Naționalismul și Imperiul Liberal (II)

 

Citiți prima parte a articolului

Dacă vom căuta libertatea, aceasta se găsește numai în națiune, nu în imperii!

Oamenii nu mai reușesc să rămână căsătoriți în ziua de azi, deoarece aplică sistemul capitalist în relațiile de familie. Iar națiunea, care e practic o familie extinsă, se dezintegrează și ea atunci când cetățenii țării se raportează la națiune ca la o afacere, în termeni contractuali și capitaliști. Singura soluție pentru ca națiunea să poată rezista în fața capitalismului este cultivarea tradiției și a religiei strămoșilor, avertizează conservatorul Yoram Hazony. Gânditorul conservator israelian de religie mozaică a susținut recent o conferință în fața studenților Universității Yale, intitulată „Virtutea Naționalismului”, după titlul ultimei sale cărți.

Doctorul în filozofie politică Yoram Hazony, familist convins și tată a nouă copii, este fondatorul Institutului Herzl din Ierusalim, organizație dedicată promovării tradiționalismului în cultura iudaică și protejării identității evreiești. Redăm mai jos cele mai importante idei expuse de Yoram Hazony. Intertitlurile aparțin redacției.

„Îmi amintesc și acum fiorul pe care l-am simțit pe coloană atunci când l-am auzit pe președintele SUA George H. W. Bush vorbind de Noua Ordine Mondială”

Alegerea între naționalism și globalism e problema care definește perioada de timp pe care o trăim. Această alegere este cea mai importantă chestiune politică a prezentului. Fiecare dintre noi este necesar să luăm o poziție în această problemă. Politica americană s-a mutat foarte mult către stânga în ultimii ani. Când Ronald Reagan era președinte, iar Margaret Thatcher premier în Marea Britanie, naționalismul era ceva normal. Însă după căderea URSS, a apărut un moment de utopie extraordinară. A apărut o inundație de cărți care declarau finalul istoriei și teoria că întregul mapamond urma să devină o lume unică, unită, cu o singură economie mondială, iar toți oamenii se vor uni sub o singură lege.

George H.W. Bush a declarat, în 1991, venirea Noii Ordini Mondiale. Și îmi amintesc și acum fiorul pe care l-am simțit pe coloană atunci când l-am auzit pe un președinte al SUA vorbind de această Nouă Ordine Mondială. Bush a spus atunci: „Timp de o mie de generații, omenirea s-a străduit, dar a eșuat, să obțină ce vom obține noi acum.” Atunci când cineva se laudă că va rezolva el probleme nerezolvate de o mie de generații, orice conservator ar trebui să se îngrijoreze. Și ce va rezolva? Bush a zis că „legea junglei” nu va mai domina pe planetă, ci ea va fi înlocuită de „domnia legii”. Deci asta era viziunea lui Bush: întreaga planetă urma să fie acoperită de un spirit al legii care urma să fie stabilit de ONU.

Toți președinții americani până la Donald Trump, ca și toți liderii britanici până la Brexit au înghițit această idee. Atât republicanii, cât și democrații (în SUA), atât conservatorii, cât și laburiștii în Marea Britanie, absolut toți politicienii europeni s-au pus de acord în mod miraculos asupra acestei unanimități îngrijorătoare, cum că era nevoie de desființarea frontierelor și de crearea unei singure ordini politice și economice pentru întreaga planetă. Această nouă ordine a primit diverse nume: unii o numesc Globalism, alții Internaționalism Liberal, eu o numesc Imperiul Liberal. Viziunea de impunere a acestei ordini globaliste, cu forța puterii militare a SUA și cu aprobarea Europei, a fost viziunea politică a ultimilor 30 de ani. Eu cred că e o eroare groaznică.

Dumnezeu a dăruit oamenilor frontierele, ca apărare împotriva imperiilor

Istoria Occidentului poate fi văzută ca un fel de balansoar care înclină între imperialism și naționalism. Acest balansoar începe în Vechiul Testament, unde apare prima dată ideea statului național independent.

