Nicholas Dima, SUA: De ce Georgescu?

În anii 1970, Paul Goma a fost primul scriitor român care în plin regim comunist a publicat o carte dizidentă în Occident. A fost probabil cel mai autentic dizident român și nu s-a dezis tot restul vieții.

Paul Goma

Am fost cu el în închisoarea din Gherla; l-am vizitat la Paris și m-a vizitat la Washington, DC.

Privind retroactiv, pot afirma că România a trăit un moment istoric Goma, așa cum a trăit fără îndoială și un moment istoric Calciu, martir cu care am avut o lungă colaborare.

În aceste zile, vrem sau nu vrem să acceptăm, România trăiește un moment Georgescu.

L-am cunoscut personal în urmă cu peste 30 de ani când era tânăr și optimist. Nu știu cum a evoluat; nu înțeleg cum a ajuns în fruntea „clasamentului” politic al țării, dar știu că în aceste zile a devenit un simbol și a oprit istoria pe loc.

Curtea Constituțională a reacționat în mod abject la perspectiva victoriei sale.

Aceeași Curte îi poate „fabrica” un proces și îl poate condamna; mafioții îl pot asasina; globaliștii l-ar putea cumpăra, dar revolta populației împotriva ciocoilor care își bat joc de țară de 35 de ani nu mai poate fi stăvilită.

Românii au pus piciorul în prag. Acum ori niciodată!

Am publicat câteva articole în apărarea lui CG, articole pentru care unii cititori m-au criticat, dar adevărul este că nu sunt un susținător irațional al unui anumit candidat; sunt pornit vehement împotriva hoților și nulităților care continuă să jefuiască și să distrugă România de la Iliescu încoace.

Confrații din țară știu aceasta mai bine decât mine și unii din ei mi-au și scris în acest sens.

Țara se prăbușește, statul de drept a intrat într-un con de umbră, confrații din Transilvania sunt persecutați în propria noastră țară, românii basarabeni sunt în continuare ignorați, și membrii Curții Constituționale, actualul CC precum CC al PCR pe vremuri, s-au vorbit între ei ca nu cumva să-și piardă fotoliile.

Iluștrii noștri judecători susțin cloaca politică post-decembristă care i-a numit în funcții.

Și ce fel de oameni sunt cei care i-au promovat? Iată cum îi descria Frans Timmermans, prim vice-președinte al Comisiei Europene: În aceste zile……. „Problema României este tipică pentru țările din Africa și Asia, care deși sunt pline de resurse naturale, se zbat în sărăcie din cauza prostiei și hoției care colcăie în acele țări. Resursa umană ajunsă în fruntea țării e de o calitate atât de jalnică încât reprezentanții ei, după ce că sunt hoți, sunt atât de proști încât își închipuie că pot păcăli toată lumea, deși ei nu sunt capabili să comunice nici măcar în limba maternă. Mai elegant decât atât nu știu cum să o spun, dar o voi face: problema României e că unul din trei politicieni e la fel de corupt ca ceilalți doi..…..

Și atunci, la ce să ne așteptăm din partea CC-riștilor?

Este necesar să fie oprită cu orice preț prăbușirea țării, altfel în curând nu vom mai avea o țară; ori va fi o țară numită România, dar nu va mai fi a noastră.

Românii vor fi ademeniți să părăsească țara; așa cum palestinienii sunt îndemnați să plece din Gaza……. pentru binele lor. Ce vile și-ar mai trage bancherii mondiali pe la poalele Carpaților! Și mărinimoși cum se consideră, ar mai păstra și câțiva servitori români pe lângă ei…….

Altfel, Georgescu e doar un nume care poate fi înlocuit, dar e unic în felul lui. Este un om din popor; intră în mijlocul mulțimii; vorbește cu lumea și nu se teme de oameni, ca alții, care au dispărut de frică chiar și de Ziua Unirii Principatelor Române.

