Nu e fake news! După atacul de la Manchester, iată ceea ce un ministru german le recomanda creștinilor: Ați putea învăța de la migranții musulmani

„Islamul poate fi caracterizat printr-o serie de valori umane. Gândiți-vă la ospitalitate și la toleranță!”


Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schäuble, a făcut noi declarații șocante după un alt atac săvârșit de un terorist musulman. După ce înainte cu câteva luni afirma că dacă migranților musulmani nu le place Europa se pot duce în altă parte, sugerând că aceștia trebuie să accepte modul de viață al europenilor, acum oficialul german îi laudă pe musulmani. Indirect, ministrul din Cabinetul Angelei Merkel spune că terorismul nu are nicio legătură cu islamul și că fanatici sunt peste tot.

Comentând la un post de radio atentatul de la Manchester, Wolfgang Schäuble a afirmat că islamul nu are nicio vină pentru aceste crime, iar creștinii ar trebui să învețe de la migranții musulmani.

„Creșterea rapidă a numărului celor de religie musulmană reprezintă o oportunitate pentru creștini, și pentru toți cei care trăiesc în Germania. Putem învăța de la ei”, a declarat ministrul german. Mai mult, el este convins că islamul poate fi caracterizat printr-o serie de „valori umane”. „Gândiți-vă la ospitalitate și, de asemenea, la toleranță”, a continuat Schäuble.

„Numărul tot mai mare al musulmanilor din Germania nu reprezintă o amenințare, ci o oportunitate de a învăța”, spune ministrul de Finanțe Wolfgang Schäuble, comentând atacul de la Manchester, în care au pierit 22 de persoane, majoritatea tineri, inclusiv o fetiță de opt ani, și amenințarea reprezentată de musulmani.

„E vorba de fanatism, nu numai în islam, care duce la crime teribile”, a afirmat ministrul german, care consideră că „se poate vorbi de o anumită neînțelegere a religiei atunci când credința se transformă în fanatism sau, în cel mai rău caz, în violență”. Și a adăugat: „Toate religiile mari ale lumii predică mesajul conform căruia trebuie să-i privim pe ceilalți ca pe niște frați și surori și că trebuie să trăim cu cel de lângă noi pentru că omul nu poate trăi singur”.

Și chiar dacă germanii par să nu aibă aceeași părere, Wolfgang Schäuble a afirmat că „Islamul este parte a Germaniei”. Oricine neagă acest lucru neagă realitatea și, prin urmare, nu are ce căuta în politică pentru că politica începe cu confruntarea realității, susține ministrul german.

Afirmațiile ministrului german de Finanțe sunt pe aceeași lungime de undă cu opiniile șefei sale ierarhice din guvernul de la Berlin. Merkel a spus-o inclusiv anul trecut, în decembrie, după atentatul de la Berlin: refugiații nu au adus terorismul în Germania, iar Islamul va fi o religie prezentă în țara sa atâta timp cât practicarea ei se va face cu respectarea Constituției.

Grija deosebită a cancelarului german față de refugiați, cărora le-a deschis cu generozitate ușa în ultimul an, i-a adus însă o avalanșă de acuzații, după atentatul de la Berlin. Dreapta eurosceptică și antiimigrație din Germania o acuză pe Angela Merkel că poartă vina morală a atentatului din decembrie 2016, când un tir condus de un pakistanez de 23 de ani a intrat în mulțimea aflată la târgul de Crăciun din Breitscheidplatz, inima turistică și comercială a capitalei germane, omorând 12 oameni și rănind alte zeci de persoane.

Ministrul german care crede că toată lumea are de învățat de la musulmani uită că, în ultimul an, migranții au mai adus ceva în Germania: explozia atacurilor sexuale. O hartă publicată de presa germană a prezentat proporțiile atacurilor sexuale din Germania, arătând miile de locuri unde femeile și copiii au fost violați și abuzați în 2016.

Cifrele vorbesc de la sine, dar nu și pentru ministrul german. 2125 de persoane au fost agresate sexual, 199 au fost violate, iar 389 au fost molestate la piscine (deoarece erau în costume de baie) de către imigranți în Germania, în 2016. Copiii au fost în mod frecvent țintele deviaților sexuali străini: 26 de minori au fost violați, 633 agresați și 286 molestați la piscină în 2016.

Datele, compilate de organizația germană numită XYEinzelfall, mai includ și violul asupra unui băiețel de 10 ani de către un bărbat irakian la băile publice Theresienbad din Austria, care recent a scăpat cu o pedeapsă mai ușoară pentru că judecătorul a considerat mult prea severă sentința de șase ani de închisoare.


Citiţi şi:

Dezvăluiri şocante ale unui poliţist german: «Nu îi putem aresta pe refugiaţi pentru că am fi acuzaţi de rasism»

Această evidentă mizerie sexuală din lumea musulmană

Prin ideile sale trăznite, Papa Francisc şochează Europa: Imigranţii sunt pentru noi toţi un dar, nu o problemă!

 

yogaesoteric
14 octombrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More