În istoria omenirii, zeii diverselor popoare veneau și spuneau regilor: „Vreau să mergi și să cucerești alte popoare, ca să suprimi diviziunile inutile și violente din lume, pentru că oamenii se omoară fără motive, iar misiunea ta e să cucerești cele patru colțuri ale Pământului și să aduci pace și prosperitate întregii lumi”. Aceasta este viziunea imperială, adoptată de toate imperiile din istorie, de la Alexandru cel Mare la Imperiul Roman, de la Sfântul Imperiu Roman (de Națiune Germană – n.red.) și până la califatele islamice, de Napoleon, care promitea pace și prosperitate în lume prin aplicarea Iluminismului, și până la Hitler. Toate acestea au fost imitații ale Imperiului Roman.

Singurul text din Antichitate care se ridică împotriva acestei viziuni imperiale se găsește în Biblia ebraică, în Vechiul Testament. Dumnezeu, Cel care a făcut totul pe Pământ, vorbește cu Moise, dar nu îi spune ce le-au zis alți zei tuturor conducătorilor de imperii, nu îi spune să cucerească toate colțurile Pământului, ci din contră, îi arată care sunt granițele între care poporul lui Moise va trăi. Iar învățăturile biblice sunt destinate întregii umanități, nu doar poporului evreu. Dumnezeu îi spune lui Moise să respecte frontierele date, iar în Deuteronom Dumnezeu cere poporului evreu să nu își deranjeze vecinii, pentru că și popoarelor vecine le-a dat Dumnezeu un pământ al lor, ca moștenire; așa că Dumnezeu le cere evreilor să își lase vecinii în pace, altfel vor primi pedeapsă divină.

Dumnezeul lui Israel este primul caz din istoria zeilor umanității când Dumnezeu stabilește granițe propriului popor și le cere să nu își invadeze vecinii. Dumnezeul lui Israel stabilește că poporul evreu va avea un rege din propriul popor, dintre frații săi. Aceasta a fost o revoluție în istoria politicii și teologiei; Dumnezeul Vechiului Testament i-a zis poporului evreu că nu are dreptul să se ducă și să invadeze popoare vecine, ci vecinii vor veni la evrei, în bună pace, când vor fi pregătiți.

Națiunea e pavăză în fața imperialismului

Deși istoria Occidentului a fost dominată de imperii, Vechiul Testament nu se oprește niciodată să pună piedici acestei viziuni imperiale. Catolicii, francezii, englezii, polonezii, cehii au dezvoltat ulterior naționalismul ca rezistență la centralizarea imperiilor. Ulterior, englezii au adoptat această viziune a națiunii libere, apoi olandezii s-au desprins de Imperiul Spaniol. Apoi scoțienii, francezii, elvețienii și tot restul Occidentului au făcut la fel. Acestea sunt primele momente când statul național ia pentru prima dată ființă. În Biblie statul național era ceva potențial, dar protestanții chiar au reușit să înființeze stat național după stat național. Statele Unite sunt o astfel de țară.

E adevărat că europenii, în timp ce își construiau statele naționale, continuau să invadeze Africa, America, Asia, având deci și imperii. Nu încerc să idealizez ce au făcut ei. Dar în cele din urmă naționalismul a demolat imperiile. Statele naționale au devenit atât de puternice încât au desființat colonialismul. Nu există nici măcar un singur exemplu, în întreaga istorie a omenirii, al unui sistem de guvernare bun pentru oameni produs de un imperiu! Niciodată nu s-a petrecut asta!

Libertatea se găsește doar în națiune, niciodată în imperiu

Ce este naționalismul? Este acea viziune potrivit căreia cea mai bună guvernare a lumii se petrece atunci când mai multe națiuni diferite pot avea independența de a-și urmări interesele potrivit cu propriile tradiții și credințe.

Spre deosebire de această viziune, imperiul crede că cea mai bună guvernare a lumii are loc atunci când toate națiunile sunt supuse unei legi unice, sub o singură autoritate, care astfel va aduce cea mai mare cantitate de pace și prosperitate. Aceste poziții sunt ireconciliabile. Dacă vom căuta libertatea, aceasta se găsește numai în națiune, nu în imperii.

