Multinaţionalele din România sunt ineficiente pentru economie. Cum fraudează corporaţiile țara noastră
Multinaţionalele execută spre străinătate transferuri masive de zeci de miliarde de euro, de sevă economică, de valoare adăugată realizată în România. De ce nu sunt performante multinaţionalele în economia românească? Pentru că rolul lor aici nu este să facă economie, producţie şi să contribuie, astfel, la bunăstarea locală, ci să dreneze venituri şi resurse către ţările de origine.
Multinaţionalele de la noi practică un tip de evaziune şi de drenaj similar celui din Africa.
Din structura PIB-ului reiese că masa profitului este de vreo 65-70 miliarde de euro la nivelul actual al PIB-ului României. Unde sunt sau unde dispar anual 50-60 miliarde de euro până ca profitul să ajungă a fi impozitat?! Este vorba de aproape jumătate din PIB!
Singurul lucru cert este că sunt sume care nu ajung să fie fiscalizate ca profit şi deci nu sunt impozitate ca profit. Probabil, cea mai mare parte iau calea străinătăţii sub diferite forme, dintre care grosul reprezintă transferuri camuflate de valori în reţelele internaţionale de producţie şi comercializare ale corporaţiilor multinaţionale. Produse şi servicii realizate de multinaţionale în România, în valoare de zeci de miliarde de euro, sunt subfacturate în proporţie de până la 50% când sunt scoase ca exporturi din România, în timp ce produse şi servicii realizate de multinaţionale în afara ţării sunt suprafacturate în proporţie tot până la 50% când sunt aduse ca importuri în România. Cu această foarfecă neiertătoare a subfacturării la export şi suprafacturării la import, multinaţionalele execută transferuri masive de zeci de miliarde de euro, de sevă economică, de valoare adăugată realizată în România, spre străinătate.
Să nu ne amăgim că asemenea cifre ar fi propagandă, stigmatizată desigur ca naţionalistă sau comunistă! După studii efectuate chiar de investitorii străini din România, participarea acestora la cifra de afaceri totală ajunge spre 40%, în timp ce contribuţia la bugetul României este doar de 20%. Repetăm, sunt calcule făcute chiar de investitorii străini! O ţară care pierde controlul propriu asupra următoarelor trei sectoare: exploatarea resurselor minerale principale, distribuţiile de energie şi băncile, ajunge inevitabil o colonie. Şi nu din alt motiv decât din acela că prin aceste sectoare se rulează banul, indiferent de ciclul politic sau economic. Este strict cazul românesc!
Toate intrările în şi ieşirile din actul productiv sau comercial aparţin capitalului străin. Întreaga axă majoră a economiei este deţinută de către acesta şi, ca urmare, decizia îi aparţine. Sunt câţiva ani de când deja există această situaţie. S-a dovedit în contextul referendumului că, pentru puterile coloniale, nu este vorba cumva de Traian Băsescu ori USL sau, cum cu neruşinare au sugerat, de democraţie, ci pur şi simplu de interese economice oneroase, şi anume de a deţine controlul integral şi necondiţionat asupra resurselor, banilor şi chiar asupra vieţii oamenilor, în chipul cel mai iobăgist posibil, din spaţiul numit România. Chiar dacă pentru aceasta erau încălcate şi cele mai elementare norme şi reguli de democraţie, mai precis – şi ca să nu existe răstălmăciri – chiar dacă era nevoie ca voinţa puterii coloniale să înfrângă voinţa votului popular. Că a fost vorba de aşa ceva o dovedeşte poziţia troicii FMI-CE-BM la revizuirea acordului cu România.
În plin proces cu fostul angajator ING Bank, economistul Florin Cîțu a reclamat faptul că bonusurile pe care le primea de la bancă erau ținute într-un cont off-shore.
