Ne jucăm de-a Creatorul! Hibrizi om-animal: dezastrul zilelor noastre
Oamenii de ştiinţă din diferite ţări creează hibrizi om-animal bizari, care pot produce panică în societate. În ultimii 10 ani, progresul înregistrat în ingineria genetică i-a uimit pe oamenii de ştiinţă şi observatorii simpli. Astăzi, crearea unor forme de viaţă noi este accesibilă chiar şi pentru studenţi, la domiciliu.
Din păcate, legile rămân în urma jocurilor oamenilor de ştiinţă. Aceste forme de viaţă noi nu sunt ilegale, însă ele pot prezenta un pericol pentru societate. Este imposibil de prezis ce se va petrece dacă ele vor începe să se înmulţească. Dar oamenii de ştiinţă abia aşteaptă să prezinte lumii noua lor creaţie, să deschidă calea către ceea ce până nu demult părea o fantezie absolută.
De exemplu, cercetătorii au creat şoareci cu un cromozom uman artificial. Acest fapt este considerat o descoperire care poate conduce la noi forme de tratament a unei serii de boli. Potrivit Lifenews.com, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Wisconsin au obţinut succese în transplantul de celule de la un embrion uman în creierul şoarecilor. Celulele au început să crească şi cu timpul şoarecii au devenit mai inteligenţi. Aceşti şoareci pot ieşi din labirint şi pot învăţa semnalele condiţionate mult mai repede decât înainte de transplant.
Se pune întrebarea: practica transplantului de ţesuturi umane la animale aduce mai multe beneficii decât riscuri? Deja creşterea organelor umane în animale nu este ceva de domeniul fantasticului, ci o realitate. Oamenii de ştiinţă japonezi au început să folosească purcei pentru creşterea organelor umane şi pentru aceasta este nevoie de aproximativ un an.
Conform Infowars.com, obiectivul principal în cazul de faţă este creşterea numărului necesar de organe pentru scopuri medicale. Însă, guvernul japonez trasează şi alte sarcini: în prezent el pregăteşte o decizie care permite începerea cercetărilor legate de embrioni.
Thetruthwins.com subliniază faptul că dacă un organ uman începe să crească într-un purcel, acesta nu mai este un purcel sută la sută, iar organul uman care a crescut într-un purcel nu mai poate fi considerat un organ uman sută la sută. Destinatarii acestor organe trebuie să fie de acord cu transplantarea în trupul lor a unor organe hibride între om şi animal.
Consecinţele creării de hibrizi ar putea ameninţa societatea şi în prezent şi în viitor, însă principalul pericol este incapacitatea de a prezice consecinţele pierderii controlului asupra unor astfel de hibrizi.
Şi mai alarmant este faptul că în majoritatea ţărilor nu există legi care să limiteze crearea unor asemenea fiinţe, ceea ce permite crearea lor incontrolabilă. Mai mult, nu este prevăzută o pedeapsă în cazul în care o asemenea creatură vie va face rău altora.
Citiți și:
Joaca dementă de-a Dumnezeu: riscurile nebănuite ale extincției planificate
Oamenii de ştiinţă cer oprirea experimentelor de alterare genetică a embrionilor umani
yogaesoteric
9 mai 2017
Also available in: Français