Nebunie în Franța: S-au deschis sute de centre de vaccinare împotriva variolei maimuței

În Franța, 232 de centre de vaccinare „sunt deja deschise” pentru a face față unei eventuale epidemii de mpox, a declarat recent premierul demisionar Gabriel Attal, promițând în același timp 100.000 de doze de vaccinuri celor mai afectate țări, a transmis AFP, citat de Agerpres.

Suntem pregătiți să facem față tuturor scenariilor și riscurilor”, a scris el pe X.

Până în prezent, nicio contaminare cu clasa 1, mai mortală și mai virulentă decât clasa 2, nu a fost încă înregistrată în Franța, potrivit guvernului.

În Europa, Suedia a anunțat că a înregistrat un caz de infectare cu subtipul clasei 1b, care a apărut recent în Africa, iar Franța se așteaptă să apară în curând cazuri pe teritoriul său.

232 de centre de vaccinare sunt deja deschise în toată țara. Și multe altele vor fi disponibile”, conform lui Gabriel Attal.

Așa cum a solicitat președintele Republicii, Franța va dona 100.000 de doze de vaccin”, a mai indicat el. „Aceste doze vor fi distribuite prin intermediul Uniunii Europene în regiunile în care virusul circulă puternic”. Aceste donații vor „spori efortul european actual cu aproape 50%”.

Citiți și:
Maimuțe, leoparzi și variolă
„Boala X” va fi lansată în 2025?

 

yogaesoteric
8 septembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More