Noi dezvăluiri din culisele puterii

Aproape toate știrile sunt fabricate şi modificate în fel şi chip de mass-media, iar cel mai adesea ele sunt manipulate într-un mod grosolan!

Preambul

Cu mai bine de 100 de ani în urmă, într-o epocă îndepărtată din istoria presei, un mare ziarist american, John Swinton (1829-1901), pe atunci redactor șef al ziarului New York Sun, a tras deja un semnal de alarmă cu privire la condiția jurnaliștilor, rostind un discurs memorabil despre înșelătoria „presei libere“, care i-a scandalizat la vremea aceea pe colegii lui ziariști. Swinton fusese mai întâi angajat, începând cu anul 1860, ca redactor șef la New York Times, unde a lucrat întreaga perioadă a Războiului Civil (1861-1865). El a părăsit ziarul în 1870 și s-a implicat în confruntările și luptele sociale ale clasei muncitoare din acea vreme. Mai apoi, el a lucrat timp de 8 ani ca redactor șef la New York Sun, iar ulterior a editat o publicație săptămânală numită John Swinton’s Paper.

Observațiile pe cât de dure, pe atât de justificate la adresa slugărniciei și aservirii presei au fost făcute de John Swinton cu ocazia unui banchet oferit în cinstea lui într-o seară a anului 1880 de către liderii breslei ziariștilor, la care el a fost invitat de onoare. Un invitat care nu era un apropiat a lui Swinton și nici nu era avizat despre starea mizerabilă a presei a propus un toast în onoarea „presei libere“. Swinton s-a ridicat revoltat și a dat o replică usturătoare, în care evidenția starea jalnică a presei și a ziariștilor corupți, care erau aserviți puterii financiar-bancare încă din acea epocă:

„Nu există niciun fel de presă independentă în America, în acest moment al istoriei lumii. O știți și voi, și o știu și eu. Nu există nici măcar unul dintre voi care să îndrăznească să își consemneze în mod sincer și cinstit părerile în ziarul la care lucrează, iar dacă ați face-o, știți dinainte că ceea ce ați scrie nu ar ajunge să fie tipărit niciodată. Adevărul este că eu sunt plătit săptămânal tocmai pentru a nu-mi exprima în mod sincer opiniile în ziarul pentru care lucrez. Și voi, ceilalți, sunteți plătiți săptămânal ca să faceți la fel, și oricare dintre voi care ar fi atât de prost, încât să-și scrie în mod cinstit părerile ar ajunge să fie aruncat în stradă și ar fi apoi nevoit să-și caute altceva de lucru. Dacă mi-aș permite să-mi exprim părerile personale în mod cinstit, fie și numai într-unul dintre numerele ziarului la care lucrez, mi-aș pierde slujba într-un interval mai scurt de 24 de ore.

Treaba jurnaliștilor este tocmai aceea de a falsifica adevărul, de a scrie minciuni sfruntate, de a perverti, de a denigra, de a se închina la picioarele lui Mammona și de a-și vinde țara și neamul pentru o bucată de pâine.

Știți preabine aceasta și o
știu și eu, și atunci ce-i cu nebunia aceasta de a închina un pahar în cinstea presei independente? Suntem cu toții uneltele și slugile bogătașilor care acționează din umbră. Suntem cu toții niște hopa-Mitică; cei avuți trag sforile, iar noi dansăm cum ni se cântă. Talentele, înzestrările și viețile noastre se află în stăpânirea altora. Noi suntem doar niște jalnice prostituate intelectuale.“ (sursa: Povestea nespusă a muncii, Richard O. Boyer și Herbert M. Morais, 1955/1979)

Și în zilele noastre, din ce în ce mai mulți jurnaliști din întreaga lume au avut curajul și au dezvăluit secretele murdare ale presei: jurnaliștii primesc mită să spioneze, să mintă și să manipuleze opinia publică. Totodată, a devenit tot mai evident pentru publicul din întreaga lume faptul că mass-media internațională, departe de a constitui o sursă de informații corecte și obiective, este în realitate (dincolo de aparențele „democratice“ abil întreținute) controlată cu o mână de fier de agenții unor grupuri de interese financiar-bancare. În ultimele decenii, în mai multe rânduri, unii jurnaliști onești din toate țările, sătui de minciuna generalizată a mijloacelor de informare în masă, au încălcat cu orice riscuri „legea tăcerii“ și s-au ridicat împotriva cenzurii și a manipulării grosolane a știrilor care au fost impuse în presă de către mogulii care controlează marile trusturi de presă, marile agenții de știri și practic întreaga mass-media internațională.

