Nicolae Radu: Cine are nevoie de o nouă „poliție politică” și în spațiul analizei istorice? IICCMER aplică dubla măsură? Daca da, ce mai înseamnă credibilitatea instituțională?
Cine este mai presus de lege în România?
Cum se poate apăra un cetăţean simplu, plătitor de taxe şi impozite, în fața abuzurilor făcute de instituţiile publice? Recent, IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc) a anunțat că a sesizat organele de urmărire penală pentru presupusa „promovare a cultului” lui Nicolae Ceaușescu, în temeiul O.U.G. nr. 31/2002.
După acuzaţii grave formulate de IICCMER cu privire la o analiză istorică şi preluate de publicaţii online, inclusiv de radio Europa FM, am cerut Drept la replică!
Cum se poate apăra, altfel, un om în faţa unui posibil abuz instituţional, cu atât mai mult cu cât „condamnarea” publică a fost făcută fără să fie respectată prezumţia de nevinovăţie şi fără să existe o hotărâre judecătorească definitivă?!
Titlurile provocatoare nu au fost alese întâmplător!
Atacul la imaginea personală este evident: „IICCMER îl dă pe mâna procurorilor pe «umbra lui Călin Georgescu» ‒ Nicolae Radu”, Epochtimes-România.ro etc.
Spre deosebire de platformele media menţionate mai sus, management-ul ActiveNews.ro a luat, cu mult curaj, atitudine faţă de un posibil abuz instituţional, publicând din proprie iniţiativă, integral, DREPTUL LA REPLICĂ. Adevărul învinge, greu, dar învinge!
În urma solicitării subsemnatului, Agerpres.ro, Juridice.ro, Epochtimes-Romania.ro au acordat dreptul la replică.
Un aspect inedit nu poate fi neglijat. Radio Europa FM, care iniţial a difuzat comunicatul IICCMER, dar şi declaraţia directorului acestuia, Daniel Șandru, preciza că: „Europa FM a solicitat un punct de vedere al profesorului Nicolae Radu. Vom reveni când îl vom avea.”
În fapt, nu am fost contactat niciodată de radio Europa FM.
Este de apreciat că, în cele din urmă, radio Europa FM a acordat, la cererea subsemnatului, drept la replică.
Surprinzător este însă că Europa FM a continuat în aceeaşi „notă”, precizând că „profesorul Nicolae Radu susține, într-un răspuns pentru Europa FM, că «nu a promovat cultul personalității» fostului dictator român și «nu a îndemnat la atitudini neconforme cu respectul față de lege și față de adevăr»”, fapt ce lasă să se înţeleagă, în mod incorect, că am fost contactat şi nu că am cerut, în mod expres, dreptul la replică!
IICCMER respectă legea?
Vreau să cred că da. Deşi IICCMER nu poate fi obligat să ofere drept la replică, am solicitat aceasta, dar şi confirmarea primirii cererii.
Nu am primit niciun răspuns, deşi Legea 544/2002 prevede în mod expres obligaţii pentru instituţiile publice, respectiv pentru IICCMER.
Este necesar să fie reamintit că acuzațiile cu privire la presupuse „falsuri istorice” şi „cultul personalităţii” au fost făcute de către IICCMER public, în presă, prin comunicat oficial şi la Radio FM.
Dacă IICMER ar fi formulat plângerea penală fără „publicitate”, în mod cert, dreptul la replică nu ar fi fost aplicabil în sens mediatic.
Din nefericire, IICCMER a făcut public, prin vocea directorului Daniel Șandru, că a formulat plângerea penală, prezentând acuzații într-un mod care a afectat reputația subsemnatului, prin cercetări la universitatea în care predau, prin sesizarea altor instituţii, prin postarea unui comunicat, dar şi prin declaraţii în spaţiul public prin intermediul radio Europa FM, care au dus inclusiv la „întreruperea temporară a unei îndelungate colaborări cu un respectabil comunicator media”.
Să fie o întâmplare, o dovadă de necunoaştere a libertăţii de exprimare sau o preocupare uşor pripită pentru condamnarea celor care se fac „vinovaţi” de „astfel de discursuri care nu fac decât să legitimeze cumva acest val de nostalgie instrumentalizată politic la care asistăm de câțiva ani încoace și mai accentuat din noiembrie 2024 încoace”, după cum declară, la radio Europa FM, directorul Daniel Șandru?
IICCMER s-a substituit unei onorate Instanțe de judecată şi a condamnat public o analiză istorică?
În condiţiile în care instituţiile publice acuză, întemeiat sau nu, de ce dreptul la replică nu devine o obligaţie şi pentru acestea, potrivit prevederilor din „Legea audiovizualului nr. 504/2002” şi „Codul de reglementare a conţinutului audiovizual”?
