Ne-am înstrăinat și gazul din Marea Neagră, tot austriecilor: Începe exploatarea printr-o investiție Transgaz de 500 milioane de euro. Ce rol vor avea OMV Petrom și Romgaz?
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a semnat contractul pentru preluarea de gaze naturale din proiectul Neptun Deep din Marea Neagră în Sistemul Naţional de Transport, prin punctul de la Tuzla, în baza unei investiţii de 1,4 miliarde de lei pe 17 ani, cu Transgaz, se arată într-un raport la Bursa de Valori Bucureşti. Contractul a fost încheiat pentru perioada septembrie 2026 ‒ septembrie 2042. Pe baza tarifelor de transport aplicabile la data curentă, valoarea contractului este estimată la 276 milioane euro. Semnarea contractului a avut loc după finalizarea cu succes a procesului de rezervare de capacitate incrementală pentru punctul de intrare/ieşire în/din SNT Tuzla.
„Astăzi am făcut un pas important împreună cu partenerii noştri. Credem că Marea Neagră are un potenţial semnificativ pentru producţia de gaze naturale, iar Neptun Deep este un proiect strategic pentru OMV Petrom şi pentru România. Este în centrul Strategiei noastre 2030 şi va avea un rol esenţial pentru securitatea energetică a României. Plănuim decizia finală de investiţie pentru jumătatea anului 2023, producţia urmând să înceapă în anul 2027”, spune Christina Verchere, CEO Petrom.
OMV Petrom a devenit operatorul perimetrului Neptun Deep în august 2022. La finalul anului 2022, compania a depus declaraţia de descoperire comercială pentru zăcământ. În prezent, compania progresează cu procedura de licitaţie, autorizare şi alte subiecte tehnice.
Tot în luna martie, la Bursa de Valori Bucureşti au anunţat semnarea acestor contracte de transport şi Transgaz şi Romgaz.
Crearea unei infrastructuri de transport care să facă legătura între gazele naturale disponibile la ţărmul Mării Negre şi coridorul BRUA, reprezintă un proiect de importanţă deosebită pentru România în ceea ce priveşte securitatea energetică, iar semnarea acestor contracte reprezintă condiţia principală pentru dezvoltarea acestei infrastructuri.
Cu o valoare estimată în prezent la aproximativ 478 milioane euro (cu TVA), proiectul constă în construirea unei conducte de transport gaze naturale Tuzla-Podişor, în lungime de 308,3 km, care va face legătura între resursele de gaze naturale disponibile la ţărmul Mării Negre şi coridorul BRUA, astfel asigurându-se posibilitatea transportului gazelor naturale prin interconectările existente.
Această conductă se va interconecta cu actuala conductă internaţională de transport gaze naturale T1. Conducta este telescopică, formată din două tronsoane: tronsonul I, Ţărmul Mării Negre-Amzacea, în lungime de 32,4 km, cu o capacitate tehnică de 12 mld. mc/an şi tronsonul II, Amzacea-Podişor, în lungime de 275,9 km, cu o capacitate tehnică de 9 mld. mc/an. Proiectul „Conductă de transport gaze naturale Marea Neagră-Podişor” este cuprins în Planul de dezvoltare al Transgaz pe următorii 10 ani, este inclus pe lista de proiecte de interes comun ale UE şi a fost depus pentru finanţare prin Fondul de Modernizare.
Operatorul tehnic şi de sistem, SNTGN Transgaz SA, s-a pregătit din timp pentru acest proiect şi a semnat contractul de execuţie, lucrările urmând a fi demarate după luarea deciziei finale de investiţie de către concesionarii de perimetre off-shore din Marea Neagră, anunţată pentru jumătatea acestui an.
Transgaz a derulat şi finalizat cu succes procesul de capacitate incrementală pentru punctul de intrare/ieşire în/din SNT, ce urmează a fi creat în zona localităţii Tuzla, acolo unde gazele din Marea Neagră vor ajunge la ţărm, alocând o capacitate de 1.323.920.520 MWh pentru perioada 01.05.2026-01.10.2042, iar cele două companii, OMV Petrom SA şi Romgaz SA au ofertat cereri angajante de capacitate incrementală.
Valoarea cumulată a angajamentelor solicitanţilor desemnaţi câştigători este de 2,82 miliarde lei.
OMV Petrom şi Romgaz, parteneri în proiectul Neptun Deep, şi-au exprimat dorinţa de a rezerva capacitate de transport al gazelor naturale extrase din Marea Neagră în cadrul etapei angajante a procesului de capacitate incrementală pentru punctul de intrare/ieşire în/din SNT, derulată de Transgaz şi au constituit o garanţie bancară de 88 milioane euro (câte 44 milioane euro fiecare) pentru a-şi rezerva capacitate pe conducta de transport gaze naturale pe care o va construi Transgaz în zona Tuzla.
Proiectul gazoductului Tuzla-Podişor este un proiect de dezvoltare naţională cu multiple beneficii pentru România, printre care: întărirea capacităţii de transport a SNT prin crearea unei porţiuni importante din viitorul sistem de transport gaze naturale; oferirea unei soluţii pentru transportul prin SNT a gazelor naturale ce urmează a fi exploatate din Marea Neagră; creşterea securităţii în aprovizionare cu gaze naturale a României şi Europei; diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale.
„Suntem pregătiţi ca începând cu data de 27 martie 2023 să predăm amplasamentul către câştigătorul licitaţiei pentru execuţia lucrărilor de construcţie a gazoductului, care va dura până la 20-25 aprilie 2023, în funcție de condiţiile meteorologice, să ne derulăm misiunea în ceea ce priveşte asigurarea independenţei energetice a României şi ne vom achita de obligaţiile asumate în faţa autorităţilor statului român, precum şi de obligaţiile asumate la nivel internaţional cu profesionalism şi devotament. Transgaz are în plan investiţii ambiţioase, tocmai pentru a putea să ne îndeplinim obiectivele pe care le-am enumerat”, spune Ion Sterian, CEO Transgaz.
Romgaz Black Sea Ltd. a încheiat contractul cadru de transport pentru preluarea în Sistemul Naţional de Transport a gazelor naturale ce vor fi exploatate din zăcământul Neptun Deep.
Contactul cadru de transport gaze naturale a fost încheiat cu operatorul sistemului naţional de transport gaze Transgaz în urma derulării şi încheierii cu succes a unui proces de rezervare de capacitate incrementală în conformitate cu procedura aprobată de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (A.N.R.E.).
Prin încheierea acestui contract se rezervă capacitatea tehnică necesară pentru preluarea gazelor în Sistemul Naţional de Transport, fapt care va permite valorificarea pe piaţă a gazelor naturale din zăcămintele din perimetrul Neptun Deep.
Contractul a fost încheiat pentru perioada septembrie 2026 ‒ septembrie 2042.
„Semnarea contractului reprezintă un reper important în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, documentul constituind printre altele una din condiţiile necesare implementării atât a investiţiilor off-shore, cât şi a celor care vizează dezvoltarea infrastructurii de transport necesar preluării cantităţilor de gaze naturale care vor fi produse în perimetrul Neptun Deep”, spune Răzvan Popescu, CEO Romgaz.
Citiți și:
Ilie Șerbănescu despre marele jaf al gazului românesc de la Marea Neagră: «Din gazul de la Marea Neagră izvorăște obligația ieșirii din UE»
Fost președinte al Curții Constituționale aruncă bomba în scandalul Petrom-OMV: Petrolul și resursele naturale nu pot fi vândute
yogaesoteric
6 iulie 2023