Cele mai mari salarii din România merg către cetățeni străini. Se estimează că sunt 10.000 de manageri străini în companiile multinaționale din România, iar salariile lor însumează 1,2 miliarde de euro. Echivalentul a 1,2 miliarde de euro îl reprezintă salariile anuale a 250.000 de profesori ce încasează un salariu lunar de 200 de euro. Pachetele salariale ale managerilor străini includ locuințe de serviciu, taxele pentru şcoala privată a copiilor, vizite periodice în țara de origine şi asigurări medicale în clinici private. Cea mai ieftină şcoală privată din Bucureşti costă 3.250 de euro anual. În cele 102 licee private din România învață 25.000 de elevi iar taxele ajung şi la 19.000 de euro pe an la American International School of Bucharest.
Managerii din România sunt privilegiați în raport cu managerii din vestul Europei din perspectiva costului relativ redus de trai dar şi a fiscalității reduse asupra veniturilor. „Creşterile salariale pe poziţii de management, stagnarea preţurilor la imobiliare şi recesiunea economică de pe pieţele internaţionale au propulsat România pe locul opt în lume în funcţie de puterea de cumpărare a managerilor”, nota Ziarul Financiar.
În timp ce managerii români urcau în topul veniturilor reale, statul căuta cum să ia bani de la cei mai săraci dintre români, oferea deductibilități fiscale pentru asigurări private de sănătate, limita contribuțiile de pensii pe care le plăteau angajații cu venituri mari la 1000 de lei pe lună şi introducea un mecanism (prin Legea Educației) pentru ca şcolile private din România să primească finanțare de la stat. Consiliul Investitorilor Străini asalta guvernul Boc să reducă contribuțiile de asigurări sociale, să excepteze de la plata impozitului în România fondurile de investiții cu sediul în străinătate şi saluta schimbările de „flexibilizare” de pe piața muncii care permiteau reducerea costurilor pentru patroni.
Ce oferea Consiliul Investitorilor Străini în schimb? Dacă profiturile sunt repatriate mai mult sau mai puțin transparent, dacă bonusurile sunt în firme off-shore, dacă România nu taxează veniturile progresiv şi oferă atâtea deductibilități, cum contribuie investitorii străini la dezvoltarea societății în care operează?
Cele mai mari venituri din România sunt cheltuite într-un regim paralel, în care şcolile şi spitalele sunt private. Experţii petrec câțiva ani în România dar sunt relativ feriți de realitățile societății româneşti. De la şcoli private în Elveția la spitale private în Austria, dregătorii români urmează acelaşi sistem. Mai mult, se gândesc cum să dividă sistemele de educație şi de sănătate în sisteme pentru bogați şi pentru săraci, cu un minim de redistribuire.
Pe baza datelor constatăm că în România aceste venituri crescuseră în criză: percentila de venituri 100 avea în medie venituri de 2.500 de euro în 2007, dar nu mai puţin de 5.285 de euro pe lună în 2009, în timp ce veniturile restului populației scădeau în termeni reali.
Am urmărit evoluția acestor venituri în ultimii ani. Când corpul politic comunist nu a mai fost capabil să-şi ia pulsul, a venit o putere externă care a pus diagnosticul: tranziţie, adică moarte cerebrală. Ce face medicul într-un astfel de caz? Am spus mai sus: îi menţine respiraţia şi circulaţia sângelui, în timp ce face transfer de organe către alte corpuri politice.
FMI şi Banca Mondială & co au îndeplinit și încă mai îndeplinesc aceeaşi funcţie ca cea a medicului transplantolog: pompează, pe de o parte, bani pentru a menţine circulaţia sanguină şi respiraţia statului mort cerebral şi, în paralel, are loc un amplu proces de transplant al tuturor organelor vitale ale corpului-stat (de la controlul asupra circuitului sanguin-bancă, la cel asupra rinichilor, ţesuturilor etc. – fabrici, uzine, sisteme energetice, căi ferate etc.) către corpurile-politice care au puterea economică și politică de control asupra acestor morţi cerebrali politici.