Prin raportare la Codul civil şi jurisprudenţa CEDO, legislaţia audiovizuală se aplică în principal „radiodifuzorilor”, principiile dreptului la replică sunt din ce în ce mai frecvent aplicate şi în mediul online, potrivit „Open Sources” / e-jurdic.management.ro.
În acest sens, art. 52 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual precizează, în mod clar, că „dreptul la replică poate fi solicitat de orice persoană fizică sau juridică identificată sau identificabilă din conţinutul programului audiovizual. Identificarea poate fi directă, prin menţionarea explicită a numelui, sau indirectă, prin indicii suficiente care permit recunoaşterea persoanei de către public.”
Conform art. 54 din acelaşi Cod, radiodifuzorul este obligat să analizeze cererea şi să comunice un răspuns motivat în termen de două zile.
De ce instituţiile publice nu oferă drept la replică pentru apărare în fata nedreptăţii?
Deşi nu există obligație procedurală automată de „drept la replică” pentru site-ul IICCMER, există însă obligația de a respecta: demnitatea, conform art. 72, Cod civil; reputația, apărată de art. 73, Cod civil: dar şi „prezumția de nevinovăție”, potrivit art. 4, Cod Procedura Penală şi art. 6 CEDO.
Cum va răspunde ICCMER dacă „acuzaţiile formulate” vor fi respinse printr-o hotărâre definitivă a unei onorate instanțe?
Cine răspunde la „e-mail”?
Conform art 7, alin. 1, din Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, „autoritățile și instituțiile publice au obligația să răspundă în scris la solicitarea informațiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcție de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării”! În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiția înștiințării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
De la transmiterea cererilor către IICCMER au trecut aproximativ 20 de zile. Până în prezent, întemeiat sau nu, IICCMER nu a confirmat primirea cererilor adresate şi nu a înştiinţat că „va transmite un răspuns în maximum 30 de zile”, potrivit art. 7, alin. 1, din Legea mai sus menţionată.
De ce IICCMER nu a confirmat primirea cererii?
Să fie un refuz, indiferență, tergiversare sau o eroare tehnică?
Întrebarea nu este una întâmplătoare!
Conform art. 21 din Legea 544/2002 „refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat, al unei autorități ori instituții publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere și atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat!”
Cum îşi va asuma IICCMER absenţa unei confirmări şi a unui răspuns?
Libertatea de exprimare este un drept fundamental garantat în România prin Constituţie. Potrivit art. 30 alin. (1) din Constituţia României, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor, prin orice mijloc de comunicare, este inviolabilă.
„Acest caracter inviolabil semnifică faptul că dreptul nu poate fi suprimat sau restrâns în mod arbitrar”.
Cu toate acestea, IICCMER a sesizat organele de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunii de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”, prevăzută și pedepsită de disp. art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002.
În mod voit sau poate din necunoaştere, directorul ICCMER, profesorul Daniel Șandru, specializat în filosofie, invoca „falsuri istorice”, fără să înţeleagă poate, libertatea de exprimare şi faptul că analiza istorică este bazată pe literatura de specialitate şi pe dovezi internaţionale.
Din comunicatul postat pe pagina sa instituţională IICCMER se reţine: „în urma unei analize aprofundate a conținutului publicat pe site-ul Ziare.com (la data de 22.12.2025, autor fiind un profesor universitar, Nicolae Radu), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc (IICCMER) a formulat un denunț penal către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, solicitând declanșarea urmăririi penale pentru fapte care întrunesc elementele infracțiunii de promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de genocid, crime împotriva umanității și crime de război”.
„Potrivit denunțului, autorul Nicolae Radu a publicat un articol cu titlul «Înainte de a fi împușcat, Nicolae Ceaușescu a cerut o cămașă curată și un pahar cu lapte. A fost însă refuzat», în care se face o prezentare favorabilă și admirativă a fostului dictator Nicolae Ceaușescu (…….) publicarea unui astfel de articol, în condițiile în care autorul își asumă explicit conținutul, reprezintă o distorsionare a adevărului istoric, cu scopul de a influența opinia publică într-un mod periculos, prin glorificarea unor figuri istorice responsabile de crime împotriva umanității.
Menționăm faptul că în perioada imediat următoare vom transmite, către toate instituțiile și mediile academice în care activează Profesorul Nicolae Radu, solicitări pentru sesizarea, de urgență, a comisiilor de etică, referitor la activitatea afirmațiilor publice ale domnului Nicolae Radu, pentru a evalua și sancționa orice abateri de la normele deontologice și etice și pentru a preveni astfel de situații în viitor”.