În anul 2014, Germania a fost zguduită de dezvăluirile pe care ziaristul Udo Ulfkotte le-a făcut în cartea sa Gekaufte Journalisten. Wie Politiker, Geheimdienste und Hochfinanz Deutschlands Massenmedien lenken (Jurnaliști cumpărați. Mass-media din Germania este controlată de politicieni, de serviciile secrete și de marea finanță). Ulfkotte descrie în cartea sa, publicată în mod voit exact la data de 11 septembrie 2014, cum a fost racolat încă din studenție de serviciile secrete și cum a fost mituit pentru a scrie articole de presă proamericane. El face, totodată, cunoscut întregul mecanism prin care corupția a pus stăpânire pe mass-media germană.

Cel mai faimos ziarist german a mărturisit public în anul 2014, după 25 de ani de „pact cu diavolul“: Jurnaliștii importanți din mass-media internațională sunt cumpărați de serviciile secrete (CIA, BND, MI6 și MOSSAD)

Cine este Udo Ulfkotte

Udo Ulfkotte (54 ani), jurnalist și publicist german, a studiat dreptul și științele politice la Freiburg și Londra, unde i-a avut ca profesori pe criminologul elvețian Ruediger Herren și pe Dieter Oberndoerfer, fost consilier al Cancelariei lui Helmuth Kohl. A lucrat pentru departamentul de politică externă al cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung începând cu anul 1986 și până la sfârșitul anului 2003. Printre domeniile de activitate de care s-a preocupat se numără managementul securității, spionajul economic, concurența, dar și monitorizarea grupărilor teroriste islamice. În perioada 1986-1998, jurnalistul a călătorit în peste 60 de țări și chiar a trăit în câteva state islamice (Irak, Iran, Afganistan, Arabia Saudită, Oman, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Iordania). Ulfkotte a fost analist pentru țările din bazinul mediteranean, Africa și Orientul Mijlociu, context în care a ajutat la alcătuirea unui Ghid pentru Investiții în Orientul Apropiat, în cadrul Institutului Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Udo Ulfkotte a publicat numeroase lucrări, având ca tematică, printre altele, securitatea și spionajul industrial: Heiliger Krieg în Europa (Jihadul în Europa), Der Krieg im Dunkeln. Die wahre Macht der Geheimdienste (Război în întuneric. Adevărata putere a serviciilor secrete), Grenzenlos kriminell. Die Risiken der EU-Osterweiterung (Criminalitate fără limite. Riscurile extinderii Uniunii Europene către Est), Marktplatz der Diebe (Piața economică a tâlharilor). A contribuit la fondarea revistei Park Avenue, a mai scris pentru Capital și pentru Cicero și a fost corespondent pentru agenția de știri DDP. În prezent, fostul jurnalist de la Frankfurter Allgemeine Zeitung oferă consultanță unor întreprinderi și este invitatul mai multor posturi de televiziune.

Ulfkotte este membru al Marshall Memorial Fund din SUA și fost membru al Fundației Konrad Adenauer.

El publică actualmente o revistă numită Whistleblower (Deconspiratorul) în care tratează subiecte nepublicate și cenzurate de presa germană oficială.

Dr. Udo Ulfkotte, fost jurnalist important la prestigiosul cotidian Frankfurter Allgemeine Zeitung, s-a deconspirat singur și a recunoscut public că a fost plătit de CIA ca să mintă și să manipuleze oamenii

Ziaristul german Udo Ulfkotte, după 25 de ani de pseudo-jurnalism, a dezvăluit că știrile (așa cum sunt ele prezentate publicului) sunt fabricate și manipulate grosolan, cu intenția de a ni se distorsiona întreaga realitate. Udo Ulfkotte chiar se întreba în mod ironic: „A fi jurnalist chiar înseamnă doar ca serviciile secrete să-ți scrie articolele?“