În ultimii 20 de ani, am asistat la destrămarea instituţiilor statului şi la o luptă fără precedent împotriva lui. Părinţii noştri, care au trăit în anii ’50-’70, construiau infrastructura acestei ţări, de la drumuri la fabrici şi uzine, de la dispensare şi şcoli la cinematografe şi stadioane. Acea generaţie (şi tot ce au construit ei) a devenit o generaţie-donor pentru viaţa socială, politică şi economică a perioadei postcomuniste. Dincolo de ideologie, aceasta este realitatea cinică şi tragică. Ce a construit acea generaţie într-un an, noi nu am reuşit să facem în 20 de ani. Din acele resurse umane, economice şi realităţi sociale am trăit şi am consumat (după ’90) până la epuizare, fără a pune mai nimic în loc. Ce s-a construit atunci, după anii ’90, am vândut sau dat altora, care nu contribuiseră la aceste avuții, cu un patos nemaiîntâlnit. În locurile uzinelor şi fabricilor care produceau au apărut complexe comerciale, vapoarele s-au transformat în iahturi, iar căile ferate se vând la fier vechi. Şcolile şi spitalele se închid din cauză că nu sunt profitabile. Singurul adevăr valabil rămas este profitul. Aceasta este convingerea şi practica cotidiană a fiecărui cetăţean ieşit din comunism. Singurul lucru real pe care l-am realizat este distrugerea coeziunii sociale, am distrus ultima fărâmă de sensibilitate socială, lucru care a dus la dispariția sensului politic. Şi aşa am transformat totul în ghetouri: ghetouri imense şi mici ghetouri de lux, aşa cum şi populaţia acestei ţări a fost împărţită în două grupuri: unul mare, al „răilor paraziţi, necivilizaţi şi ineficienţi”, şi unul mic, al „bunilor cetăţeni civilizaţi şi eficienţi”.
Iar visul copiilor din anii ’70 de a deveni medici, profesori, ingineri şi cosmonauţi este azi privit ca unul desuet și ridicol. Majoritatea au renunţat demult la visul lor, la meseriile pe care şi le-au însuşit cu mult efort, făcând tot soiul de munci fantasmagorice (publicitate, PR, marketing etc.). Singurul vis al generaţiei aflate în plină maturitate astăzi e acela de a avea acces la împrumuturi pentru a-şi achiziţiona lucruri de care nu vor avea cu adevărat nevoie niciodată.
Am luptat pentru capitalism până nu ne-a mai rămas de vândut decât propriile suflete. Ba mai rău, am mers mult mai departe: am luat împrumuturi pentru generaţiile care încă nu s-au născut. Când se vor naşte, se vor naşte înrobiţi de lanţurile datoriilor făcute de părinţii lor. Şi aşa treptat, treptat am devenit sclavii care dăm naștere unor noi sclavi nevinovați. Marile ţări europene au profitat de context şi de acţiunile lui Traian Băsescu pentru a ne împinge şi mai la margine; tot aşa a apărut şi cântecul de sirenă al Rusiei. Oamenii de la Bruxelles nu sunt străini de acest joc geopolitic.
Băsescu a făcut un joc malefic perfect pentru nişte cercuri din afara UE. A oferit pretext celor din Vest să ne marginalizeze şi alibi Rusiei să fie supărată pe noi. Iar Vocea Rusiei, prin opiniile sale, i-a oferit, de fapt, lui Băsescu pretextul de a spune că USL face jocul Moscovei. E o mare mistificare aici…
Atomizarea țării slujește multor interese atât din interiorul UE cât și din exteriorul său. La urma urmei, trebuie cumva efectuată plata pentru faptul că România și Bulgaria au fost admise în Uniunea Europeană. Pentru mine unul nu a fost cumva vreo surpriză amestecul grosolan, de tip sovietic, al comisarilor de la Bruxelles în treburile României în ultimii ani. De câţiva ani spun – şi spun în ciuda multora şi în ciuda criticilor şi chiar persiflărilor unora – că România a ajuns o colonie, iar ceea ce s-a petrecut până acum a fost doar o demonstraţie a centrului vest-european că România de la periferie este o colonie şi n-are dreptul la vreun alt statut. România trebuie să rămână o anexă de consum a centrului! România trebuie să nu deţină controlul propriilor resurse! Banii din România – adică cei ce se strâng în distribuţiile de energie şi cei care se rulează prin bănci – trebuie să fie în continuare sub controlul străinilor, al centrului! Programul de cedare a controlului naţional asupra brumei ce a mai rămas în mâna statului român (adică filiera minerit/electricitate, energia hidro, căile ferate) trebuie să opereze mai departe, aşa cum este prevăzut în acordul cu FMI şi CE.
