Neocolonialismul, antanta anti-românească și planul de distrugere sistematică a țării folosind ciomagul «paradelii» instituționalizate

 

Contele de Saint Germain: Românii în tranşee. Un război civil mocnit!

O iresponsabilitate multiculturală acoperă azi România ca o pâclă. Iresponsabilitate, pentru că în haosul creat de scandalul DNA consecința principală este distrugerea generalizată a țării. Distrugerea de identitate, distrugerea de solidaritate, distrugerea de încredere, distrugerea de statut respectabil în ochii altora.

O iresponsabilitate multiculturală, pentru că toate aceste ruinări amintite mai sus nu sunt generate și hrănite de vreo sevă pur – românească bolnavă, care provoacă accese de autodistrugere, ci apar ca urmare a unor intervenții forțate, de alte sorginți (la nivel de cultură, limbă, mentalitate), ce nu prezintă o compatibilitate satisfăcătoare, așa cum și-ar dori transplanterii, între donator și primitor.

Mi se pare tot mai evident, pe zi ce trece, că președintele Iohannis nu este deloc reprezentativ pentru poporul pe care, conjunctural, îl conduce. Poporul este mlădios, el este rigid. Poporul este vorbăreț și descurcăreț, el este taciturn și lipsit de imaginație. Poporul este cald, glumeț, deschis, el este rece, fără simțul umorului, introvertit. În fine, poporul acesta a avut extraordinara forță de a accepta și alege un președinte de altă etnie și religie, dar el, președintele, nu catadicsește să încerce măcar a se abate puțin de la strictețea lui germanică pentru a încerca o apropiere afectivă de acest popor balcanic.

Dar iresponsabilitatea multiculturală nu vine doar de la președinte. Ea ne agresează, ca niște incizii făcute fără milă de pacient, fără anestezie ori minime precauții de suportabilitate, venind și din direcția unora dintre puternicii planetei. Aceștia ne tratează ca pe o colonie de cobai, iar țara ca pe un laborator de experimente extreme. Pentru ei nu anticorupția contează (eșecul experimentului DNA este clar pentru toată lumea) ci subminarea economiei naționale și dezbinarea socială. O țară fără industrie proprie, fără afaceriști proprii, fără conștiința unei individualități puternice printre celelalte țări care contează în lume, și, mai ales, fără solidaritate în jurul unui ideal patriotic, este vânatul perfect. Este ce-a ajuns România astăzi: o colonie de rang inferior. Condusă de la distanță și disprețuită.

Totul e divizat de o persoană: Laura Kovesi. Populația e ruptă în două. CSM-ul are o secție de procurori pro-Kovesi și o secție de judecători anti-Kovesi. Inspecția Judiciară face, pentru același audit, un raport pro-Kovesi și alt raport anti-Kovesi. CCR are judecători pro-Kovesi (Livia Stanciu…) și judecători anti-Kovesi (Daniel Morar…). Executivul are o componentă pro-Kovesi (Iohannis) și alta anti-Kovesi (guvernul).

România este în plină echilibristică, pe o sârmă întinsă la înălțime letală, deasupra unui popor în capul căruia riscă să se spargă toate. Iar „multiculturaliștii” noștri iresponsabili lansează curenți de destabilizare a țării din cele mai antinaționale unghiuri. Monica Macovei ne descrie fecaloid pe la toate porțile care se mai uită în gura ei, Cristian Preda cere suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul Europei, ONG-urile sorosiste mai au puțin și se pun oficial sub semnul svasticii și al cămășilor verzi.

Românii normali și echilibrați au ajuns, literalmente, în tranșee. Pentru că o gașcă de furioși, de posedați, de descreierați, vrea să le impună ura lor față de țară. Și dragostea lor pentru Kovesi.

Suntem în plin război civil mocnit. Se incendiază sedii de partid, se însângerează bătrâni, pe stradă, cu boxul, se spânzură, în piața publică, inamici politici. În schimb, se zeifică personaje diabolice.

De partea cui credeți că este, în acest război fratricid, nereprezentativul nostru președinte? De partea armoniei, a păcii, a țării – cum îi cere Constituția? Nici vorbă! El se grăbește să-și facă chip cioplit dintr-o efemeră alcătuire pământeană, batjocorind nu doar Porunca a II-a din Scriptură ci și Articolul 80 din Constituție. Auzi: mediator între stat și societate! Să mori de plâns, nu alta!