ICCMER nu se opreşte la „educaţia istorică”!
IICCMER condamnă analiza istorică şi cere măsuri urgente de cercetare şi sancţionare a autorului, etichetând adevărul drept „fals istoric” cu privire la evenimente desprinse din agenda internaţională, amintind:
„Nicolae Ceaușescu a fost primit la gară personal de către regina Elisabeta și însoțit în caleașcă până la Palatul Buckingham.”
„Nicolae Ceaușescu a primit vizita în România a doi președinți americani, Gerald Ford și Richard Nixon, și a fost primit de trei ori, cu înalte onoruri, la Casa Albă.”
„În plan extern, Ceaușescu a avut o diplomație activă și independentă.”
„Nicolae Ceaușescu, «frate» cu președintele libian, a obținut pentru România exploatarea unui câmp petrolier în valoare de miliarde de dolari.”
„Nicolae Ceaușescu a achitat, în martie 1989, datoria externă de circa 20 de miliarde de dolari, împrumutați pentru industrializarea țării.” etc.
Comentariile sunt de prisos.
De reţinut este că articolul condamnat de IICCMER conține o analiză a contextului extern al regimului Ceaușescu: relațiile diplomatice, industrializarea, plata datoriei externe, împrejurările execuției.
Nu a existat negare a crimelor regimului comunist. Nu a existat justificare a represiunii. Nu a existat contestare a victimelor.
Aşa cum am mai precizat, prin articolul scris „nu am promovat cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu” și „nu am îndemnat la atitudini neconforme cu respectul față de lege și față de adevăr”; „nu am îndemnat la violență, la justificarea represiunii sau la instigare la ură împotriva unor grupuri (clasă socială, etnici, «dușmani ai poporului» etc.); nu am promovat ideologiile fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe!”.
În aceste condiţii, cum poate fi explicată solicitarea IICCMER pentru „cercetarea şi sancţionarea autorului”?
Este legitim ca o instituție să considere că o opinie încalcă legea?
Dacă da, de ce autorul nu beneficiază de: prezumția de nevinovăție, dreptul la replică, dezbatere publică onestă?
Cine încurajează cenzura?
Cum poate fi explicată „ştirea” postată de EuropaFM.ro, potrivit căreia „reprezentanții IICCMER au anunțat că vor transmite tuturor instituțiilor în care activează profesorul Nicolae Radu solicitări pentru sesizarea de urgență a comisiilor de etică”?
IICCMER execută o comandă politică sau o intenţie de justificare a propriilor activităţi ce ţin de „educaţia istorică”?
Fără să îndemn la atitudini neconforme cu legea, în ce temei legal IICCMER a transmis „către toate instituțiile și mediile academice în care activează profesorul Nicolae Radu, solicitări pentru sesizarea, de urgență, a comisiilor de etică, referitor la activitatea afirmațiilor publice ale domnului Nicolae Radu, pentru a evalua și sancționa orice abateri de la normele deontologice și etice”?
O posibilă întrebare nu va întârzia să apară!
Cine are nevoie de o nouă „poliţie politică” şi în spaţiul analizei istorice?
Aşa cum am mai amintit, adevărul învinge, greu, dar învinge!
Cum pot fi prevenite posibilele abuzuri instituţionale?
IICCMER aplică dubla măsură?
Dacă da, ce mai înseamnă credibilitatea instituțională?
Dacă în cazul subsemnatului, IICCMR a formulat plângere penală, iar în cazul ministrului Apărării Radu Miruţă a solicitat, pentru aceeaşi presupusă faptă, scuze publice, de ce a tăcut în cazul ministrului Agriculturii Florin Barbu, care declara că: „președintele nostru, domnul Nicolae Ceaușescu, nu spunea degeaba că stuful e aurul verde al României”?
IICCMER aplică un alt „tratament” pentru aceeași presupusă faptă de admirație față de Nicolae Ceaușescu, ministrului Apărării Radu Miruță, care a fost atenţionat pentru că ar fi spus că „Nicolae Ceaușescu a fost un patriot”?
De ce în acest caz, IICCMER nu a formulat plângere penală, ci s-a limitat la solicitarea unor scuze publice?
Legea nu este aceeaşi pentru toţi?
România, încotro?
Autor: Nicolae Radu
Citiți și:
Prof. univ. dr. Nicolae Radu dă replica cenzorilor Libertății de Gândire din instituțiile publice: Pe cine sperie umbra lui Nicolae Ceaușescu?
E timpul să (ne) dăm în judecată cenzorii
yogaesoteric
2 martie 2026