În contextul celebrului caz Robert Turcescu de la noi, din România – în care acesta s-a deconspirat că ar fi fost agent sub acoperire, dezvăluirea ziaristului german capătă o altă nuanță. Oare câți ziariști români celebri nu se găsesc pe listele de plată ale serviciilor secrete române sau chiar americane? De aceea, acest articol nu-l veți găsi niciodată în mass-media oficială! Sau dacă, prin absurd, ar apărea, atunci cazul ar fi bagatelizat și ironizat. Mai jos, vă oferim transcrierea liberă realizată după un interviu acordat de dr. Udo Ulfkotte. Citiți-l și vă veți cruci!

„Am fost jurnalist timp de 25 de ani și am fost educat să mint, să trădez – iar nu să spun adevărul oamenilor… Presa americană și germană încearcă să provoace război în Europa împotriva Rusiei. Este o situație critică, iar din această cauză voi lua atitudine și consider că ceea ce am făcut în trecut nu a fost bine: am manipulat oameni, am făcut propagandă împotriva Rusiei și nu a fost corect ceea ce am făcut eu și ce au făcut colegii mei. Ei au fost mituiți să-și trădeze semenii nu doar în Germania, ci și în toată Europa… Mă tem de posibilitatea izbucnirii unui nou război în Europa și nu aș vrea să-l văd izbucnind. Întotdeauna există oameni care ațâță războiul și printre aceștia nu se află doar politicienii, ci și jurnaliștii. Ne-am trădat poporul… Motivul pentru care am scris această carte este teama de un nou război, pentru că acesta nu apare de la sine, ci oamenii sunt cei care îl declanșează. Și aici nu este vorba doar de politicieni, ci și de jurnaliști. Și eu am scris în cartea mea cum ne-am înșelat cititorii, doar pentru a promova războiul… Și nu mai suport aceasta, pur și simplu m-am săturat de acest gen de propagandă. Noi trăim într-o republică bananieră, și nu într-o țară democratică, în care am avea libertatea presei, unde am avea drepturile omului.“

„Eu am devenit cetățean de onoare al statului Oklahoma. De ce? Pentru că am scris în favoarea Americii. Am fost sprijinit de CIA. De ce? Pentru că eram pro-american. Însă acum m-am săturat pur și simplu… nu vreau s-o mai fac! Așa că am scris o carte (nu pentru bani, căci trebuie să știți că publicarea ei mi-a provocat o mulțime de probleme), pentru oameni, pentru a le oferi o frântură de adevăr din ceea ce se petrece în spatele ușilor închise.“

„Există o mulțime de exemple… Dacă ne întoarcem în arhive, în martie 1988, în Irak, ni se spune astăzi despre kurzi că ar fi fost omorâți cu gaze ucigașe de oamenii regimului Saddam Hussein. Acest fapt este știut de toată lumea. Dar în iulie 1988, eu am fost trimis în orașul Zubeidat, aflat la granița iraniano-iraqiană… încă era în toi războiul dintre Iran și Irak. Am fost trimis acolo pentru a face fotografii din care să reiasă că iranienii au fost intoxicați cu gaze chimice germane (cu „gaz muștar“). Când m-am întors în Germania, s-a publicat doar o singură poză mică, în Frankfurter Allgemeine, și doar un articol mic, fără a se scoate în evidență cum este posibil, la doar câteva decenii de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, să fi fost uciși brutal atâția oameni cu gaz toxic produs în Germania. Aceasta a fost o situație în care am simțit că am fost folosit, fără a putea striga în gura mare ceea ce Germania a făcut în spatele ușilor închise.“

„Mă întrebați ce am făcut eu pentru serviciile secrete? Vedeți voi, jurnaliștii pretind că sunt doar ziariști, dar o mare parte din ei sunt «acoperiți neoficial»…, cum am fost și eu. Ce înseamnă aceasta? Că lucrezi pentru o agenție de informații, că îi ajuți dacă ei doresc aceasta, dar, dacă ești descoperit, agenția nu va admite niciodată că ai fost agentul ei. I-am ajutat în câteva situații și mi-e rușine. Am lucrat pentru ziare prestigioase ca Frankfurter Allgemeine și am fost mituit de americani să nu spun adevărul. Chiar îmi imaginam ce s-ar fi petrecut dacă aș fi scris un articol pro-Rusia în Frankfurter Allgemeine? Nu știu ce s-ar fi petrecut, dar am fost educat să scriu articole pro-Europa, pro-America. Îmi pare foarte rău pentru aceasta… nu așa înțeleg eu democrația și libertatea presei… Nu sunt ziarist, sunt un agent al serviciilor americane de informații, chiar dacă CIA nu va admite niciodată.

