Mult rău a făcut Iohannis României (II)

 

Citiţi prima parte a articolului


Doamne! Sunt atâtea de scris, încât nu ştiu cu ce să încep partea a doua! În România bântuie într-adevăr un virus devastator, un virus distrugător, un virus ucigaș, care atunci când nu face naveta București-Sibiu se lăfăie în palatul Cotroceni, conduce ședințele CSAT, ne silabisește de pe prompter marile minciuni.

Într-adevăr, suntem dezinformați, suntem mințiți de către cel ales de români să ducă la bun sfârşit distrugerea României.

Deci, prin ricoșeu, ar fi nevoie să scriu și despre presă. Acum 25 de ani se spunea că Viorel Hrebenciuc violează Constituția. Apoi, aceasta a fost violată de Băsescu. Acum biata Constituție a ajuns siluită în ultimul hal, pe toate părțile, de Iohannis. Care se mai și rățoiește la Curtea Constituțională când aceasta, cu timiditate, îl mustră. Evident, Ludovic Orban îi ţine isonul.

Complicele tot mai evident, PSD-ul, își vede liniștit de propriile afaceri, de declarații sforăitoare, dar nu se gândeşte la suspendare. Mimând opoziția, se joacă de ochii lumii cu moțiuni simple, inutile.

Iată, altă temă. Sub umbrela diferitelor stări impuse nejustificat de Iohannis, PNL a purces la cel mai crunt jaf al bugetului. Desigur, nici în acest caz PSD nu a fost interesat câtuși de puțin de asta. Nu ştiu dacă vă fi cineva în măsură, la un moment dat, să poată calcula cuantumul total al prejudiciului care a fost produs pe mai multe planuri. Cel mai important este cel al achizițiilor, în cadrul căruia firmele „prietene” s-au îmbogățit peste noapte ca în basme cumpărând din străinătate produse pe care le-au vândut statului la preţuri de speculă ordinară.

Nu am cum să cunosc dimensiunile acestei afaceri pe care cred că nici mafia aia adevărată, de la mama ei de acasă, nu a reușit-o, dar o să vin cu nişte exemple găsite. Și va fi necesar să pun și nişte întrebări: de ce a fost nevoie de intermediari? Ce au păzit ministerele de resort, ce au păzit ONAC și C.N. Unifarm, ce au făcut atașații noștri comerciali răspândiţi în toată lumea ducând o viață de vis fară nicio răspundere?

Evident, întrebările nu se termină aici. Sunt curios să ştiu câţi bani a împrumutat Cîţu și de la cine. Dar sunt curios să ştiu și cum vom rambursa împrumuturile, nu cumva cedând tot ce mai are România? Nu vreau să cobesc, dar mă gândesc cu teamă că sub ochii blajini (am scris blajini, nu bovini!) ai celui ales de popor, „guvernul lui” va coborî și va depune pe fundul gropii România, pe fundalul prohodului cântat de „DNA-ul lui”, apărătorul guvernului mafiot.

Dar se petrec în Europa și unele evenimente care ne privesc pe noi și care e necesar să fie comentate, ca de pilda uluitoarea hotărâre pronunțată de CEDO în cazul Laurei Codruţa Kovesi, o infractoare sprijinită de UE întrucât este nevoie de ea – să fie siguri că nu îi cercetează nimeni.

Am citit despre un sondaj de opinie conform căruia încrederea în PNL scade în timp ce încrederea în PSD creşte. Că încrederea în PNL scade este firesc, însă de mirare este creșterea încrederii în PSD care nu a făcut nimic, decât să susţină în parlament toate nenorocirile promovate de PNL! Ce înseamnă asta? Înseamnă că printre blestemele aruncate asupra românilor este și acela de a se învârti într-un cerc vicios, nevoiți să aleagă în permanenţă între aceleași partide corupte și trădătoare și, dezamăgiți de unii, la alegerile următoare să îi aleagă pe ceilalți – în termeni tehnici, aceasta se numește „alternanţă la guvernare”. Își permit să facă orice întrucât ştiu bine că oricum vor intra în viitorul parlament unde, prin jocuri politice și negocieri inclusiv cu eternul nepartid (întrucât nu este partid politic) UDMR, unii sau alții vor ajunge la guvernare.

Avem o ţară plină de politicieni, dar o mare penurie de oameni politici. Iar politicienii sunt de fapt nişte politruci care au schimbat limba de lemn bolșevică cu limba de lemn occidentală.

Într-un timp foarte scurt, din politica românească au fost excluși patrioții, poate la sugestii externe. În anii ’90 am făcut politică, pot spune chiar la vârf, am fost al doilea om într-un partid parlamentar. Când partidul s-a descotorosit de uscături, vroiam să devină cel mai curat și mai patriotic partid din ţară. Dar la dorința celui mai corupt ministru al justiției (Valeriu Stoica), umilele lui slugi, judecătorii, au desființat ilegal partidul!

Tocmai ce am citit un apel al lui Viorel Cataramă pentru unirea patrioților. Înainte de revoluție Viorel Cataramă lucra în comerțul exterior, în Belgia, iar conform unei informații pe care evident că nu o pot verifica, în ziua de 17 dec. 1989, când Ceaușescu era la Teheran, tot acolo era și Viorel Cataramă, venit să încaseze o tranşă dintr-o datorie pe care Iranul o avea faţă de România. Nu ştiu dacă este adevărat iar dacă este adevărat, nu ştiu ce s-a petrecut cu banii, dar în orice caz în anul 1990 Cataramă a înființat firma Elvila. Iertare, dar eu nu pot avea încredere în Viorel Cataramă. Mai răsfirați, flăcăi, mai răsfirați!

Citiţi a treia parte a articolului

Autor: Dan Cristian Ionescu


Citiţi şi:

Dan Andronic: Cum s-au infiltrat SRI, SIE, Armata și Internele în Presă. Operațiunea „Noi suntem Statul!” – Faza Ziariștilor cu Epoleți

Corespondent Adevărul: Am fost concediată după ce am îndrăznit să scriu un articol despre masoni

 

yogaesoteric
30 iulie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More