Ceea ce face democrația posibilă este loialitatea dintre oameni ca fiind membri ai aceleiași națiuni. Sentimentul că sunt o singură națiune e ceea ce face democrația posibilă. Iar dacă dispare loialitatea dintre oameni ca fiind membri ai unei națiuni, democrația nu mai funcționează. Iar atunci singurul mod de guvernare va fi prin forță, pentru că în niciun imperiu nu există loialitate între membrii, fiind mai multe națiuni. Așa că imperiile sfârșesc prin a guverna cu forța.

UE nu va funcționa niciodată

Priviți la ce se petrece în Europa. Acolo sunt cele mai liberale țări posibile, și cele 27 de națiuni nu sunt capabile să se adune într-o țară democratică. Nu se va petrece niciodată, pentru că nu există nicio legătură comună de loialitate între ele. Italia are un nou Guvern, vor un anumit ministru la Finanțe, iar cei de la Bruxelles au zis că nu se poate, au dictat cine anume va fi ministrul de Finanțe al Italiei. Poate că imperiile (de tipul U.E. – n.red.) vor aduce mai multă pace și mai multă prosperitate, dar cu siguranță vor desființa libertatea.

Naționalismul este un principiu de auto-limitare a omului. Să ne gândim unde anume poate exista toleranța. America nu a fost niciodată mai intolerantă decât acum. Pe timpul generației mele, când eram student, nu ne era niciodată frică să discutăm un subiect sau să scriem un articol despre orice subiect. Puteam discuta despre orice, chiar dacă subiectul nu era popular, cu siguranță nu eram persecutați pentru ce credeam și pentru ce publicam în ziarul universității Princeton. Azi însă mi se face frică pentru că acele vremuri au trecut. Îmi e rușine că îmi învăț copiii să se ferească să spună deschis ceea ce cred. Îmi e rușine că îmi învăț copiii că uneori, atunci când crezi în ceva anume, este necesar să se ferească să o spună. De ce se petrece asta?

Naționalismul este un principiu de auto-limitare, de a crede că națiunea ta nu va purcede la cucerirea altor națiuni, de a crede că ai cel mai bun mod de viață, dar nu te duci și îl impui altor națiuni. Acesta este de fapt un principiu al toleranței. Oamenii se concentrează pe importanța granițelor, pentru a controla oamenii care intră în țară, dar cel mai important aspect al granițelor este acela de a-i opri pe oameni să iasă din țară și să își impună ideile asupra altor națiuni. Prin ridicarea de frontiere, naționalismul creează posibilitatea toleranței în propria ta țară. Iar dacă se merge în direcția opusă, de a impune o ideologie cu forța altor națiuni, nu vei tolera diferențele nici la tine acasă. Dacă nu vei tolera felul de viață al oamenilor din Iugoslavia, Afganistan sau Irak, atunci nu vei tolera diferența de idei nici în propria ta țară.

Produsul ultim al statului imperial este reprezentat de oameni care ard de dorința de a distruge, peste tot în lume, orice sistem diferit de propriile lor valori. Asta s-a petrecut în Revoluția Franceză sau în Germania nazistă sau în URSS, iar astăzi se vede aceeași intenție la internaționaliștii liberali, care ard de nerăbdare să se impună ei asupra lumii, ca ultimă tentație a puterii.

Familia nu poate funcționa ca sistem capitalist

Există un conflict între naționalism și capitalismul global. Încă de la Montesquieu, și trecând prin Irving Kristol, se știe că, dacă gândești strict economic, dacă vorbești doar în termeni de economie și comerț, atunci vei vedea întreaga lume ca pe o entitate unică, pentru că vei dori să faci profit oriunde în lume. Nu e nimic în neregulă cu asta, pentru că ăsta este scopul afacerilor, profitul. Problema nu este dorința de a fi capabil să cumperi și să vinzi oriunde în lume, problema este dorința de a cumpăra și vinde orice pe lume. Problema este faptul că ideile capitaliste, care sunt în mod fundamental bazate pe promiscuitate, adică sunt contractuale, invadează alte domenii decât afacerile. Companiile nu au loialitate față de angajați: chiar dacă faci o treabă bună, te pot concedia oricând, pentru că asta are logică economică. Loialitatea nu are vreo valoare în capitalism. La fel și angajații, dacă un angajator îți oferă un salariu dublu, din punct de vedere capitalist e foarte bine să pleci, pentru a putea obține mai mult.