Frankfurter Allgemeine nu scrie niciodată adevărul. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi scris un articol în favoarea lui Putin. Noi avem o informație pur americană. De fapt, suntem o colonie.

Știu ce se petrece dacă refuz să colaborez cu ei. Casa mea a fost percheziționată de șase ori pentru că am fost acuzat că aș fi dezvăluit secrete de stat.

Nu mă interesează ce se va petrece dacă nu voi mai colabora cu ei. Nu am copii. Chiar dacă mă vor băga în închisoare, este bine, câtă vreme adevărul este restabilit.“

„Germania este, în mare parte, o simplă colonie a Statelor Unite. Deși marea majoritate a oamenilor nu doresc ca în Germania să se afle rachete nucleare, totuși avem arme nucleare americane. Și fiind o colonie a SUA, organizațiilor transatlantice le este foarte ușor să racoleze tinerii jurnaliști. Toți jurnaliștii respectați din toată mass-media germană sunt membri ai acestor organizații transatlantice. Nimeni nu vine să-ți spună »Noi suntem de la CIA. Nu vrei să lucrezi pentru noi? «Nu! Nu așa se petrece. Prin aceste organizații transatlantice, ei te invită să vizitezi SUA, ei îți plătesc drumul, îți plătesc toate cheltuielile… În final, te mituiesc. Ei știu să creeze contacte umane, îți devin prieteni. Ei te întreabă: «Poți să faci aceasta? Poți să scrii cealaltă?» Ți se spală astfel creierul prin acești tipi.

Să nu credeți că acești «acoperiți neoficial» sunt doar jurnaliștii germani; este cazul și al celor britanici (pentru că au o relație mai strânsă cu cei americani), al jurnaliștilor israelieni, a unei părți din jurnaliștii francezi, al celor din Australia, Noua Zeelandă, din țările arabe (Iordania sau Oman, de exemplu). Tocmai atunci când crezi mai abitir despre un jurnalist că ar fi unul respectabil, descoperi că el nu este altceva decât o marionetă pe sfori, manipulată de CIA.

Să vă dau un exemplu. BND (Serviciul Federal Secret al Germaniei) este o creație a CIA după cel de-al Doilea Război Mondial; BND este sora mai mică a CIA-ului. Într-o zi au venit la biroul meu de la Frankfurter Allgemeine cei de la BND ca să mă roage să scriu un articol despre Libia și colonelul Gaddafi. Ei mi-au dat toate informațiile despre Gaddafi și au vrut doar să semnez articolul cu numele meu. Am făcut asta, iar articolul a apărut în Frankfurter Allgemeine, dar era creația Serviciului Federal Secret al Germaniei. Vi se pare că în felul acesta mai poate fi vorba despre jurnalism? În condițiile în care serviciile secrete scriu articolele? Articolul despre Gaddafi insinua că liderul libian ar fi încercat să construiască o fabrică secretă de gaze mortale, iar articolul «meu» a fost preluat de toată presa mondială peste 2 zile. Eu nu aveam nicio informație despre acest caz, toate informațiile fiindu-mi oferite de BND. Acesta nu este în niciun fel jurnalism, pentru că serviciile secrete decid ceea ce se publică și ceea ce nu.“

Ceea ce este perfid, după cum mărturisește Ulfkotte, este că, în mod curent, serviciile secrete folosesc „acoperiri neoficiale“ – oameni care lucrează pentru servicii, dar care nu se regăsesc pe ștatele de plată ca și agenți. Avem de-a face cu o rețea ascunsă și extinsă de „prieteni“, care-și fac unii altora favoruri și de care poți să dispui oricând. Mulți dintre ei sunt jurnaliști importanți din numeroase țări. Acest gen de „acoperire neoficială“ oferă posibilitatea de a nega plauzibil orice legătură dintre servicii și jurnaliști, aceștia fiind pe cont propriu în cazul capturării.