Și toate acestea pentru ce? Pentru a stabili un nou record, descalificant, de cult al personalității? Pentru a demonstra care a fost/este mai adulată dintre Elena Ceaușescu și Laura Kovesi?
Rușinoasă competiție!
Scârbavnici adulatori!

Contele de Saint Germain: O antantă anti-românească. Kovesi: instrument şi pretext!

Rareori în lumea modernă, cu mijloacele ei de informare și comunicare fără precedent de performante, o mistificare atât de evidentă precum cea despre corectitudinea lui Kovesi și performanțele DNA se încearcă a fi prezentată cu atâta înverșunare drept un adevăr indiscutabil. Cine face asta, în ciuda puzderiei de dovezi de o claritate ce ar rușina până și pe cel mai nesimțit falsificator, își asumă o pierdere de credibilitate uriașă. Pentru că oamenilor normali măcar atât le-a mai rămas: încrederea în propriile simțuri. Când vezi ceva cu ochii tăi, când auzi ceva cu urechile tale, când persoane de încredere, experți, martori, conștiințe fără cusur, vin să confirme că tu nu halucinezi ci, pur și simplu, ești în fața unor evidențe de necontestat, ajungi fără ocol la singura concluzie de bun-simț: aceia care neagă aceste evidențe sunt niște mincinoși ordinari, care vor să te prostească în față.

Eu unul, și ca mine milioane de români care încă mai cred în preceptele biblice și în simțurile proprii, nu mai avem nicio îndoială în momentul acesta că înregistrarea în care Kovesi vorbeşte de decapare până la primul ministru, de modul în care a intervenit, abuziv, în dosarul Ordonanței 13 și de multe alte grozăvii, este cât se poate de autentică. Autentică în sensul că a fost făcută într-o ședință reală, în care cuvintele care se aud chiar au fost reale, rostite de persoane reale ale căror voci, reale, au fost produse de coarde vocale reale și nu de sintetizatoare cu softuri de creat realități paralele. A, că s-au mai tăiat din toată înregistrarea fragmente ce au fost considerate nerelevante și s-au păstrat doar cele ce ne-au fost oferite, da, este posibil. Orice film, orice reportaj, orice înregistrare pregătită pentru a fi difuzată pe un post media este înainte montată. Dar asta nu înseamnă că nu este utentică, ca informație și conținut.

Dar poate zecile de înregistrări cu procurorul Negulescu or fi fake-uri? Poate au fost încropite la calculator, cu programe de firmă despre care ne vorbea doamna Kovesi atât de ritos?! Hai să râdem cu stropi de această puerilă bazaconie. Nu o crede, sunt sigur, nici retardatul cu box care bate bătrânii pe stradă și nici caricatura de ziarist, cu nume predestinat, de rât.

Aș mai putea adăuga aici multe alte exemple de ilegalități și abuzuri indubitabile la care doamna Kovesi a fost protagonistă. Nu are rost însă să insist cu un astfel de inventar pentru că sunt pline presa și Internetul de diverse forme ale lui. Cea mai bună sinteză a acestor abateri de care se face vinovată Laura Kovesi este raportul ministrului Toader. Orice om de bună credință a înțeles deja că acest raport exprimă adevăruri demonstrate și incontestabile logic. Cei care îl neagă fac pure exerciții de obediență. Știu prea bine că n-au dreptate și, de aceea, nici nu merită osteneala de a fi combătuți.

Ei bine, în tot acest context de ilegalitate și anticonstituționalitate, de minciună și negare groasă a evidențelor, asumate de doamna Kovesi, în toată această certitudine infracţională pe care orice tribunal normal ar condamna-o la limita maximă de pedeapsă, s-au trezit unii, și nu oricine, să facă scut în jurul șefei DNA, ca niște sperjuri dezlănțuiți. Un adevărat comando de negatori gigantici de evidențe a fost mobilizat, ca pentru o cauză vitală, ca pentru un pariu al diavolului pe triumful minciunii. Președintele Iohannis, Comisia Europeană prin Timmermans, SUA prin ambasadorul Klemm, Franța prin Radio France International au reacționat ca la un ordin, întru spălarea și parfumarea doamnei Kovesi și a DNA. Niciunul dintre aceștia nu vede vreo greșeală în ceea ce doamna Kovesi a făcut, toți sunt foarte mulțumiți de ea, o susțin cu înfocare, RFI o declară chiar personalitatea săptămânii.