Dar acesta este un sistem promiscuu, nu e un sistem bazat pe loialitate. Capitalismul nu se bazează pe loialitate. Sistemul capitalist are capacitatea extraordinară de a produce prosperitate și inovație. Dar dacă iei sistemul capitalist și îl introduci într-o familie, atunci în fiecare lună și în fiecare an soțul sau soția se vor gândi: e soțul meu atât de bun pe cât credeam? Pot să fac rost de un soț mai bun? (Râsete în audiență, n.red.) Acum râdeți, dar societatea noastră funcționează șocant de mult în acești termeni. Și despre copii la fel se pune problema în sistemul capitalist aplicat în familie, adică doar în termeni de alegere proprie: „poate că acum 20 de ani am fost de acord să am un copil, dar nu am fost de acord cu adolescentul care a devenit acum, după 20 de ani”. Ce poate dura într-o familie, dacă gândești în termeni capitaliști? Absolut nimic! Oamenii care vor să rămână căsătoriți nu mai reușesc, pentru că sunt prea capitaliști ca să reușească să păstreze o căsnicie. Cei mai mulți dintre voi (tinerii – n.red.) nu mai înțeleg azi ce este necesar să facă pentru a putea rămâne căsătoriți. Vouă nu vă mai spune nimeni astăzi că pentru a duce o căsnicie pentru 50 de ani sau pentru 100 de ani, trebuie să accepți o suferință enormă.

O căsătorie se poate păstra doar dacă soții își asumă suferința

Într-o căsătorie te schimbi tu însuți, se schimbă soția ta, totul se schimbă în decursul unei căsnicii, și nimic nu mai e la fel ca atunci când ai ales să te căsătorești. Pe parcursul vieții, căsnicia nu mai e deloc ceea ce era atunci când ai ales să te căsătorești. Nu e deloc ceea ce ai visat că va fi. Așa că singura cale de a rezista împreună este prin loialitate, nu prin evaluarea alegerii făcute, ci prin a-ți spune că o căsătorie este mult mai dureroasă decât tot ce ți-ai putut imagina. Nu poți păstra o căsnicie decât dacă treci printr-o anumită suferință. Nu e posibil să crești copii decât trecând printr-o suferință. Dar această suferință face parte din procesul de a fi căsătorit, iar la final soții reușesc să treacă de suferință. În schimb, în capitalism, atunci când suferi atât de mult, renunți la colaborarea respectivă. Într-o familie însă, atunci când treci prin suferință, îți amintești că te-ai legat cu jurământ să rămâi solidar în căsnicie. Iar acel jurământ face societatea să funcționeze.

La rândul ei, o națiune este mult mai asemănătoare cu o familie decât cu o afacere. O națiune este ca o familie extinsă. Dacă membrii națiunii sunt dispuși să se sacrifice ca să reușească să țină națiunea unită, națiunea poate rezista sute de ani, mii de ani, și poate deveni o realizare extraordinară. Însă dacă oamenii se poartă într-o națiune ca într-o tranzacție, dacă oamenii se poartă ca pe baza unui contract și nu își vor mai îndeplini obligațiile față de țară, practic națiunea se auto-distruge. Deci problema capitalismului nu este partea economică, ci faptul că aceasta distruge tot ce nu este economic. Iar singurul răspuns pentru a opri această distrugere este cultivarea tradițiilor. Tradițiile naționale sunt răspunsul la ruina provocată de capitalism. Națiunea, tradițiile, religia strămoșilor sunt aspecte care opresc capitalismul să sară din albia sa economică și să inunde întreaga lume.

Citiți și:

NATO și Noua Ordine Mondială (I)

Concepte geniale de supravieţuire naţională în era globalizării

 

yogaesoteric
1 februarie 2019