Noua eră a imperialismului

Există o anumită similitudine între Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin – toți au manifestat tendințe imperialiste în ultimii ani.

Sub Putin, Rusia a sprijinit regimuri secesioniste, a purtat războaie în Georgia și Ucraina și a intervenit în afacerile unor țări din Orientul Mijlociu, precum Siria, și ale unor state africane, notează Financial Times.

China a militarizat insule din Marea Chinei de Sud și își menține pretențiile asupra Taiwanului. Trump a susținut în mod repetat că SUA ar fi cazul să recupereze Canalul Panama și să preia Groenlanda. De asemenea, el a vorbit despre transformarea Canadei în cel de-al 51-lea stat al Americii și despre transformarea Fâșiei Gaza în „Riviera Orientului Mijlociu”.

Pot Trump, Putin și Xi să devină co-arhitecții unei noi ordini mondiale multipolare? Până de curând, ascensiunea și decăderea imperiilor au dominat cea mai mare parte a istoriei înregistrate. Statele naționale au apărut abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Și pe măsură ce aceste state au devenit proeminente, multe dintre ele și-au dovedit înclinații imperiale.

Politologul american Lawrence Taub a subliniat că SUA și Rusia s-au născut din revoluțiile împotriva imperiilor europene.

În cartea sa, The Emergence of the Super-Powers – Apariția superputerilor (1970), Paul Dukes scria că, atât SUA, cât și Rusia credeau fiecare că aveau o misiune mondială, un destin manifest. Ambele țări sunt superputeri cu o viziune de superputeri și dețin arsenale de arme nucleare.

Ascensiunea Chinei nu pare diferită, dar încă uimește prin viteză. Din 1980, Deng Xiaoping a declanșat un lung proces de reforme economice, consolidare și influență geopolitică.

În prezent, lumea este formată din 200 de țări independente, însă obsesiile imperiale ale unor regimuri nu au dispărut.

Franța, de exemplu, a intervenit frecvent în multe dintre fostele sale colonii din Africa. Totuși, aceste intervenții militare nu erau menite să ocupe permanent noi teritorii.

Sub conducerea liderului său tot mai autoritar, Recep Tayyip Erdogan, Turcia – o altă putere regională cu înclinații imperiale – se inspiră din Imperiul Otoman.

Probabil că istoria se repetă, deși țările imperialiste tradiționale nu mai sunt actori majori. Noul imperialism reprezintă concentrarea unor centre de putere – un trio format din SUA, China și Rusia.

Citiți și:
Sindromul Technate & Noua Resetare: Trump, Musk și America (mai) Mare
O revoluție tăcută și caldă în Oceanul Arctic: „Pe măsură ce gheața se topește, și puterea hegemonică a mării se topește”

yogaesoteric
20 februarie 2025