Oricum, un om ca el ar putea doar începe procesul de refacere, proces care va fi lung și dificil.

În ce mă privește, continui să-l susțin, dar, pentru cei care îl contestați, vă rog să propuneți dvs. un alt lider competent și cinstit și îl voi vota.

Între timp, politrucienii de la conducere se screm să găsească cel mai bun candidat prezidențial care să fie de teapa lor, adică imoral și corupt ca ei. Și se pare ca l-au găsit, pentru că potrivit lui Timmermans, azi în țara noastră „unul din trei politicieni e la fel de corupt ca ceilalți doi….

Românii cu inima curată nu vor vota însă pentru o asemenea făcătură.

Vă invit să priviți la actualii aspiranți prezidențiali. Cum se spunea pe timpuri: „Să dai și să fugi!”.

Numai că de data aceasta românii nu se mai lasă înșelați și sunt hotărâți să-și reia țara în stăpânire.

În 1990, România era prăbușită, dar se prăbușeau și țările comuniste din jur. Azi, după 35 de ani de abuzuri și umilințe, ne prăbușim singuri și nu va sări nimeni în ajutorul nostru. Numai noi ne putem salva!

Reflectați stimați compatrioți! Mă refer la oamenii competenți care s-au impus în ultimele decenii prin propria lor muncă. Mă gândesc la pensionarii care au muncit o viață întreagă și azi se zbat pentru a supraviețui. Mă refer la tineretul abandonat și debusolat care nu mai știe încotro s-o apuce. Să plece în străinătate și să se arunce în necunoscut, sau să-și facă un viitor în țara strămoșilor?

Și mă gândesc, de asemenea, la tinerii sau mai puțin tinerii din servicii. Din serviciile civile și militare. Dacă vă simțiți români, luați atitudine! Suntem români și suntem creștini.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Autor: Nicolae Dima

Prof. Dr. Nicolae (Nicholas) Dima

Prof. Dr. Nicolae (Nicholas) Dima, fost deținut politic, a fost jurnalist la Radio „Vocea Americii” (1975-1985; 1989-2001), profesor la William Patterson College (din New Jersey), la US Army „John F. Kennedy” Special Warfare Center and School (de la Fort Bragg, Carolina de Nord), la Naval War College (din Newport, Rhode Island), la Institutul „William R. Nelson Institute” de pe lângă James Madison University (din Harrisonburg, Virginia), dar și în țări africane, în capitala Etiopiei, la St. Mary’s University College și în Republica Djibouti, la Djibouti University.

A predat cursuri și seminarii de specialitate în studii europene, studii socio-politice globale și comunicare internațională. Pe lângă cărțile de specialitate în aceste domenii, a elaborat manuale, paradigme și module de predare ‒ între care „Eastern Europe: An Area in Crisis” / „Europa de Est: o zonă în criză”, „The Soviet Political Upheaval of the 1980’s”, / „Răsturnările politice sovietice a anilor 1980” sau „Breaching Barriers of Cross Cultural Communication”/ „Spargerea barierelor comunicării interculturale” ‒, care au fost utilizate de universități, școli și institute americane prestigioase ca James Madison University, Boston College, University of Nebraska at Omaha, US Army’s Special Warfare Center and School, Naval War College, iar, mai recent, și de Universitatea Româno-Americană din București, unde, de altfel, a susținut cursuri de „Comunicarea interculturală”, „Afaceri globale” sau „Provocarea sustenabilității”.

A luptat în Congresul american ca nimeni altul pentru Basarabia. O carte cu documentele din Congresul american referitoare la Basarabia și efortul lui Nicholas Dima în acest sens este în pregătire. A publicat numeroase cărți care se pot vedea aici, pe Amazon.

Citiți și:
Românii refuză ferm să fie următoarea carne de tun în războaiele nesfârșite ale NATO
Lucian Ciuchiță: Cui i-e frică de Călin Georgescu?

 

yogaesoteric
23 februarie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More