Nu există amnistie pentru trădători
„Prostul nu este prost destul dacă nu este și fudul”, spune un vechi proverb românesc.
Iar Klaus Iohannis este prostul cel mai fudul pe care-l cunoaștem. Aburcat la putere de către inteligenții din serviciile secrete românești pentru ca la momentul „100 de ani de la crearea României Mari” să avem la putere un președinte minoritar. Și cum era imposibil de ales un etnic ungur, bun a fost și un sas din Sibiu. Bolovănos și în exprimare și în comportament, sasul din Sibiu și-a arătat adevărata față în cei zece ani de mandat.
Rău, bolnav de orgoliu, arghirofil până dincolo de limită, disprețuitor în inimă și suflet, Iohannis sfidează o țară întreagă, fără să-i pese de consecințe.
Președintele țării nu are vulnerabilități familiale pentru că, spre deosebire de Emil Constantinescu, nu are copii pe care să-i aranjeze, nici rude pe care să le îndestuleze. Până și părinții lui s-au autoexilat în Germania, ai cărei cetățeni fideli au devenit. Klaus Iohannis se are doar pe sine și pe „ravisanta” sa soție, Carmen Iohannis. Și mai are ceva: o ambiție și un orgoliu exacerbat, dublate de un complex de superioritate față de români și de România, pe care îi vede nu ca pe cetățeni ai acestei țări, ci ca pe servitori ai „grofului” Iohannis.
Din ciclul: ce-a mai făcut președintele nostru?
Presa prezidențială a anunțat cu surle și trâmbițe cum a fost decorat Iohannis cu premiul „Distinguished International Leadership Award”, o decorație de tot râsul, acordată de o organizație non-guvernamentală numită prețios „Consiliul Atlantic din SUA”. Întrebarea pe care n-a pus-o nimeni sau n-am văzut-o în presă este: cine a făcut lobby din partea statului român, reprezentat de omniprezentele noastre servicii secrete, pentru ca acest titlu să-i fie acordat lui Iohannis și cât s-a plătit din banii noștri, ai imbecilului de contribuabil, pentru ca Iohannis să se împopoțoneze cu o statuetă de doi lei în brațe. Pentru că de restul cheltuielilor știm, chiar dacă le-a secretizat ca secret de stat.
Noi, contribuabilii, am plătit din nou un avion privat pentru a plimba familia prezidențială peste ocean, ca să-și primească mascota de la așa-zisul Consiliu Atlantic și să țină discursuri sforăitoare despre cât de stimată este România de către NATO, SUA și UE. Atât de stimată, încât n-am intrat încă în Schengen, iar dintre țările UE, doar românii și ciprioții au nevoie de viză să meargă în SUA.
Vizita de la Washington nu putea să fie completă și fără primirea vasalului la Înalta Poartă. Deși nu era pe listă o întâlnire cu președintele american, aceasta a avut loc la inițiativa părții americane.
Ce fericire pe Iohannis! Profesorul din Sibiu să fie primit de senilul președinte al SUA! E drept, senil, senil, totuși încă președinte al SUA. Vai și ce laude pe capul fizicianului ratat din Sibiu. Joe Biden i-a spus „Ați depășit toate așteptările!” Normal, țară mai în genunchi în fața SUA decât România nici nu am văzut, cel puțin în Europa, poate că Guatemala sau Belize se poziționează mai prost. Cum să nu depășești toate așteptările când noi cumpărăm de ani de zile armament uzat fizic și moral de la marele licurici, mai mult decât atât, plătim în avans armament, care încă nu a sosit în România (și nimeni nu ne asigură că va mai sosi înainte de termenul de expirare).
Pentru că România, nu-i așa, e o țară bogată care este necesar să subvenționeze o țară săracă precum SUA, că doar complexul militar-industrial american care se află în spatele subvenționării Ucrainei e musai să fie sponsorizat de vasalii din România, printre mulți alții.
Iar acum vine știrea bombă: de ce l-a primit totuși Biden pe așa-zisul nostru președinte, în fapt șeful coloniei americane numită încă România. Potrivit președintelui american, se vrea să donăm un sistem de rachete antiaeriene „Patriot” Ucrainei.
Să facem o mică recapitulare. Țara noastră a plătit patru miliarde de dolari în avans pentru patru sisteme „Patriot”. Din cele patru sisteme doar unul este operațional, trei sisteme au statutul de fier vechi până la operaționalizarea lor. Iar SUA vrea să donăm acum un sistem Ucrainei. Că Biden este un nerușinat, asta se știe, dar dacă noi am accepta, ar însemna trădare de țară. Și asta ar fi cazul să-l facă mai conștient pe vremelnicul președinte al țării. Nu există amnistie pentru trădători!
Citiți și:
Iohannis vrea să dea sisteme de apărare antiaeriană Patriot Ucrainei. Alte țări europene nu vor
Marionetele din fereastră, Rutte, Iohannis și candidatura la șefia NATO
yogaesoteric
22 mai 2024