M-am tot întrebat care o fi miza reală a tuturor acestor indecenți mistificatori. Să fie vorba despre ce declară ei în cor, ca motiv oficial, și anume chiar despre lupta împotriva corupției? Nici vorbă! Cum să susții real o astfel de luptă folosind arme interzise precum poliția politică, abuzul, minciuna, mușamalizarea propriilor infracțiuni? Și apoi, dacă ăsta ar fi fost motivul real, atunci de ce să te cramponezi de un om compromis și în care poporul nu mai crede, când l-ai putea înlocui tot cu unul de-al tău, dar mai curat, dar mai acceptat de societate?

Să fie vorba, cum susțin unii comentatori de pe la noi mai în glumă mai în serios, despre „singurul experiment de succes” al americanilor în materie de control politic prin justiție, pe care aceștia vor cu tot dinadinsul să îl exporte și în alte țări pentru a înlocui alegerile democratice cu opțiunile lor globalizante? Trebuie să recunoaștem că sintagma „experiment de succes” conține o mare doză de ironie în raport cu realitățile de azi din teren. Atât de succes s-a dovedit a fi experimentul DNA în România încât și cei care, la un moment dat, păreau a se apropia de el (Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova) îl resping vehement în prezent, căutând soluții mai conforme cu drepturile omului și cu învăţămintele trecutului comunist.

Să fie vorba despre pregătirea unei noi ordini geostrategice? În care România să trebuiască să intre fără a mai fi dominată politic de un partid de stânga, cu predilecții socialiste? Cu alte cuvinte să se încerce pe orice cale reducerea PSD-ului la o dimensiune electorală nesemnificativă? „Orice cale” însemnând, în condițiile date, decimarea leadershipului acestui partid prin intermediul DNA?

Ce miză să fie atât de mare pentru Washington și Bruxelles, la un loc, încât cele mai puternice cancelarii să-și dea mâna (deși cunoaștem foarte bine existența unor disensiuni între ele) și să accepte a închide ochii la toate mizeriile pe care DNA, condusă de Laura Kovesi, le face în România? Și ce fel de miză să fie aceasta încât ea să depindă, esențial, de o unică și intangibilă persoană?

Este clar și de nimeni contestat: România se află într-o antantă cu marile puteri menționate mai sus. Cu SUA și cu țările care dețin hegemonia europeană (Germania și Franța).

DEX explică așa: ANTÁNTĂ, antante, s. f. Denumire dată unor alianțe politice și militare între state.
Până aici e clar! Dar știți ce scrie mai departe tot în DEX și tot înt-o definiție a antantei? Iată:
ANTÁNTĂ, antante, s. f. Nume dat unui șir de alianțe militare încheiate de unele state imperialiste în scopuri anexioniste sau în vederea menținerii pozițiilor politico-economice ale claselor dominante din țările respective împotriva altor state sau împotriva propriului lor popor muncitor.

Nu vi se pare că antanta noastră, în care atât ne-am zbătut să intrăm, funcționează mai ales în baza celei de-a doua definiții? Nu vi se pare că marile puteri au negociat cu clasa noastră dominantă mai degrabă să ne anexeze și să-i mențină, în schimb, acestei clase, unele privilegii decât să ne trateze cu respectul cuvenit unei țări suverane?

Aici se ascunde miza susținerii cu orice preț la putere a unei persoane pe care poporul ei nu o mai dorește: în scopurile anexioniste ale antantei. Laura Kovesi nu este nicidecum o persoană de neînlocuit. Ea doar este prezentată astfel, pentru a putea fi valorificată mai bine ca instrument și pretext. Instrument de epurare politică și pretext de dezbinare națională. Strategie care, până în prezent, a funcționat.

