Mult rău a făcut Iohannis României! (V)
Citiţi a patra parte a articolului
Nu am studii de medicină, dar nici tâmpit nu sunt. Ca să îmi permit să scriu acest serial a fost necesar să citesc foarte mult – articole scrise de medici importanți, din toată lumea. Articole care cu foarte rare excepții nu și-au găsit loc în ceea ce se numește „presa mainstream”, aliata mafiei internaționale, în această perioadă în special a celei medicale.
Nu ştiu dacă acest virus a fost produs în laborator sau nu, iar în caz afirmativ, nu ştiu în laboratoarele cui. Dar am mai vorbit într-un alt articol despre expertul internaţional Leonard George Horowitz și declarațiile sale privind bioterorismul promovat de CIA, şi am indicat un link privind laboratoarele americane care produc arme biologice în 25 de ţări ale lumii!
Iarăși nu ştiu în China și în celelalte ţări ale lumii ce vârstă aveau cei care au murit fiind infectați cu Covid și dacă aveau comorbidităţi. Și am constatat un aspect interesant: virusul a afectat cel mai mult ţările bogate, ţările dezvoltate. În celelalte ţări (inclusiv România) procentul a fost mult mai redus – unii au susținut că ar fi vorba de genele specifice ale fiecărui popor – poate, nu mă pricep. Ştiu însă bine situația din România și citind în ultimele săptămâni numai pe această temă punctele de vedere ale medicilor cu conştiinţă și curaj, pot să spun că acest virus nou îi ucide doar pe cei care sufereau de boli grave. Tinerii și celelalte persoane fară probleme grave de sănătate au fost chinuiți degeaba, degeaba li s-au încălcat drepturile constituționale, degeaba a fost lovită economia națională!
Starea de urgenţă a fost un grav abuz din partea lui Klaus Werner Iohannis, generat în primul rând de interese mafiote, dar care le mai conferea două avantaje: românii fiind blocați în case, ei puteau fura în voie iar site-urile care scriau adevărul puteau fi interzise! Că a fost un abuz inutil impus întregii ţări, rezultă atât de limpede din două exemple: din anumite motive neelucidate, în județul Suceava s-au înregistrat cam un sfert din numărul total de persoane infectate la nivelul ţării, iar municipiul Suceava și 8 alte localități din jurul acestuia au intrat în carantină totală. În timp ce românii erau blocați în case și nu aveau voie, cu excepția situaţiilor premise, să se deplaseze în grupuri mai mari de trei, exact din această zonă sute de români au fost înghesuiți în autobuze, transportați peste munți, înghesuiți în aeroporturi (întâi Cluj, apoi și Sibiu), înghesuiți în avioane și duși în Germania să culeagă sparanghel în condiții mizere de cazare și siguranță sanitară (apoi, românii au fost duși și în alte state europene). Toate acestea, cu sprijinul direct sau indirect (prin pasivitatea organelor de ordine) al autorităților române.
Al doilea exemplu este legat de măști. Dacă acestea erau cu adevărat necesare, statul român s-ar fi mobilizat de îndată. În primul rând ar fi contactat unitățile din România care le produceau (și erau destule!), dar nu au făcut asta. Apoi, ar fi mobilizat ministerele de resort, organele înființate pentru astfel de achiziții, atașații comerciali din ţările producătoare – nu au făcut nici asta. Și-au selectat clientela politică, iar aceasta s-a pus pe făcut bani. Pentru economie (adică pentru un profit propriu cât mai mare), nu le-au adus cu avionul (foarte puține astfel de transporturi au fost făcute pe calea aerului) ci cu trenul sau vaporul. Dacă pericolul era atât de grav iar măștile atât de necesare, întârzierea cu săptămâni a aducerii lor în ţară putea duce la sute sau mii de morți – dar nu a dus!
Acum nu este nevoie de măști, dar suntem obligați să le purtam pentru ca acești escroci să își vândă zecile de milioane de bucăți, pe care le comercializează la preţuri de 5-10 ori mai mari.
Președintele Iohannis și „guvernul lui” sunt nişte criminali. Ar fi necesar ca cineva (dar nu organele de stat, nu ele!) să se ocupe de evidenţa celor care au murit cu zile în această perioadă. Atâtea spitale din ţară au devenit instituții suport Covid, rezervate pentru cei infectați, care însă nu apăreau, și interzise bolnavilor cronici. Câţi dintre aceștia au murit fiind privați de tratament și îngrijiri?
Ministerul Sănătății a condiționat efectuarea operațiilor de efectuarea prealabilă a două teste Covid. Stiu că au murit pacienți fiindcă, aşteptând rezultatele, nu au fost operați la timp. Câţi au murit din această cauză? Face cineva o statistică privind sinuciderile din această perioadă și care au fost motivele? Fiindcă stiu că au fost și astfel de situații.
Avem și un tânăr care, cedând psihic, a fost împuşcat mortal de poliţie. Noi, bătrânii, trecuți prin viață, hârşiţi cu necazurile și nevoile, avem nervii mai rezistenți și unii suntem și obișnuiți cu singurătatea. Cei tineri însă nu ştiu cum au trecut prin această claustrare forțată și, repet, inutilă.
Rămâne de văzut în viitorul apropiat dacă vă creste numărul bolnavilor psihici. Rămâne de văzut și dacă a crescut nivelul alcoolismului, dacă va creşte numărul divorțurilor. Acestea sunt doar câteva aspecte.
În 25 mai, ministrul de Interne Ion Marcel Vela a mai extras o găleată de înțelepciune din puțul nesecat al gândirii sale, pe care a deșertat-o în faţa microfoanelor: informațiile alternative publicate în mediul online, care contrazic viziunea guvernului asupra crizei coronavirusului, ar fi plătite din exterior, poate chiar din „state care nu agreează, să spunem, fie politica noastră europeană, fie politica de alianțe militare”. Deloc întâmplător, în zdrobitoare măsură, aceste informații alternative provin din presa, blogurile sau site-urile patriotice, naționaliste.
Bălmăjeala lui ne dovedește mentalitatea clasei politice: banul! Întâi de toate ei se gândesc la bani, că cineva plătește pentru asta! În puținătatea conştiinţei lor de trădători corupți, ei nu pot înțelege sau accepta faptul că în această ţară mai sunt români gata să sacrifice orice pentru adevăr, pentru a-și apăra patria și neamul!
Autor: Dan Cristian Ionescu
Citiți partea a șasea a articolului
Citiţi şi:
Pandemia fictivă
Timpul clişeelor
yogaesoteric
15 septembrie 2020