spionajului, a agenţiilor de informaţii care au cuprins şi structurile SIGINT.Atât Vestul cât şi Estul au dezvoltat armate cu un potenţial imens de comunicaţii şi interceptare. Eterul s-a acoperit cu diverse semnale, iar cea mai bună cale de cunoaştere a inamicului s-a dovedit a fi interceptarea şi analizarea acestora. S-au cheltuit resurse umane, materiale şi financiare imense, pentru a se cunoaşte precis şi din vreme despre intenţiile adversarului. Ambele părţi au desfăşurat o minuţioasă şi febrilă activitate de căutare şi identificare a diverselor semnale ale inamicului, prin centre de interceptare şi staţii mobile.

O parte importantă a Războiului Rece a constituit-o astfel confruntarea în eter şi, paradoxal, această bătălie pe calea undelor radio continuă chiar şi în zilele noastre. Se transmit toate tipurile de semnale, prin voce, în Morse, semnale radar, de navigaţie sau bruiaj radio. Pe de altă parte, cursa înarmărilor şi nevoia de informaţii au impus o dezvoltare impetuoasă a tehnologiei, cu deosebire a electronicii, comunicaţiilor prin satelit şi apoi a informaticii.

La rândul său, interceptarea şi analiza informaţiilor inamicului au devenit la fel de importante ca şi protecţia comunicaţiilor proprii. Signals Intelligence (SIGINT), cum a fost denumită această modalitate de strângere a informaţiilor – colectarea de informaţii prin interceptarea semnalelor, cuprinde două părţi: COMINT – informaţii din comunicaţii şi ELINT – informaţii obţinute prin mijloace electronice.

COMINT-ul se axează pe interceptarea transmisiunilor de semnale pentru obţinerea conţinutului mesajelor, identitatea şi locaţia staţiei de emisie, frecvenţele şi programele utilizate. Întrucât aceste mesaje sunt cel mai adesea criptate, pentru a fi protejate în cazul că sunt interceptate, ele necesită criptanaliza (spargerea codurilor/cifrurilor) pentru a fi citite. Chiar dacă mesajele rezistă în faţa atacurilor criptanalizei, se pot obţine informaţii importante şi din analiza traficului.

ELINT-ul cuprinde interceptarea şi analiza semnalelor despre dotarea cu armament, navigaţia aeriană şi marină, instalaţii radar, pentru a descoperi sistemele folosite de inamic, performanţele echipamentelor utilizate de acesta. Pe această bază se elaborează contramăsuri de apărare electronică, de criptare sau de bruiere, pentru a preveni descoperirea şi exploatarea propriilor echipamente tehnice.

Informaţiile cu caracter tehnic puteau fi citite şi analizate imediat, dar o mare parte din informaţiile interceptate erau criptate. Cu toate acestea, atât ţările occidentale cât şi cele din blocul răsăritean au avut succesele lor în acest domeniu. Un factor-cheie în „spargerea” mesajelor cifrate (codificate) a fost colectarea de date suficiente, care au oferit mai multe informaţii statistice matematicienilor. Atât Statele Unite, cât şi Uniunea Sovietică, precum şi ţările aliate în jurul lor au dispus de matematicieni străluciţi.

Un loc aparte în anii Războiului Rece l-au constituit misterioasele emisiuni „blind” (în orb), aşa-zisele legături unilaterale radio (LUR) ale staţiilor care transmit neîncetat, pe frecvenţe şi la ore diferite, mesaje criptate cuprinzând şiruri de litere sau cifre, transmise în Morse sau telegrafie modulată. Au fost şi mai sunt încă mesajele cu instrucţiuni pe care centrele de spionaj le transmit agenţilor clandestini din diferite ţări ale globului.

Capacităţile globale americane de interceptare ale sistemului ECHELON, în strânsă colaborare cu spărgătorii de coduri ai National Security Agency (NSA), au devenit celebre. La rândul lor, sovieticii au avut o pondere importantă în această competiţie, dispunând de posturi de ascultare în Cuba, Vietnam, Germania de Est. Directoratele al 16-lea (interceptarea comunicaţiilor şi informaţii din semnale) şi al 8-lea (comunicaţii şi criptologie) ale KGB-ului constituiau adversarii americanilor în aceast „război tăcut”. Cu toate acestea, chiar şi ţările mai mici şi-au constituit astfel de structuri de colectare a informaţiilor redutabile, dintre acestea detaşându-se agenţiile de informaţii din Stasi (Ministerul pentru Securitatea Statului al fostei RDG), care a reuşit performanţe uluitoare în penetrarea inamicilor de atunci, îndeosebi ai RFG-ului.

Revista Lumea a publicat constant materiale despre operaţiuni SIGINT, cum au fost cele Ryan, Capable Archer, Ivy Bells, Warriors Silent, Azorian şi Tunelul Berlinului, Programul Venona, Muzeul Internaţional al Spionajului, agenţi celebri ai războiului secret precum Richard Sorge, Mihai Caraman, Vladimir Vetrov, Dmitri Poliakov, Yan Baohan, Moura Budberg, Elisabeth Bentley ş.a. O face din dorinţa de a dezvolta cultura de informaţii a cititorilor săi, pentru realizarea dimensiunii confruntării permanente care are loc pe „frontul nevăzut”, a rolului şi importanţei tot mai mari pe care le au serviciile secrete în lumea contemporană.

Articol preluat din revista Lumea.


Citiți și:

Presa şi serviciile secrete

«Ochiul» din Utah te urmăreşte din 2013: NSA a construit cel mai mare centru de spionaj al SUA

Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele

 

yogaesoteric
7 august 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More