Democraţia de tip nou nu funcţionează pe bază de majoritate, ci prin dictat politic extern. Până la urmă, votul vostru chiar nu mai contează. Dacă o fi contat vreodată. Sunteţi cetăţeni de rangul doi. Umăr la umăr, aţi fi o forţă. Dar nu funcţionaţi ca grup.
Eşti iritat, la fel ca încă vreo şapte milioane juma’ de votanţi, că soarta ţi-e decisă prin dictate emise la Bruxelles, Berlin şi Budapesta. Că România nu e tratată de UE ca un stat cu drepturi egale. Ai contribuit financiar la realizarea unui recensământ naţional. Ţi-au bătut unii la uşă. Le-ai dat drumul în casă. Le-ai oferit o cafea.
Coborând în profunzime la nivelul factorilor de producţie şi nerămânând la suprafaţă la nivelul semnelor exterioare precum creşterea economică, inflaţia sau cursul de schimb, analiza merită să ajungă în atenţia îndeosebi a experţilor de la FMI şi a celor de la BNR care au conceput programul de înfruntare a crizei. Deşi cu totul inutil! Pentru că aceştia sunt şi ei tobă de carte, dar obiectivul lor, de altfel atins, a fost în niciun caz revenirea economiei, ci, într-o primă fază să-i zicem macroeconomică, ajutorarea băncilor străine pe seama unor nevinovaţi (salariaţi, pensionari, contribuabili), iar, într-o a doua fază, să-i zicem microeconomică, eliminarea brumei de economie românească din România prin privatizări ţintite şi prin aşa-numita liberalizare, de fapt o banală dar dramatică creştere, a preţurilor în energie.
Am însă o întrebare, rezultând probabil din capacitatea mea mai slabă de a surprinde lucrurile în profunzime: de fapt ce are (sau nu are) actualul model economic că nu permite obţinerea de creştere economică ridicată şi, implicit, ce ar trebui să fie, concret, un nou model care să permită obţinerea acesteia (desigur, nu o creştere economică falsă, ci una cu impact asupra nivelului de trai)?
Actualul model economic al României este un clasic – repetăm, un clasic! – model de tip colonial, cu valoare adăugată joasă şi control integral al capitalului străin în axa majoră a economiei, model rezervat periferiilor de către centrul colonial (în cazul în speţă vestul Europei). României îi este, de fapt, rezervat cel mai de jos dintre stadiile modelului de tip colonial: cel de anexă de consum, care nu este nici măcar integrat centrului precum este atelierul. Cum s-a ajuns aici doar cei ce vor să nu vadă evită subiectul: prin rapt de tip colonial, prin preluarea de către capitalul centrului a punctelor strategice şi sectoarelor de forţă ale economiei.
Cum se poate ieşi din această situaţie? Căci, dacă se admite a se discuta despre un nou model economic, înseamnă că se presupune că se poate ieşi din această situaţie! Apelând la istorie, nu există vreun dubiu că, din situaţia de colonie nu se poate ieşi decât într-o anumită conjunctură internaţională, iar în momentul de faţă conjunctura internaţională nu este favorabilă nici chiar unei încercări, darămite unei reuşite!
Un nou model economic pentru România este înafara discuţiei în conjunctura actuală. Dar să admitem că putem aspira nestingheriţi la un nou model economic! Atunci însă întrebarea firească este cine ar urma să-l construiască. Desigur, cineva interesat de un asemenea model şi care să aibă şi putinţa s-o facă! Să fie vorba de statul român?! Deposedat de controlul direct şi indirect asupra economiei, statul şi să vrea, nu mai poate! Nu mai dispune nici de resurse, nici de pârghii care să redirecţioneze resursele aflate în mâna altora! Fără resurse şi fără pârghii, statul este ca şi inexistent din punctul de vedere al construirii unui nou model economic. Cine ar mai putea fi interesat şi cu potenţe de implementare? Singura forţă aptă de a construi un nou model economic ar fi fost capitalul privat autohton la spate cu capitalul public, dar, prin dispariţia practic a statului, această şansă nu mai există.
