Nou apel al Papei Francisc la combaterea schimbărilor climatice și la „fraternitate” între religii, pentru a stabili pacea

Papa Francisc a rostit cuvântul de încheiere a „întâlnirii internaționale de rugăciune pentru pace” din acest an, organizată de Comunitatea Sant’Egidio, subliniind necesitatea de a combate „schimbările climatice” și încurajând „fraternitatea” între religiile lumii.

Papa Francisc a declarat la o întâlnire interreligioasă din Paris că grupul multiconfesional este necesar să fie deschis la îndrumarea „inspirației dumnezeiești prezente în fiecare credință” pentru a stabili pacea în lume.

Într-un discurs adresat celei de-a 38-a „Întâlniri internaționale de rugăciune pentru pace”, organizată de Comunitatea Sant’Egidio, axată pe ecumenism, Papa Francisc i-a îndemnat pe cei peste 150 de reprezentanți reuniți ai „comunităților creștine și ai marilor religii ale lumii, precum și ai autorităților civile” să „hrănească fraternitatea între popoare în timpul nostru”.

Reuniunea, care a avut loc în perioada 22-24 septembrie, a inclus vorbitori precum Justin Welby, arhiepiscopul anglican de Canterbury, Chems-Eddine Hafiz, rectorul marii moschei din Paris, Haïm Korsia, rabinul șef al Franței, și președintele statului laic (!) francez Emmanuel Macron.

Subliniind că reuniunea își are originea în „Întâlnirea pentru pace de la Assisi” din 1986 a Papei Ioan Paul al II-lea și mulțumind Comunității Sant’Egidio „pentru pasiunea și creativitatea cu care continuă să mențină viu spiritul de la Assisi”, Papa Francisc și-a exprimat speranța că, deși au „credințe religioase” diferite, inclusiv catolicism, protestantism, islam, budism, șintoism și iudaism, grupul a „experimentat puterea și frumusețea fraternității universale”.

Aceasta este viziunea de care lumea noastră are nevoie astăzi”, a adăugat Papa, subliniind că țelul dialogului interreligios, precum cel al întâlnirii Comunității Sant’Egidio, este acela „de a stabili prietenia, pacea și armonia și de a împărtăși valori și experiențe spirituale și morale într-un spirit al adevărului și al iubirii”.

Citându-l pe predecesorul său Ioan Paul al II-lea, Francisc a susținut:

Poate mai mult ca niciodată în istorie, legătura intrinsecă dintre o atitudine religioasă autentică și marele bine al păcii a devenit evidentă pentru toți.”

Spiritul de la Assisi este o binecuvântare pentru această lume a noastră, încă sfâșiată de numeroase războaie și acte de violență. Spiritul de la Assisi este necesar să sufle și mai puternic în pânzele dialogului și prieteniei între popoare”, a declarat Papa, exprimându-și speranța că întâlnirea de la Sant’Egidio ar putea „încuraja toți credincioșii să-și redescopere vocația de a cultiva fraternitatea între popoare în timpul nostru”.

Neglijând să îl menționeze pe Iisus sau Biserica Catolică în discursul său, Francisc a îndemnat grupul să „țeasă legături de fraternitate și să ne lăsăm ghidați de inspirația dumnezeiască prezentă în fiecare credință”, pornind de la comentariile făcute în timpul unei întâlniri interreligioase din Singapore cu doar câteva săptămâni în urmă, în care a afirmat că „fiecare religie este o cale de a ajunge la Dumnezeu”.

În urma criticilor potrivit cărora în discursul său din Singapore a subminat învățăturile cheie ale credinței, Papa Francisc a reiterat comentariile sale, spunând grupului ecumenist că diferitele lor credințe religioase sunt „un dar de la Dumnezeu”.

Învățătura Bisericii Catolice subliniază necesitatea de a-i aduce pe toți oamenii la Dumnezeu prin intermediul Bisericii pe care El a întemeiat-o pe Pământ și că Iisus este „calea” către mântuire (Ioan 14:6).

În timp ce se adresa adunării de la Sant’Egidio, care se bucură de sprijinul istoric al lui Francisc, Papa a revenit la declarația sa comună cu Marele Imam Ahmad Al-Tayyeb din Abu Dhabi, susținând că religiile este necesar să respingă presupusa „tentație” de a „deveni un mijloc de a alimenta forme de naționalism, etnocentrism și populism”.

Suveranul Pontif a susținut că „de prea multe ori în trecut religiile au fost folosite pentru a alimenta conflicte și războaie”, adăugând că acest „pericol continuă chiar și în zilele noastre”.

Papa a profitat, de asemenea, de ocazie pentru a reitera un apel familiar la acțiuni privind schimbările climatice și a subliniat că acestea, împreună cu provocările „pandemice”, fac parte din „schimbările epocale” care conduc lumea într-o direcție necunoscută.

În încheierea discursului său, Francisc a insistat în fața reprezentanților „marilor religii ale lumii” că „Dumnezeu a pus și în mâinile noastre visul său pentru lume: fraternitatea între toate popoarele”.

Papa Francisc a încurajat reuniunile anterioare ale „întâlnirii de rugăciune pentru pace” a Comunității Sant’Egidio să facă apel la mai multe vaccinuri, precum și să se bazeze pe scrisoarea sa enciclică Fratelli Tutti pentru a promova „dialogul interreligios” în scopul unei așa-zise „fraternități” (aparent un deziderat nobil, dar în fapt o așa-zisă fraternitate nivelatoare, uniformizantă, bazată pe discreditarea creștinilor), preferând să condamne actul de „prozelitizare” a necatolicilor.

Asta a fost Assisi:

Citiți și:
Musulmani, ortodocși și catolici, inclusiv Papa Francisc, la Jakarta, și un episcop român, la Roma, au dat-o în „Religia Climei”
Papa Francisc face public clipul cu rugăciunea «Toate religiile sunt la fel»…

 

yogaesoteric
6 octombrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More