Norvegia. Pentru prima dată în istoria țării numărul ateilor l-a depăşit pe cel al credincioşilor
Vedeți de ce a putut să apară o monstruozitate ca Barnevernet în Norvegia?
Pentru prima dată în istorie, numărul norvegienilor care nu cred în Dumnezeu este mai mare decât cel al credincioşilor. În plus, numărul celor care au dubii privind existenţa lui Dumnezeu este extrem de mare.
Într-un sondaj comandat de Norsk Monitor, citat de The Local, la întrebarea „Credeţi în Dumnezeu?”, 39% au răspuns cu „nu”, în timp ce doar 37% au spus „da”. 23% au răspuns cu „nu ştiu”.
Sondajul, la care au răspuns 4.000 de norvegieni, indică o premieră pentru Norvegia: este pentru prima dată când numărul ateilor este mai mare decât cel al credincioşilor. În urmă cu doi ani, numărul credincioşilor şi cel al necredincioşilor erau egale. În 1985, situaţia era radical diferită: atunci 50% își afirmau credința în Dumnezeu şi numai 20% erau atei.
Cei care au realizat sondajul, Institutul Ipsos, au declarat că nu a fost specificat cine este „Dumnezeu”: „Poate să fie un Dumnezeu creştin sau din alte credinţe. Au fost incluşi puţini migranţi printre respondenţi, foarte puţini musulmani”.
Sondajul mai arată că femeile sunt mai credincioase decât bărbaţii şi că numărul ateilor este mai mic printre cei în vârstă, comparativ cu tinerii.
Înțelegeți ce pericol ar fi pentru România apariția unui regim 100% progresist?
Numărul de atei din Norvegia mai mare printre cetățenii tineri comparativ cu cei în vârstă arată că îndoctrinarea progresistă din ultimii 20 de ani și-a produs efectele.
Cele mai credincioase țări din Europa sunt România și Turcia. Le urmează Polonia și Portugalia. Spune și asta ceva despre noi, nu?
Marxismul ateist de ieri și progresismul ateist de azi nu s-au limitat să se ocupe doar de inegalitățile sociale, ci au încercat și încearcă să influențeze cu precădere mințile oamenilor. Inegalitățile și diferențele sociale au fost/ sunt folosite pentru a învrăjbi oamenii în folosul sponsorilor sistemului, ajunși la putere prin această manipulare. Iar cine nu și-a aliniat mintea a fost zdrobit fizic în marxism așa cum va fi mâine zdrobit în progresism.
Norvegia trăiește o mare dramă. Majoritatea cetățenilor ei a ajuns să considere „normal” ceea ce se petrece acolo cu Barnevernet. La noi nu crede nimeni că așa ceva este „normal”, nici măcar cei plătiți să scrie asta.
Mintea majorității norvegienilor a fost golită de credințele lor milenare și în vidul creat cineva le-a putut implanta o nouă definiție a normalului. Dacă credințele lor milenare ar fi rămas la locul lor, acolo unde au fost mii de ani, nimeni nu le-ar fi putut implanta oamenilor o nouă definiție aberantă pentru ceea ce este normal.
Pentru cei deschiși la minte și inimă, Dumnezeu își face cunoscută prezența chiar și prin numeroase amprente pe care le-a lăsat în creație. Un astfel de exemplu este uluitorul ADN al celulelor, care este un program de milioane de ori mai complex decât orice program de calculator creat vreodată de om.
În fața complexității uluitoare a micuței molecule, ne putem întreba pe bună dreptate: cine este mai credul? Cine crede că a bătut vântul şi s-au spart valurile şi că un astfel de „program” s-a scris „de la sine”? Sau cine crede că acest program, cel mai complex din toate câte există, l-a scris un creator? Probabilitatea infinitezimală a apariției ADN-ului prin combinații aleatoare spulberă orice îndoială asupra existenței unei inteligențe superioare care a creat totul.
Dar dincolo de aceste aspecte, credința este ceva mult mai profund, ce ține de interioritatea, de normalitatea dar şi de libertatea noastră.
Abia acum, când toată lumea a văzut ce monstruozități se pot petrece într-o țară în care un stat ateu şi intolerant a ajuns, printr-o instituție halucianantă cum este Barnevernetul, să fie capabil să smulgă bebelușii cu forța din brațele mamelor, toți cei de bună credință şi-au dat seama cât de mult contează să ne păstrăm valorile morale și spirituale, credința şi tradițiile noastre.
Păstrarea acestor repere milenare ne va da puterea să rămânem împreună şi să nu permitem niciodată ca asemenea monstruozități să ajungă să se petreacă şi în țară noastră.
Statul care ajunge să hotărască abuziv că are mai multe drepturi în a decide asupra copiilor decât părinții este un stat totalitar care se conduce după o ideologie internaționalistă, ateistă şi neomarxistă. Statul neomarxist-progresist care se vrea impus de unii în întreaga lume, ca o nouă ordine mondială, este un stat care întotdeauna obligă, forțează şi impune.
Acest tip de stat nu e un stat prieten cu cetățenii săi. Un stat normal este un stat care se luptă pentru libertatea şi prosperitatea cetățenilor săi.
Statul neomarxist-progresist se raportează în mod agresiv la cetățenii săi pe care-i consideră „rudimentari şi necultivați”, și cărora crede că trebuie să li se impună „civilizația” cu forța. De unde şi nesfârșitele îndemnuri, sfaturi şi obligativități pe care le dă şi pe care le impune zilnic cetățenilor săi.
Acest tip de stat va încerca să impună cu forța măsuri şi idei progresiste, măsuri pe care le vedem aduse şi impuse de unii, cu forța, şi la noi în țară:
1. Vaccinările trebuie să fie obligatorii chiar dacă constituția prevede că fiecare poate dispune de sine şi de propriul său trup cum vrea.
2. Asigurarea casei şi asigurarea medicală trebuie și fie şi ele obligatorii, doar ca să umple buzunarele unora, chiar şi pentru cei care nu au niciun venit.
3. Grădinița şi clasa zero trebuie să fie obligatorii ca să putem îndoctrina copiii de la vârste fragede, şi ca să-i ținem cât mai departe de părinți, ca nu cumva părinții să-i învețe altceva.
4. Controlul statului asupra copiilor trebuie să fie mai puternic decât cel al părinților.
5. Tradițiile, credințele, obiceiurile, istoria, familia, eroii şi valorile culturale ale băștinașilor sunt ceva periculos şi înapoiat, ceva care trebuie scos din mințile băştinaşilor dar mai ales din mințile copiilor lor. De aceea statul va veni şi va impune cu forța ca la şcoală să se învețe cu totul altceva.
6. Toți trebuie interceptați şi monitorizați în masă pentru că sunt posibili viitori infractori, în realitate pentru că „atentează la valorile” acestui tip de stat.
Acest tip de stat stă întotdeauna sub semnul lui „trebuie”. Iar acest „trebuie” nu se aplică pentru cei aflați la putere, ci întotdeauna se aplică doar cetățenilor simpli.
Citiți și:
Campanie ateistă în Marea Britanie pentru a semăna îndoiala în existenţa lui Dumnezeu
yogaesoteric
23 martie 2017