Nu întâmplător, tocmai cei cu contribuţia cea mai mare la demolarea economiei româneşti vorbesc de rolul precumpănitor al capitalului străin. A aştepta însă mântuirea sau un nou model economic de la capitalul străin este o pură naivitate. Capitalul străin a fost cel care a adus România unde ea este acum din punct de vedere economic! Nici nu se pune problema dacă capitalul străin este interesat sau nu de un nou model economic în România! Căci, pur şi simplu, nu este treaba lui! Treaba lui este profitul. De aceea a venit în România şi asta va urmări în România, în vecii vecilor! Pe mâna capitalului străin, România va rămâne mereu o colonie şi va muri subdezvoltată cu dragul ei de capital străin de gât! Numărul grupurilor de firme româneşti a fost în 2012 de 5.689. În aceeași perioadă la noi în țară activau 31.718 multinaționale, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
CULMEA NEOCOLONIALISMULUI: Ajutoare de stat de 67 MILIOANE EURO pentru marile corporaţii IT! IBM, Deutsche Bank, Dell, Microsoft – „bieţii” întreprinzători stipendiaţi din banii românilor-cerşetori…
IBM, Endava, DB Global Technology (Deutsche Bank), Dell, SCC Services, Telecom Global Services Center şi Microsoft au primit în 2013 acorduri de finanţare în baza schemei de ajutor de stat în proiecte IT care creează minim 200 de locuri de muncă, conform datelor Guvernului. Valoarea totală a acestor proiecte de investiţii depăşeşte 160,5 milioane euro, ajutorul de stat pe care îl vor primi este de 67 milioane de euro, 3.151 de locuri de muncă urmând să fie create în cel mult trei ani de la finalizarea investiţiilor.
Guvernul a aprobat ajutoare de stat în valoare de peste 215,4 milioane euro în 2013 în baza a trei scheme de ajutor administrate în prezent de Ministerul de Finanţe, a anunţat în mai 2014 instituţia.
Iată un fragment din comunicatul Ministerului de Finanţe: „Printre principalii beneficiari de ajutor de stat care au primit acorduri de finanţare în anul 2013, în baza schemelor administrate de Ministerul Finanţelor Publice, se află companii cu capital străin de renume internaţional precum: Daimler, IBM, Microsoft, Dell, Delphi, Continental Anvelope etc., dar şi companii cu capital românesc precum Adeplast etc. Principalele proiecte finanţate cu ajutor de stat şi finalizate în anul 2013 sunt cele ale companiilor Pirelli, Dacia-Renault, Rombat, Contitech (parte a grupului Continental) etc.”
Ministerul de Finanţe administrează în prezent trei scheme de ajutor de stat, reglementate prin:
– H.G. nr.1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile;
– H.G. nr.753/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor;
– H.G. nr.797/2012 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin utilizarea tehnologiilor noi şi crearea de locuri de muncă.
Schema de ajutor de stat reglementată prin Hotărârea de Guvern din iulie 2012 vizează investiţiile care promovează utilizarea tehnologiilor noi (ITC) şi crearea a cel puţin 200 de locuri de muncă. Locurile de muncă trebuie create în cel mult 3 ani de la data finalizării investiţiei, iar firma are obligaţia de a menţine posturile create cel puţin 5 ani de la data efectuării primei plăţi a ajutorului de stat aferent fiecărui loc de muncă creat.
Guvernul a publicat pe site-ul sau lista companiilor care au primit în 2013 acorduri de finanţare în baza acestei scheme de ajutor de stat, precum şi detalii despre proiectele de investiţii şi locurile de muncă pe care şi-au asumat că le vor crea.
