Teoria undelor gravitaţionale, ce a fost emisă de Einstein în 1916, a fost confirmată

 

Astronomii sunt în extaz: „Am detectat deja undele gravitaţionale. Iată că am reuşit”

 

Savanţii au confirmat o descoperire incredibilă care va ajuta enorm la completa desluşire a tainelor gravitaţiei. Coliziunea a două găuri negre, aflate la peste un miliard de ani lumină de Pământ, a generat unde gravitaționale, acele pulsații sau valuri slabe în spaţiu-timp a căror existență a fost prevăzută de Albert Einstein în 1916, în celebra sa teorie a relativității generale.

Descoperirea confirmă exact ce Einstein a prezis în 1916 în legătură cu două găuri negre care se ciocnesc. Ecuațiile lui Einstein indicau faptul că undele gravitaționale ar fi generate de accelerația obiectelor cosmice masive și, astfel, cele mai dramatice evenimente cosmice, cum sunt exploziile de stele intrate în stadiul de supernove sau fuziunea dintre două găuri negre, ar trebui să producă niște unde gravitaționale puternice, mai ușor de detectat.

„Am detectat undele gravitaţionale. Am reuşit”, a anunţat la începutul mult-aşteptatei conferinţe de presă David Reitze, directorul executiv al LIGO (Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory), experimentul derulat pe scară largă pentru detectarea undelor gravitaționale. Semnalul undelor gravitaţionale a fost confirmat pentru prima dată în 14 septembrie 2015, de cele două instrumente de observare pereche, situate în Livingston, Louisiana și în Hanford, Washington.

„Ce este interesant este ceea ce urmează”, a mai spus David Reitze, comparând această descoperire cu momentul în care Galileo a folosit telescopul pentru prima dată.

Echipa de cercetători a descoperit că cele două găuri negre aveau masa de 29 şi, respectiv, de 36 de ori mai mare decât masa Soarelui, situându-se la o depărtare de aproximativ 1,3 miliarde de ani lumină de Pământ în momentul în care au fuzionat.

Detectarea undelor gravitaţionale este o dovadă că pot exista găuri negre în sisteme binare. Fiecare gaură neagră a fost de aproximativ 150 de km în diametru şi era accelerată la aproximativ jumătate din viteza luminii când s-au ciocnit. „Este uluitor”, a adăugat Reitze.

Fiind la o depărtare de 1,3 miliarde de ani lumină de Pământ, înseamnă că aceste găuri negre au intrat în coliziune în urmă cu 1,3 miliarde de ani. Iar undele gravitaţionale, până au ajuns la noi, au traversat spaţiul pentru 1,3 miliarde de ani. Când ele au ajuns pe Pământ, în 14 septembrie 2015, au determinat sistemele LIGO să se deplaseze cu 1/1000 din lăţimea unui proton. „LIGO le-a detectat. Uimitor”, a precizat David Reitze. Momentul impactului a durat, potrivit oamenilor de ştiinţă, 20 de milisecunde.

Reitze a prezis că oamenii de ştiinţă vor detecta în perioada următoare lucruri care nu credeau că există. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Fundaţia Naţională de Ştiinţe din Statele Unite. Conferinţe sunt prevăzute simultan la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) din Paris şi la Londra.

Cercetători ai California Institute of Technology, Massachusetts Institute of Technology şi LIGO Scientific Collaboration au anunţat recent că au obţinut rezultate inedite în demersul lor de a descoperi undele gravitaţionale. „Descoperirea undelor gravitaţionale este, fără îndoială, un motiv pentru care cercetătorii ar putea câştiga Premiul Nobel”, a declarat fizicianul Bruce Allen.

„Undele gravitaţionale au o structură asemănătoare cu cea a luminii. Ele sunt un tip de radiaţii electromagnetice, doar că ondulaţiile lor sunt, de fapt, spaţiul şi timpul pe care le cunoaştem cu toţii. Putem face următoarea comparaţie: dacă punem în mişcare particule încărcate electric, obţinem lumină, dar, în momentul în care punem în mişcare mase întregi de materie, obţinem unde gravitaţionale”, a explicat astrofizicianul NASA, Ira Thorpe.
 

Citiți și:

Spațiul-timp în… timp și în spațiu (I)

Spiritul ştiinţific, între evidenţă şi negare

«Unităţile de măsură» ale lui Dumnezeu

 

yogaesoteric
24 februarie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More