Nelu Tătaru, acuzat că a luat mită de la pacienți. DNA: Fostul ministru primea între 100 și 500 de lei sau produse. Reacția lui Tătaru

Nelu Tătaru, medic și fost ministru al Sănătății, a fost dus pe 10 octombrie la DNA Iași, sub acuzația că ar fi luat mită de la aproape 50 de pacienți sau rudele ale lor, într-un interval de trei luni. Procurorii susțin că Nelu Tătaru ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 și 500 de lei sau produse alimentare pentru consultații, rețete sau operații. Fostul ministru se declară nevinovat.

DNA: Tătaru a luat mită de la 45 de pacienți în 3 luni

Procurorii DNA Iași „au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Tătaru Nelu, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal «Dimitrie Castroian» din Huși (jud. Vaslui) și deputat în Parlamentul României, acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale)”, a anunțat DNA într-un comunicat.

Procurorii îl acuză pe fostul ministru al Sănătății că, într-un interval de trei luni, a primit mită de la 45 de pacienți și aparținători ai acestora pentru consultații, rețete sau operații. Sumele primite erau cuprinse între 100 și 500 de lei, mai precizează DNA.

Potrivit procurorilor, „în perioada 03 aprilie 2024 ‒ 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal «Dimitrie Castroian» Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale”. În același dosar procurorii efectuează urmărirea penală și privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Nelu Tătaru a dat declarații reporterilor după ce a plecat de la DNA Iași. Acesta spune că este nevinovat.

Citiți și:
Corupție la nivel înalt: Hillary Clinton a fost ademenită de Obama și de foștii directori CIA și FBI cu o mită de 18 milioane de dolari, pe care a acceptat-o. Cum ar fi fost ucis Epstein. Dezvăluiri ale fostului CEO al gigantului Overstock
Lăcomia de averi și sărăcia conștiinței pe deasupra au făcut ca țara întreagă să se sature demult de acești pretinși aleși ai ei – Mihai Eminescu pe 28 septembrie 1882

 

yogaesoteric
23 octombrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More