Noua epidemie cu VSR – Manipularea și dezinformarea au atins cote înalte

După tot ce s-a petrecut în tragica poveste pandemică a coronavirusului, după o campanie de vaccinare agresiv promovată și impusă, urmată de consecințe nefaste la adresa vieții, iată că sistemul nu s-a lecuit, ci dimpotrivă! Continuă cu o nesimțire fără precedent să „educe” populația pentru a lua cele mai bune decizii: vaccinarea însoțită de o dezinformare masivă la nivel global. La cea mai mică pală de vânt, să ne vaccinăm, că altfel vine „Îngerul morții”. Desigur, propaganda are grupuri ținte clare pentru a induce frica – copiii și bătrânii – pentru a-i sensibiliza și manipula pe cei care pot decide vaccinarea.

Vremurile pe care le trăim prezintă realitățile distorsionate și desfigurate de statele paralele care conduc lumea din umbră. Ai puterea să fii diferit? Poate că te vei ridica să spui că tu gândești altfel, observând realitatea evidentă pe care o avem în față, însă ți se va spune că te înșeli, că ai o problemă clară de percepție sau chiar de interpretare. Asistăm la un spectacol sinistru în care încă se produc „morți subite” după vaccinarea anti-covid, dar sistemul continuă prin adepții lui să manipuleze societatea cu vaccinurile sale nemuritoare.

Atât de mult ne-am îndepărtat de firescul vieții! Acum ni se inoculează ideea că nu putem supraviețui pe pământ în condiții optime decât dacă ne administrăm toate „injecțiile” necesare și recomandate. Pe măsură ce ei schimbă existența omului în ceva foarte artificial, dominată de o tehnologie copleșitoare și de o alimentație pe cât de diversă, pe atât de contaminată cu pesticide și toxine, se petrece să mai scape câte un virus periculos de „undeva”, care să dea lumea peste cap.

Chiar credeți că toți acești viruși cu care ne confruntăm astăzi sunt pur si simplu veniți din atmosferă? Nu ați observat că până și simplele răceli sezoniere s-au schimbat și au manifestări tot mai agresive la ora actuală? Care sunt aspectele care încă vă mai inspiră încredere în acest sistem pervertit, care se cheamă societate medicală?

Este tot mai trist ceea ce se petrece și, de aceea, ne aflăm în ceasul al doisprezecelea, când este vremea de Trezire și de conștientizare a pericolelor care dau târcoale dreptului la viață și la firesc.

Așa cum spuneam, cu prilejul fiecărei epidemii care apare în lume, nu întârzie să răsară în presă capetele luminate care să inoculeze frica și panica printre oameni, cu privire la riscul crescut de complicații și chiar de mortalitate printre pacienții vulnerabili. După o lungă prelegere despre cât de gravă și de periculoasă este situația, după însămânțarea fricii în subconștientul cititorului, se oferă și soluția. Simplă și la obiect, ca atunci când crezi că ai făcut rost de elixirul magic care te salvează, fără niciun efort suplimentar. Fără îndoială, este vorba de vaccinurile „atent și responsabil” fabricate, dedicate populației aflate în plină epidemie, dintr-o grijă de-a dreptul impresionantă a statului pentru binele omenirii! Cine mai înghite minciuna aceasta?

Cel mai recent exemplu este epidemia cu VSR, virusul sincițial respirator, care a cauzat uneori probleme semnificative și complicații la persoanele infectate. Cu toate acestea, este uimitoare siguranța cu care este promovat un vaccin nou apărut de către instituțiile oficiale. Situația este similară cu pandemia de covid-19, perioadă de-a dreptul tristă pentru istoria omenirii, din cauza fricii iraționale care a dominat lumea și care a determinat reușita administrării unor seruri experimentale cu consecințe vizibile.

Astfel, Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România recomandă în mod iresponsabil vaccinul sugarilor și gravidelor, fără nicio informație sau studiu cu privire la riscurile asociate. Se prezintă întotdeauna situația ca și cum ar fi singura variantă, dar alte sfaturi nu se oferă. Oamenii nu sunt informați cu privire la modul lor de viață atât de bolnăvicios, la riscurile aferente poluării și electromagnetismului din mediile urbane. Nu există sfaturi de la instituțiile oficiale care să educe populația cu privire la influența alimentației și a ansamblului de obiceiuri vicioase care slăbesc sistemul imunitar și creează o inflamație generală în organism, afectând trupul uman și degenerând capacitatea sa de a mai lupta împotriva agresorilor. Nu se spune nimic despre cât de tare ne influențează mediul artificial în care trăim, tot mai departe de naturalul în care ne-a lăsat Dumnezeu.

Cadrele oficiale nu vorbesc mamelor despre cum ar fi bine să hrănească și să își protejeze copiii încă din primele zile de viață pentru a crea oameni puternici și sănătoși, capabili să treacă mai ușor peste infecțiile virale care amenință tot mai des și tot mai mult copilăria. Câți medici atenționează pacienții cu privire la deficitul de vitamina D3 și faptul că acest deficit face ca orice infecție să aibă un potențial sever? Cel mai bun exemplu este în primul val de pandemie cu coronavirus, când în Italia, cazurile cele mai severe au fost prezente la oamenii cu deficit de vitamina D3, conform studiilor.

Nu există educație adevărată pentru sănătate fiindcă nu se dorește asta! Nu e în interesul lor…….

Noile studii apărute în America avertizează clar asupra problemelor de siguranță a vaccinării și informează cetățenii cu privire la posibilele afecțiuni neurologice pe care le poate declanșa.

Sindromul neurologic Guillain-Barré este o afecțiune rară, autoimună, care determină sistemul imunitar al gazdei să-și atace propriile celule nervoase, determinând invaliditate la 42 de zile după vaccinare, avertizează FDA (Food and Drug Administration).

Oare asta e puțin? Este un aspect atât de nesemnificativ încât medicii să aibă dreptul să recomande iresponsabil gravidelor, bebelușilor sau persoanelor vârstnice să-și administreze vaccinul?

Trăim într-o manipulare informațională ajunsă la cote foarte înalte! Ceea ce se petrece în lumea politică la ora actuală, se petrece de fapt în fiecare domeniu: medical, cultural, social etc. Adevărul este distorsionat, interesele celor din umbră sunt prezentate într-o manieră credibilă, apelându-se de fiecare dată la cea mai eficientă armă de supunere, frica. O mare majoritate a oamenilor au căzut în plasa asta în repetate rânduri, deoarece ființa umană, indiferent de vârstă, are nevoie să-și cultive un sentiment de siguranță în raport cu existența sa în societate. Dacă siguranța vieții este amenințată pe mai multe planuri, își va căuta resorturi externe de care să se agațe cu putere; așa cum se observă în ultimii ani o tendință paradoxală de a îmbrățișa ideologiile, curentele, ideile și directivele pe care le livrează statul paralel prin reprezentanții săi oficiali.

Dar cum rămâne cu resorturile interioare? Este singura cale de supraviețuire și de independență, singurul mod prin care putem rămâne drepți și liberi în fața istoriei.

Citiți și:
Vaccinuri periculoase împotriva virusului sincițial respirator. În timp ce SUA și Marea Britanie avertizează asupra efectelor grave ale acestora, România face campanie noilor seruri având ca ținte copiii și bătrânii
UE pregătește Vaccinul Anti-Gândire

 

yogaesoteric
23 februarie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More