Iată mai jos aceste proiecte, în funcţie de numărul de locuri de muncă ce urmează să fie create:
1. IBM a primit acordul de finanţare în data de 05.07.2013. Proiectul, în valoare de 51,2 milioane de euro, vizează „extinderea activităţii IBM ROMÂNIA prin realizarea unei investiţii iniţiale constând în achiziţia de echipamente şi crearea de noi locuri de muncă”. Proiectul va fi implementat în localităţile Bucureşti şi Braşov, IBM asumându-şi crearea a 900 de locuri de muncă. Valoarea ajutorului de stat pentru acest proiect este de 21 milioane de euro.
2. Endava România a primit acordul de finanţare în data de 14.06.2013. Valoarea totală a proiectului de investiţii este de 20,7 milioane de euro şi vizează activităţi de realizare a softului la comanda „Dezvoltare regională Endava 1000+”. Proiectul este implementat în Bucureşti, Iaşi şi Cluj, iar compania şi-a asumat crearea a 500 de locuri de muncă. Valoarea ajutorului de stat este de 9,5 milioane de euro.
3. DB Global Technology (Deutsche Bank) a primit acordul de finanţare în data de 20.12.2013. Proiectul, în valoare de 39,24 milioane de euro, vizează „Centrul de tehnologie din Europa de Est al Deutsche Bank AG” şi crearea a 500 de locuri de muncă. Proiectul va fi implementat în Bucureşti, iar valoarea ajutorului de stat este de 15,69 milioane de euro.
4. Dell a primit acordul de finanţare în data de 20.12.2013. Proiectul, în valoare de 21,09 milioane de euro, vizează „extinderea activităţii curente prin investiţii în tehnologii noi şi crearea de noi locuri de muncă” şi crearea a 455 de locuri de muncă. Proiectul va fi implementat în Bucureşti, iar valoarea ajutorului de stat este de 8,43 milioane de euro.
5. SCC Services a primit acordul de finanţare în data de 17.10.2013. Proiectul are o valoare totală de 7,74 milioane de euro şi vizează „extinderea şi diversificarea activităţii SC SCC SERVICES ROMÂNIA prin realizarea unei investiţii iniţiale constând în achiziţia de echipamente şi crearea de noi locuri de muncă”. Proiectul va fi implementat la Bacău, compania asumându-şi crearea a 376 de locuri de muncă.
6. TELECOM GLOBAL SERVICES CENTER a primit acordul de finanţare în data de 02.09.2013. Proiectul, denumit Umanis, este o investiţie greenfiled, care va fi implementată în Bucureşti şi va crea 220 de locuri de muncă. Valoarea totală a proiectului este de 8,6 milioane de euro, iar valoarea ajutorului de stat este de 3,44 milioane de euro.
7. Microsoft a primit acordul de finanţare în data de 05.07. 2013. Proiectul, în valoare de 11,91 milioane de euro, vizează „extinderea şi diversificarea Diviziei de Suport şi Servicii pentru clienţi şi parteneri a Microsoft Romania” şi crearea a 200 de locuri de muncă. Proiectul va fi implementat în Bucureşti şi Timişoara. Valoarea ajutorului de stat pentru acest proiect este de 5,06 milioane de euro.
Iată însă că banii românilor, altfel cerşetorii Europei care isterizează cancelariile „lumii bune”, sunt foarte buni şi, după toate aparenţele, foarte uşor de acordat ca ajutor de stat unor „bieţi” întreprinzători ca Microsoft, Dell sau Deutsche Bank! Numai dacă alăturăm numele acestor giganţi ai corporaţiilor cu noţiunea de „ajutor de stat” şi punem în context, adică ne gândim la isteria anti-cheltuieli publice, anti-finanţare companii naţionale, la regimul de taxe la care este supus întreprinzătorul autohton, rezultă o nepotrivire sfidătoare, batjocoritoare.
Dar este doar încă o dovadă a regimului periferic, neocolonial, pe care îl are ţara noastră, care pentru 200 locuri de muncă (două sute!) plăteşte de-i iese pe nas corporaţiilor hrăpăreţe, care sunt nimic altceva decât nişte jigănii ciorditoare.
