Nu credeam, dar am să o fac……. (sau despre ziua în care lumea a renunțat să mai gândească)

O să apăr femeia în fața vestului care vrea să o desființeze nu numai ca noțiune, dar și ca ființă.

De la celebra aterizare pe burtă a pseudopandemiei și a așa-ziselor vaccinuri ARNm (acțiune care a salvat bătrânii, care tocmai și-au dat obştescul sfârșit că așa a vrut mama natură și bunul Dumnezeu, și a costat viața a cel puțin câtorva zeci de mii de tineri și mai puțini tineri), iată că lipsa de rațiune și-a ales o nouă țintă: ființa umană per se.

Natura ne face (ne naște și ne dă uneltele prin care să trăim) ca bărbați și femei. Natura e prima fiică a lui Dumnezeu și cred că o face cu voie de la El.

S-au găsit unii care au și putere de decizie între puternicii lumii să nege existența acestor două genuri și să impună existența mai multora care să le sufoce (să le ia fața).

Transgenderii sunt azi cuvântul de ordine al (pseudo) libertății civilizației vestice. Oamenii sunt trimiși la moarte în războaie fără sens, iar ființa umană se trezește cu ușile deschise în fața unor oaspeți care nu îi vor binele: woke trendul, asexualizarea prin diversitate unde ordinea se termină în haos.

E un fel de a te da cu capul de pereți afirmând că e alegerea noastră unde să fie ușa și nu a arhitectului care a construit casa.

Și acest atac se duce asupra celei mai fără de apărare părți a omenirii: copiii.

Așa cum la pandemie s-a atacat pe la spate, forțându-se frica din oameni ca să ia măsuri împotriva lor însăși, în această ofensivă strict politică și socială dar cu profunde repercusiuni biologice avem de a face cu strângerea de gât a singurului mod prin care putem ființa mai departe: reproducerea biologică.

Transgenderii sunt capătul de linie care pot multe, dar nu prea pot să aibă urmași.

Știu că vrem să tehnologizăm și apariția omului prin inginerie genetică, dar asta e ca și cum ai vrea să faci foc cu vreascuri ca să orbești lumina soarelui.

Să fim serioși.

Hai să ne vedem de ale noastre, să nu ne lăsăm conduși de demonii ascunși în lozinci și să ascultăm de nevoile pe care buna noastră casă ‒ trupul uman ‒ le cere de la noi ca să ne găzduiască mai departe cu nădejde și bucurie.

Autor: Dan Stoica

Citiți și:
Dan Stoica: „De o jumătate de mileniu omul nu și-a mai modificat modul de a vedea lumea”
Lăsați copiii în pace! (I)

yogaesoteric
26 martie 2024