Munca în casă scoate la iveală smerenia din copii

În copilărie, una dintre ocupațiile cele mai împovărătoare pentru sora mea era măturatul la bucătărie. Deși bucătăria era mică, această treabă se prelungea la infinit; adesea o găseam printre scaune împrăștiate, măturând într-o direcție, ținând fărașul într-alta, cu particule de praf și firimituri strecurându-se într-o caricatură de grămăjoară.

Totuși, dintr-odată această situație disperată a cunoscut o transformare. Deși mică, sora mea a devenit rapid una dintre cele mai bune măturătoare. M-aș aventura chiar să spun că această muncă în casă a devenit una dintre favoritele ei. Ce s-a petrecut?

Într-o zi, tatăl meu – cel mai probabil când sora mea era printre grămezi de praf și firimituri – a venit la ea și a învățat-o cum să facă această treabă metodic, trecând cu mătura peste fiecare scândură din podea.

Acest exercițiu simplu, cu un părinte și un copil făcând împreună o treabă casnică, a transformat o îndeletnicire neplăcută în ceva la care sora mea, deși mică, a ajuns să se priceapă foarte bine. Este aceeași tactică pe care Michaeleen Doucleff o recomandă într-un articol pentru NPR.

Doucleff este autorul volumului Hunt, Gather, Parent (Vănător, Culegător, Părinte), o carte care analizează felul în care se cresc copiii în alte culturi, pentru a ajunge oameni pe care te poți baza și care să nu se plângă în permanență. Pentru a obține acest rezultat una dintre strategii, susține Doucleff, este de a-i pune pe copii să facă aceleași munci în casă ca și părinții lor, în același timp.

O astfel de ocupație nu este ceva ușor, deși sună ca fiind astfel. A-i implica pe copii în treburile de adult provoacă dezordine și consumă mult timp. Dar, dacă părinții doresc să aleagă calea comodă și să facă ei totul, atunci își programează copilul pentru o pierdere a interesului, iar mai târziu copilul va comenta când va fi rugat să contribuie la munca din casă.

Astfel părinții nu doar că își obișnuiesc copiii să fie leneși acasă, dar îi obișnuiesc să aibă mai puține rezultate în viață la modul general. Julie Lythcott-Haims susține acest punct de vedere în cartea How to Raise an Adult (Cum să crești un adult). Mergând pe urmele dr. Marilynn Rossman, ea afirmă că succesul în viața de adult are o legătură directă cu făcutul treburilor casnice în copilărie: „oamenii cei mai de succes au început treburile casnice la trei sau patru ani, în timp ce aceia care au așteptat adolescența au avut prin comparație rezultate mai puțin strălucite”.

Așadar, de ce au mai mult succes în viață copii care învață să facă treburi domestice? Aș sugera că munca în casă nu te învață doar abilități de viață, ci te învață în același timp și smerenia.

Doctorul și scriitorul Leonard Sax susține o astfel de idee în cartea sa Prăbușirea parentingului. În opinia lui, copiii care nu sunt puși la muncă în casă au impresia că „sunt prea importanți pentru treburi domestice”. Acest „mesaj neintenționat le pompează stima de sine, care a devenit astăzi o caracteristică a multor copii americani”.

Reflectând la cele spuse de Sax, mi-a apărut următoarea idee: copiii noștri devin prea răsfățați când nu-i punem la treburi casnice… dar nu este oare adevărat că noi nu facem asta din cauza mentalității noastre egocentrice și pline de mândrie?

După cum sugerează articolul din NPR, neglijăm să-i învățăm pe copii aceste aspecte deoarece ne ia mai mult din timp, și chiar și atunci, treburile nu sunt făcute așa cum le-am face noi. Ne dorim să arate bine casa noastră pentru alții, așa că vasele spălate sau aspiratul făcute de un copil care încă învață cum se face s-ar putea să nu fie la un nivel foarte bun. În același fel, pretindem că nu avem timp să-i învățăm pe copii cum se fac aceste treburi, deoarece suntem prea ocupați cu munca, cu ajutorul dat comitetului școlar, cu organizarea unui eveniment etc. În aceste activități suntem față în față cu publicul și ele ne fac să simțim că facem foarte mult bine.

Însă ce s-ar petrece dacă ne-am ajusta perspectiva și am recunoaște că odraslele noastre sunt pentru noi cele mai importante din lume? Dacă ne-am opri puțin și am reflecta asupra faptului că ele sunt o moștenire a părinților, atunci timpul pe care îl petrecem învățându-le să facă treburi prin casă, deși ne consumă timpul și nu ne aduce întotdeauna o răsplată imediată – poate chiar ne smerește – în cele din urmă va aduce un beneficiu uriaș investiției noastre, deoarece ne vom vedea copiii devenind niște adulți responsabili, muncitori și de succes.

Autor: Annie Holmquist

Citiți și:
19 principii de aur ale Mariei Montessori, cel mai mare pedagog din istorie, pentru creşterea corectă a unui copil
Opinia lui Einstein despre educație. Iată ce l-a învățat el pe fiul său

yogaesoteric
15 februarie 2022