Ceea ce a urmărit capitalul străin în privinţa relaţiilor de muncă din România a fost obţinut. Noul Cod al Muncii – scris integral de Consiliul Investitorilor Străini şi Camera de Comerţ Româno-Americană – a vizat şi, prin asumarea guvernamentală în parlament, a realizat o fragilizare totală a poziţiei angajaţilor şi o întărire corespondentă a poziţiei angajatorilor, care, la nivelul salariilor mici practicate în România, scot complet relaţiile de muncă de aici din spaţiul european, din care pretind că ar face parte. Fragilizare urmărită şi obţinută îndeosebi în trei domenii sau privinţe!
Pe de o parte, în precarizarea relaţiei instituţionale în sine (contractul de muncă), prin câmpul larg deschis folosirii contractelor de muncă pe perioadă determinată. Prin manevre abile şi puţin abuz, care oricum nu este taxat, un angajat poate fi folosit la nesfârşit cu contract de muncă pe perioade determinate, deci cu un salariu mai mic şi cu permanenta ameninţare a pierderii automate a locului de muncă.
Pe de altă parte, în privinţa stabilirii timpului de lucru, care ajunge – complet neeuropean – la discreţia totală a angajatorului. Acesta poate forţa angajatul să lucreze 12-14 ore pe zi, iar posibilitatea de recuperare în decursul unei perioade exagerat de lungi face această recuperare neadecvată. În plus, formulările deliberat laxe în domeniu lasă la dispoziţia patronului fără vreo justificare orice reducere a timpului de lucru cu scăderea corespondentă a salariului.
În sfârşit, în privinţa concedierii angajaţilor, ajunsă şi aceasta la discreţia angajatorului, printr-o invenţie parşivă care, pe cât sună de pompos pe atât este de goală de conţinut şi îşi dezvăluie adevărata natură!
Angajatul va fi legat de îndeplinirea unor criterii de performanţă. Ce înseamnă criterii de performanţă, căci de stabilit ştim cine le stabileşte: angajatorul?! Criterii de performanţă se stabilesc pentru un manager, nu pentru un angajat într-o funcţie de execuţie. Acestuia din urmă i se pot trasa sarcini de producţie sau, după caz, sarcini de serviciu, adică ceea ce depinde de el. Performanţa depinde de organizarea internă şi de un context extern firmei, a căror valorificare intră în atribuţiile unui manager, dar n-au nicio legătură cu un simplu angajat.
Eliminarea din ecuaţie a sarcinii de muncă şi a vreunui cuvânt de spus din partea sindicatelor în stabilirea acestor sarcini deschide un teren vast de abuz în materie de concedieri în numele neîndeplinirii performanţei, pe care legea nu o precizează şi deci pe care patronul o poate invoca în locul bunului plac, fără ca legea să-l poată apăra pe angajat cu ceva. De fapt, asta a urmărit capitalul străin şi a obţinut: scoaterea de sub jurisdicţia legii a litigiilor de muncă. Firmele străine s-au plâns şi s-au tot plâns că, în baza vechiului Cod al Muncii, pierdeau procese cu salariaţii în instanţă. Ei bine, s-a pus capăt acestui lucru!
Mark Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, a cerut Guvernului României să liberalizeze piaţa energiei. Din discursul ţinut la Bursa de Valori Bucureşti, reiese că Gitenstein s-a referit, implicit, la liberalizarea preţului energiei electrice pentru populaţie.
„Pentru ca România să-şi poată valorifica deplin resursele energetice, guvernul trebuie, de asemenea, să-şi respecte angajamentul de a liberaliza piaţa energiei. Înţeleg îngrijorarea cu privire la impactul asupra consumatorilor individuali, mai ales asupra celor aflaţi sub pragul sărăciei.”
Citiţi şi:
Multinaţionalele străine scot anual, zeci de miliarde de euro din România
Experiment devastator al FMI în România: Teoria incendiară a unui analist economic
Islanda aruncă la gunoi guvernul corupt şi apoi arestează toţi bancherii supuşi familiei Rothschild
yogaesoteric
25 martie 2016