Ulfkotte a confirmat că jurnalistul american James Folley, despre care se presupune că a fost ucis de teroriștii de la ISIS, a probat cele de mai sus pe pielea lui, deoarece lucra pentru mai multe servicii secrete. De asemenea, Ulfkotte a declarat că informațiile despre jurnaliștii acuzați de spionaj sunt aproape întotdeauna veridice.

Ulfkotte a mai dezvăluit că există multe tranzacții, trocuri între corespondenții de presă și serviciile secrete. De sume mari de bani, cadouri, recunoaștere publică, avansări semnificative în carieră beneficiază acei jurnaliști care furnizează informații utile despre persoanele pe care le întâlnesc sau pe care le cunosc sau despre locurile pe care le vizitează. De multe ori, jurnaliștii precum Ulfkotte, nu trebuia decât să-și pună numele pe un articol deja scris pentru ei de unele servicii secrete sau instituții financiare. Banii și avantajele te schimbă. Se deschid ușile celor mai elitiste grupuri, cum ar fi Comisia Trilaterală, Atlantik-Brücke, Institutul Aspen și German Marshall Fund din Statele Unite ale Americii. Cei care nu cooperează sunt concediați și eliminați din sistem.

Într-un interviu recent pentru Russia Today, Ulfkotte a afirmat că serviciul secret german, BND, a fost creat de CIA, iar pentru el, acest fapt este un simbol al statutului Germaniei de „republică bananieră“, de „colonie a Statelor Unite ale Americii“.

Prin dezvăluirile sale, Ulfkotte speră să convingă și alți jurnaliști să renunțe la această lume coruptă a spionajului și a știrilor contrafăcute pentru uzul maselor ignorante și credule. El era tânăr, ca mulți alții, atunci când „a căzut în această capcană“. Ulfkotte își dorește „o nouă generație de jurnaliști“, care să nu fie coruptă și vândută. „Sper să putem pune capăt acestui sistem“, spune el.

Jurnaliștii de la Frankfurter Allgemeine Zeitung au fost amenințați de către patroni cu intentarea unui proces dacă nu publică o replică oficială tăioasă din partea ziarului la adresa lui Ulfkotte. Halal „libertate a presei“…

Udo Ulfkotte a enumerat sute de nume din spatele acelor organizații care influențează din umbră presa germană, între care: Podul Atlantic, Comisia Trilaterală, Fundația Marshall din Germania, Consiliul American pentru Germania, Academia Americană, Institutul Aspen și Institutul pentru Politică Europeană. De asemenea, sunt dezvăluite implicarea serviciilor secrete în activitatea organizațiilor de lobby, tehnicile de propagandă și formularele prin care se pot accesa fonduri pentru proiecte de influențare țintită a opiniei publice în Germania.

Cine și-ar fi putut închipui că agenţi specializați ai serviciilor secrete compun texte, care apoi sunt publicate sub semnătura unor jurnaliști consacrați? După cum declară Ulfkotte, astăzi cele mai reputate distincții pentru jurnalism se acordă practic precum odinioară, în cazul titlurilor de „Erou al muncii socialiste“ din fosta Republica Democrată Germană. De la jurnalist la propagandist nu este o distanță prea mare.

Cei care vor citi cartea lui Ulfkotte vor privi ziarele germane cu alți ochi, vor închide mai des televizorul și vor ști mai bine ce să creadă din ceea ce aud la radio: aproape nimic! Udo Ulfkotte oferă și informații despre fiecare post TV și radio, dezvăluind cărui partid politic îi aparține, care jurnaliști sunt influențați și cum. La sfârșit, totul devine limpede: diversitatea opiniilor este doar mimată de agenții mass-media cu o abilitate demnă de o cauză mai bună, iar „știrile“ din presa oficială sunt de cele mai multe ori curată spălare pe creier.

Citiți și:

Tehnici de propagandă mediatică folosite în cazul războiului din Irak

Manipularea mediatică (I) 
Cum ne dăm seama că în campania de presă este vorba de INTOXICARE, și nimic altceva
 

 

yogaesoteric
15 mai 2016