Noi cercetări arată adevăratele costuri ale complexului industrial de securitate al Europei

de George Preda

UE cheltuieşte sute de milioane de euro pe cercetări în domeniul tehnologiilor de supraveghere şi control, arată un raport al TNI (Transnational Institute) şi Statewatch.

În 2003 a fost fondat un „Grup al Personalităţilor” (Group of Personalities GoP) alcătuit din oficiali ai Uniunii Europene şi reprezentanţi ai celor mai mari companii europene producătoare de arme şi de tehnologie informatică. Aceştia şi-a manifestat îngrijorarea că multinaţionalele europene pierd teren în faţa rivalilor din SUA, deoarece guvernul american le furnizează acestora din urmă un miliard de dolari pe an pentru cercetări în domeniul securităţii. Ei au sugerat că şi Uniunea Europeană ar trebui să aloce un miliard de euro anual în acelaşi scop.

Aşa a luat naştere Programul European de Cercetare în Domeniul Securităţii (European Security Research Programme ESRP). Ignorând legislaţia EU în domeniu, Comisia Europeană s-a îndatorat cu un buget „preliminar” pentru cercetări în domeniul securităţii pe perioada 2004-2006, pentru ca programul să înceapă în 2007.

Suplimentar a fost creat Comitetul European de Consultanţă în domeniul Cercetărilor legate de Securitate (European Security Research Advisory Board ESRAB) pentru a supraveghea implementarea programului. Printre cei 50 de membri acesta include 14 reprezentanţi ai companiilor producătoare de arme, dar niciun reprezentant al Parlamentului European sau al Grupulului European pentru Etică în Ştiinţă şi Tehnologii Noi (EU Group on Ethics in Science and New Technologies).

„ESRP conferă corporaţiilor multinaţionale un rol inacceptabil în luarea deciziilor la nivel european. Aceasta duce mai degrabă la urmărirea agendei de securitate în locul interesului public”, spune Ben Hayes, autorul raportului TNI Statewatch. Acelaşi lucru reiese şi din faptul că 17 din cele 24 de programe de cercetare care au primit fonduri de la Comisia Europeană aparţin unor organizaţii militare. În afară de acestea au mai fost aprobate 10 programe de cercetare pentru tehnologii de supraveghere electronică.

„EU finanţează de fapt expansiunea complexului militar industrial în domeniul extrem de profitabil al securităţii interne”, mai spune Hayes. Cu o piaţă de vânzare a tehnologiilor de represiune mai profitabilă decât niciodată după evenimentele de la 11 septembrie 2001, complexul industrial de securitate se află în plin proces de dezvoltare.

Nenumăratele sisteme de supraveghere locale şi globale, introducerea identificatorilor biometrici – RFID – marcajul electronic şi supravegherea prin satelit, „armele non-letale”, echipamentul paramilitar pentru păstrarea ordinii publice şi pentru situaţiile de criză, militarizarea controalelor de la graniţă… toate progresele tehnologice utilizate de forţele de ordine sunt primite fără critici. Dar aceste tehnologii sunt adevărate pericole la adresa drepturilor umane fundamentale.

„Militarizarea politicii şi a controlului graniţelor nu vor preveni criminalitatea şi terorismul”, spune Hayes. „Nu se face nimic împotriva cauzelor reale, în schimb se aduce o gravă ameninţare libertăţilor civile.” 

Citiţi şi:

Dreptul fundamental la libertate individuală este azi de domeniul istoriei

Nu există terorism internaţional! Atentatele din 11 septembrie au fost înscenate 

yogaesoteric
18 noiembrie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More