Prima fază a procesului anexionist a fost slăbirea țării prin dezbinare și deznaționalizare. Apoi a urmat distrugerea mediului de afaceri autohton. În prezent ne aflăm în faza de transfer total al controlului politico-economic asupra țării în mâinile de încredere ale „aliaților” de antantă. Aici s-ar putea, însă, să se încurce puțin ițele complotului, căci deși SUA e mai puternică decât Germania, Germania e mai aproape de România și îl are pe Klaus Iohannis la butonieră, plămădit din sângele ei arian.

Da, suntem parte a unei antante. Dar o antantă anti-românească. De-asta este nevoie, la nivel de lideri ai antantei, de un control permanent și nemilos asupra voinței populare și a elanurilor plebei majoritare, inacceptabile pentru ei, de independență națională și suveranitate.
De-asta este nevoie de Laura Kovesi!

Ingrid Mocanu: Paradeala pe haules

Trăim vremuri grele. În fața ochilor noștri se derulează un film serial care ne devoalează un regim represiv în toată splendoarea sa. Din păcate, e viața noastră, e istoria vie a unor vremuri pe care parcă le retrăim cu aceeași voluptate.

În anii ’50, aceste practici erau la ordinea zilei, iar prostimea aplauda tâmpă arestarea dușmanilor poporului și toți cei ce contau la acel moment în societate: profesori, preoți, funcționari de orice rang au fost „paradiți” de grobienii analfabeți, mai marii regimului comunist. O presă aservită, care aducea ode Conducătorului iubit, același Liicheanu vomitiv care a rămas cu limba umedă încă din acea perioadă, de tristă amintire, asigura propaganda regimului și a partidului. Turnătorii de serviciu primeau un pui, un salam, un ulei ori o făină pentru turnătorii odioase la adresa prietenilor, cunoscuților și familiei lor. Apoi a venit Marea Trădare: dictatorul a fost ucis de Securitate, cea care îi ridica ode, îi asigura propaganda, privilegiile și puterea. Iar oamenii au crezut că mor pentru libertate.

Acum e la fel, doar că totul se dă la televizor, în seriale. Vedem în direct procurori cu două clase primare la bază, cu un limbaj de mahala și exprimări pernicioase, care râd în hohote în timp ce fabrică dosare. Aflăm de existența unor conducători de Instanțe Supreme, care prin parteneriate cu paraditorii permit pătrunderea unor ofițerese chiar în sediul lor, pentru a se păzi martorii acoperiți în scopul de a minți să nu se răzgândească în fața judecătorilor.

Prin sălile de ședințe procurori le spun judecătorilor șocați de ceea ce aud că martorul poate fi în același timp „doi în unul”: odată public, cu o declarație normală, a doua oară acoperit, cu o altă declarație. Adică un individ viu poate să dea două declarații în același proces, diferite una de alta. Iar un procuror anticorupt susține că așa ceva se întâmplă frecvent, inclusiv la nivelul Instanței Supreme. Probele vin în plicuri de la cetățeni care nu există și se cer arestări în baza contrafacerilor evidente, iar procurori șefi de parchete urlă că asta e legal, la fel cum și doi martori în unul este clar normă de procedură penală.

În timpul acesta, parlamentul e mut și slab, șantajat și fricos, lăsând aceste bestii cu chip uman numiți pompos magistrați ori onorată instanță să „paradească” pe cine vor ei, să însceneze pe „haules” celor ce i-au votat și chiar colegilor lor, care i-au votat, au făcut campanie pentru ei, i-au cocoțat în funcții și îi mențin acolo.

În aceste condiții, de ce să ne șocheze râsul cinic al unor procurori care fabrică dosare sau condamnările perfide ale unor judecători care știu mai bine ce înseamnă șantajul, că ordinul e ordin și că paradeala fără execuțiile lor ar fi imposibilă? Dar suferă, vorba lui Portocală, de tulburare bipolară? Căci o națiune „fără prințip, carevasă zică că nu le are”…

Citiți și:

Cine și în ce scop a folosit alibiul luptei anticorupție, împinsă până la formele de abuz cele mai grosolane, amintind izbitor de justiția stalinistă?

Marioneta sistemului – Fosta vicepreşedintă ANRP Ingrid Mocanu o nimiceşte pe şefa DNA 

 

yogaesoteric
12 mai 2018