Nașul din Băneasa

Timp de aproape două ore, locțiitorul ambasadorului SUA la București, Chargé d’affaires Michael Dickerson, soția acestuia, Tamara, consulul general John Gimbel, atașatul militar Robert Kammerer și soția Debbie au strâns mâinile elitelor de la București cu prilejul recepției organizate de Ziua Independenței.

Momentul a fost filmat și transmis în direct pe Facebook, astfel încât o țară-ntreagă să simtă entuziasmul generat de frumoasa colaborare dintre cei doi parteneri strategici. Chiar și fără să fi văzut filmul Nașul, imaginile te duceau imediat cu gândul la inelul lui Don Corleone, pupat cu adânc respect de tot spectrul mafiot al puterii de la București. Similitudinea a fost izbitoare. Ceremonia filmată non-stop a fost pusă în scenă parcă special pentru a reflecta dinamica de putere dintre stăpâni și lachei.

De la mărunți secretari de stat de prin Palatul Victoria, până la deputați, senatori, miniștri, primari, vedete din show-biz, jurnaliști și influensări (apropo, Mîndruță s-a plâns că s-au terminat sarmalele), cu toții au simțit că este de datoria lor să fie prezenți la aniversarea a 249 de ani de independență a Statelor Unite. Premierul Bolojan și președintele Nicușor nu puteau lipsi, desigur. Doar puciștii de la CCR au ratat evenimentul, probabil preocupați să strângă sporul de rușine de 36.000 de euro pentru cei trei colegi recent pensionați (felicitări, Marian Enache!).

Entuziasmul general a mascat o întrebare incomodă: cât de independentă este România în cadrul parteneriatului strategic?

Ultimii 35 de ani de democrație originală post-revoluționară seamănă întrucâtva cu cei 11 ani de dictatură sovietică post-război. În ambele cazuri, două super-puteri ne-au colonizat fie cu forța brută, fie printr-un așa-zis parteneriat reciproc avantajos. Două ambasade ne-au încălecat timp de zeci de ani, fără ca românii să poată avea drept de veto.

În primii ani ai comunismului sovietic (1944-1956), Ambasada URSS la București a fost instrumentul central al Moscovei pentru a asigura controlul asupra liderilor comuniști români. Țara a fost rapid preschimbată într-un satelit obedient. Printr-o combinație de presiuni politice, supraveghere, control economic și represiune, ambasada a menținut Partidul Comunist Român (PCR) sub stricta influență sovietică.

În 1945, Andrei Vîșinski, trimisul Moscovei la București, a forțat instalarea guvernului Petru Groza, după ce a amenințat cu represalii: „Regele este necesar să înțeleagă că nu are de ales”. Consilierii sovietici, infiltrați în ministere și Securitate, supravegheau deciziile liderilor, pentru ca politica Bucureștiului să respecte întrutotul linia Moscovei. Emil Bodnăraș, spre exemplu, raporta direct ambasadei URSS, la fel cum astăzi premierul Bolojan raportează direct ambasadei SUA.

Economic, Sovromurile drenau resursele României și limitau autonomia liderilor. Ambasada facilita aceste companii mixte, care serveau interesele URSS. Este ceea ce vedem că se petrece, mai nou, cu multinaționalele protejate de ambasade, fără a uita de mega-contractele de achiziții de armament din Statele Unite. De asemenea, propaganda pro-sovietică, promovată prin Societatea pentru Prietenie cu URSS, obliga liderii să adopte retorica stalinistă: „România trebuie să urmeze modelul sovietic fără abatere”. Tot așa cum, la 75 de ani distanță, liderii actuali adoptă fără crâcnire retorica progresistă, de inspirație americană.

Represiunea era un alt mecanism. Ambasada susținea epurările din PCR, prin eliminarea unor figuri precum Lucrețiu Pătrășcanu, acuzat de „naționalism burghez”. Securitatea, organizată după modelul NKVD sub supravegherea consilierilor sovietici, intimida orice opoziție, inclusiv în rândul comuniștilor. Alegerile din 1946, falsificate cu sprijinul ambasadei URSS, au consolidat puterea PCR și au eliminat partidele democratice. Aproape 80 de ani mai târziu, sub imboldul unor ambasade occidentale prietene (pare-se SUA și/sau Franța), puterea de la București a anulat ilegal alegerile din decembrie 2024. Și a parafat moartea democrației, prin cenzură, abuzuri ale Justiției și deturnări ale alegerilor odată cu eliminarea adversarilor incomozi.

Metaforic, liderii comuniști „pupau inelul” Moscovei din dorința de a demonstra loialitate și pentru a supraviețui politic. Ambasada URSS, susținută de prezența Armatei Roșii, a asigurat obediența comuniștilor de la București și a făcut din România un pion al strategiei sovietice până la destalinizarea treptată de după 1953. Ambasada SUA, susținută de prezența trupelor NATO, asigură în prezent obediența progresiștilor dâmbovițeni (vajnici urmași ai comuniștilor) și preschimbă România într-un pion al cunoscutei strategii americane de război cu Rusia.

În spiritul zilei de 4 iulie, să le urăm cetățenilor americani prosperitate și reîntoarcerea la valorile care au făcut din națiunea lor un far al libertății. Totodată, sperăm ca România să-și redescopere propria voce, într-un parteneriat care să fie cu adevărat reciproc, nu doar un ecou al unei ordini dictate de afară.

Citiți și:
„Parteneriatul strategic”, mijlocul prin care se realizează „colonialismul modern”
CIA ar fi anulat alegerile prezidențiale câștigate de Georgescu, la ordinul lui Biden

yogaesoteric
23 iulie 2025